La zi în cultură

Chiar aşa: de ce ne-ar interesa? În definitiv, nu se întîmplă la noi, nu ne reprezintă pe noi...

O lume tainică prinde astfel să ni se reveleze dezordonat, prin flash-uri orbitoare, care cultivă deopotrivă grația gestului de dans și precizia observației antropologice.

LP-ul lansat în luna martie a acestui an e deopotrivă captivant și entertaining, ludic și profund, absurd și (auto)reflexiv.

Multe dintre poeme au la origine experiențe livrești, în vreme ce altele pot fi considerate prelucrări personale, fantasmatice, delirante ale acestor experiențe.

Decisivă e, spune Dan Sociu, relația cu existența, pe care un poet e dator să o exploreze cu o curiozitate alertă.

Scena centrală a spectacolului este o masă în familie, în care disensiunile pornesc lent, cu ironii aparent inofensive.

Prospero e ultimul mare rol imaginat de Shakespeare. El e un alter ego al artistului care își ia rămas-bun.

Poetul face un pact cu cititorul, devoalînd în același timp și una dintre temele dominante ale cărții, lumea interioară cu multiplele ei volute.

Modul în care Kaurismäki orchestrează interacțiunile acestor oameni invizibili este, de altfel, cît se poate de grăitor, căci fiecare dialog poartă în el sîmburii unor transformări materiale în țesutul realului.

Schnellertollermeier e pentru fanii preciziei elvețiene, însă o variantă mai brutalistă (în sensul din arhitectură) decît alți elvețieni pe care i-am prezentat drept creatori de muzică metronomică –  Ronin, Sonar etc.

Victor Brauner devine creatorul în jurul căruia gravitează tineri artişti şi scriitori reuniţi într-un grup care se va numi Contragrupul H, grup care se declară împotriva tuturor formelor de demagogie pseudo-revoluţionară.

Un monument al literaturii universale, prezent pentru prima oară, în toată splendoarea lui, în limba română.

Os de pește e un film din lumea de ieri: însăși tonalitatea sa monocordă, cu cadre molatice și dialoguri frumos șlefuite, îl recomandă ca pe un proiect decuplat de la mizele zilei.

Pare mai degrabă o combinație aproape reușită de Gavroche și Oliver Twist, ajuns astăzi la 43 de ani, lecuit de ceva veme de droguri, aparent sătul de viața supravoltată din trecutul nu foarte îndepărtat și probabil rușinat de faptul că ultima lui trupă de acompaniament se numea The Puta Madres.

Profesorul Tașcă a fost luat în mod eronat de comuniști drept un „dușman de clasă”; băiat de răzeș, el și-a făcut însă averea și renumele profesional pe speze proprii, nu prin înșelăciuni.

Ali au pays des merveilles prezintă viața imigranților algerieni obligați să trăiască precar pe șantierele și prin locuințele sociale insalubre ale Parisului.

Cutia de bijuterii a rockerului român se poate îmbogăți cu un nou proiect memorabilia, omagiu adus uneia dintre figurile pop-rock proeminente cu care a crescut generația mea.

Ce anume din ironia degajată a lui Codrescu regăsim în polemicile mai curînd grosolane în care-i vedem angajîndu-se pe literații (de-ar fi numai ei) români?

Există vreun „acasă“ pentru oamenii care își părăsesc țările de nevoie?

Cum să trăim împreună? Ce loc rezervăm migranților, refugiaților politici?

Există ceva obositor în dorința lui Farhadi de a vorbi despre societatea iraniană deopotrivă în tot ce are ea mai retrograd și mai apolitic.

Stromae aducea în muzica momentului un paradoxal balans între optimismul imprudent al unui pop house exotic, în care sound-urile ieșeau pur și simplu în afara Occidentului stereotipal, și pesimismul actualității.

„Artistul povestitor ia și trăitul și netrăitul, le topește într-un conținut și le dă o formă.”

Teatrul este o mărturie fără constrîngeri, și de aceea Zholdak îl preferă operei, unde muzica interzice asemenea libertăți extreme.