Dacă ăsta a fost „interbelicul“ nostru? Scurta noastră perioadă de dezvoltare și de deschidere care acum se încheie. Dacă revenim iar la vreo formă de autoritarism autohton (în România, pînă și comunismul a avut un specific național foarte ușor de identificat)?
Pesedistul mediu se teme să nu pară jigodie. Acolo, la el acasă, nu la București. La București poate să se ascundă în spatele lui Dragnea sau să bage capul între umeri.
Cu un an înainte să preia președinția Consiliului UE, în România se nasc germenii unei autocrații care o fac incompatibilă cu orice pretenție de stat legitim. Puterea guvernează împotriva propriilor cetățeni pe care îi desconsideră și vrea să îi reducă la o masă amorfă incapabilă să își exercite drepturile și libertățile.
După cum remarca Vlad Petreanu, protestele românești din 2017 sînt printre cele mai politicoase demonstrații văzute vreodată. Oameni civilizați care au ceva de spus. Însă chiar și așa, ca orice mișcare de stradă, ele poartă un inerent risc al unei degradări.
Liviu Dragnea nu e boala de care suferă România, oricît de mult l-ar urî „strada“. Dl Dragnea e un simptom cu mustață al unui proces politic profund viciat. E rezultatul unei selecții nefericite de cadre în interiorul propriului partid, e rezultatul lașității funcționarilor care preferă să n-aibă dileme morale, e rezultatul orbirii adversarilor săi implacabili, care nu se întreabă niciodată de ce oameni ca dl Dragnea obțin totuși voturi.
E nefiresc să ai un condamnat penal, aflat la al treilea dosar, în fruntea Camerei Deputaților. Nu atît pentru răul pe care l-ar putea face – oamenii se mai calmează – ci pentru respectul de sine al unei națiuni care se pregătește să aniverseze 100 de ani de la un eveniment uriaș încercînd să se mintă pe sine că balanța e pozitivă. Nu e.
O mare coaliție pro-occidentală (liberală, spuneți-i cum vreți) cu un program minimal e, în opinia mea, singura soluție la deriva lentă, implacabilă, a PSD către autoritarism.
Donați, scrieți un e-mail, vorbiți cu prietenii. Comiteți un mic gest de sfidare elegantă la adresa oligarhiei care rînjește din televizor. Fiți anticinici!
Ţara care n-are nici un fel de preocupare pentru bolnavii incurabili și îi trimite adesea acasă, să își sfîrșească zilele cum le-o fi norocul sub privirile îngrozite și neputincioase ale familiei. N-o fi România cea mai bună țară în care să trăiești, dar clar nu e o țară în care să mori.
PSD seamănă tot mai mult cu un partid unic în care se creează tot felul platforme deviaționiste. Uneori aceste platforme cîștigă teren, alteori nu. Rîdem, deviem, dar nu părăsim incinta. Rămînem în interiorul acestei lumi zămislite în cabinetul domnului Dragnea de la Palatul Parlamentului.
Ne aducem aminte cum, din FSN-ul care chema minerii și le organiza sejurul, PSD a devenit partidul care a asigurat prima tranziție democratică de putere din România modernă, a negociat accesul în UE și NATO, pentru ca ulterior să se degradeze lent către structura antiliberală de astăzi.
Continuă și protestele antiguvernamentale din Piața Victoriei. E adevărat, acum cu doar cîteva zeci sau sute de oameni, dar continuă. Duminică de duminică, acolo sînt oameni. Din ianuarie și pînă acum au avut loc cîteva zeci de proteste de felul acesta în București și, dintr-un punct de vedere, ele pot fi calificate ca o manifestație-maraton.
„L-am iertat“, a spus cîteva ore mai tîrziu Cel-Care-A-Învins-Sistemul. Se referea la președintele României, care tocmai anunțase că renunță la restul de mandat.
Nu sînt așa de departe mineriadele – acele întîmplări în care, cu binecuvîntarea factorului politic, un segment al societății a încercat să elimine fizic alt segment al societății. A și reușit pe alocuri.
Și dacă ăsta a fost „interbelicul“ nostru? Scurta noastră perioadă de dezvoltare și de deschidere care acum se încheie. Dacă revenim iar la vreo formă de autoritarism autohton (în România, pînă și comunismul a avut un specific național foarte ușor de identificat)? Crește economia României, însă crește pentru cîțiva oameni. Și mai cresc șansele ca nu peste multă vreme să fim o națiune înconjurată de ruine în mijlocul cărora strălucește ecranul televizorului cu diagonală mare pe care tocmai l-am c
Numele lui Fiodor Tolbuhin într-un spațiu public din București este ofensator. Nu rescrie nimeni istoria, ci ne administrăm judicios memoria. Sîntem liberi să o facem.
Grupuri de americani albi se tem că vor fi înlocuiți de minorități, polonezii se tem de ruși, românii de homosexuali, ungurii de vecini, francezii de musulmani, britanicii de propria statură, rușii de toată lumea și tot așa, într-un soi de spirală a fricilor reale sau inventate în care principala metodă de apărare a devenit atacul.
Dacă dl Nicuşor Dan își ia partidul înapoi, cam toată lumea are de suferit. USR va fi slăbit, probabil fatal, liberalii vor fi obligați să își caute norocul în altă parte, iar grupul USR Popular (conservator, pro-CpF) va continua să delireze amuzant și ineficient despre pericolele „sexo-marxismului“.
Nu se aude nimic despre felul în care guvernul moldovean cheltuiește bani românești oferiți generos și fără prea multe condiții. În numele unui pro-europenism mincinos și fără substanță, România cauționează o dictatură, puțin studiată și discutată, în țara vecină. Presupun că „stabilitatea Moldovei“ va fi trecută printre realizările cu care Bucureștiul se va lăuda anul viitor, cu ocazia centenarului Unirii.
Valul de știri neplăcute din zona Bisericii Ortodoxe Române. Tot felul de călugări și preoți arestați, cercetați sau acuzați pentru fapte care mai de care mai neplăcute. E cumva ironic cum foarte multe sînt de natură sexuală într-o perioadă în care BOR s-a angajat, din motive care rămîn în continuare neclare, în demersul cu nuanțe extremiste privind modificarea Constituției demarat de așa-numita Coaliție pentru Familie.
O falsă prioritizare în alocarea banilor și, ulterior, explică faptul că și-a propus să reprezinte electoratul pacifist din România. Luările sale de poziție au provocat ceva vecin cu un val de ură.
Pentru că veni vorba despre salariul domnului Dragnea, poate ar trebui să i se transmită admirația pentru felul în care își gestionează relațiile de familie. Asta e probabil singura explicație coerentă pentru donația sub formă de limuzină primită de la rude.
Dl Dan ar putea să se întoarcă la lupta pentru București pe care a abandonat-o atunci cînd a decis că are chiar mai mult de salvat decît un oraș de două milioane de locuitori.
În ce condiții a avut loc, în ianuarie, vizita celor doi inamici de astăzi în Statele Unite? Acea vizită de pe urma căreia publicul românesc a rămas cu senzația stînjenitoare că e reprezentat la cel mai înalt nivel de personaje aflate la intersecția dintre un chelner curajos și un șoarece ud.
Da, Sorin Grindeanu a clipit. Se cere ajutat și văd tot mai mulți oameni care încep să creadă că acolo e opoziția la actuala putere. În interiorul ei, nu în afară, cum ar fi firesc. Asta este adevărata tragedie: cînd nu există opoziție reală, se creează una în interiorul Puterii.
Transformarea platformelor de tip Facebook, Twitter sau a ISP-urilor în polițiști privați aflați la dispoziția guvernelor nu va face decît să mărească interesul pentru tehnologie al celor care au motive să se ascundă. Iar tehnologia are acest obicei bizar de a fi în permanentă schimbare.
Peste tot se ridică ziduri și se alcătuiesc raționamente defensive sau pasiv-agresive. Grupuri tot mai multe și mai mici văd dușmani tot mai mari și mai implacabili. În epoca informației, selecția partizană e mai importantă decît ierarhia rațională.
Veți spune că nu e tocmai așa, atunci cînd vă uitați la mașinile noi de pe stradă, la cartierele în construcție sau la aglomerația de pe Henri Coandă: „România e bine“. Nu, România nu e bine. Cine crede că 600.000 de oameni au ieșit în stradă doar pentru a forța retragerea unei ordonanțe se înșală. Chiar dacă e cumva sub radar, tensiunea e totuși mare. Oamenii au nevoie de un proiect decent în care să creadă și care să le permită să își facă planuri de viitor.
Alternativa la un USR care nu livrează e apariția unei puzderii de mici formațiuni politice de nișă a căror viabilitate este puțin probabilă chiar și pe termen scurt, în condițiile actuale. Asta face ca responsabilitatea useriştilor să fie cu atît mai mare.
Am mers mai departe și am întrebat dacă vor fi consecințe pentru PSD și Liviu Dragnea. Liniște. „Asta e treaba voastră, a românilor“, a venit răspunsul, după cîteva secunde. Greu de contrazis un astfel de argument, însă la fel de greu de contrazis este faptul că nici un partid de stînga românesc nu se va putea dezvolta în umbra mastodontului PSD cîtă vreme acesta va fi legitimat de la Bruxelles.
Practic, fiecare price surge de la Uber este un impozit plătit pe incompetența sau reaua-voință a Primăriei Generale. La un calcul lejer, se poate estima că orașul are nevoie de minimum 15.000 de taxiuri pentru a nu se crea sincope în momentele în care cererea e foarte mare.
Probabil cea mai păcătoasă strategie politică a momentului este să aștepți o sciziune a PSD, o eventuală condamnare a liderului său sau vreun dezastru major al guvernării.
Liderii Gabriela Firea și Sorin Grindeanu uită de cuvintele grele pe care și le-au adresat în campanie, se felicită reciproc pentru rezultate și semnalează clar că e o cale de colaborare deschisă pentru a face un guvern și mai bun decît au reușit în trecut.
Un spațiu în care tensiunea plutește în aer, iar nervozitatea locuitorilor săi e atît de prezentă încît îmi permit să estimez că, în cîțiva ani, o să devină obiectiv turistic: „Vino în București să vezi două milioane de rictusuri în trafic! Vino să asculți înjurături creative! Vino să vezi cinism pur și resemnare amară!“
Investigația Rise Project privind concediile domnului Dragnea în Brazilia alături de un grup întreg de milionari și politicieni români – povestea are toate ingredientele unui thriller (faptul că unul dintre membrii grupului s-a sinucis în toaleta unui avion e doar unul dintre detalii), însă ea nu a făcut decît să agite un pic timeline-urile de Facebook, fără să fie preluată și continuată într-un mod relevant de alte organizații de presă.
Dacă dl Cioloș are vreo vină, atunci aceea constă în lipsa lui de tact și tactică. Felul în care a dat speranțe useriștilor și a reușit să le panicheze conducerea a dus la crearea unei stări de tensiune absolut inutile și contraproductive. Situația în acest moment e nefericită pentru toate părțile. USR e în derivă, dl Cioloș își continuă campania de PR fără o țintă clară, iar PSD zburdă după ce a reușit să supraviețuiască mai bine decît sperau inamicii săi celor mai mari demonstrații din ultimii
Timothy Snyder folosește colapsul european din prima jumătate a secolului XX pentru a avertiza asupra riscului ca societăți care par solide să ia calea dictaturii. Un exemplu facil este ascensiunea lui Hitler.
Dl Liviu Dragnea a dovedit în doar cîteva luni că poate produce pagube mai mari decît orice estimare prealabilă, iar stilul său de conducere este invalidat de aproape fiecare știre ce vine despre Guvern.
PSD poate fi reformat din interior, schimbînd lideri, însă procesul e lent, iar pagubele pentru societate sînt mari, sau poate reformat din exterior printr-o monitorizare atentă a felului în care exercită puterea.
În fapt, dl Chirica este doar un soi de anticorp oportunist care arată bine doar atunci cînd e comparat cu actualul lider al PSD, care pare ferm hotărît să ducă partidul în zone de izolare, ridicol și toxicitate în care n-a mai fost de cel puțin douăzeci de ani.
PSD a preferat să se refugieze într-o narațiune dominată de conspirații, insinuări privind intervenții străine și interese politice obscure, cel puțin jignitoare, atunci cînd enormitatea lor nu le face amuzante.
Nu e întîmplător că 50.000 de oameni au manifestat într-o duminică seara în fața sediului CNA. O instituție care, în noiembrie, potrivit paginademedia.ro, casase 2000 de plîngeri pentru că nu și-a găsit timp să le discute în termenul legal.
Disprețuind oamenii care nu ies în stradă nu se poate obține așa ceva. Înjurînd protestatarii, cu atît mai puțin. Așa cum nu se poate obține nici echivalînd corupția cu forțarea semaforului. Și nici ignorînd milioanele de oameni care aleg să vadă din programul PSD pensia mai mare și nu asocierea cu tot felul de hoți cu gulere albe.
PSD pare că insistă să creeze o Românie veșnică provincie în care lipsa de viziune, ambiții și curaj poartă, cu emfază, numele ușor ofensiv de Grădina Maicii Domnului. Ceea ce face partidul de guvernămînt, azi, e să se împrumute la bancă pentru a juca la Loto.
