Eurozine, Teleleu, Dan Bota

● Nu uitaţi să vizitaţi, din cînd în cînd, site-ul Eurozine – reţeaua revistelor culturale europene. Găsiţi întotdeauna ceva interesant şi aveţi ocazia să ieşiţi un pic din „dezbaterile“ provinciale de prin presa autohtonă. De exemplu, a apărut de curînd pe

un articol despre Magna Carta, semnată în 2015 şi considerată de autorul articolului, John Crace, un „simbol al libertăţii“. Şi a mai apărut o scrisoare deschisă adresată de istoricul Stephen Velychenko regizorului Oliver Stone, care l-a intervievat recent pe fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici şi a ajuns la concluzia că Maidanul a fost „organizat“ de CIA. (Mircea Vasilescu) 

● Primele pagini din

, în care Dostoievski îşi introduce în scenă personajul, pe Stepan Trofimovici, sînt pur şi simplu un spectacol. De fiecare dată cînd mă întorc la ele, îmi vine să zic doar atît: artă şi meserie. Suceşte şi răsuceşte firele şi scoate din pălărie un tip cu o mie de feţe. Ce urmează apoi, în cele aproape 900 de pagini, e spectacolul uman cel mai nuanţat şi mai pur. (Ana Maria Sandu) 

●

de Baudelaire, în traducerea lui Octavian Soviany (volum apărut la Casa de editură Max Blecher). Se simte la fiecare virgulă că traducerea e o formă de afirmare a admiraţiei. (Matei Martin)

● Nu ştiu dacă şi-a propus asta, însă Editura Univers, prin noile traduceri din mai vechile colecţii „

“ (Lydia Davis,

traducere de Veronica D. Niculescu; şi Clarice Lispector,

traducere de Dan Munteanu Colán) şi „

“ (Christa Wolf,

, traducere de Iulia Dondorici) sau în seria de autor dedicată lui

, traducere de Carmen Scarlet), oferă în acest moment o selecţie foarte bună (şi inedită) din prozatoarele contemporane. (Marius Chivu)

● Turiştii străini (printre care mulţi români) care mergeau în număr mare să schieze la Ischgl, în Austria, se întrebau mereu de ce, cînd treceau întîmplător dincolo de graniţă, la cabanele elveţiene, găseau aceleaşi macaroane ca în Austria, mai scumpe cu vreo 20%. Elveţia era de pe atunci (şi dintotdeauna) o destinaţie turistică doar pentru cei cu mulţi bani. În urma cunoscutelor manevre financiar-bancare, ţara cantoanelor a devenit, evident, şi mai puţin recomandabilă. E de sperat ca, după recentele alegeri, Grecia, o altă ţară tradiţional turistică, să nu devină la rîndul ei o destinaţie problematică pentru vacanţele de vară şi să ne oblige să micşorăm aria recomadărilor de călătorie pe care le facem, uneori, în rubrica de faţă. (Andrei Manolescu)

● Ştiu că au mai spus-o şi alţii, însă o spun şi eu: citiţi reportajele Elenei Stancu şi ale lui Cosmin Bumbuţ de pe teleleu.eu. Pe lîngă faptul că sînt excelent documentate (un research adevărat, organizat şi în timp, cu reveniri asupra subiectului, ceea ce arareori se întîmplă în presa de la noi, de multe ori, e adevărat, nu din neglijenţa jurnaliştilor, ci din lipsa unui buget pentru aşa ceva), poveştile sînt uluitoare, complexe şi complete, în acelaşi timp. După ce am citit „Fără antecedente penale“, m-am simţit ca şi cum aş fi văzut un film excelent, cu accente de thriller. Iar „Free camping pe malul Mării Egee“ îţi face poftă să laşi totul baltă şi să pleci pur şi simplu prin lume. (Adina Popescu)  

● „Dacă, din punct de vedere formal, Dan Bota este un analist voluptuos al realului, o conştiinţă fascinată şi sedusă de spectacolul enorm al culorii, un hedonist, pînă la urmă, care celebrează frumuseţea creaţiei pe măsură ce o descoperă şi o ia în posesie, din punct de vedere al angajării morale şi al filozofiei implicite, chipul artistului ia o altă înfăţişare. Pictura devine o formă necruţătoare de luptă, ea se naşte dintr-o evidentă spaimă de vid, exuberanţa devine simptomul unei mari angoase în faţa încremenirii şi a morţii, iar pata de culoare se transformă într-un vehicul al vieţii care tinde să se manifesteze exploziv, ca singură alternativă la neant. Pictînd pînze mari, suprafeţe care se substituie realului însuşi, Dan Bota încearcă o reproiectare a lumii, o reconfigurare a acesteia printr-un scenariu aproape mistic – adică prin mîntuirea imaginii brute şi prin transsubstanţierea culorii.“ Este invitaţia pe care criticul de artă Pavel Şuşară o adresează tuturor acelora care vor să se refugieze, chiar şi temporar, din lumea isterică a cotidianului supertehnologizat, într-un univers construit după legile inefabilului, în care fascinaţia romantică şi visul par să-şi adjudece supremaţia. Expoziţia „Dan Bota – Pictura un vis întrupat“ este deschisă la Muzeul Ţăranului Român, în Sălile „Tancred Bănăţeanu“ şi Acvariu, pînă pe 15 februarie. (Ruxandra Mihăilă) 

● Vineri, 30 ianuarie, la Teatrul Elisabeta din Bucureşti, de la ora 20, premiera piesei

de Radu Popescu. (Stela Giurgeanu) 

● Sîmbătă, 31 ianuarie, de la ora 17, la Librăria Humanitas Cişmigiu se lansează cartea lui Tetelu, cel mai ireverent comentator din ultimii ani al realităţilor şi irealităţilor româneşti. Vor vorbi despre Tetelu: Dragoş Muşat, Alexandru Hâncu, Cristian Neagoe şi Radu Paraschivescu. (Luiza Vasiliu) 

●

, comedia lui David Koepp (2015), tipic englezească, cu Johnny Depp şi Gwyneth Paltrow, care par să se distreze de-adevăratelea jucînd, unde te poţi trezi murind de rîs, chiar şi la unele poante fizice, şi, ai spune, răsuflate... (Iaromira Popovici)