Pe cine iubesc (în văzul lumii!) miresele din Chişinău?

Publicat în Dilema Veche nr. 327 din 20 - 26 mai 2010
Pe cine iubesc (în văzul lumii!) miresele din Chişinău? jpeg

Şi nu mică mi-a fost mirarea, mai alaltăieri, cînd am văzut nu una, nu două, ci cel puţin patru pîlcuri de nuntaşi care, cu mireasa & ginerică în frunte, s-au adunat sub statuia lui Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului, pentru poza rituală. Dacă auzul nu mi-a jucat feste, unii gavareau pa ruski. Ce-l face pe un nuntaş rusofon să vină şi să-şi imortalizeze fericirea cu un domnitor medieval non-rus pe fundal? Nu pot decît presupune (probabil că lui Pierre Nora – istoricul francez ce a identificat les lieux de mémoire – Chişinăul de azi i s-ar fi părut tocmai bun de studiat). Voi reveni la statuie – dar mai întîi voi spune că, pentru vizitatorul ce eram, prima surpriză a fost rezonanţa sonoră de la nivelul străzii. Cineva venit de dincoace de Prut – şi care ştie cît efort identitar au investit intelectualii basarabeni românofoni, acum 20 de ani, în „recuperarea“ limbii materne – va fi poate uimit de cît de prezentă e limba rusă în zumzetul diurn al oraşului. Vorbită, mai ales, de tineri. Desigur, nu de toţi; dar nici limba română nu e vorbită de toţi tinerii.

Şi tocmai aici văd problema: ce va urma? Dacă o parte a tinerei generaţii învaţă numai în limba rusă, iar altă parte învaţă numai în limba română, care fi-va mîine liantul comunitar al Chişinăului? Se va ghetoiza oraşul? Să sperăm că nu. Sau se va dezvolta o dualitate lingvistică, precum în Belgia? Uşor de spus, dar greu de imaginat – mai ales acum, cînd dizarmonia dintre flamanzi şi valoni face ca soarta Belgiei să pară uneori ca atîrnînd de un fir de aţă de goblen. De acolo, de sus, de pe soclu, Ştefan cel Mare – cu sabia şi crucea sa – priveşte aparent imperturbabil la fierberea de sub el. Indiscutabil, el este figura tutelară a Chişinăului: mai precis, e vorba de acea frumoasă statuie (operă a sculptorului local Alexandru Plămădeală), a cărei poveste este năucitoare prin ea însăşi. Imaginaţi-vă: turnată (la Bucureşti, din iniţiativa statului român) din bronzul unor tunuri turceşti capturate la Plevna şi Smîrdan în 1877, şlefuită vreme de trei ani şi ridicată pe soclu în aprilie 1928 (ca dar din partea Bucureştiului către urgisita Basarabie, la aniversarea a 10 ani a unei uniri care atunci părea veşnică), statuia a fost demontată în iunie 1940 – tot de către statul român, pentru a nu-l lăsa pe domnitorul imobil pradă furiei mutilatoare a lui Stalin. Vreme de un an, ea s-a adăpostit – ca un real refugiat de război – pe undeva pe la Vaslui.

Cînd, în vara lui 1941, armata română a eliberat Chişinăul, Ştefan cel Mare şi-a recîştigat soclul (dar nu şi locul iniţial). Numai că Armata Roşie a revenit în 1944, şi statuia lui Ştefan a luat iar drumul bejeniei prin România (după unele surse, ar fi ajuns şi la Craiova!). Dar, odată cu ocuparea României de către armata „eliberatoare“, nici măcar Ştefan cel de bronz nu s-a mai putut ascunde – şi a fost returnat Chişinăului, sub pază sovietică, în 1945. Mutat de cîteva ori în următoarele decenii, monumentul a fost readus pe locul actual în august 1990. Şi de-atunci stă acolo, aşteptîndu-şi periodic – vă spuneam – miresele la poale.


Dar povestea nu se termină aici (şi nici nu ştiu cînd şi cum se va termina, ca să fiu sincer). Cum bine scria istoricul basarabean Vasile Dumbravă într-un studiu din 2008, marea dilemă a acestui monument pleacă tocmai din faptul că el înseamnă cîte ceva (şi altceva) pentru fiecare. El convine tuturor. Pentru românofilii unionişti, statuia impozantă a lui Ştefan cel Mare este un indeniabil semn al românităţii acelor plaiuri. Pentru partizanii „moldovenismului“ (vezi campania din 2004 a ex-preşedintelui Voronin), Ştefan cel Mare este „făuritorul statului moldovean“. Nu am nici o îndoială că cetăţenii Republicii Moldova, azi – şi mai cu seamă românofonii –, îl iubesc pe Ştefan cel Mare. El e un simbol de netăgăduit. Lumea îl iubeşte pînă-ntr-acolo încît şi leul moldovenesc, moneda statului, este alintată cu apelativul „ştefănel“ (aţi ghicit: monumentul apare pe bancnote). Nu mi se pare că Ştefan ar avea vreun concurent real, măcar în plan monumental, la Chişinău. Dar el nu e singurul simbol, totuşi. Spre pildă: în dreapta clădirii Guvernului, prima stradă cu care se intersectează bulevardul Ştefan cel Mare este strada Puşkin (!). Sau: cînd intri în Catedrala centrală – care-i la o aruncătură de băţ – îl vei revedea, în stînga, pe faţada unui stîlp, pe totemicul Ştefan... doar că această catedrală mai are şi un al doilea stîlp..., în dreapta..., şi cine-i pictat acolo?... cneazul Vladimir (cel care a impus creştinismul ca religie oficială în Rusia kieveană, prin secolul al X-lea).

Nu-i exclus ca Ştefan să mai aibă de dat, în viitor, cîteva bătălii simbolice!

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti și scrie pe blogul Geopolitikon. La Bookfest 2010 va lansa volumul Visul lui Machiavelli.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.