Misticism alternativ

● Wovenhand, Refractory Obdurate, Glitterhouse, 2014.  

Trăim vremuri în care sentimentul religios este în mod insistent ridiculizat şi hărţuit – uneori în numele autosuficienţei individualiste emergente în lumea post-creştină, alteori ca o consecinţă a unor abuzuri motivate religios. Dacă în contexte socio-eco-politice această pizmă laică îşi găseşte uşor o justificare, generalizarea sa în zona spiritual-artistică riscă să descurajeze o anume dinamică emoţională ce a stimulat din cele mai vechi timpuri psihoza creativă la unele categorii de artişti exploratori. Desigur, relaţia dintre

şi exploratori e relativă la context – în lumea postbelică, introvertit-religioasă, cultura punk deviaţionistă a preluat responsabilitatea chestionării standardelor, în timp ce în mediile actuale occidentale, cu tendinţe de secularizare, misticismul şi sentimentul religios se zbat să asigure o oarecare contrapondere modernităţii. 

David Eugene Edwards, fiu de predicator, a depus în cea mai mare parte a carierei sale muncă de pionierat cu trupa de country-rock creştin 16 Horsepower. Grupul stabilea în anii ’90 bazele unei veritabile mişcări muzicale contra-urbane, anti-moderne, pe contrasens cu tot ce se întîmpla în vremurile respective, cu rădăcini profund rurale şi religioase, cu o lirică atît de desprinsă de cotidianul laic încît friza un soi de suprarealism suspect în egală măsură de habotnicie şi ironie. Mişcarea respectivă gravitează de atunci în jurul scenei muzicale din Denver, Colorado şi e adesea asociată etichetei

sugerînd deopotrivă filonul folk tradiţional american şi barbarismul unei spiritualităţi primitive asumate nu doar (auto)ironic, ci şi în sensul unui discurs muzical meta. Nume ca Slim Cessna’s Auto Club ori The Bloody Jug Band au declanşat deja un al doilea val al mişcării cu pricina, popularizată recent şi în spaţiul european. 

Marcat de incompatibiltăţi ideologice uşor de scos în relief, rockul creştin nu a reuşit niciodată să se impună ca gen muzical credibil, mai degrabă agonizînd într-un underground sectant, poate cu cîteva meteorice succese în spaţiul rockului adolescentin pozitivist (Creed, P.O.D.). În schimb, tradiţia muzicii country este solid ancorată în religios şi mistic, poate prea puternic ancorată pentru propriul bine – motiv pentru care, deşi oferă un spaţiu stilistic şi tematic extrem de vast, este implicit respinsă ca decrepită de generaţiile hip şi receptată cel mult prin prisma unor blockbustere media ca Johnny Cash, ori indirect prin influenţa asimilată de artişti moderni care au exploatat filoane adînci ale muzicii americane (Nick Cave, bunăoară). Apelînd la o spiritualitate mai primitivă decît cea a creştinismului instituţional care se străduieşte să vorbească limba modernităţii, Edwards a dat cu 16 Horsepower un sens coerent conceptului de rock creştin, folosind genul country ca ingredient de închegare a unui nou gen muzical decadent, capabil să evoce abandonul raţionalului şi experienţa psihedelică provocate de religiozitatea intimă. Cu grupul Wovenhand, înfiinţat la începutul anilor 2000 pe măsură ce 16 Horsepower se dezintegra, Edwards a depăşit faza pionieratului şi a extins experimentul în noi direcţii. Ca imagine a diminuat componenta autoironică necesară credibilizării genului în fazele sale timpurii, înlocuind-o cu una teatrală mai sofisticată, ce i-a adus comparaţii cu Nick Cave. Ca arie tematică, a asimilat elemente de misticism alternativ (cu precădere amerindian), iar ca stil, unele influenţe din coloanele sonore ale filmelor western – iremediabil asociate în mentalul colectiv cu mistica Vestului Sălbatic. 

Recentul album,

, e cel mai dur al său de pînă acum, ilustrînd tendinţa din ultimii ani a grupului de a se prezenta într-un format rock agresiv, cu spectacole de o intensitate superioară perioadei în care se înfăţişau ca trubaduri folk. Avem în sfîrşit o livrare credibilă a spasmului sentimental religios în format rock, potenţată şi de lirica puternică, uşor delirantă, a unui artist deschizător de noi drumuri şi gusturi muzicale. 

Wovenhand va concerta pe 26 aprilie în clubul The Silver Church din Bucureşti (Calea Plevnei nr. 61). 

Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.