Dragnea născut la București
Două știri importante pentru pesediști, zilele acestea. Prima dintre ele e că nu mai există majoritate PSD-ALDE, la Camera Deputaților. A doua, încă în așteptare la ora la care scriu acest text, privește rezultatul procesului de la Înalta Curte, în care președintele partidului este judecat pentru instigare la abuz în serviciu.
Scriam săptămînile trecute că PSD începe să dea semne de slăbiciune, ba chiar un pic de panică, pe alocuri. Cu toate eforturile lui Liviu Dragnea de a curăța partidul de contestatari și ambițioși, nemulțumirea persistă prin diverse sectoare și ia mereu forme noi. Iar Victor Ponta e acolo pentru a capitaliza. Și o face. Cei cinci parlamentari PSD care au trecut la Pro România (partidul tranzitoriu al dlui Ponta) au stabilit precedentul de care se temea dl Dragnea. Precedentul care arată că, în calitate de deputat PSD, nu vei fi lovit de o boală incurabilă dacă alegi să îl lași pe Dragnea în plata Domnului și a judecătorilor.
Plecarea celor cinci este o lovitură mai ales pentru imaginea de führer cu mania controlului pe care și-a construit-o actualul președinte al PSD. Cine își mai aduce aminte de condițiile plecării lui Sorin Grindeanu știe că atunci cînd Liviu Dragnea își pune în minte să intimideze sau să farmece parlamentari are suficiente metode și suficientă hotărîre cît să nu existe dubii că va reuși. Ei bine, transferul celor cinci anonimi e relevant tocmai pentru că distruge acest mit.
Însă dincolo de satisfacția inerentă de a vedea o construcție periculoasă destrămîndu-se, atitudine predominantă zilele astea, cred că trebuie observat mai atent contextul. Și anume, ceea ce începe ca o mișcare firească de contestare a autoritarismului lui Liviu Dragnea nu va continua sub nici o formă cu transformarea zonei politice pesediste într-un jucător onest, liberal și empatic. Asta dacă pornim de la prezumția că dl Ponta reușește cumva să fie consecvent.
Am mai multe motive de scepticism. Primul dintre ele ține de cariera recentă a lui Victor Ponta. Cred că s-a trecut prea ușor peste flirtul iresponsabil al fostului premier cu segmentele naționaliste din societate. Flirt eșuat, în treacăt fie spus, pentru că naționaliștii români au evitat asocierea cu o construcție tranzitorie și ipocrită așa cum era acel Partid România Unită pe care Ponta îl pregătea în 2016 pe post de vehicul politic.
Mai înapoi, dar rămînînd în zona discursurilor toxice, n-ar trebui uitată campania pentru prezidențialele din 2014. La îndemnul unor consilieri prea nervoși, cu prea mult timp liber și cam fără imaginație, dl Ponta și-a abandonat imaginea de Tony Blair wannabe în favoarea unui discurs violent xenofob ale cărui manifestări scîrboase persistă pînă în ziua de azi, chiar dacă cel care le-a legitimat a suferit între timp o altă metamorfoză. Una în revers, pentru că, acum, Victor Ponta a redevenit om de stînga.
„În zona de centru – centru-stînga nu există nici un candidat, vom propune un candidat care să poată veni cu un program de ţară de centru-stînga. Este astăzi aici în sală.“
Citatul de mai sus se referă la candidatul la Președinție al Pro România. Foarte probabil este vorba despre doamna Ecaterina Andronescu și asta ridică următoarea problemă legată de alegerile politice ale lui Victor Ponta.
Dna Andronescu poate să placă sau nu. Degrabă vărsătoare de lacrimi la televizor și patroană cinică a unui întreg sistem de relații și valori care a ținut educația românească undeva la granița dintre Kazahstan și Evul Mediu, Ecaterina Andronescu e un exemplu-simptom al felului în care gîndește dl Ponta. Mi-e greu să cred că o simpatizează pe „Cati“, dar nu ezită să se asocieze cu oricine și orice, atunci cînd există un profit oarecare pe termen scurt. Alt exemplu de politician „pro“ e fostul ministru al sănătății, Nicolae Bănicioiu, de al cărui nume se va lega întotdeauna apărarea modului inept în care a reacționat statul român după tragedia din octombrie 2015. Fără să fie vinovat în vreun fel, dl Bănicioiu a comis păcatul clasic al politicianului român încercînd să bage gunoiul sub preș. Mi-e greu să cred că acel moment va fi uitat prea ușor.
Dar aceștia sînt politicieni. Se pot invoca diverse calcule de moment și maxime cu autor necunoscut, pentru a justifica prezența lor într-un partid sau altul. Mai grave sînt asocierile celelalte ale dlui Ponta – cu guverne străine (Turcia, China, Serbia) și personaje de tipul Sebastian Ghiță. Niciuna dintre aceste relații nu a fost vreodată lămurită cu adevărat. Odele pe care fostul premier român le ridica, la un moment dat, dictatorului Erdogan al Turciei îmi par mult mai relevante decît orice bune intenții ar emite același fost premier zilele acestea.
Lui Liviu Draganea i se reproșează adesea autoritarismul, simpatia pentru modele precum cel ungar și, mai ales, cel mai des, provincialismul (grobianism, uneori) de care dă dovadă în raționamentele și alegerile pe care le face. Felul în care acest domn ambițios și-a construit cariera poate fi foarte bine înțeles citind seria dedicată subiectului de pe recorder.ro. Merită cîteva minute, n-am să insist.
Ei, bine, dacă astea sînt lucruri imposibil de ignorat în cazul lui Liviu Dragnea, aceleași trăsături i se iartă lui Victor Ponta pentru că i se opune primului. Cred că asta e o greșeală.
Pînă la urmă, Victor Ponta e Dragnea născut la București. Sau invers, dacă vreți – Liviu Dragnea e Ponta de la Gratia. Micile diferențe culturale sînt atît și nimic mai mult.
Atitudinea corectă în fața acestor oameni e distanța și studiul atent. Pe termen mediu o să vedem că sînt două capete ale aceluiași corp. Acest zombie inept care strînge disperat România în brațe. Din îmbrățișarea aceea el își extrage viața și prosperitatea, iar tu, cititorule, sentimentul tot mai acut de sufocare pe care îl ai cu pașaportul în mînă.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
