Sociologie & misionarism
Vreţi să răspundeţi la cîteva întrebări pentru un sondaj de opinie? – mă interpelează, pe stradă. E unul dintre cei care, de regulă, umblă cu Biblia sub braţ din casă-n casă şi împarte pliante care promovează o sectă. De data asta însă, n-are nici Biblie, nici pliante. Vorbeşte o limbă română îngrijită, doar un vag accent american trădează că nu-i de pe aici. Accept să răspund la cîteva întrebări cu condiţia să nu mă reţină prea mult. Prima întrebare: „Credeţi în viaţă după moarte?” Nu, răspund eu, în aşteptarea următoarei întrebări. Urmează însă nişte comentarii: rău faceţi! Cum să nu credeţi? Nu ştiţi că Iisus etc. etc.? Îl întrerup cam brutal şi-l rog să-mi adreseze întrebarea următoare. „Cît de des citiţi Biblia?”. Ei, asta-i! Am citit-o cîndva, îi răspund. „Dar nu citiţi, în fiecare seară, împreună cu familia, pasaje din Biblie?” – insistă operatorul „sondajului de opinie”. Nu, răspund eu sec. „Dar nici nu ştiţi cît de mult greşiţi” – mă repede el şi încearcă să-mi explice, printr-un citat bine ales, cît de important e să citesc, cît mai des, din „Cartea Sfîntă”. Reia, în cele din urmă, şirul întrebărilor: cît de des merg la biserică; cînd şi cum mă rog; dacă am auzit cine sînt Martorii lui Iisus; dacă m-ar interesa să vin la o întîlnire cu mai mulţi credincioşi. Fiecare întrebare era urmată de o serie de comentarii şi interpretări pe marginea răspunsurilor mele (negative). E clar, nu eram clientul lui. La un moment dat, l-am întrerupt şi i-am atras atenţia că ăsta nu e un sondaj de opinie. La ce vă foloseşte un sondaj de opinie dacă încercaţi, de fapt, să-mi influenţaţi opinia? – l-am întrebat. „Vă foloseşte dumneavoastră” – a punctat el. Pînă la urmă, am reuşit să-l conving că, de fapt, nu e nici un sondaj, e doar o formă de misionarism. Ba încă unul insidios, pentru că porneşte de la o minciună. Ştiaţi că minciuna e un păcat? – l-am întrebat la despărţire. Nu sînt convins că a înţeles.
