Cătălin Tolontan și Mirela Neag observă, într-o anchetă publicată de Libertatea, că n-am părăsit, probabil, niciodată cu totul anii ’90. Oamenii acelor ani continuă să paraziteze bugete și să ia decizii în numele nostru.

Decizii asemenea celei de vineri seară [la mitingul diasporei din 10 august – n.r.], cînd imbecilitatea unor demnitari și funcționari a obligat peste patru sute de oameni să ceară ajutorul cadrelor medicale pentru simplul motiv că au dorit să își exprime nemulțumirea față de felul în care e condusă țara.

Numărul e fără precedent în istoria recentă și e o minune că nu s-au produs răni fatale acolo. Intervenția forțelor de ordine a fost, o scriu fără rezerve, brutală, stupidă și înfricoșătoare. Victime i-au fost de a valma cetățeni, jurnaliști, turiști și oricine s-a nimerit, cu motiv sau nu, prin centrul Bucureștiului.

N-am să o descriu aici încă o dată, au făcut-o suficienți oameni, am să insist doar asupra unui singur aspect: mult după ce Piața fusese ocupată de brutele fără minte ale doamnei Carmen Dan (vă amintiți, nu mai departe de acum două săptămîni îi pomeneam numele în acest spațiu), pe străzile adiacente, jandarmii încă fugăreau oameni.

Însă insistența agresiunii, inutilitatea ei, violența gratuită și excesivă i-au convins pe o parte din locuitorii orașului să își deschidă curțile și casele pentru adăpostirea manifestanților. Știu că e doar un detaliu în marea poză a acelei seri, dar îl amintesc aici pentru că ăsta este orașul meu, Bucureștiul de care sînt mîndru.

Nu Bucureștiul rețelelor care i-au ocupat administrația și care importă din Voluntari cozi de topor suficient de stu­pide cît să dea ordine de reprimare a manifestațiilor neconvenabile. Nu Bu­cureștiul invadat de insecte – tigri de platan și muște verzi de buget, nu acel oraș. Ci locul acela în care oamenii regăsesc solidaritatea sub pumnii unor forțe de ordine conduse de indivizi cu demnitatea ruginită și caracterul absent.

Ați observat cum autoritățile statului au avut cuvinte bune doar pentru jandarmi? Mă întreb de vreo cîteva zile cum or fi fost primite cuvintele astea în rîndul trupelor trimise să lovească în populație. Oare jandarmul român o realiza că vremelnicii ăștia care îi plîng pe umăr o fac dintr-un interes punctual și meschin? L am auzit pe unul dintre reprezentanții lor vorbind despre monopolul violenței legitime. E îmbucurător că un posesor de pulan citează din Max Weber, dar ce e oare legitim în lovirea și gazarea nediscriminatorie a unor cetățeni între care se găseau persoane cu dizabilități, minori și vîrstnici? Ce e legitim în minciuna de PR care a însoțit primele ore de după manifestație? Ce e legitim cînd unul dintre comandanții dispozitivului vorbește despre „jandarmi morți“ ca să își justifice brutalitatea?

Și ce e legitim în mandatul conducerii Primăriei Capitalei cînd nici urmă de empatie nu răzbate pentru locuitorii gazați, alergați pe străzi și urcați aiurea în dube? Pe cine reprezintă astfel de autorități? România guvernată de jandarmi, cu capitala în orașul administrat de tăcere convenabilă. Oare cît de încleștate le sînt maxilarele de nu pot spune două vorbe pentru cetățenii ale căror impozite le administrează/parazitează de ani de zile? Cîtă frică și cîtă ură zace în ei?

Ne-am obișnuit cumva cu cinismul ăsta și este regretabil, cred, că e nevoie de un eveniment extraordinar ca să observăm, încă o dată, ce distanță uriașă este între mediul politic și cetățeni. Și cînd spun asta mă refer la toate partidele. Nu, nu cred că seamănă între ele decît pînă un punct. Ceea ce cred însă e că mai toți politicienii români au pierdut cumva controlul asupra societății. Cînd nu sînt de-a dreptul ticăloşi sînt confuzi. Nu își mai înțeleg țara. În replică, pe diverse paliere, oamenii au început să rupă contractul care ne ține împreună. Sîntem într-un soi de spirală în care interesele comune cedează celor particulare, iar visul unei societăți incluzive devine utopic. Au gazat numitorul comun.

Vineri seară, în București, am mai avut o dovadă. Decizii care par luate mai degrabă de crima organizată decît de niște indivizi responsabili și cu bun-simț. Consecințele acelei nopți se vor simți pe termen lung. Se vor simți în disprețul pentru forțele de ordine, în depărtarea unora de soluții politice de durată și în atmosfera generală de suspiciune care învăluie totul ca o ceață toxică după un accident industrial.

Sînt sigur că mulți dintre funcționarii care fac astfel de aberații posibile nu au reprezentarea corectă a luptei. Nu își dau seama cît de mult cîștigă proprietarii lor și cît de puțin au ei de profitat. Și cît de mult pierdem cu toții.

Acești grăjdani care ajung în cele din urmă să plătească factura. Sînt sigur că unii dintre ei o fac aproape gratis. Voluntari, dar proști.

Cred totuși că e o diferență față de anii ’90. Atunci aveam totul de cîștigat, acum avem totul de pierdut. 

articol apărut în Dilema veche, nr. 756, 16-22 august 2018

Foto: Cătălin Georgescu