2019 va fi un 2018 pe steroizi. Vom discuta iar despre Justiție, vom urmări cu un amestec de stupefacție și amuzament cum PSD reduce în continuare din atribuțiile președintelui, vom încerca să ghicim în deciziile Guvernului cine mai e inamic
Mult după ce Piața fusese ocupată de brutele fără minte ale doamnei Carmen Dan (vă amintiți, nu mai departe de acum două săptămîni îi pomeneam numele în acest spațiu), pe străzile adiacente, jandarmii încă fugăreau oameni.
Nu cred că dl Dragnea și cei apropiați lui dau semne de proto-fascism, așa cum au spus mai mulți observatori după discursul de duminică. Ceea ce nu spun fățiș comparațiile cu Ceaușescu, Mussolini sau Cháv
USR a reușit cumva și să își creeze imaginea de formațiune solidă, fermă și coerentă de care aveau nevoie mulți dintre cei care nu se mai regăseau în peisajul partidelor clasice. În tot acest timp, MRÎ a ezitat, s-a lansat de vreo trei ori, iar acum descoperă stupefiat că are necazuri cu înregistrarea legală, necazuri care îl fac să arate ca o rudă care întîrzie la masa de Crăciun, dar speră totuși că a mai rămas ceva. Adaug la asta o lipsă de lideri pe orizontală care face d
Nemulțumirile populației sînt deja la cote mari, astfel încît e de presupus că placiditatea proverbială a majorității nu va funcționa totuși în cazul unei sfidări majore. Apoi, nenumăratele tentative de puci din PSD fac din partid un soi de oală sub presiune care, într-un fel sau altul, va ceda la un moment dat.
Cerșetorul de lîngă monumentul Unirii va primi, la rîndu-i, un ferm șut în fund. Azi e ziua României, n-avem vreme de necazurile lui. Neafectarea zenului va fi esențială pe 1 Decembr
Globalizarea a adus cu sine și acest tip de politician fără trăsături. Cyborgi amorali fără trecut sau viitor, dar cu un prezent de moluște non-ideologice, preocupați de putere și cam atît. Pentru confirmare aruncați o privire în direcția doamnei Viorica Dăncilă.
Am încercat să înțeleg unde doresc reprezentanții PSD să ajungă cu această ofensivă împotriva presei libere. Iar concluzia e că, dincolo de frustrarea de moment provocată de dezvăluiri sau glume, principalul partid de guvernămînt transmite avertismente.
Puterea pură, care transformă omul de afaceri în client politic, intelectualul avid de funcții în lăudător jenat sau orb și subordonații pe linie de partid într-un soi de iloți care își anulează voluntar independența și caracterul.
Dacă i-aș reproșa ceva președintelui, ar fi mai degrabă inteligența emoțională lacunară, decît orice altceva. Numărul uriaș de voturi pe care îl are în spate l-ar fi obligat să fie mai atent la propriul electorat și la propriul popor. Să culeagă emoția, să o raționalizeze și să o dea înapoi cu rost. Pentru România, e prea devreme pentru exercitarea mecanică a puterii.
Ceea ce se știe sigur e că Jamal Khashoggi a fost omorît, iar trupul său a fost dezmembrat de angajați ai guvernului de la Riad trimiși special în Turcia.
Fostul premier Dacian Cioloș rămîne un soi de monument viu al curentului anti-mainstream, ceea ce îl pune într-o poziție cumva stînjenitoare. Dinspre USR nu se aud niciodată critici la adresa lui în public, ceea ce nu înseamnă că ele nu există.
Liviu Dragnea a reușit cumva să enerveze pe toată lumea. Comunitatea gay, aproape toate Bisericile, propriul partid și partidele adverse, socialiștii și verzii europeni, ba chiar și delegații PSD din secțiile de votare. Sînt nenumărate relatări despre astfel de delegați explicînd ușor jenați că nu sînt de acord cu strategia adoptată de partid în legătură cu referendumul. Mulți dintre ei nici n-au votat.
Efectele nu pot fi decît nefericite. Europa cu două sau trei viteze e deja pe planșa arhitecților. Așteptați-vă ca România să fie a patra viteză. Cercul exterior și neplăcut.
PNL are o capacitate fantastică de a-și da autogoluri. Și scriu asta cu amintirea ultimelor alegeri locale încă proaspătă în gînd. De asemenea, PNL rămîne în acea toxică relație de codependență cu președintele Iohannis de pe urma căreia nici una dintre părți nu profită foarte mult. Așadar, lista PNL poate fi un eșec spectaculos cu efecte la următoarele runde de alegeri (cele interne) sau un succes moderat care să le dea peneliștilor speranțe că perioada de derivă a partidului va înceta în sfîrși
Liviu Dragnea va dispărea la un moment dat. Însă ultimul lucru de care are nevoie stînga românească e o clonă a antenumitului. Altul sau alta care să continue cu „japca“.
Strategia permanentă a PSD sub Liviu Dragnea a fost să mute întotdeauna ținta. Statul paralel, Soros, străinii, corporațiile etc. E doar o problemă de timp pînă cînd cercul se va închide, iar conducerea partidului va începe să vîneze deviaționiști. Or, după cum spune o vorbă adesea citată în alte vremuri, deviaționiști sînt aceia care merg drept cînd partidul o ia într-o parte.
Rudy Giuliani, proaspătul prieten al domnilor Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, a devenit cunoscut aplicînd, ca primar al New York-ului, o strategie intitulată „a ferestrelor sparte“. Pe scurt, asta înseamnă că un administrator public trebuie să intervină cît mai repede și mai ferm pentru a evita cronicizarea și acutizarea problemelor. Cei care au inventat politica asta au observat că o casă lăsată neglijată pe o stradă nu
Ce e legitim într-o țară în care, încet-încet, decizia se concentrează în mîna unui singur om, iar singurul drept care poate fi exercitat plenar e acela de a fi de acord? E firesc să te întrebi dacă argumentul democratic poate funcționa într-o societate nedemocratică. O societate în care egalitatea în fața legii tinde să dispară, dreptul la liberă adunare are capul spart, iar legile se adoptă noaptea sau în comisii în care pot vorbi doar inițiatorii. Sînt lucrurile astea legitime?
Cel puțin 350 de plîngeri penale au fost depuse la parchet, iar efectul seismic al stupidității Guvernului român a prins prima pagină a publicațiilor din toată lumea civilizată. La nivel politic se aud cereri pentru eliminarea PSD și ALDE din structurile europene din care își extrag legitimitatea, iar Liviu Dragnea e probabil unul dintre cei mai izolați lideri europeni ai momentului. Nimeni nu vrea să îl vadă, nimeni nu vrea să recunoască că a vorbit vreodată cu el.
Cred totuși că e o diferență față de anii ’90. Atunci aveam totul de cîștigat, acum avem totul de pierdut. Sînt sigur că mulți dintre funcționarii care fac astfel de aberații posibile nu au reprezentarea corectă a luptei. Nu își dau seama cît de mult cîștigă proprietarii lor și cît de puțin au ei de profitat. Și cît de mult pierdem cu toții.
Mitingul de vineri nu va fi unul al diasporei propriu-zise. Adică al românilor cu reședința în alte state. Dincolo de aceste observații, acolo, în piețele pline de străinii care n-au plecat încă și fac eforturi ca ceea ce îi definește să devină normă, rămîn motive de optimism.
Dacă îi lipsește ceva României, atunci acel ceva e, cu siguranță, un aparat de măsurat ridicolul. Prestația stînjenitoare a Ministerului de Interne în cazul acelui excentric cu număr preferențial la mașina înmatriculată în Suedia ar fi dat peste cap orice măsurătoare și ar fi fost suficientă pentru demisia întregii conduceri a instituției, cu ministrul Carmen Dan în frunte.
Nu cred că salvarea politică a domnului Iohannis e esențială pentru democrația românească. Însă, cîtă vreme domnia sa ocupă cea mai înaltă funcție în stat, e obligat nu numai să se ridice la înăl-țimea speranțelor pe care oamenii și le pun în el, ci și să dea dovadă de un pic de umilință.
Banderola „Fără Penali“ de pe mîna ei îmi pare firească. Altădată m-ar fi apucat rîsul. Găsesc responsabilă cumva și privirea ei fermă, care nu acceptă contraziceri. Diriginta mea din liceu era așa. Îi fac o poză fără să cer voie. În zece minute devine virală, ocazie cu care aflu că doamna chiar fusese profesoară.
Klaus Iohannis a fost un primar bun și un președinte neinspirat. Pentru a obține un alt mandat pe o platformă democratică și liberală e obligat să devină un navigator bun în ape tulburi.
În anul centenarului, România se zombifică, se mimează pe sine fără talent, fără să se mai uite în exterior și fără să mai știe cine e. Zilele astea se duce o bătălie pentru sufletul ei.
Ceea ce îi lipsește PSD e nu numai simțul ridicolului, ci și o echipă secundară de strategi care să pună la îndoială raționamentele geniilor care îl lasă pe Liviu Dragnea să apară în fața unui ecran uriaș pe care scrie „vinovat“ sau o încurajează pe Gabriela Firea să meargă pe stadion.
Opoziția română speră în secret că timpul le va rezolva pe toate. Speră că președintele PSD va fi înlăturat de Justiție sau de cine știe ce schismă internă a partidului, iar drumul spre victorie va fi astfel deschis.
Pînă la urmă, Victor Ponta e Dragnea născut la București. Sau invers, dacă vreți – Liviu Dragnea e Ponta de la Gratia. Micile diferențe culturale sînt atît și nimic mai mult.
CNCD ar putea să-și administreze sieși o meta-sancțiune pentru rea-voință. Cu cîteva decizii cu evident substrat politic a reușit să își distrugă un bun renume construit în ani și care azi nu mai există. CNCD e în acest moment o fantomă inutilă și toxică.
Grație lui Klaus Iohannis, ținta este doamna Dăncilă, iar PSD știe bine că nu mai e așa de solid după nenumărate gafe și, din reacțiile sale, vom putea estima probabil cît de mare este panica augmentată și de sondaje care nu sînt încă publice.
După neserioși, amatori de dictatură sau marionete, avem primul premier fără însușiri. Și pentru că, în atîta amar de viață, doamna Dăncilă n-a reușit să își contureze o personalitate publică relativ coerentă, o fac alții pentru ea.
Am putea organiza un miting pentru medicamente lipsă. Ar putea fi numit „Adunarea pentru Prelungirea Vieții“. Am putea chema acolo toate familiile care nu își găsesc odihna umblînd năuce din farmacie în farmacie. Chiar și familiile care nu mai au motive să facă asta.
Indiferent de verdict, la finalul procesului, Liviu Dragnea va fi vinovat de umilirea statului român și a instituțiilor sale. Va purta vina degradării mediului politic și a pervertirii nefericite a administrației. Nu sînt sigur că așa ceva se poate grația.
Contribuim nepăsători la instalarea un soi de Ev Mediu cu Internet în care casta de privilegiați cu acces la bugete publice primește drept de decizie asupra credințelor și drept de intervenție în spații private.
Tudorel Toader pretinde că interpretează partitura independentului în Guvernul României. În fapt, e doar cea a facilitatorului. De rău și de rele. Dacă s-ar fi prezentat într-un tutu roz și ar fi recitat, acolo, în fața tuturor, „Cățeluș cu părul creț“ ar fi fost, poate, mai puțin penibil.
Degradarea carbonului sub efectul putrezirii conștiinței e totuși o priveliște greu de tolerat chiar și pentru niște est-europeni ca noi, crescuți sub privirea rea a Elenei Ceaușescu. Priviți-o pe Viorica Dăncilă, n-are nici o tresărire. Citește de pe foi pe care nu ea le-a scris, rostește cuvinte al căror înțeles îi e cunoscut doar parțial și aplică măsuri pe care nici măcar nu face eforturi să le priceapă.
Opoziția n-a considerat necesar să încerce serios să ofere o variantă credibilă de coaliție sau premier. S au mulțumit cu niște discuții formale cu cîteva ore înaintea votului.
Cine avut răbdare să parcurgă volumul Fire and Fury: Inside the Trump White House al jurnalistului Michael Wolff a descoperit că și subiectele politice pot oferi cititorului o paletă de sentimente care, altminteri, e disponibilă mai degrabă pasionaților de literatură.
