O întîmplare
Cînd eram mică, cred că nu aveam mai mult de 8 ani, într-o seară la teatru, în faţa mea s-a aşezat un domn în vîrstă. Era mărunţel şi uscăţiv. Îi tremura capul şi, la răstimpuri, avea scurte zvîcniri de braţ. Cel mai probabil, avea boala Parkinson - ceea ce nu aveam cum să ştiu la vîrsta aceea.
Ţin minte însă că specatorii aşezaţi în dreapta şi stînga lui şi-au schimbat locurile imediat, iar cei din jurul meu, schimbau priviri uşor siderate. Am auzit chiar, şoptindu-se cu o oarecare indignare: "Cum de l-au lăsat să intre?". Am privit şi eu spre bunicul meu, speriată, rugîndu-l să ne mutăm. Dar bunicul mi-a zîmbit atît de calm şi atît de liniştit încît l-am crezut. M-a întrebat încet, de ce vreau să mă mut. Brusc, n-am prea ştiut ce să răspund. Îmi era teamă de domnul agitat din faţa mea, însă m-am prins, din tonul întrebării bunicului, că nu aveam de ce. Aşa că m-am conformat, şi am stat cuminte, tot spectacolul.
Deşi mişcările spasmodice ale domnului în vîrstă au continuat pe tot parcursul piesei şi deşi în mintea mea circulau deja poveşti de groază - era perioada cînd mă uitam la filmele poliţiste date la televiziunea bulgară- toate erau puse în balanţă cu relaxarea bunicului. Îl priveam la răstimpuri, pe furiş, cît era de acaparat de piesă. Rîdea, îi sclipeau ochii, aplauda... era relaxarea întruchipată. Totuşi, pentru prima, dar şi ultima oară, m-am îndoit de el. Deveneam din ce în ce mai convinsă că nu îşi dă seama de gravitatea lucrurilor.
Însă, la finalul piesei, cînd cortina a căzut şi publicul aplauda, domnul mărunţel din faţa noastră s-a întors către noi şi, cu ochii în lacrimi, ne-a mulţumit pentru că "l-am tolerat".
Spectatorii, cei care au pufnit cam tot timpul piesei, s-au întrecut atunci în complezenţe: "dar, cum altfel?", "ce spuneţi?", "bineînţeles". Bunicul doar a zîmbit şi, continuînd să aplaude, i-a răspuns simplu: "A fost o piesă grozavă, nu-i aşa?".
Cînd am plecat, îmi venea să intru în pămînt de ruşine. Bunicul m-a luat de mînă şi mi-a zis: "este bine să ţii minte întîmplarea asta".
Ceea ce am şi făcut.
