⬆
IERI CU VEDERE SPRE AZI
Pagina 12
Pe Podul Calicilor, azi ca şi ieri
Gunoaiele, creaţie umană, se adună cu fiecare zi ce trece. Ele incomodează mai ales în zilele călduroase de vară, cînd mirosurile pestilenţiale le accentuează prezenţa, sau în zilele ploioase, cînd şiroaie murdare şi cleioase se scurg pe uliţă, prin curţi şi grădini.
Clarviziune
Partidul Social-Democrat de sub şefia lui C. Titel Petrescu a întrunit comitetul de conducere. Comitetul a luat hotărîrea să respingă orice propunere de fuzionare sau colaborare venită din partea Partidului Comunist Român. Partidul Social-Democrat va lua în considerare numai cereri individuale de înscriere ale comuniştilor; cei ce vor face aceste cereri vor fi în prealabil supuşi unei cercetări, spre a se evita orice penetraţie, pe această cale, a elementelor comuniste, urmărind să constituie ap
Cum să ajungi din codru în Cosmos, via Chișinău
Cine-i Kotovski? Un fost revoluţionar bolşevic, mort de tînăr din cauză că el a luat comunismul într-atît de în serios încît (şi ce vă spun acum nu veţi găsi în Sovieţkaia enţiklopedia) ajunsese să considere soţiile tovarăşilor săi drept un fel de bunuri comune – motiv pentru care a şi fost asasinat de unul dintre soţii la a căror încornorare participa cu fervoare proletară.
Baia, butoiu' și putina
Nu ştiu astăzi de vor mai fi băi publice în Bucureşti, Iaşi sau aiurea prin România. Şi dacă or fi, mă întreb cui or folosi şi ce profituri or mai aduce. Pe vremuri, băile publice erau destul de prezente, mult mai prezente decît în Franţa, de exemplu. Dar acest lucru a fost posibil datorită civilizaţiei otomane atît de prezentă şi a turcilor care le şi foloseau ori de cîte ori se aflau pe pămînturile valahilor. Nu că valahii nu s-ar fi spălat, ci doar că aveau o altă viziune asupra folosirii ape
Hai la lupta comună
"(...) Sîntem informaţi că în urma desfiinţării Internaţionalei a III-a s-ar fi luat măsuri ca toţi simpatizanţii mişcării comuniste să activeze în cadrul unor organizaţii patriotice. (…)"
Victoria finală a lui Dan Diaconescu
Mai pardon, stimabililor! Indiferent de cît aţi ricana voi, Dan Diaconescu a fost modelul de succes în vizualul românesc al ultimului deceniu. Dacă ultimii ani ’90 au fost, la noi, marcaţi de Pro TV – seriale noi, culori multe, show americănesc etc. –, anii de după 2000 au fost anii OTV-ului.
Reţete de criză
Veni vara, dar şi criza, aşa că reţetele vechi par astăzi mai folositoare decît ieri. Am crede că doar noi cei de astăzi sîntem preocupaţi de chipuri frumoase şi fără pete, acnee sau alte „impurităţi“, de păr lung, des şi din abundenţă, de mîini albe, unghii lungi şi cît mai colorate, de albeaţa dinţilor sau halene frumos mirositoare. Dar ne înşelăm amarnic.
Maniu vs Comitern
"Partidul Comunist Român nu va mai lucra după normativul dat de Moscova; el îşi va fixa politica sa, orientîndu-se după împrejurările locale şi apropiindu-se de climatul nostru naţional. Este un progres de care avem dreptul să fim mulţumiţi."
Moartea unui simbol al umbrei româneşti
Cel despre care vorbesc aici piere văzînd cu ochii, de la o zi la alta. De unde ne obişnuisem ca el să fie acolo, în România profundă, vom constata într-o zi că nu mai este şi că nu ştim cînd s-a dus. În fiecare rid al trunchiului său se afla încastrat cîte un fragment benign şi minor al istoriei noastre naţionale – dar aceasta nu-l absolvă de la extincţie.
Apa şi săpunul
Marile călduri ale verii au adus cu ele şi griji legate de mirosuri, miasme, transpiraţii, năduşeli, sudori şi alte halene mirositoare. Pe vremuri, apa nu se lega direct de curăţenie, igienă, prospeţime. Parte dintr-un ritual religios, ea se regăseşte, printre altele, în apa de botez şi în ultima scăldătoare. Între cele două etape importante, în apă se intră doar parţial şi de sărbători. Şi igiena?, veţi spune.
Un "prinţ" din Levant îndrăgind caterinca...
Cu ani în urmă, în chiar aceste pagini, am fost relativ dur cu principele Radu de Hohenzollern-Veringen, din motive pe care nu ţin să le mai reiau (cine-i curios, să consulte colecţia; cine nu – nu; şi unora şi altora nu le cer decît să-mi acorde prezumţia de sinceritate, atunci ca şi acum). Numai că eu vorbeam acolo de un om, totuşi, decent şi care are datele bunului- simţ (inclusiv cel al ridicolului).
Despre amor şi încă ceva în plus
Se vorbeşte foarte puţin despre iubire în societatea noastră de astăzi. Sau poate că înţelesurile acestui cuvînt s-au diluat atît de mult, că bieţii de noi nu mai ştim ce ar trebui să fie. Asta a vrut să arate colocviul organizat de Maurice Daumas şi Michel Braud la Universitatea din Pau (3-5 iunie), unde dragostea divină şi dragostea profană, iubirea sacră şi iubirea terestră şi-au spus poveştile prin intermediul jurnalelor, al memoriilor, biografiilor, scrisorilor de tot felul.
Mă autodenunţ
Sussemnatul A.C. certific prin prezenta faptul că eu cred că acest Univers e guvernat...
Slube, funcţii şi favoruri
În trecute vremuri, femeile aveau puteri importante în obţinerea unei slujbe. Neputînd să deţină o dregătorie sau o funcţie în aparatul de stat, ele mijloceau de cele mai multe ori pentru soţi, amanţi, feciori, nepoţi. Frumuseţea sau doar îndemînarea în „netezirea patului“ sînt răsplătite de bărbaţi „generoşi“ cu ceea ce e un bun al tuturor, adică cu slujbe la stat.
Ce au în comun Cuza şi Ceauşescu (şi alţii)
În ciuda aparenţelor – care nu le sînt întotdeauna favorabile – românii nu-s un popor uşor de condus. Chiar dacă îndeobşte ei se mulţumesc cu puţin, atunci cînd e vorba despre conducătorii lor, românii mai cu seamă mîrîie şi sînt (deseori pe bună dreptate) de-a dreptul cusurgii.
Slujbe, funcţii şi hatîruri
Regulamentele Organice (1831) pun bazele unui aparat funcţionăresc şi a unui sistem de selecţie. Slujbaşii publici trebuie să aibă „însuşirile cerşute pentru dregătoriile ce li se vor încredinţa“. Aceste însuşiri sînt mai mult sau mai puţin precizate, aşa că portiţe de promovare se găsesc mai totdeauna.
Contra lui au fost Hitler, Stalin şi Vaticanul
Potrivit unei legende cu o foarte posibilă corespondenţă în realitateTito (liderul Iugoslaviei şi al partidului comunist de acolo) i-a scris un scurt mesaj lui Stalin: Dragă tovarăşe Stalin, vă rog încetaţi a mai trimite oameni cu sarcina de-a mă ucide. Deja am prins cinci pînă acum. Dacă nu veţi da curs rugăminţii mele, o să trimit şi eu unul la Moscova, la dvs. – şi nu va trebui să mai trimit un al doilea.
Administrarea sărăciei şi planificarea precarităţii
Pe măsură ce populaţia începe să crească vertiginos, atitudinea faţă de sărac se schimbă, şi trece de la milă şi respect, la teamă şi dispreţ. Şi apoi, în această lume schimbătoare, cine e sărac şi cine nu e? Niciodată cel mai sărac nu este considerat ca fiind cel mai sărac, întrucît sărăcia se judecă în funcţie de stare, de nevoie, de rang, de trebuinţe. Alexandru Ipsilanti orînduieşte, la 1775, Cutia milelor, dar săracii lui nu sînt cei mai săraci.
Pe cine iubesc (în văzul lumii!) miresele din Chişinău?
Şi nu mică mi-a fost mirarea, mai alaltăieri, cînd am văzut nu una, nu două, ci cel puţin patru pîlcuri de nuntaşi care, cu mireasa & ginerică în frunte, s-au adunat sub statuia lui Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului, pentru poza rituală. Dacă auzul nu mi-a jucat feste, unii gavareau pa ruski.
Nepăsarea la români
Românii sînt oameni de treabă, aşa ca regulă generală: nici prea harnici, dar nici prea leneşi, nici prea hoţi, dar nici prea cinstiţi, nici prea deştepţi, dar nici prea nătîngi, nici prea iuţi la fire, dar nici prea calmi. Cu alte cuvinte, nici aşa, nici altminteri. Se bat cu pasiune pentru o idee, dar nu prea mult timp.
La Chişinău, o autentică stăpînă peste bucate!
Ce legătură are protecţia consumatorului cu geopolitica? – s-ar putea întreba cineva de bună-credinţă. Respectivul ar face bine să urmărească, relaxat, susurul rubiniu al vinului din Republica Moldova. Despre ce-i vorba: pe termen mediu, acest stat – în vederea realei sale suveranităţi faţă de Rusia – trebuie să-şi limiteze dependenţa faţă de Moscova în privinţa cîtorva indicatori: cum ar fi exportul de vin şi importul de gaze naturale.
Igiena: o necesitate sau un moft?
Lipsa igienei este o constantă a societăţii româneşti, de ieri sau de astăzi. Ea se reflectă, de pildă, în numeroasele maladii venerice: leucoree, blenoragie (numită în epocă sculament), sifilis (sfrînţie sau boala galicească), scabie.
Nevroze de paradă, de la Chişinău la Moscova
Paradoxal sau nu, şoseaua de pe teritoriul Republicii Moldova este ceva mai bună decît şoseaua de pe teritoriul românesc al Uniunii Europene! De-o parte şi de alta – nuci, brazi, pe alocuri plantaţii de vii şi, din loc în loc, pîlcuri de mesteceni. Nu vezi gunoaie aruncate.
Bonjuriştii de ieri
Prima mărturie îi aparţine lui Nicolae Kreţulescu; el surprinde foarte bine opoziţia clasei din care face parte şi apoi pe cea a societăţii în care trebuie să practice această meserie.
După 20 de ani – singurul supravieţuitor al Golaniadei
Nu mulţi dintre noi îşi mai aduc aminte cum a început totul, acum 20 de ani: de la un miting al partidului numit PNŢCD, în acel moment far al opoziţiei române, care avea doi lideri de calibru – legendarul Corneliu Coposu şi prea des trecutul cu vederea Ion Raţiu (cred, unul dintre puţinii oameni realmente normali în România acelei vremi!). Dar nici măcar aceşti doi capi ai aceluiaşi partid nu se înţelegeau între ei.
Ubicuitatea canină
Cînd la 1808, din poruncă rusească, apar pe uliţele Bucureştiului primii hingheri, mahalagii protestează cu vehemenţă verbală, dar şi cu agresivitate fizică. Cîinii erau, atunci ca şi acum, un bun al tuturor. Cu stăpîn sau fără stăpîn, se aflau pretutindeni, în curţi şi pe garduri, în uliţă, sub trăsuri sau căruţe, pe poduri şi sub poduri, pe malurile apelor, în măcelării şi pescării, în spitale şi temniţe, zi sau noapte.
Românii şi polonii, de la Sobieski la Kaczynski
Impresionantă solidaritatea de care mulţi români au dat dovadă după tragicul accident de la Smolensk şi moartea preşedintelui Kaczynski ş.cl. Să ne înţelegem: nu solidaritate între noi, românii, ci mai curînd solidaritatea fiecăruia dintre noi cu greu şi des încercatul popor polonez vecin şi prieten – şi chiar şi frate, după unele opinii exprimate recent.
De la protipendadă la… protipendadă
La 1857, într-un memoriu adresat ministrului de externe francez, fostul domn Grigore Alexandru Ghica face un tablou complet şi destul de sumbru cu privire la amploarea nepotismului în societatea românească, promovat şi de el, chiar dacă renegat după. Să-l ascultăm: „Cu ruşinea mea mărturisesc că, în timp de şase ani, cît am guvernat Moldova, am făcut o mulţime de nedreptăţi şi de nelegiuiri...
Un măr, un glonţ şi-un kil de heroină
Presimt: păli-vor de ruşine industriile, rugini-vor băncile, prăbuşi-se-vor pieţele imobiliare: pentru că tot războiul rămîne cea mai profitabilă investiţie! Din acest punct de vedere, istoria pare a merge în cerc – după cum se va vedea mai jos.
Tirania menajului
Educaţia şi familia sînt preocupări majore ale burghezului, cărora le consacră bani şi timp. Acestea se regăsesc şi în memoriile doctorului Ştefan Piscupescu, redactate în prima parte a secolului al XIX-lea. Familia este cea în care investeşte şi căreia îi dedică toate economiile.
Reabilitarea postumă a domnului GOE
În chiar aceste zile se fac fix trei ani de zile de cînd poveştile (445, cu aceasta) nu s-au mai suprapus aici. Timp în care, printre altele, m-am gîndit la ce spunea învăţătoarea mea din şcoala generală – şi iată, îţi destăinui şi ţie, cititorule: anume că se prea poate – spunea doamna – ca I. L. Caragiale, pe cînd mergea odată cu trenul de la Ploieşti la Bucureşti, chiar să fi întîlnit în vagon un june răsfăţat care să-l fi inspirat în crearea personajului „dl Goe“.
“Duhul veacului” şi “făţărnicia politicii”
În memoriile sale, redactate în prima parte a secolului al XIX-lea, Ştefan Piscupescu, medic în Bucureşti, între 1805-1847, crede că buna creştere şi bunul renume fac fala unei familii, aduc nemurire unui neam. Dar acestea nu se pot obţine fără cunoaşterea „soţietăţii“. Şi iată o oglindă a acestei „soţietăţi“.
Oraşe, artişti şi soţii de miniştri
La începutul anului 1935, preşedinta Ligii Naţionale a Femeilor Române din Gorj, doamna Aréthie G. Tătărescu, a încredinţat sculptorului Constantin Brâncuşi realizarea, la Târgu Jiu, a unui monument al eroilor gorjeni. Brâncuşi, care devenise deja o celebritate mondială, avea atelierul la Paris, în Impasse Ronsin. Primind comanda, sculptorul care – se spune – promisese oamenilor din satul Hobiţa, unde se născuse în anul 1876, că va realiza un monument în amintirea morţilor din Primul Război Mond
Hikikomori – între bizarerie japoneză şi avangardă
La cinci ani după ce s-a retras din viaţa socială, Taka a fost găsit mort în apartamentul său. Totul indica faptul că acesta s-a cufundat într-o letargie totală, încetînd chiar şi să se hrănească, şi că a aşteptat pur şi simplu să moară. Suicid pasiv. Taka, personajul lui Randy Taguchi în Vertij, era un hikikomori.
Tristeţea plătitorului de cursă lungă
După flacăra violetă, România trece printr-o nouă isterie: salariile de lux. Sume la care ecranul mental al multor pensionari ar da eroare sînt aruncate pe bandă rulantă în mass-media.
Leacul doctorului Scully
Fie că vrei lîngă Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ sau în Fundaţie, centrul Iaşiului îţi oferă cu greu un moment de răgaz în zilele noastre. Într-un trafic de cele mai multe ori aglomerat şi cu tineri din ce în ce mai zgomotoşi, istoria acestei zone – mult pomenită prin toate ghidurile turistice – pare mai degrabă să se ascundă printre teii imenşi, de teama agitaţiei şi a trecerii nemiloase a timpului.
Darwinism şi religie, în 2010
În 2009, anul Darwin, filialele Consiliului Britanic din numeroase oraşe ale lumii au organizat dezbateri cu public sub titlul „Darwin now“. Abia în 2010, un eveniment de acest tip al British Council a ajuns în România, şi el a luat forma unei discuţii despre efectul teoriei evoluţioniste asupra credinţei: subiect fierbinte la noi, avînd în vedere tensiunile permanente cu privire la rolul marginal oferit evoluţionismului în şcoli, spre deosebire de perspectiva religioasă asupra lumii. Conferinţa
Continentalul din Cluj
În plin centru al Clujului, la intersecţia străzilor Napoca şi Universităţii cu Piaţa Unirii se înalţă o clădire maiestuoasă, intrată în memoria vizual-afectivă a localnicilor şi a turiştilor care parcurg „zona zero“ a oraşului.
Construit între 1893-1894, după planurile arhitectului maghiar Pákei Lajos, edificiul se înscrie în programul arhitectural al perioadei dualismului austro-ungar, care a dat Clujului înfăţişarea sa actuală.
Un exemplu de des-cifrare
Am călătorit recent, forţat de împrejurări... climaterice, cu IC-ul moldo-vlah Săgeata albastră, deşi promisesem solemn, în urmă cu trei sau patru ani, că nu voi mai pune piciorul în această struţocămilă a capitalismului tranziţional românesc. Ca întotdeauna, sălbăticia vieţii mioritice s-a dovedit însă mai puternică decît făgăduinţele mele.
Ceea ce vedem şi nu pricepem
Una dintre cele mai răspîndite înfăptuiri ale istoriei recente româneşti este violul patrimoniului şi schilodirea prin intervenţii anarhice a clădirilor istorice. Faptele respective oferă privitorului un adevărat letopiseţ postcomunist al prostului gust.
Monumente de arhitectură medievală la Bistrița
Reprezentările grafice din secolul al XVIII-lea, anterioare demantelării cetăţii Bistriţei, relevă existenţa unui redutabil sistem de fortificaţie – şanţuri de apărare, ziduri, turnuri, porţi – şi a unui oraş cu o tramă stradală complexă (păstrată, în mare parte, pînă în zilele noastre), dominat de silueta impunătoare a bisericii evanghelice, veche de peste cinci secole, al cărei turn, impresionant prin înălţime şi eleganţă, este reprezentativ şi astăzi pentru peisajul citadin al Bistriţei.
Moştenirea generalului Berthelot
La 50 de kilometri de Deva, reşedinţa judeţului Hunedoara, se găseşte o comună cu un nume oarecum exotic pentru aceste locuri – General Berthelot. Atestată documentar încă din 1411, sub denumirea de Farkadin, comuna a devenit în 1854 Fărcădinu de Jos, în 1923 – General Berthelot, în 1965 – Unirea, iar în 2001, prin referendum al locuitorilor, din nou General Berthelot.
Cutremur de timp în SUA
Faţă de cutremurele de timp, cutremurele de pămînt prezintă un avantaj – se văd. Pot fi prezentate de către televiziuni, se pot posta pe YouTube. Înduioşează. Mobilizează opinia publică.
O societate de pe vremuri
Săptămîna trecută a venit vorba despre o asociaţie a cărei amintire merită înviată. Ea s-a constituit din iniţiativă privată în iulie 1929 şi purta oficial numele de „Societatea istorico-arheologică Bucureştii Vechi“.
Ninge peste casa lui Eliade
„Eliade (Pompiliu),1869-1914, critic literar român. M. coresp. al Acad. Studii comparatiste.“ Aşa spune dicţionarul. De el e vorba, iar despre casă am mai scris chiar la începutul acestei serii de reclamaţii, denunţînd starea de plîns în care se găsea de atunci clădirea de pe cheiul Dîmboviţei, colţ cu podul Haşdeu.
Dintr-o veche conferinţă
La 14 decembrie 1930, N. Iorga ţinea o conferinţă la Societatea „Bucureştii Vechi“. Titlul ei este Cum au fost şi cum trebuie să fie Bucureştii. În zilele noastre, problema a rămas aceeaşi. Ba, fără îndoială, tot ce s-a întîmplat de atunci şi continuă, fără să putem împiedica devastarea oraşului, a agravat situaţia. De aceea nu sînt de prisos extrasele care urmează. Ele ar trebui să dea de gîndit.
Demontarea sîrmei ghimpate
Demontarea sîrmei ghimpate
-„simbol” sau competiţie politică? -
Scena politică moldovenească continuă să fie întreţesută de discrepanţe de ordin politic, chiar şi după declinul comuniştilor. Sînt evidente ciocnirile dintre Alianţa pentru Integrare Europeană şi Partidul Comuniştilor din Moldova, înveninat şi profund frustrat de descompunerea ierarhiei de putere, în vîrful căreia se afla gruparea lui politică. Pe de altă parte, în interiorul Alianţei are loc o competiţie subtilă pentru monopol
Bucureştii lui Mihail Sebastian
Bucureştii lui Mihail Sebastian
Scriu într-o cameră în care a intrat Mihail Sebastian. „Odaia lui Pippidi (am trecut cîteva clipe pe la el, să-i duc nişte cărţi) e un fel de insulă în care mi-ar fi plăcut să trăiesc. O masă de lucru, o bibliotecă, singurătate, lumină, linişte.“ Data din jurnalul scriitorului este 17 noiembrie 1941. Dedicaţia de pe Accidentul, datată „Noemvrie 1941“, a fost scrisă tot atunci: „Domnului M. Pippidi, cu dubla părere de rău de a-l fi cunoscut aşa de tîrziu şi de a-
Dilema cea de toate zilele
Într-o lume normală, orice opţiune e precedată de un episod deliberativ. În lumea noastră însă, opţiunile sînt anterioare deliberării. Sînt opţiuni gata făcute, care nu apelează la realitate decît pentru a-şi găsi, la nesfîrşit, confirmarea. Aşa stînd lucrurile, nici nu se poate vorbi de opţiuni, ci de tropisme, de efectele dezordonate ale unei lumi tulburi, care s-a dezvăţat, în 45 de ani de dictatură comunistă, să cîntărească liber oamenii şi ideile. O lume în care opţiunile nu se bizuie pe de