Un Carusel pe gustul meu

Şi librăriile sînt o chestiune de gust. Şi, deci, de vrajbă.

S-a văzut asta cînd cu lansarea

de acum două săptămîni. Unii, care consideră că librăriile dau viaţă unui oraş, au iubit librăria încă dinainte să se deschidă. Alţii au iubit-o din momentul în care au admirat arhitectura spectaculoasă a casei de patrimoniu de secol XIX în a cărei renovare s-au investit 400 de mii de euro (şi, nota bene!, nu pentru a fi transformată într-o bancă). Alţii au detestat-o din varii motive: din cauza designului interior ori a vestimentaţiei celor-vag-identificaţi-sub-numele-de-hipsteri prezenţi la deschidere, din cauza popularităţiii bruşte a locului luat, la propriu, cu asalt şi, implicit, a (caru)selfie-urilor postate pe FB sau pe Instagram, taman din cauza cărţilor (prea puţine, prea scumpe, prea nu-ştiu-cum aşezate pe rafturi-prea-înguste-prea-albe etc.), din cauză că detestă brandul Cărtureşti ( din raţiuni anticapitaliste ), Centrul Vechi ( din raţiuni antiburgheze ) sau viaţa în general ( din raţiuni personale ). 

Fiecare e liber să admire şi să frecventeze orice librărie. De fapt, fiecare e liber să-şi cumpere cărţi de unde vrea, de unde poate, de unde-i face mai multă plăcere: de la tarabele de pe stradă, din tonomatele amplasate pe peroanele de la metrou, accesînd librăriile online sau de la anticariate. În funcţie de loc, ai parte de o varietate de titluri mai mică sau mai mare, de ediţii mai ieftine sau mai scumpe, de interacţiune sau nu cu un vînzător/librar în carne şi oase. Trebuie doar să vrei să citeşti şi să fii dispus să dai, cît de cît, nişte bani pe cărţi. De fapt, nici nu trebuie să cumperi cărţi dacă-ţi place să citeşti: le poţi împrumuta de la prieteni sau de la biblioteci publice. Sau le poţi reciti pe cele din biblioteca părinţilor. De fapt, nici măcar nu trebuie să citeşti (altceva decît facturi, etichete sau bloguri, eventual marxiste).

Colegei mele Adina Popescu nu-i place noua librărie Carusel. A scris acum o săptămînă

pe blogul

A indispus-o aglomeraţia creată de cei care au venit, „ca la muzeu”, să admire clădirea-monument (pe care, apropo, generaţia noastră are acum ocazia pentru prima dată s-o admire din interior). Nu i-a plăcut display-ul cărţilor, i s-a părut că „nu sînt decît nişte accesorii” în decor, pe lîngă care se mai vînd gadgeturi şi suveniruri, cam scumpe, destinate mai degrabă turiştilor. Cei adunaţi la bistro-ul situat la ultimul etaj i s-au părut, în moc misterios, cam snobi. „Nu-i nici pe departe genul meu de local”, conchidea colega mea ale căror librării preferate rămîn Bastilia şi Humanitas Cişmigiu. 

Deşi eu n-am avut senzaţia de disconfort a Adinei, mi-a plăcut mult felul în care, indirect, aseamănă Caruselul cu „un vas de croazieră de lux”. Pe mine m-a făcut să visez. Mi-am imaginat imediat un Carusel plutitor, navigînd plin de cărţi, cu sute de cititori pe punte, între Buenos Aires-ul lui Borges, Lisabona lui Pessoa şi Istanbulul lui Pamuk! 

Şi mie îmi plac librăriile Bastilia şi Humanitas Cişmigiu. Deopotrivă ca cititor şi autor ale cărui cărţi au fost lansate şi se vînd în aceste locuri. Îmi mai plac şi Cărtureşti Verona, şi Librăria din Fundul Curţii, şi Quinet, şi Anthony Frost. De fapt, mie îmi plac toate librăriile, inclusiv cele din mall-uri, căci, fiind diferite, fiecare îmi oferă altceva: o ofertă mai mare, un loc mai intim, un librar mai priceput, o cafea mai aromată, o atmosferă mai aparte. Unde nu avem noi mai multe librării amenajate în spaţii frumoase arhitectural, din care nu doar să cumperi cărţi, dar unde să şi poţi sta la o cafea sau la un ceai sau la o prăjiturică, fie ea şi "minusculă”, cu prietenii pe care, uneori, îi întîlneşti chiar acolo, printre rafturi! 

Spre deosebire însă de Adina, mie îmi place Librăria Carusel, îmi place mult, şi mă bucur că, în sfîrşit, în Centrul Vechi se mai renovează o clădire de patrimoniu şi se mai deschide şi altceva decît sedii bancare, magazine de ţoale, cluburi sau restaurante. O librărie este tot ce putea umaniza un spaţiu urban sufocat de baruri şi şaormerii. Iar dacă cei care ies în weekend în Centrul Vechi, bucureşteni sau turişti, au curiozitatea să mai intre şi într-o librărie, chit că pentru a cumpăra un suvenir şi nu neapărat o carte sau un CD, atunci e bine şi numai atît. Poate vor mai îndrăzni să intre şi altă dată într-o librărie, eventual însoţiţi de prieteni sau de propriii lor copii.  Atîta timp cît există cărţi pentru toate gusturile şi buzunarele (şi, slavă Domnului!, există colecţii populare, reduceri şi oferte), l ibrăriile nu trebuie judecate după cine le calcă pragul: cocalar, hipster, stîngist, corporatist, biciclist, vegetarian, şerpilian. Dacă ar fi după mine – cum unele librării deja au amenajat locuri speciale pentru copii - aş lăsa oamenii să vină la librărie şi cu cîini. De ce nu!? ("

O librărie pe trei niveluri  plus subsol, cu lift şi bistro sub un acoperiş de sticlă,  într-o clădire-monument istoric, taman o astfel de librărie aduce cărţilor omagiul cuvenit, le pune  în fa ç on  şi le confirmă prestigiul cultural.  O astfel de librărie chic ajută cartea să devină, în sfîrşit, (şi) un obiect fashionable!  Iar dacă librăria – „comercială” prin definiţie  –  vinde, pe lîngă cărţi/CD-uri/DVD-uri, şi papetărie/gadgeturi/suveniruri, cu atît mai bine. Cărţile sînt scrise şi tipărite pentru a fi vîndute, la fel ca orice alt obiect cultural. O librărie nu funcţionează ca o bibliotecă – arhivînd; sau ca un muzeu – selectînd; o librărie face comerţ – vinde. Deci aduce un serviciu tuturor celor implicaţi în industria de carte, inclusiv celor ca mine şi ca Adina care scriem cărţi. Cu cît mai multe librării, cu atît mai multe oportunităţi pentru o carte de a fi găsită, răsfoită, achiziţionată!

Unii văd în Cărtureşti Carusel un fel de mall dezgustător care abuzează de corpul cărţilor, alţii văd un

 sub forma unei elegante, ambientale, spectaculoase librării unde cărţile sînt chiar sufletul clădirii de patrimoniu. Aceştia din urmă - printre care mă număr şi eu - vor avea de acum încolo un loc preferat în plus pe care-l vor frecventa pentru cărţi&discuri, evenimente culturale, prăjituri&cafea, chat-uri întîmplătoare cu turişti sau chiar pentru nişte selfie-uri snoabe de sub acoperişul de sticlă al unei clădiri  construite acum două secole.

Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.

Foto: Ioana Bîrdu