Un exemplu de des-cifrare

Publicat în Dilema Veche nr. 317 din 11-17 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am călătorit recent, forţat de împrejurări... climaterice, cu IC-ul moldo-vlah

deşi promisesem solemn, în urmă cu trei sau patru ani, că nu voi mai pune piciorul în această struţocămilă a capitalismului tranziţional românesc. Ca întotdeauna, sălbăticia vieţii mioritice s-a dovedit însă mai puternică decît făgăduinţele mele. În sfîrşit, nu vreau să fac mult caz pe marginea unui tren – nici mai rău şi nici mai bun decît mediul în care vieţuim cu toţii de un deceniu şi jumătate. Ca să fiu sincer, am avut impresia (s-ar putea totuşi să mă fi înşelat) că spaţiul de voiaj propriu-zis s-a îmbunătăţit întrucîtva faţă de 2006 (cînd stăteam ca sardelele). N-a dispărut, din nefericire, muzica pentru labilii emoţional şi abrutizarea personalului. Mă rog, nu

constituie interesul discuţiei propuse de mine astăzi. Am o povestire, în aparenţă măcar, mai incitantă decît o mie de „săgeţi albastre“ expediate simultan. Iat-o!

La un moment dat, s-a aşezat pe bancheta vecină mie, destul de voios, un tinerel afabil, cu părul vopsit în şuviţe. Am remarcat, de la început, în mîna lui dreaptă, o valiză elegantă, cu cifru, din piele autentică, plină de zorzoane aurii la mîner şi încheieturi. Ţinuta de rocker retardat emoţional a tînărului contrasta violent cu geanta de om de afaceri, pe care o fluturase în ochii întregului vagon. Şi-a scos geaca şmecheră şi a atîrnat-o pe geam, lîngă haina mea (mi-a obturat astfel perspectiva asupra ţinutului pustiit de viscol şi sărăcie şi, ca atare, am devenit brusc taciturn, aproape ursuz). Apoi a înşfăcat valiza fermecată şi a pus-o în poală. Şi-a suflecat mînecile marinăreşte, a privit lung în zare, după care a purces la învîrtit rotiţele de cifru mai ceva ca manetele de poker mecanic. Am întors un ochi mirat, de ciclop trezit din somn. „Am biletul înăuntru şi am uitat codul“ – a chiţcăit individul o explicaţie prezumtiv drăgălaşă. „I-am spus deja conductorului şi mă păsuieşte un timp“ – a adăugat el, cu încredere în valorile vieţii.

Nu sînt extrem de curios de felul meu, dar surpriza adusă de tinerel în dinamica monotonei călătorii pînă la Bucureşti m-a conectat instantaneu la cei 220 de volţi ai energiei analitice. Pentru început, am tras o ocheadă la numărul de cifre al codului. Trei! Prin urmare, o mie (fără una) de variante posibile! Ulterior, am urmărit, discret, ritmul în care rocker-ul reuşea să definitiveze un cifru pe claviatura mecanismului: în jur de patruzeci şi cinci de secunde (se mişcau greu rotiţele!).

Patruzeci şi cinci înmulţit cu o mie: patruzeci şi cinci de mii de secunde. Acestea reprezintă cam şapte sute cincizeci de minute. Transformate în ore, ele sînt nici mai mult, nici mai puţin decît douăsprezece şi jumătate, adică dublul timpului care ne-ar fi luat să ajungem în Capitală. Dacă cifrul căutat de companionul meu de voiaj ar fi fost unul dintre ultimele numere posibile (nouă sute şi ceva), atunci, în mod cert, el ar fi avut şanse să-l descopere cîndva pe seară (după o activitate de rotire a rulmenţilor febrilă şi neîntreruptă), cam la vremea cînd conductorul şi ceilalţi pasageri ar fi hălăduit (deja plictisiţi) prin Bucureşti sau, în versiunea strictă, s-ar fi aflat de mult în trenul (de noapte) către Iaşi. Jocul micului hoţoman nu-mi lăsa practic nici o altă opţiune logică: mă aflam în prezenţa unui impostor care inventase o tactică isteaţă de a călători cu săgeata fără bilet, sub ochii îngăduitori (chiar compătimitori) ai însoţitorului de tren. Românii devalizează bănci în America şi Canada. Nu vedeam de ce le-ar fi fost greu să apeleze şi la o astfel de – pînă la urmă – simplistă stratagemă?

Ce mă uimea era îngăduinţa conductorului. În răstimpuri, el trecea, cu aer depersonalizat, pe lîngă noi şi întreba mai degrabă absent: „Nu-i gata?“. „Nu – răspundea rocker-ul preocupat –, mai am opt sute douăzeci şi şase de variante.“ Distingeam cinism în modulaţiile vocii sale, un cinism rămas însă străin indiferentului controlor. Stăruiam în convingerea că băietanul nu mergea deloc la Bucureşti, deşi menţionase această destinaţie. Bănuiam că dorea să rămînă undeva pe traseu, la Vaslui, Bîrlad, Tecuci, Focşani, Buzău ori Ploieşti unde, mai nou, „săgetătorul“ IC opreşte îndelungat. Presupuneam că, la momentul oportun, îşi va lua, dintr-o mişcare, geanta şi geaca şi va ţîşni prin uşile deschise (în staţie), lăsîndu-ne pe toţi (în primul rînd, pe conductor) cu gura căscată. Cum ar fi trebuit să acţionez eu? Spiritul civic mă invita la atitudine (să ţin ochii vigilenţi pe impostor – eram oricum călătorul cel mai apropiat de el, un veritabil „poliţist de

fără voie –, să aplic o schemă de

cînd ar fi încercat să o zbughească, să-l atenţionez în prealabil pe controlor etc.), în timp ce instinctul de conservare îmi impunea tăcere absolută (deja mă obseda un potenţial dialog – Conductorul: „Dom’le, nu-l puteaţi opri să fugă, era lîngă dvs.?“, Eu: „Pe cine dom’le?… Tocmai m-am trezit din somn!“). Sînt filolog, deci l-am lăsat pe ultimul să prevaleze. Totuşi, nu mi-am slăbit vecinul din pensetele disecţiei. Cine era el, de fapt? De ce apelase la o strategie, în fond, atît de meschină? Ce căuta la Vaslui – Bîrlad – Tecuci – Focşani – Buzău – Ploieşti? Dacă furase geanta? De ce-şi făcuse şuviţe? Cît cîştiga pe an? De ce zîmbea optimist? Nu-l dureau degetele? De ce şi-a dat jos geaca? Cîţi ani avea? Cum îl chema? Ce erau părinţii lui? Avea rude în străinătate? De ce fîrnîia pe o nară? Cîte kilograme cîntărea? Ce… „Yeees!“, a ţipat ascuţit colegul meu de călătorie, chiar cînd opream în Tecuci. „Varianta trei sute zece! Am reuşit.“ Valiza scîrţîi scurt şi se deschise aidoma unui pepene răscopt. Rocker-ul cotrobăi prin nişte buzunare ale bagajului şi scoase, victorios, biletul de călătorie. Se duse întins în capătul vagonului, la controlor, ţinînd hîrtia CFR deasupra capului, ca pe un trofeu.

Ceva s-a atenuat, în acea clipă, din încrederea mea, altădată nesmintită, în virtuţile raţionamentelor à la Dupin. Realitatea se dovedise mai ilogică şi mai iraţională decît aparenţa ei. Mi-am lipit nasul de fereastra îngheţată. Cum putusem să fiu atît de aberant? De unde îmi veniseră atîtea inepţii? De ce nu-mi văzusem de lecturile mele? Ce era cu mine? Spre ce mă îndreptam? Nu aveam cum să răspund, cel puţin pe moment! O întrebare se ridica totuşi, compensator, deasupra celorlalte, făcîndu-mă să rînjesc sardonic în fereastra luminată de albul nesfîrşit al zăpezii, pe măsură ce trenul lăsa în depărtări Tecuciul indistinct: ce idiot îşi închide biletul de tren în valiza cu cifru şi apoi uită codul?

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic