Cu pumnul în aer

Publicat în Dilema Veche nr. 937 din 24 – 30 martie 2022
Cu pumnul în aer jpeg

● Ali au pays des merveilles (Franța, 1979), de Djouhra Abouda și Alain Bonnamy.

Redescoperit recent, restaurat în ultimii ani și re-lansat la festivalul de film documentar FIDMarseille în 2021, Ali au pays des merveilles / Ali în Țara Minunilor are multe de spus despre un curent cinematografic underground care, în paralel cu producția oficială – burgheză și flască –, dinamita circuitele alternative din Franța anilor ʼ70. În afară de cunoscătorii privilegiați, nu s-a știut mai nimic, în partea asta de lume, despre munca esențială a Djouhrei Abouda și a lui Alain Bonnamy, și abia acum putem înțelege ce am fi ratat: cîteva scurtmetraje plus acest extraordinar film de o oră, confecționate – acesta e cuvântul, dată fiind grija cineaștilor pentru fiecare cadru – cu toată furia, toată luciditatea și toată speranța avute la dispoziție. Ali au pays des merveilles prezintă viața imigranților algerieni obligați să trăiască precar pe șantierele și prin locuințele sociale insalubre ale Parisului. Pornit ca un documentar relativ convențional, în care o voce indignată ilustrează sau combate imaginea, filmul dă impresia că abandonează încet-încet toate amarele și se avîntă, propulsat de extraordinara compoziție a oudistului Djamel Allam, înspre terenuri virgine, în care imanența formei dă tonul unei picturalități dezlănțuite.

La limită, îmi vine să zic că Ali au pays des merveilles nu e cinema – e ritm frenetic, e precizie muzicală, e gîndire așezată în formă, e formă care explodează gîndirea: lucruri la care cinema-ul, artă „instalată”, a cam uitat să se gîndească. Chiar așa: cîte dintre filmele de astăzi se mai pot lăuda cu o asemenea vitalitate, o asemenea apetență pentru experiment, un așa tupeu de a scuipa adevăruri pline de fiere în mutra unei națiuni care privește cu nepăsare, silă, condescendență? Orice secvență izolată a filmului poartă în ea potențialul foc de artificii al traiectoriilor divergente, de la reverie cromatică la tratat de urbanism. Un oraș ni se dezvăluie în toată explozia sa luminoasă (copia restaurată arată superb), cu neoanele picante ale cartierelor roșii și cu regimurile de existență fragilă – dar totuși atît de vie – ce iau naștere în barăcile periferiilor. Un panoramic dă la iveală un bloc imens de apartamente; un traveling observă călătorii obosiți – în genere, oameni de culoare –, surprinși în lumina chimică a metroului; un jumpcut efectuează treceri brutale dinspre un ghetou al lucrătorilor înspre strada Rivoli, perlă a aristocrației, în timp ce vocea de pe fundal cîntă gloria Algeriei. De o viteză impresionantă a gestului care decide care imagine urmează cărei imagini, Ali au pays des merveilles permite, simultan, și o critică a acestui reflex facil care denunță disperat accelerarea lumii de azi.

Căci anumite lucruri își pierd relevanța dacă se văd vitregite de urgența, necesitatea și viteza cu care vin la pachet. Abouda și Bonnamy se apropie aici de munca de pionierat a sovieticului Dziga Vertov, care aspira să construiască prin filmele sale o nouă viață comună. Tot de construcție e vorba și acum: construcție prost plătită a imobilelor destinate francezilor cu bani; și construcție, la masa de lucru, a acestui trai infernal, asamblat pas cu pas din mici fragmente de real care își răspund în subteran, conectate prin firul invizibil al montajului. Aceeași lume e descrisă în ambele cazuri, dar entuziasmul vertovian – credința sa în capacitatea cinema-ului de a participa la avîntul noii lumi – a lăsat locul unui dans, nu mai puțin hipnotic, pe ruinele fumegînde ale vechiului ideal. Cum de Ali au pays des merveilles n-a prins nici o urmă de oxidare, în ciuda anilor care au adus cu ei stingerea luptelor militante? Aș zice că răspunsul ține de această stratificare a filmului, care face ca nedreptatea ideologică să fie trecută – să fie sublimată – printr-o sită pur cinematografică: genul de privire pentru care secvența de luptă și secvența de film permit porozități nebănuite. În sensul ăsta, filmul e un pas înainte față de încercări cruciale precum La Noire de... (Ousmane Sembene, 1966), sau Soleil Ô (Med Hondo, 1967), care încă-și mai puteau permite luxul de a se lăsa mîngîiate de justețea propriului discurs împotriva rasismului.

Ali au pays des merveilles vine zece ani mai tîrziu. Zece ani în care o bună parte din avîntul revoluționar confirmat de Mai ’68 a avut tot timpul din lume să fie înlocuit de măsuri reacționare. Zece ani care impun filmului să abandoneze orice dram de ingenuitate: cuvintele de ordine ale marxismului nu mai pot schimba lumea pe cont propriu, politicul a fost hărțuit și s-a refugiat în interstițiile dintre două imagini, în granulația peliculei, într-un splitscreen care acordă glas deposedaților din toate direcțiile. Consecința e simplă: a devenit imposibil să anticipăm efectele unui film, politicul e acolo unde nu-l aștepți. Ceea ce explică acest refuz al închiderii într-o luare de poziție așchioasă, care să ignore plăcerea aproape senzuală a unor cadre ce-și găsesc durata propice, a unei muzici repetitive care să cuprindă chinul de zi cu zi al ignoraților. Djouhra Abouda și Alain Bonnamy au produs aici o mostră de cinema dispusă să se ia la trîntă cu actualitatea fără a-și pierde din complexitatea invențiilor (și intervențiilor) posibile. Simptomatic, Abouda a abandonat ulterior cinema-ul în favoarea muzicii, iar Bonnamy s-a consacrat mai departe arhitecturii și fotografiei. Nu putem decît să visăm la conținutul arzător pe care l-ar fi produs dacă și-ar fi continuat demersul radical împotriva opresiunii.

Ali au pays des merveilles este disponibil pe MUBI.

Victor Morozov este critic de film.

Coperta Muzeul jpg
Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.