Un măr, un glonţ şi-un kil de heroină

Publicat în Dilema Veche nr. 322 din 15-21 aprilie 2010
Un măr, un glonţ şi un kil de heroină jpeg

Presimt: păli-vor de ruşine industriile, rugini-vor băncile, prăbuşi-se-vor pieţele imobiliare: pentru că tot războiul rămîne cea mai profitabilă investiţie! Din acest punct de vedere, istoria pare a merge în cerc – după cum se va vedea mai jos.

Unde bat? Ei bine, la capătul acestor rînduri vom vedea, uimiţi, cît au costat recentele atentate cu bombă din metroul moscovit. Cît de puţin, adică. Aproape la îndemîna oricărui om cu oarece largheţe la buzunar. Dar asta nu e tot. Povestea este de mult, de demult, începută. Pentru că, mai întîi şi mai întîi, în istoria războaielor a fost – se spune – un măr. Nu mă refer aici la mărul lui Adam – şi nici la milenara cherelă dintre bărbat şi femeie, pe care poate doar dl C.T. Popescu ar putea-o descrie veridic. Mă refer la alt măr: unul aruncat în joc de zeiţa Eris, naşa în Antichitate a tuturor discordiilor. Geloasă că nu fusese invitată la o nuntă de zei, Eris a spus că acel dar va fi meritat de cea mai frumoasă dintre zeiţe. Femei şi ele, zeiţele din Olimp – mai precis Hera, Atena şi Afrodita – s-au pieptănat în oglinzile de cleştar şi s-au sulemenit cu iruri, pentru a apărea apoi în faţa frumosului Paris, care le era arbitru. (Care Paris? Exact, fiul lui Priam – regele Troiei.) Făţos, dar cam sărac sub plete (l-aţi văzut aidoma şi în ultima superproducţie de gen), romanticul Paris troianul i-a dat mărul Afroditei. Şi de-aici a pornit hecatomba unei cetăţi: ca semn de mulţumire, Afrodita l-a ajutat pe Paris s-o răpească pe suspect de blonda grecoaică pe nume Elena – soţia lui Menelaos, spartanul. Iar ca semn de pedeapsă, Atena a făcut de-aşa fel încît, în cele din urmă, Troia a ars din temelii, ameţită de vin şi de calul de lemn primit în dar! Aşadar: la rădăcina celui mai vestit dintre războaiele vechimii mitologice s-a aflat un fruct în valoare, azi, de nici 50 de bani bucata. (Cineva, peste umăr, îmi şopteşte că mărul discordiei ar fi fost aurit – dar aici cred că e o chestiune de traducere din greaca veche: nu mi-e clar dacă mărul era de aur sau doar din soiul Golden!)

Şi au mai trecut ceva mii de ani. Iată-ne într-un cochet orăşel din Balcani, într-o frumoasă zi de început de vară. Străzile erau măturate şi văruite lună, iar în plopii de la drumul mare – pe care tocmai trecea o coloană oficială – cîntau păsărele.


 Deodată, iată zgomot şi fum: lîngă una dintre maşini explodează o bombă artizanală! Nimic grav: toţi au priceput imediat că anarhiştii sîrbi n-au astîmpăr (au rămas la fel pînă azi!), în fine, noroc că doar unul dintre ofiţerii escortei fusese rănit. Galanţi – aşa era epoca –, cuplul princiar Franz & Sophia s-au îndreptat apoi spre spitalul din Sarajevo, să viziteze rănitul. La o curbă, sare în drum un bruneţel cu mustaţă şi poc... poc... poc... poc... patru gloanţe... două victime... un prim război mondial... un al doilea război mondial... plus un război rece aferent... Aşadar: la rădăcina celor trei mari conflicte ale secolului al XX-lea au stat cele patru cartuşe trase de un băietan de 20 de ani pe nume Gavrilo (un fel de Gavroche balcanique) în duminica de 28 iunie 1914. Costul estimat al gloanţelor: cca 7 euro, la cursul european de azi. În fine, episodul de mai alaltăieri: în dimineaţa de luni, 29 martie a.c., două explozii în staţiile de metrou moscovite Lubianka şi Park Kulturî... 38 de morţi... zeci de răniţi... Costul estimat al pagubelor (spune Viktor Ivanov, şeful Serviciului Federal pentru Controlul Narcoticelor din Rusia – vezi Newsweek, 12 aprilie a.c.) ar fi fost de 150 de mii de dolari (exceptînd, bănuiesc, vieţile pierdute). Care-i contextul: în calea drogurilor provenite din Afganistan, Rusia este ţara cu cea mai înaltă rată de trafic din lume, în acest moment. De exemplu, numai traficul de droguri via Daghestan a crescut în Rusia de 20 de ori în cursul anului 2009. Pe piaţa neagră din Moscova, un kilogram de heroină ajunge la 150 de mii de dolari – preţ cu care poţi să cumperi între 150 şi 400 de automate Kalaşnikov, în funcţie de cît de abil eşti (preţul lor curge între 300 şi 1000 de dolari, în Afganistan) sau chiar vreo şapte rachete Stinger, bune de doborît elicoptere sau avioane (preţul la negru: 20 de mii bucata).

Altfel spus: teroriştii ceceni – ca şi cei arabi – fac bani din traficul de droguri. Atentatele de la Moscova au costat (doar!) cît un kilogram de heroină. La rădăcina femeilor-kamikaze în negru care s-au dat de toţi pereţii în staţiile metroului se află mii de ruşi în putere, mai juni sau nu, care pun banul jos şi şi-o trag în venă.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Scrie pe blogul Geopolitikon.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

bataie adolescenti FOTO Shutterstock
Filmează agresiunile dintre adolescenți în loc să intervină. Cum ajung martorii să încurajeze violența și să distrugă vieți
De cele mai multe ori atitudinea martorilor este decisivă în cazul unei agresiuni în care sunt implicați adolescenți. Din păcate, în loc să intervină, majoritatea transformă violența în spectacol, cu ajutorul telefoanelor mobile. Iar consecințele sunt devastatoare.
Refugii In Retezat  Foto Bogdan Danciu  Parcul Național Retezat (3) jpg
„Refugiile sunt ale tuturor”. Ghid de supraviețuire la munte în timpul iernii și regulile adăposturilor din Carpați
Refugiile montane pot salva vieți în timpul drumețiilor de iarnă, însă folosirea lor presupune respectarea unor reguli esențiale. Salvamontiștii și administratorii parcurilor naționale explică ce trebuie să știe turiștii înainte de a porni pe munte și cum trebuie protejate adăposturile alpine.
p 7 John F  Kennedy WC jpg
8 noiembrie: Ziua în care John F. Kennedy câștigă alegerile din SUA, devenind cel mai tânăr președinte ales din istoria țării
Pe 8 noiembrie 1945, onomastica Regelui Mihai a prilejuit o manifestație de susținere a monarhiei și de opoziție față de comuniști, încheiată cu morți, răniți și arestări. Tot într-o zi de 8 noiembrie s-au născut Bram Stoker și Alain Delon, iar Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit razele X.
4e627095 8cd8 48d9 aa22 a7aceb423ae9 jpg
„Nebunii” sultanului, călăreții care au băgat în sperieți Europa. Povestea adevărată a războinicilor în blănuri, un Navy Seal al lumii medievale
Printre cei mai de temut războinicii care au atacat vreodată Europa au fost și „Deli”, „spartanii orientului”. Inamicii paralizau de frică în fața lor, iar „Deli” erau recunoscuți pentru curajul lor extrem. De altfel, de la numele lor a fost împrumutat un cuvânt în limba română.
01 FCSB CORVINUL HUNEDOARA, SUPERLIGA SUPERBET (7 11 2026) jpg
FCSB a suferit un nou eșec, se repetă povestea din 2025
Seria insucceselor nu s-a încheiat pentru FCSB. Cu toate că a evoluat pe Arena Națională, în fața fanilor, formația lui Laurențiu Reghecampf a pierdut (0-1) cu nou-promovata Corvinul Hunedoara. Meciul a contat pentru etapa a 15-a a Superligii de fotbal.
ashgabat jpg
Capitala unde totul e alb, inclusiv mașinile, iar străzile strălucesc de curățenie
Bulevarde foarte largi, clădiri impunătoare placate cu marmură albă și un trafic în care aproape toate mașinile au aceeași culoare. Un oraș din Asia Centrală își surprinde vizitatorii printr-o uniformitate neobișnuită, impusă nu de preferințele șoferilor, ci de restricțiile autorităților.
WhatsApp Image 2026 11 07 at 21 49 04 jpeg
e190391e70eebe3deadddbd1f48daa9a58 jpg
Investițiile nu sunt doar pentru bogați: cum poți începe cu 100 de lei pe lună
Mulți oameni cred că investițiile încep abia după ce strâng câteva mii de lei. De fapt, pentru un început disciplinat, contează mai mult suma pe care o poți aloca regulat, perioada în care păstrezi investiția și costurile pe care le plătești.
Black Friday
De ce cumpărăm chiar și când ne apasă scumpirile. Ce se ascunde în spatele febrei Black Friday
Black Friday aduce vânzări record, dar nu neapărat mai multe produse cumpărate. Pe fondul scumpirilor, reducerile pot deveni atât o oportunitate, cât și un refugiu emoțional pentru consumatorii tot mai apăsați de incertitudine.