La poveşti cu UE. Dar mai ştim să inventăm poveşti?

14 iulie 2014
Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi    jpeg

În episodul anterior, prezentam iniţiativa Comisiei Europene “A New Narrative for Europe”. Între timp, Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Dilema veche au organizat, la Librăria Humanitas Cişmigiu, o dezbatere pornind de la această iniţiativă. Au participat Angela FiloteIoana Pârvulescu, Ada Solomon  şi Corina Şuteu. S-ar putea să fi rezultat mai multe întrebări decît răspunsuri, dar, la urma urmei, nu acesta e rostul dezbaterii?

Iniţiativa Comisiei Europene a produs deja o serie de dezbateri foarte interesante (de exemplu, pe site-ul special creat de European Cultural Foundation, http://www.narratives.eu/). Discuţia e departe de a se “aduna”, dar apar deja cîteva linii interesante. Plus cîteva interogaţii esenţiale.

Prima întrebare: mai este posibilă o naraţiune cuprinzătoare, unică, în măsură să-i convingă pe cetăţenii europeni? S-ar spune că vremea “naraţiunilor întemeietoare” s-a dus de mult, o dată cu “secolul naţiunilor”. Iar materia principală a naraţiunilor – miturile fondatoare, eroii, istoria, „duhul” comunitar – par neadecvate pentru a spune povestea unui întreg continent care e învăţat nu cu istoria, ci cu istoriile (în versiuni naţionale), cu eroi care s-au tot înfruntat şi războit, cu secole de contradicţii şi conflicte. Fiecare naţiune poate trimite la comunităţile arhaice, la tradiţii, la valori ancestrale – şi gata povestea. Europa are în spate mai multe „comunităţi”, invazii, valori care s-au confrunatat de vreo două mii de ani încoace, plus cîteva decenii de pace şi prosperitate, de viziune şi construcţie comună, axată însă pe „tehnicalităţi”, pe piaţă comună şi pe reforme instituţionale pornite „de sus în jos”. Robert Schuman nu emoţionează masele prezentînd propunerea de înfiinţare a Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului, nici Jean Monnet nu poate fi reprezentat statuar mînuind altă sabie decît aceea a diplomaţiei (dar nu impresionează pe nimeni). Ei sînt tot eroi, tot părinţi fondatori, dar nu în felul în care sînt priviţi, bunăoară, Siegfried ori Jeanne d'Arc.

Şi atunci? Cred că dacă gîndim „inventarea” unei noi poveşti despre Europa în spiritul şi în logica „naraţiunilor naţionale”, ne pierdem timpul. Pilonii construcţiei sînt alţii decît cei ai „mitologiilor” naţionale, sînt abstracţi şi nu vin din tradiţii milenare, ci sînt de dată recentă: democraţia, drepturile omului, libertăţile fundamentale, o anumită viziune despre relaţia dintre stat şi cetăţean. Sînt „pentru elite” şi greu de tradus pentru a crea emoţii în mase. Tot ce putem găsi în trecutul îndepărtat în materie de „spirit al Europei” – cultura greco-romană, cea iudaică şi creştinismul – e asimilat deja în tot ce înseamnă viaţa de toate zilele a cetăţeanului european (chiar dacă bietul cetăţean nu se gîndeşte întotdeauna la rădăcinile păcii, prosperităţii şi stilului său de viaţă de azi). Cum să alcătuim, aşadar, o nouă naraţiune europeană care să lege rădăcinile îndepărtate de abstracţiunile din Tratatul de la Lisabona de azi?

În fapt, constată Monica Sassatelli (profesoară de sociologie la University of London), circulă deja mai multe poveşti despre Europa. Totul e să găsim the plot şi să înţelegem că poveştile diferite nu sînt cu necesitate nişte poveşti care „divizează”. Iar a găsi „planul”, „schema”, „linia principală” a poveştii este, spune autoarea, „o problemă de alegere, nu de destin”. Unii vor spune că, în vremurile noastre postmoderne şi deconstructiviste, e imposibil totuşi să ajungem la o poveste unică. Se prea poate. Dar nici postmodernismul nu e veşnic, nici povestea „unică” nu trebuie să mai fie ce-a fost (sau ce am învăţat la şcoală...).

A doua întrebare: pentru cine să mai inventăm o nouă poveste? Prin Europa bat vînturi populiste şi se aud frecvent discursuri anti-europene, iar unii cetăţeni le cred şi tind să se întoarcă în „liniştea” şi „comoditatea” comunităţilor naţionale de odinioară. Ultimele alegereri europene au arătat o creştere a partidelor care vor ieşirea ţării din UE (precum UKIP în Marea Britanie) sau care măcar se „ceartă” foarte vocal cu Bruxelles-ul (chiar dacă nu ştiu exact ce vor). Popoarele europene le-au votat. Dar, pe de altă parte, în UE continuă să predomine moderaţia, respectarea democraţiei şi a diversităţii. Fără a uita de cei care se lasă uşor convinşi de discursurile naţionalist-populiste, noua naraţiune ar trebui inventată pentru un nou tip de public  european – mai educat, care înţelege beneficiile „abstracţiunilor” (precum libertăţile fundamentale ş. cl.) în viaţa lui concretă şi căruia nu-i sînt indiferente valorile culturale pe care se sprijină proiectul european. Un asemenea public există şi este, totuşi, majoritar.

Desigur, scepticii ar putea spune că azi, cînd criza nu s-a terminat şi se adună tot felul de tensiuni în UE şi în jurul ei, preocuparea pentru „o nouă naraţiune europeană” seamănă cu o discuţie despre sexul îngerilor. A şi observat cineva asta, la dezbaterea pe care am organizat-o săptămîna trecută. Mă gîndesc însă că, atunci cînd nimeni nu va mai fi preocupat de o temă precum „sexul îngerilor”, Europa va dispărea, cu spiritul ei cu tot.

(va urma)

 

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.
O scrisoare deschisă    Spre cine? jpeg
O scrisoare deschisă... Spre cine?
În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură.
Trump vs Biden – va recunoaște cineva? jpeg
Trump vs Biden – va recunoaște cineva?
Una dintre cele mai importante tradiții ale democrației americane este în pericol: recunoașterea înfrîngerii.
„Luați l acasă” jpeg
Oglinzi
Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
Cred că s-au săturat și ei...
Ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
USL, un zombi care încă bîntuie
Lăsați USL în pace! E o amintire urîtă, o greșeală pe care foarte puțini au evitat-o.
„Luați l acasă” jpeg
Seinfeld Forever
Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.
„Luați l acasă” jpeg
Să fii în gîndul cuiva
E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.