O zi cu zăpadă, soare şi spa

Dacă estimez corect, am coborît azi vreo 35 de kilometri cu snowboard-ul. Cea mai lungă coborîre a avut peste 10 kilometri şi am numit-o pîrtia perfectă – lungă, destul de abruptă şi de lată încît să cobori în curbe line, deschise, dar şi suficient de liniştită încît să nu-ţi rupi nimic, mai ales pentru cineva de nivel mediu, ca mine, care începe să prindă curaj şi să ia viteză, în ciuda nesiguranţei în mişcări. M-am oprit la una dintre multele cabane, sus de tot, cu terasă protejată de vînt, cu geamuri, cu

, ceai cald şi mîncare excelentă

, cu sticle de şampanie, cu schiuri pe pereţi şi cu muzică nouă. Parcă se mai topise şi gheaţa care-mi dăduse coşmaruri cu o zi înainte, cînd m-am întors la pensiune cu genunchii umflaţi şi vineţi, graţie căzăturilor repetate, şi cu o stare ambiguă de panică doar cînd vedeam sau mă gîndeam la gheaţă. Pînă şi cea din whiskey-ul après ski arăta suspect şi-mi dădea fiori. Dar azi a fost soare. Am mers pe o pasarelă subţire, un pod suspendat, pe deasupra unei prăpăstii, cu sentimentul că zborul nu e o chestie atît de improbabilă. Munţi peste tot – înalţi, cu pîrtii în toate părţile, albi, impasibili, cu unii versanţi abrupţi, cum vezi prin filmele de sport extrem. Pe pîrtii, mulţimea veselă şi colorată alunecă la vale şi pe unii îi bănuieşti că fac parte din vreo echipă naţională de ski sau snowboard. Acum îi vezi, şi peste o secundă nu mai sînt. Pe porţiunile plate, coşmarul oricărui snowboard, schiorii prietenoşi îţi întind un băţ să-ţi dea un

. Cît despre pîrtii, cu acelaşi ski pass poţi merge în vreo patru staţiuni, cu pîrtii pînă la peste 2500 m altitudine, şi nu rar se întîmplă să pleci dintr-un loc şi să cobori în cu totul altă staţiune sau să te pierzi în mulţimea de linii albastre, roşii şi negre de pe hartă. Noroc că ski pass-ul funcţionează şi pe post de abonament la autobuzul care leagă staţiunile. Nu-ţi poţi stăpîni un zîmbet cînd te gîndeşti că, la Sinaia, ai nevoie de două ski pass-uri pentru trei pîrtii. Dacă n-ar avea wi-fi pînă şi pe unele pîrtii, aş zice că te rupi total de viaţa obişnuită de acasă.  

Degeaba zice Mattias, mai mult în glumă, e adevărat, de veşnicul război între boarderi şi schiori. Mattias atinge 140 km/h pe schiuri, ştie fiecare dîmb şi fiecare copac, toate traseele

şi n-are nici o tresărire cînd îi vede pe cei doi băieţi ai lui, de 14 şi 10 ani, decolînd ca din glonţ la vale, printre copaci. Cît despre Birgitt, e relaxarea întruchipată, chiar şi atunci cînd dispare în cîteva secunde, în viteză, pe pîrtie. Nu-i crezi că au în jur de 40 de ani. Sînt cele mai simpatice gazde şi, în apartamentul pe care-l închiriază, te simţi ca acasă. Au trăit toată viaţa la munte, le place să se distreze şi dau senzaţia că nimic nu-i poate scoate din starea de zen şi nimic nu le poate şterge zîmbetul de pe faţă. Printre altele, Mattias cîntă într-o trupă – data trecută, am fost la un concert într-un băruleţ din zonă, şi tocmai am aflat că a lucrat la proiectarea pasarelei peste prăpastie. Pentru Birgitt, libertatea e importantă – poate de aceea, de 20 de ani, este pe cont propriu, face fizioterapie şi are mîini magice. La subsolul casei, acum trei ani era un studio de repetiţii, acum l-au transformat în saună. Mi-e cam dor însă de tobele în care toată lumea bătea frenetic, după cîteva sticle de vin.  

Seara am petrecut-o la spa. Am zis spa? Se numeşte Paradisul. Nu o veţi găsi cu numele ăsta, dar sînt sigură că toţi cei care au fost la unul dintre cele două spa-uri uriaşe din zonă au plecat cu impresia asta. După o zi de ski, nu este nimic mai minunat decît să stai în bazinele termale, să înoţi în apă caldă în aer liber, cu fulgii căzînd pe tine şi cu munţii profilaţi pe fundal, ireali în aburul ce iese din bazin. Sau să stai în jacuzzi-ul de afară, cu „bulbuci“ care-ţi fac masaj la spate şi-ţi relaxează şi ultima contractură musculară de la vreo întoarcere bruscă, care topesc febra musculară şi te fac moale şi uşor. Vedeta serii este însă sauna, în toate variantele posibile, mai ales atunci cînd participi la un ritual. Mai devreme, un domn între două vîrste rotea energic un prosop şi termometrul arăta 90 de grade, iar valurile de aer fierbinte îţi creşteau temperatura în corp aproape de insuportabil, răcorit fiind doar de uleiurile aromatice de eucalipt sau mentă, puse pe pietrele fierbinţi. E o atmosferă stranie acolo, cu toate corpurile goale, transpirate, în semiîntuneric (e interzis să intri în costum de baie în saună), unde treci peste orice pudoare sau complex legat de propriul trup. Nu m-am aruncat în zăpadă, ca mulţi alţii, nici nu mi-am turnat o găleată cu gheaţă în cap, e suficient să simţi gerul de seară al Alpilor ca să-ţi intre sîngele în viteză şi în ultima capilară. 

E frumos în Bad Hofgastein, un orăşel liniştit, aproape de Salzburg, parte din Gastein, zonă din Austria cunoscută pentru ski şi spa-uri, cu facilităţi excelente, cu tot ce vrei şi nu vrei, pentru amatori şi, cred, după ce am văzut un afiş mare, prin care li se ura „Bine au venit“ membrilor echipei naţionale de ski a SUA, pentru profesionişti. Are efect instant de liniştire şi de punere pe picioare, chiar şi obosite după efort, mai ales cînd eşti cu un grup vesel de prieteni, care seara au chef de gătit, de fiert vin, de ascultat muzici dubioase sau de citit şi discutat o carte.   

Foto: C. Foarfă