⬆
La zi în cultură
Pagina 67
„Cultura trebuie popularizată“
"Cred că cel mai important lucru păstrat în Suplimentul de cultură îl reprezintă starea de spirit. O anume libertate dusă dincolo de tabu, de generaţii culturale sau de gusturi. Am respectat întotdeauna opiniile colaboratorilor noştri, care sînt foarte diferiţi ca opţiuni. Nu mi-i imaginez uşor stînd la aceeaşi masă."
Cătălin Tolontan, Sahia vintage, Iubitafizică
● Barul A1, din Piaţa Amzei: la prima vedere, fără cine ştie ce atmosferă; la o a doua – cald, boem, cu feluri neconvenţionale, dar şi gustoase, chelneri afectuoşi şi clienţi civilizaţi. (Iaromira Popovici)
● Joi, 26 februarie, de la ora 19, în cadrul „Trialogurilor“ de la Ceainăria ARCUB, o întîlnire cu Radu Paraschivescu moderată de Luca Niculescu: „...În lume nu-s mai multe Românii“. Discuţia va fi completată de recitalul naistei Cornelia Tihon. (Matei Martin)
În chestiunea premiilor literare
Scriam acum cîţiva ani, pornind de la o anchetă a revistei Orizont (nr. 4 din 19 aprilie 2011) dedicată premiilor literare, că nu există premiu literar românesc care să nu ridice cel puţin un mare semn de întrebare, care să nu sfideze bunul-simţ critic şi să nu alimenteze diverse speculaţii.
„Adevăratul film comercial e, paradoxal, filmul de autor“ – interviu cu regizorul Radu JUDE
"Îmi doresc ca Aferim! să îi provoace pe spectatori, îmi doresc să le (re)deschidă apetitul pentru istorie şi pentru cercetarea mai amănunţită a problemelor din film. Sper să fie şi un prilej de gîndire asupra epidemiei de „idei primite“ şi a consecinţelor sale, pentru că asta e una din temele majore ale filmului."
„Aferim! e, înainte de toate, un film despre români“ – interviu cu scriitorul Florin LĂZĂRESCU
"Orice scenariu e o provocare pentru scenarist, pentru că niciodată reuşita a ceea ce iese în final nu ţine doar de el. Cu atît mai mult unul cu subiect de epocă. Să reînvii ceva ce e posibil să fi existat cu aproape două secole în urmă presupune documentare serioasă, trebuie să-ţi foloseşti intuiţia şi nervii la maximum."
Istorii posibile
La începutul lunii februarie, anunţul că dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 va fi redeschis a coincis cu debutul Platformei de Teatru Politic 2015, un amplu proiect care investighează trecutul recent din perspective individuale şi confruntă istoria oficială cu naraţiunile personale.
Cîteva observaţii în aşteptarea lui Aferim!
Printre ovaţiile care au întîmpinat în România premiul decernat lui Jude la Berlinală s-au amestecat insultele rasiste şi antisemite ale unor comentatori internauţi aparent ultranaţionalişti. În reacţie, asemenea mizerii au fost denunţate drept prelungirile în secolul XXI ale realităţilor descrise în Aferim!.
Hainele noi ale împăratului
Ce-ar mai putea avea de spus Marilyn Manson în 2015? The Pale Emperor e metafora şi, poate, ştampila autoironică pe care artistul american cîndva acuzat că ar fi fost motorul masacrului de la Columbine High School şi-o administrează astăzi.
Filme după gratii
„Filme după gratii“, proiectul demarat în toamna anului trecut, a ajuns la a doua ediţie. Cinci filme româneşti sînt proiectate în penitenciarele din Arad şi Giurgiu. Deţinuţii pot dialoga, după vizionări, cu organizatorii acestui program, care are drept miză educaţia culturală într-un mediu în care nu există acces liber la cultură.
Numele lui e Alb
Oraşele-Gotham, cele care au peste zece milioane de locuitori, nu există în afara metroului şi a ceţii poluate de dimineaţă. Fiecare dintre aceste mari oraşe are însă nuanţa coloristică proprie, dată de aburul dimineţii, răsărit/apus de soare în combinaţie cu calitatea produsului poluant propriu.
Stockholm, Mecanica inimii, Jocul codurilor
● Ana Dragu, Mîini cuminţi. Copilul meu autist (Polirom, 2015). O carte formidabilă, despre bucuriile şi tristeţile unei mame de copil cu ureche (muzicală) absolută, dar cu tot felul de stîngăcii de relaţionare. (Matei Martin)
● Jocul codurilor (The Imitation Game, 2104), în regia lui Morten Tyldum, cu Benedict Cumberbatch, Keira Knightley: un film bun, dar şi cel mai impresionant (pînă la lacrimi...) pe care l-am văzut în ultimul timp. (Iaromira Popovici)
Cu uşa închisă
Prima traducere românească din opera lui Ali Smith, una dintre scriitoarele britanice contemporane cele mai titrate, s-a produs în 2008 odată cu micul ei roman Fata întîlneşte băiatul, într-o colecţie de buzunar foarte interesantă, intitulată „Mituri“.
„Învăţăm să ne jucăm cu energia pe scenă“ – interviu cu trupa Velosonics
Limba română este mult mai pretenţioasă decît cred mulţi. Nu e vorba de ce spui, ci de cum o spui. În engleză este cu mult mai uşor să fii artist. Mulţi spun că muzica modernă nu sună bine în română. Probabil nu sună bine pentru că limba română are mult mai multe valenţe şi e mult mai pretenţioasă.
Textul ca spectacol
La ultimele ediţii, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a avut tot felul de idei bune. Una dintre ele a fost invitarea dramaturgului american Neil LaBute în ediţia de anul trecut, pentru proiecţia celui mai recent film al său, urmată de o discuţie cu publicul, un spectacol-lectură şi un atelier de scriere dramatică.
Anticorupţie
Din punct de vedere artistic, Tudor Giurgiu nu se numără printre vîrfurile generaţiei sale de regizori. Noul lui film, De ce eu?, în care ficţionalizează cazul procurorului Cristian Panait, nu are prin ce să se distingă, pe plan internaţional, de nenumărate alte expozeuri cinematografice lucrate profesionist, dar convenţional.
Misticism alternativ
David Eugene Edwards, fiu de predicator, a depus în cea mai mare parte a carierei sale muncă de pionierat cu trupa de country-rock creştin 16 Horsepower. Grupul stabilea în anii ’90 bazele unei veritabile mişcări muzicale contra-urbane, anti-moderne, pe contrasens cu tot ce se întîmpla în vremurile respective.
„O actriţă dă probe toată viaţa“
Urmează un one woman show, Aleargă, făcut după romanul omonim al Anei Maria Sandu. Conceptul este semnat de coregrafa Silvia Călin. Va fi un spectacol la intersecţia dintre genuri: literatură contemporană, mişcare, corporalitate, dramatizare.
„Respiră şi mergi“ – Adinel TUDOR despre cum e să urci pe Kilimanjaro
Cînd Adinel mi-a spus că pleacă pe Kilimanjaro, m-am gîndit că, probabil, eu nu aş face lucrul ăsta. Chiar dacă nu e unul dintre cei mai grei munţi (citisem despre ascensiunile pe Everest sau pe alţi optmiari), Kilimanjaro mi se părea o provocare fizică şi mai ales psihică.
Invisibilia, Victor Brauner, „Roşia Montană. Istoria obiectelor“
● Linia de producţie. Lucrînd cu arta, de Bogdan Ghiu (editura Tact, 2014). E una dintre cele mai viguroase tentative de decriptare a artelor contemporane şi o fabuloasă cronică a prezentului. Bogdan Ghiu a demontat şi a reasamblat pe „linia de producţie“ cele mai interesante fenomene din artele vizuale româneşti post-’89. (Matei Martin)
● Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne. Tablouri, desene şi acuarele / 1948-1965 (Fundaţia „Gellu Naum“, 2014, cu peste 200 de reproduceri alb-
Povestitor
La sfîrşitul anilor ’80, deceniu dominat de poezia sa, Mircea Cărtărescu debuta în proză publicînd (cu titlul Visul) volumul de nuvele Nostalgia, probabil cea mai bună carte de proză scurtă din întreaga noastră literatură, carte reeditată în mod constant şi ale cărei nuvele au fost publicate şi individual.
„Nu poţi să faci un documentar pur despre un subiect atît de complicat“ – interviu cu regizorul Tom WILSON
Înainte de a-l cunoaşte, l-am citit în Elle, unde scrie despre muzică. Tom Wilson e un englez simpatic, care stă de multă vreme în Bucureşti şi vorbeşte bine româneşte. În 2013, la TIFF, i-am văzut filmul – Experimentul Bucureşti, un fals documentar, făcut cu un buget de 250 de euro.
Cu dragostea e de glumit
Una dintre calităţile scenei teatrale neoficiale – independente, private, comerciale, alternative, cu toate variabilele lor – este accesul relativ uşor al tinerilor actori la un spaţiu de joc în care să-şi facă propriile spectacole. Teoretic, aici s-ar putea testa teme, tipuri de scriitură şi limbaje performative noi.
Absorbiţi de ei înşişi
Personajul principal din mult-lăudatul nou film al lui Iñárritu, Birdman, e un ex-superstar hollywoodian (Michael Keaton) care, la 20 de ani după ce-a refuzat să-l joace pentru a patra oară pe justiţiarul costumat Birdman, încearcă să se reinventeze pe Broadway, jucînd în propria adaptare după proza lui Raymond Carver.
Ritualuri de vindecare
Pe cel de-al nouălea album de studio, Björk Guomundsdóttir îşi examinează eşecul relaţiei sentimentale avute cu artistul american Matthew Barney, sfîrşite în 2013, după 13 ani. Vurnicula e croit după chipul şi asemănarea celei mai întunecate reprize de pe el, cele 10 minute agonice ale piesei „Black Lake“.
„A esenţializa progresiv“
Muzica noastră cred că vizează o anumită nişă, ceva mai complex dezvoltată pe pieţele muzicale de afară. Bineînţeles că România e acasă şi sîntem recunoscători pentru feedbackul pe care-l primim de aici. Dezavantajele se pot transforma în oportunităţi şi invers.
Eurozine, Teleleu, Dan Bota
● Sîmbătă, 31 ianuarie, de la ora 17, la Librăria Humanitas Cişmigiu se lansează cartea lui Tetelu, cel mai ireverent comentator din ultimii ani al realităţilor şi irealităţilor româneşti. Vor vorbi despre Tetelu: Dragoş Muşat, Alexandru Hâncu, Cristian Neagoe şi Radu Paraschivescu. (Luiza Vasiliu)
● Mortdecai, comedia lui David Koepp (2015), tipic englezească, cu Johnny Depp şi Gwyneth Paltrow, care par să se distreze de-adevăratelea jucînd, unde te poţi trezi murind de rîs, chiar şi la
În oglindă şi dincolo de ea
Construirea unei ficţiuni pornind de la o imagine este un exerciţiu clasic de creative writing, acest proces de scriere raportat la un alt tip de creaţie fiind interesant din foarte multe puncte de vedere. Urmărind cele zece povestiri scrise în oglindă cu cele zece imagini, cauţi/aştepţi momentul în care cele două creaţii se ating/intersectează, precum două obiecte stranii, care, la un moment dat, realizează o joncţiune.
Artele vizuale în 2014
Expoziţii. Festivaluri. Bienale. Licitaţii. A fost un an plin pentru artiştii vizuali, pentru curatori şi pentru galerişti. Am întrebat trei critici de artă: 1) care a fost cea mai bună „personală“, 2) cea mai bună „colectivă“ şi 3) cel mai interesant fenomen (tout genre compris).
Interioare
Cînd scria Wunschkonzert, în anii ’70, dramaturgul german Franz Xaver Kroetz era membru al DKP, Partidul Comunist din Germania Federală. Era preocupat de personaje din straturile de jos ale ierarhiei sociale (cu nivel de educaţie redus şi venituri mici), uşor manevrabile de către societate (cea de consum).
Militărie + mortificare = muzică
Scris şi regizat de Damien Chazelle, Whiplash e plasat într-o instituţie fictivă de educaţie muzicală, despre care ni se spune că e cea mai bună din SUA, iar protagoniştii sînt un profesor cu metode de instructor militar şi un student ambiţios, dispus la orice efort, la orice sacrificiu ca să ajungă bateristul trupei de jazz a şcolii.
Melancolie morocănoasă
Fink e DJ-ul britanic Fin Greenall, convertit la un rock alternativ laconic, aerisit, ce aduce aminte, printre altele, de a doua parte a carierelor unor Beck, Coldplay ori Anathema, iar în momentele mai folk – de resemnarea unor clasici ai chitarei melancolice, precum Nick Drake.
„Trebuie sa te reinventezi de multe ori“
Copiii cu care lucrez la CNDB au între 6 şi 12 ani. La aceste vîrste, atenţia este fluctuantă, orice stimul din afară fiind ca un cîrlig de care se agaţă ca să scape de lucrurile care încep să devină prea serioase. Trebuie să te reinventezi de multe ori.
O zi cu zăpadă, soare şi spa
Dacă estimez corect, am coborît azi vreo 35 de kilometri cu snowboard-ul. Cea mai lungă coborîre a avut peste 10 kilometri şi am numit-o pîrtia perfectă – lungă, destul de abruptă şi de lată încît să cobori în curbe line, deschise, dar şi suficient de liniştită încît să nu-ţi rupi nimic.
Timeline, Portocaliul este noul negru, Winter sleep
● Somn de iarnă/Winter Sleep, regizat de cineastul turc Nuri Bilge Ceylan, de care v-am mai pomenit şi cu alte ocazii, a intrat pe ecranele noastre. Distins cu trofeul Palme d’Or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes anul trecut, filmul e o călătorie rusească nu în inima stepei, ci în inima unui cuplu. Crud, tandru, sfîşietor şi afectuos deopotrivă. (Ana Maria Sandu)
● Timeline, o aplicaţie de mobil la care s-a lucrat un an de zile şi care pune în context (istoric, cultural etc.) ştir
Europa între toleranţă şi islamofobie
Autorităţile germane au interzis mitingul programat luni, la Dresda, de PEGIDA (Patrioţi Europeni împotriva Islamizării Occidentului). Şeful organizaţiei ar fi în pericol iminent şi concret – spun reprezentanţii poliţiei, care ar fi primit informaţii în legătură cu o posibilă ameninţare.
Fotograme
Fotografiind un spectacol, Mihaela Marin încearcă să se exprime pe sine în calitate de profesionist şi participant, iar rezultatul e un act prin care ne împărtăşeşte bucuria şi frumuseţea aşa cum a perceput-o. Imaginea poate fi în acelaşi timp muzică, poezie, reflex coregrafic, culoare reacţionînd la mediu.
Fiecare om e o provincie
Deopotrivă narativă şi lirică, descriptivă şi reflexivă, plină de umorul situaţiilor sau al replicilor, dar atinsă şi de un oarecare dramatism prin felul în care surprinde singurătatea umană, pendulînd între rememorare şi cotidian, cartea Adelei Greceanu reprezintă pentru mine poezia anului 2014.
Care sînt filmele lui 2014?
Aşa cum spun cei şase critici de film în această anchetă, 2014 a fost un an cu multe titluri de ţinut minte. Mai ales străine. Cum multe dintre filmele pomenite aici vor putea fi văzute pe ecrane abia în 2015, citiţi recomandările lor şi încercaţi să le recuperaţi şi să le vedeţi.
Psihiatrul piticului de grădină cu pipă
Spectacol de autor, Freak show aduce în prim-plan un anume tip de scriitură: un inventar de caractere, structurate dihotomic: „marginali“ (personajele la limita subzistenţei – homeless, femeie de serviciu, retarzi luminoşi sau deliranţi) şi „centrali“ (personaje în poziţie de putere – producător TV, om de afaceri).
Fără ieşire
S-a scris mult în presa occidentală despre cum Leviatan al lui Andrei Zviaghinţev, deşi premiat recent cu Globul de Aur pentru Cel mai bun film vorbit într-o altă limbă decît engleza (după ce anul trecut, la Cannes, primise premiul pentru Cel mai bun scenariu), n-a fost încă distribuit în propria lui ţară.
Despre suferinţe de iarnă
După incredibilul Person Pitch, o capodoperă psihotronică şi caleidoscopică şi una dintre cele mai importante opere din muzica ultimilor ani – Tomboy, discul din 2011, a venit ca vacanţa mare pentru Noah Benjamin Lennox, muzicianul din Baltimore care, alături de combo-ul Animal Collective, a redefinit psihedelia modernă.
Desenele Prozatorului
În cercul său de apropiaţi, Gheorghe Crăciun era cunoscut ca un fotograf pasionat, preocupare evidentă şi în proza sa, în care adeseori recurge la termeni din limbajul tehnicii fotografice. Latura lui mai puţin cunoscută cititorilor este cea a omului pasionat de desen şi de fotografie, de pictură şi de muzică.
O istorie culturală a toaletelor, O precizie cu adevărat înspăimîntătoare, Play Shakespeare
● Roger-Henri Guerrand, O istorie culturală a toaletelor (Editura ART). O cu totul altă perspectivă, deloc eroică, asupra Franţei şi istoriei ei: igienă & moravuri, de la curţile regilor pînă în zorii modernităţii. Atenţie: nu se recomandă cititorilor constipaţi! (Matei Martin)
● Două texte ceva mai nuanţate şi mai în cunoştinţă de cauză despre oamenii de la Charlie Hebdo, ambele din The New Yorker: unul al lui Adam Gopnik (http://www. newyorker.com/magazine/2015/01/19/satire-lives) şi altul al
La limita legii sau chiar dincolo de ea
Săptămînalul satiric francez are o istorie tumultuoasă şi o relaţie specială cu justiţia şi cu principiile jurnalismului din Franţa. 48 de procese au fost intentate redacţiei în ultimii 22 de ani: pentru defăimare, pentru injurie, pentru incitare etc. În nouă dintre cazuri li s-a dat cîştig de cauză reclamanţilor.
Eminescu – poezii & evocări
Aşa cum o fac de vreo doi ani încoace, în ianuarie trec în revistă titlurile, mai vechi şi mai noi, ale cărţilor/CD-urilor cu poeziile şi evocările (conferinţe, texte ocazionale, publicistice) dedicate poetului.
Albumele muzicale ale anului 2014
E dificil să alegi cel mai bun disc, unul singur, apărut într-un an generos muzical şi plin de apariţii interesante, aşa cum a fost anul trecut. Astfel, dincolo de gusturile personale, cei invitaţi să răspundă acestei anchete şi-au formulat singuri criteriul după care au ales albumul muzical românesc favorit, apărut în 2014.
În jos, spre cer
La ţigănci iese din tiparul dramaturgiei moderne şi contemporane în care au funcţionat spectacolele de pînă acum şi ridică unele probleme. În primul rînd, a fost necesară dramatizarea nuvelei lui Mircea Eliade şi, ca orice dramatizare, a presupus riscuri şi alegeri.
O simplistă critică a masculinităţii
Satira dramatică suedeză Forţă majoră are acelaşi tip de incident declanşator care se poate găsi în unele dintre prozele lui Ian McEwan: o reacţie instinctivă, declanşată într-o fracţiune se secundă, în faţa unui pericol neaşteptat, va bîntui durabil cugetul persoanei responsabile şi relaţiile sale cu ceilalţi.
Virilitate & amărăciune
La cei 30 de anişori, pentru Gary Clark Jr., pierderile amoroase nu au avut cînd să capete altă valenţă decît cea de aventuri cu adrenalină, şi e puţin probabil ca sufletul să-i fi devenit atît de timpuriu dependent de sedarea în alcool.
„Profesionalizarea sectorului cultural“
Bursele „Gabriela Tudor“ au fost lansate pentru a sprijini formarea şi dezvoltarea tinerilor manageri din toate domeniile artistice. Candidaţii ideali trebuie să fie la început de drum, să fie interesaţi să dezvolte proiecte culturale în România şi să-şi dorească să contribuie la dezvoltarea sectorului cultural.