Pe Podul Calicilor, azi ca şi ieri

Gunoaiele, creaţie umană, se adună cu fiecare zi ce trece. Ele incomodează mai ales în zilele călduroase de vară, cînd mirosurile pestilenţiale le accentuează prezenţa, sau în zilele ploioase, cînd şiroaie murdare şi cleioase se scurg pe uliţă, prin curţi şi grădini. „Să-şi măture în dreptul prăvăliei“, „să-şi strîngă gunoaiele“, „să nu ne mai pricinuiască murdalîcuri şi gunoaie“ protestează vecinii în încercarea de a menţine o oarecare ordine. Un astfel de vecin, deloc atent la păstrarea curăţeniei, este Iane cupeţ, cu odăi şi pivniţe pe lîngă Curtea Veche. El îşi tîrăşte „calabalîcurile“ şi carele cu fîn prin curţile vecinilor, folosind „viraneaua“ comună fără să strîngă însă în urma sa, pricinuind „murdalîcuri şi gunoaie“, provocînd nemulţumirea celor din jur care-i strigă că are „rele urmări“ şi nu este decît un „venetic“, „venit de ieri de alaltăieri“ pe uliţa lor. 

În curţile oamenilor, în faţa porţilor, pe maidane, în faţa prăvăliilor, în tîrguri şi bîlciuri – gunoaie, murdalîc, putoare, leşuri, noroaie şi bălţi; puţini sînt cei care se sinchisesc de ele. Incomodează doar atunci cînd nu se mai dezlipesc de cizme şi conduri, doar atunci cînd „molipsesc“ aerul din jur, cu duhori insuportabile, atunci cînd noroiul invadează pragurile, covoarele, conacele. Boierii merg mai mult călare şi în trăsură, aşa că pentru ei noroiul, parte a peisajului, este mai greu sesizabil. Multe din pitacele domneşti îi au ca personaje principale: căminarul Dudescu, care nu vrea să sece băltoaca din dreptul grădinii sale, sau banul Brâncoveanu şi vornicul Manu uniţi prin aceeaşi băltoacă ce se întinde din dreptul porţilor primului pînă în porţile celuilalt, zăticnind întîlnirea veliţilor la adunarea divanului. Şi ca să-i sperie şi să-i oblige a-şi face curat în dreptul porţilor, se hotărăşte că cel care va deseca şi astupa balta va deveni şi proprietarul terenului. Visuri de-ale domnilor; în practică, cu greu ar putea fi deposedat un Brâncoveanu de proprietăţile sale, dar la fel de greu un astfel de boier se urneşte la lucru, chiar dacă este şi în interesul lui. Atît timp cît pe el noroiul nu-l atinge, de ce ar face ceva? Nici mahalagiul nu este mai harnic în această privinţă. El ar trebui „să aibă a rîni şi a curăţi tina totdeauna nelipsită“ ce se află „dinaintea casei, prăvăliei sau a curţii sale“, spune porunca lui Vodă Caragea de la 12 noiembrie 1782. Noroiul şi tina se află în capul listei murdalîcurilor ce fac oraşul şi uliţele greu de locuit. „Pentru murdalîcurile ce se fac pe podurile şi uliţele tîrgului, fiind acestea un lucru nesuferit atît la vedere, cît şi mai vîrtos aducător de spurcăciunea aerului, din care se şi pricinuieşte vătămarea sănătăţii norodului, n-au fost nebăgată în seamă îngrijirea cu a se pune telali de au strigat ca fieştecare să cureţe murdalîcul ce s-ar face înaintea prăvăliei sau a casei şi curţii sale, dar ori din lenevire, sau de vreo neînprilejire văd că această îngrijire prea puţin loc prinde“, scrie cu năduf vel agă, la 15 octombrie 1810. Se cere, cu acest prilej, Slăvitului Divan, necesitatea impunerii unei taxe, astfel încît alţii să se poată ocupa de curăţenia tuturor.

Dacă păşim astăzi prin mahalaua dlui primar Marean Vanghelie, n-am crede că au trecut peste noi secole. De la Trafic Greu, lumea şi mirosurile se schimbă: între şcoală şi o dugheană ce fabrică covrigi se întinde murdalîcul, mare, mirositor, hidos. Suportabil, totuşi, din moment ce ne ducem existenţa cotidiană printre dîrele de noroi de pe trotuarele pline de gropi şi bălţi, că tot plouă, şi praf cînd dă soarele. De-o vreme încoace, vară, iarnă, drumul îi tot un şantier, n-aş spune în lucru, că, după ce au săpat tranşee şi au scormonit pămîntul, muncitorii au cam dispărut. Mai sus, dai de piaţă, curăţică, dar mahalagiii sînt la ei acasă: roşii împrăştiate pe trotuar, s-a spart o sacoşă îi drept, că doar nu era să le adune de pe jos, aşa că le-a sleit să nu care cumva să le ia altcineva; un altul s-a răzbunat pe pepenii cam necopţi şi i-a aruncat în drum; o pată mare maronie de îngheţată adună roi de muşte; un bărzăune zumzăie de zor într-un snop de flori ofilite; un cîine pricăjit linge cojile unei şaorme aruncate lîngă coşul de gunoi; o babă stafidită de atîta ploaie caută cu înfrigurare în nişte cutii aşezate la voia întîmplării lîngă tomberon. Şi peste toată această sărăcie şi peste tot acest murdalîc se ridică norii de mîzgă ai unei Dacii Logan cu număr de identificare PSD. Un burtos infatuat păşeşte pe vîrfuri, priveşte cu scîrbă în jur şi trînteşte nervos uşa maşinii. Îl zării tot prin spatele lu’ nea Vanghelie. Ciocoii de azi ar intra şi-n casă cu maşina, doar, doar să nu dea ochii cu norodul şi murdalîcul din jur.  

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.