Dintr-o veche conferinţă

Publicat în Dilema Veche nr. 313 din 11-17 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La 14 decembrie 1930, N. Iorga ţinea o conferinţă la Societatea „Bucureştii Vechi“. Titlul ei este Cum au fost şi cum trebuie să fie Bucureştii. În zilele noastre, problema a rămas aceeaşi. Ba, fără îndoială, tot ce s-a întîmplat de atunci şi continuă, fără să putem împiedica devastarea oraşului, a agravat situaţia. De aceea nu sînt de prisos extrasele care urmează. Ele ar trebui să dea de gîndit.

Istoricul începe cu întrebarea: „Ce a rămas din Vechii Bucureşti? Aceşti Vechi Bucureşti existau încă pînă la 1850-60. Schimbarea cea mare, de la Vechii Bucureşti la cei Noi, s-a făcut numai de la această dată, anume în perioada pe care aş numi-o perioada de iconoclasm“. Intervenţiile modernizatoare, adică adaptarea la gustul occidentalizant cu care începea să se deprindă societatea înaltă bucureşteană (mai repede decît cea ieşeană), erau condamnate de Iorga ca „o neînţelegere complectă, o ignoranţă crasă, o pretenţie obraznică“. Această indignare contra elitei bonjuriste mi se pare exagerată. Creşterea urbană se făcea atunci din cauza demarajului demografic, a creşterii economice (manufacturi şi proto-industrializare), dar şi a ascensiunii burgheziei. Pretenţiile acesteia la un statut aristocratic se manifestau prin mimetismul faţă de aspectul capitalelor străine, Pesta şi Viena, pînă la Paris. Cei care le-au vizitat atunci „au trăit într-un oraş cu străzi drepte, cu clădiri înalte, toate de acelaşi tip, lipite una de alta, şi au venit înapoi într-o ţară care are oraşe de un caracter cu totul deosebit...

Toţi inovatorii aceştia n-au avut nici cea mai mică înţelegere a caracterului oraşelor româneşti“. Ceea ce ei nesocoteau era faptul că Bucureştii se formaseră ca un ciorchine de sate preexistente. La o jumătate de secol după 1848, nu se omogenizase încă înfăţişarea unor cartiere care-şi vădeau originea boierească sau comercială sau de adunare la un loc a unei minorităţi etnice (evreii, germanii, ungurii). „Oraşul acesta a căzut în cea mai cumplită anarhie“: aceste cuvinte se referă la trei faze, cea dintîi fiind de imitaţie a arhitecturii occidentale, apoi „a caselor cu cotul la stradă“, adică a unor case-vagon care se întindeau pe parcele înguste, după care „ne-a apucat o manie de artă aşa-zisă românească“. Deci, nici stilul naţional n-a găsit iertare în ochii conferenţiarului, deşi ne-am fi aşteptat ca inspiraţia istorică şi accentuarea identităţii rurale să îmblînzească această judecată.

 „Împietîndu-se necontenit asupra vechiului oraş, cea mai mare parte din clădirile vechi au dispărut.“ Exemplele de monumente pierdute sau de construcţii noi criticate sînt alese de-a lungul Căii Victoriei. Cînd vine vorba de palatul Cantacuzino (1910), operă a arhitectului I.D. Berindei, Iorga îşi rîde de „lumina electrică ce făcea să strălucească ochii leilor de pe scara principală“ şi declară că acea clădire pretenţioasă, închiriată pentru birourile preşedinţiei Consiliului, era „tot ce poate fi mai potrivit pentru parvenitismul politic“. Înţelegem astfel de ce, devenit prim-ministru, N.I. a mutat aceste servicii în casa lui, mult mai modestă şi incomodă, din Şoseaua Bonaparte, 8.

 „Eu înţeleg, incontestabil, acest sacrificiu al puţinelor rămăşiţe din vechile clădiri care există, însă ar trebui să se facă o selecţie.“ Sarcina revenea, ca şi astăzi, Comisiei Monumentelor Istorice, care se zbătea şi atunci în dificultăţi care au rămas şi în prezent aceleaşi: „nu avem funcţionari, lucrăm cu funcţionarii Ministeriului Cultelor, iar în ce priveşte veniturile, sînt aşa de puţine încît abia ni ajung ca să împiedecăm de a cădea unele construcţii“. Deci, în timp ce propune „să se clădească un oraş nou“ la marginea Capitalei, aşa cum începuse să se facă „numai de la Şosea înainte“ – căci cartierului de nord e gata să-i recunoască „oarecare unitate“ şi alte calităţi –, N. Iorga revendică „etichetarea, pînă şi în cele mai depărtate mahalale, a caselor cu vechi caracter românesc şi obligaţia pentru proprietar să nu le sacrifice“. Ba chiar invocă dreptul statului de a expropria un imobil pe care proprietarul n-are mijloacele de a-l îngriji şi repara. Cît priveşte vechile biserici, el sugerează ca fondurile necesare întreţinerii lor să fie procurate din chiriile unor prăvălii înjghebate provizoriu pe terenul din jurul lor. Aici recunoaştem o situaţie pe care, la biserica Doamnei, o vedem şi acum: „casele cele mai urîte s-au îngrămădit din toate părţile şi zugrumă biserica“. Sau: „la pridvor s-au adaus acum tot felul de geamlîcuri şi fierării care trebuiesc desfiinţate“ (şi la biserica Dintr-o Zi).

 Concluzia: „Ce putem salva, în ce priveşte clădirile, să salvăm; ceia ce se ruinează în aşa fel încît nu se mai poate face nimic, să-l adunăm de oriunde, din case particulare, din poduri, din biserici“ pentru a strînge laolaltă, în acel Muzeu Municipal care tocmai fusese înfiinţat în 1930, elementele unui patrimoniu preţios.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Alexandru Arsinel Arhiva Adevarul (7) JPG
Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre viața lui Alexandru Arșinel
Alexandru Arșinel a învățat încă de mic că trebuie să muncească din greu pentru a avea ceea ce își dorește, având în vedere că a crescut într-o familie foarte modestă.
zelenski cerere ucraina aderare nato foto twitter jpg
Zelenski îi răspunde lui Putin: Ucraina solicită oficial aderarea la NATO
Ucraina va depune vineri cererea de aderare la NATO, a anunțat președintele Volodimir Zelenski la scurt timp după ce Vladimir Putin a oficializat anexarea a patru regiuni ucrainene ocupate parțiale de forțele armate rusești.
gazoduct 3
Ciucă, vizită la Sofia, la lansarea Interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria
Ciucă efectuează o vizită la Sofia, în Bulgaria, pentru a participa la evenimentul de lansare Interconectorului Grecia-Bulgaria, urmând să aibă întrevederi cu mai mulți oficiali.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.