DILEMABLOG

Facebook poate fi o „oglindă” foarte bună a ceea ce scrii, însă să nu uităm că aici există doar o categorie de cititori. A te adresa doar lor, cu riscul de a deveni dependent de Like-uri și Share-uri, înseamnă de multe ori a-ți însuși mici trucuri și a-ți „confecționa” textul în așa fel, încît „să meargă” bine pe Facebook (și asta s-ar traduce în, să zicem, peste 10.000 de vizualizări pe site).

Clişeele îndepărtează, înstrăinează, închid orizontul şi te închistează într-un turn de fildeş, unde numai tu însuţi ai drepate. Îţi conferă o putere falsă, o imagine distorsionată a realităţii. Îţi încătuşează gîndirea, îţi lezează simţul toleranţei şi îţi împietresc inima.

Intra în bucătărie, sărumîna, am venit cu pensia, şi-şi dădea jos chipiul cu cozoroc ros. Dacă-l punea pe masă, era imediat apostrofat de bunica – ia-ţi şi tu mizeria asta de pe masă, tu nu vezi că fac prăjituri?

Sîmbătă la ora 11, țîr-țîr la ușă. Deschid. În prag, un bărbat micuț și îndesat, în jur de 70 de ani. Îl poftesc înăuntru. Vrea să facem conversație. Și mă asigură că nu îi place să intre să lucreze deranjîndu-i pe alții. Îmi e simpatic.

Profilul președintelui ideal pentru România a fost găsit. E simplu, trebuie să îndeplinească doar două condiții: să aibă copii și să conducă o mașină românească. În rest – fleacuri, daraveri de clopotniță!

A alege mereu variantele mai economice înseamnă că bucătarul nostru  e stăpînul nostru. Păi, nu e el chef?

"Totul era normal, îmi zîmbea binevoitor, pînă cînd a aflat că sînt român." - este, în linii mari, concluzia multora. De unde vine şi reversul medaliei, ostilităţii răspunzîndu-i-se, mai tot timpul, cu ostilitate. Aşadar îi etichetăm şi noi pe cei care ne tratează în acest fel, drept aroganţi, nesimţiţi, "capitalişti".

Una dintre întîlnirile mele de la FILIT va fi cu elevii de la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”. Imaginea unui amfiteatru în care niște oameni tineri vin să se uite la tine, să te asculte, să-ți pună întrebări, trebuie să recunosc că mă bucură, mă sperie și mă emoționează în egală măsură.

Ачяста есте о инвитацие. Десеара вениць ку о карте ла Библиотеца Натионала а Ромыниеи.

De ce vorbim însă despre un "şoc"? Luat la bani mărunţi, nu doar acest auto-denunţ ar trebui să tragă un semnal de alarmă asupra realităţii din România.

Eu nu m-am prins. N-am înţeles nimic. N-am priceput ce-a vrut (sau ce-a păţit) Robert Turcescu, nici dacă e adevărat sau nu ce-a "dezvăluit". N-am înţeles ce jocuri vrea să facă preşedintele Traian Băsescu şi pe cine ar ajuta dacă ar zice (încălcînd legea!) "cutare candidat a fost ofiţer acoperit". Aşa, şi?

De curînd am fost cîteva zile cu mama la mare. Mi-a cerut o carte și i-am dat Libertate a lui Franzen. I-a plăcut și mi-a zis că familia asta, Berglund, formată din doi soți, Patty și Walter, și doi copii, se iubesc și se chinuiesc în numele fericirii, i s-a părut mișto, dar atît de departe de lumea noastră.

Mi-am pus problema dacă femeile de serviciu, aflînd că sîntem români, ne vor face curat în cameră mai bine sau mai prost. Cum n-am vrut să aflu răspunsul, mi-am ținut gura și n-am intrat în vorbă cu ele.

Sînt, în această privinţă, aidoma bătrîneilor de pe scara blocului unde locuiesc, care mă opresc uneori să mă întrebe ce e aia megabit, megapixel, beneficii flexi, viteză ultraspeed 4G - şi alte asemenea grozăvii pe care le aud în reclamele de la TV. Le spun, jenată, că habar n-am.

Cît de des citiţi Biblia?

Fascismul de stat rusesc este noua amenințare la adresa lumii libere. Nu vorbim despre mofturile unui dictator doar, ci de un public isterizat întru Vaterland

O domnişoară, avînd pînă în 30 de ani, s-a aşezat lîngă mine, răspîndind în jur un diafan parfum franţuzesc. Ceea ce era o binecuvîntare într-un spaţiu tern, închis, în care mirosul, deşi cel mai adaptabil simţ uman, avea greutăţi în a-şi menţine funcţia.

Conflictul ruso-ucrainean se poartă acum şi în Europa occidentală. Mai precis, într-un muzeu. O expoziţie cu şi despre comorile crimeei a produs o gîlceavă între ministerele Culturii de la Moscova şi de la Kiev.

Mircea Cărtărescu spunea, în deschiderea Festivalului, că Alba Iulia este „unul dintre cele mai frumoase oraşe vechi din Europa”.

Acestea sînt numai cîteva exemple ale unor cîntece dintre cele de la concertul lui Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș, Mircea Baniciu și Mircea Vintilă la Alba Iulia. Dar și dintre cele care marchează, în felul lor o epocă – cea comunistă, dar în ce a avut ea mai bun și mai atipic, măcar în muzica folk și un pic rock și blues.

În toată nebunia asta cu Ice Bucket Challenge care a cuprins planeta, am făcut un top 5 personal cu muzicienii care au dus provocarea la un nivel artistic şi de prosteală admirabil.

Cînd eram mică, cred că nu aveam mai mult de 8 ani, într-o seară la teatru, în faţa mea s-a aşezat un domn în vîrstă. Era mărunţel şi uscăţiv. Îi tremura capul şi, la răstimpuri, avea scurte zvîcniri de braţ. Cel mai probabil, avea boala Parkinson - ceea ce nu aveam cum să ştiu la vîrsta aceea.

Acum cîteva luni, cînd a preluat funcția de ministru al apărării, a fost ironizată de presa germană. O ”ministreasă” într-un astfel de post? Pe deasupra, și foarte tînără? În plus, și frumoasă?

Există o vorbă românească binecunoscută: "a da cu mucii-n fasole". Ei bine, mi s-a întîmplat a nu ştiu cîta oară să verific vorba asta şi mentalitatea nefericită care stă în spatele ei.

Cînd am început, în 2011, aş fi fost mulţumit fie şi numai cu o ediţie. Am ajuns la a treia – nici eu nu ştiu cum – şi s-ar părea că nu există nicio “şansă” să ne oprim aici.

Libertatea presei fără responsabilitate şi fără obligaţiile care derivă din această responsabilitate se transformă, de fapt, în manipulare.

Am fost pe drumuri, așa că am aflat mare veste de la frate-miu care m-a sunat: “10 ani cu executare i-au dat lui Voiculescu și i-au confiscat tot”. M-am urcat apoi în autobuz și lumea comenta înfierbîntată. Un domn cu părul alb părea cel mai vocal...

"Mulţi oameni percep ambiţia ca fiind ceva negativ" - spune profesorul Kammeyer-Muller. "Unii cred că oamenii ambiţioşi sînt egoişti şi mai tot timpul nemulţumiţi tocmai pentru că îşi doresc mereu altceva, să aibă mai mult şi mai mult".

Hainele-i erau nu doar curate, ci chiar elegante. Purta o bluză roz bombon de bună calitate cu dantelă iar la gît avea nişte mărgele care păreau să fie chiar perle.

Acum 25 de ani, cînd m-am căsătorit, aveam, printre altele, o foarte mare grijă: ce se va întîmpla cu treburile casnice după ce mă voi mărita. Cum vor fi ele împărțite între cei doi soți.

Aveam senzația (și încă o mai am uneori) că ceea ce scriu „nu contează”, că mă adresez unui număr restrîns de oameni care citesc și spun –„Da, scrie bine, fata asta!” sau „Are ceva de spus!”, apoi trec repede peste starea pe care le-o poate crea o proză, o poveste, un articol bun.

Amy O’Leary de la New York Times a publicat pe Instagram o poza făcută ieri de după-amiază pe un acoperiș new yorkez: două fete zîmbitoare, îmbrăcate lejer, despre care n-aș ști să spun ce vîrste au, stau tolănite pe jos.

Între timp am descoperit alte liste de cărţi, una mai demnă de parcurs decît alta: cele mai cool cărţi scrise vreodată, romane cult din toate timpurile, indie literatura anului 2014 & more.

"La cei 67 de ani ai mei" - mărturiseşte profesorul - "mi se pare incredibil că au trecut 43 de ani de cînd s-a destrămat Beatles. De cîte ori îl văd pe Sir Paul McCartney la TV, interpretînd o piesă veche, precum Hey Jude, mă opresc şocat: nu-mi pare că anii 70 sînt atît de departe".

Am ajuns în vara asta pentru prima dată la Biertan. Și mi s-a părut un loc aproape paradisiac. Într-un mod deloc complicat și foarte liniștitor. La pensiunea la care am stat, camerele erau mari, aerisite, cu parchet și mobilă ce părea veche, din lemn.

Cu toată „prietenia” noastră, cîinii își făceau conștiincios datoria: la orice mișcare pe stradă, mai ales noaptea, cîinii ham! Și nu orice fel de ham!, era un fel de acces de lătrat isteric care dura pînă la o jumătate de oră, pe două tonuri diferite – al lupului grav, bărbătesc, al cățelei Husky, obraznic și ascuțit.

Am auzit de nenumărate ori că actorii sînt dependenți de aplauzele de la sfîrșitul spectacolului. O spun chiar ei, vorbind despre energia teribilă care se degajă din palmele celor din sală. Creează dependență și le încarcă bateriile. O răsplată instant pentru o performanță în timp real.

Îmi cer scuze pentru titlu, dar mi-a venit să rîd de situațiune și am simțit, așa, un puseu de tabloid (n-am pus totuși, și continuarea: “dați click aici să vedeți...”). El exprimă însă adevărul adevărat.

"Dar poate că ceea ce eu numesc minciună este doar refuzul ruşilor de a face faţă realităţii. Şi poate că alegerea acestor cuvinte dure – minciună şi ineficienţă – este greşită."

Există acea parte a vînzătorilor români care se încăpăţînează să pară autoritari: acel tip de comerciant incompetent care ar putea vinde la fel de bine cotlete de porc sau parfumuri franţuzeşti, căci oricum nu se pricepe nici la una, nici la alta.

Se spune că două bombe nu pot cădea în acelaşi loc. Dar, uneori, întîmplarea pare să sfideze şi asemenea calcule statistice  şi orice logică obişnuită  E şi cazul poveştilor unor oameni care au legătură cu accidente aviatice mai recente sau mai îndepărtate.

"Conflictul israeliano-palestinian nu e un western. Nu e o luptă între bine şi rău, ci o tragedie în cel mai vechi şi precis sens al cuvîntului: o încleştare între dreptate şi dreptate..."

Robert Schuman nu emoţionează masele prezentînd propunerea de înfiinţare a Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului, nici Jean Monnet nu poate fi reprezentat statuar mînuind altă sabie decît aceea a diplomaţiei (dar nu impresionează pe nimeni). Ei sînt tot eroi, tot părinţi fondatori, dar nu în felul în care sînt priviţi, bunăoară, Siegfried ori Jeanne d’Arc.

Deși am copilărit la Cluj și sînt oarecum familiarizată cu gustul slăninii, cu rîntașurile și zemurile aite și cu excesul de smîntînă în orice, de data aceasta mîncarea ardelenească m-a învins. Rezultatul – „mi s-a aplecat”, cum s-ar zice în popor.

Sînt sigură că dacă i-aș pune fiecărui jurnalist în parte întrebare “care e textul la care ții cel mai mult”, o să stea puțin pe gînduri, dar îl va găsi pînă la urmă. Nu contează nici cît timp a trecut, nici cîte materiale a publicat în viață, cît s-a documentat pentru unele și cît de mult și-a mîncat ficații cu altele...

După o jumătate de secol, Rusia demarează un nou program spaţial. Racheta "Angara-1.2PP" a fost lansată, după mai multe amînări din raţiuni tehnice, miercuri 9 iulie, la ora 13 UTC, de pe cosmodromul militar Pleseţk.

Din cînd în cînd, echipele germane de fotbal  pot adminstra lecţii dureroase oricui. Aşa s-a întîmplat şi la meciul Ajax Amsterdam - Bayern Műnchen din 1978.

Mă dau în vînt după liste şi topuri. Nu sînt dintre cei care strîmbă din nas şi le găsesc mereu nerelevante pentru că niciodată complete. Dimpotrivă, pe mine topurile mă amuză şi mă relaxează şi găsesc că nu e nimic mai distractiv decît un top sau o listă în faţa cărora să-mi verific propriile idei sau gusturi.

“Bla-bla”, vor zice unii, “am mai auzit asta”. (Dreptul lor sacrosanct! – căci cultura Europei a construit cu migală, în timp, și dreptul la contestare, dreptul la ironie, dreptul la neîncredere, dreptul de a fi “antisistem” și altele asemenea). Dar dacă nu e așa? Dacă e – totuși – o șansă de a reînnoda, într-un spirit nou, povestea Europei?