Vise la feminin

Publicat în Dilema Veche nr. 928 din 20 – 26 ianuarie 2022
Vise la feminin jpeg

Se pare că femeia visează mai colorat, își amintește mai bine visele, transpunîndu-le în relatări mai lungi, cu spațiul intim valorificat la maximum. Fapt numaidecît evident, fără să poată fi considerat o mare descoperire, diferențele onirice de gen le reflectă pe cele din starea de veghe (în vis, femeile sînt mai depresive, bărbații mai agresivi). Primele femei care să-și fi publicat niște vise transpuse, ambele în plin fin de siècle, sînt protofeminista Anna Kingsford, cu Dreams and Dream Stories (1888, revizuite în 1908), respectiv prozatoarea sud-africană Olive Schreiner, semnatara mai multor volume de oniroficțiune: Dreams (1890), Dream Life and Real Life (1893), Stories, Dreams and Allegories (1923). Întîiul modernism aduce din spatele frontului masculin două visătoare parcă siameze, în persoana unui fals E.M. Martin (pseudonim viril pentru Edith Georgina Lister), autor peste noapte al unei cărți numite Dreams in War-Time. A Faithful Record (1915), la care se adaugă visele versificate în poemul Dreams in War Time (1917) de Amy Lowell. Perioada interbelică vine cu Marguerite Yourcenar semnînd eseul onirobiografic Les Songes et les Sorts (1938), ilustrat cu 22 de vise, majoritatea avute între 28 și 33 de ani, clasificate pe grupe și familii, în cicluri; autoarea ne oferă viziuni personale, în care găsim catedrale gotice, cai în galop, decoruri venețiene, importantă fiind „bătaia unui destin individual impus metalului visului“ – de multe ori, lucid –, într-un „aliaj inimitabil“. După a doua conflagrație mondială apare nocturnalul actriței Nancy Price, Acquainted with the Night. A Book of Dreams (1949), la care se adaugă cel comis de Rahma Ganancia, Les lettres de la nuit (1999), unde radio-animatoarea își analizează visele unui deceniu. Cel mai dedicat rămîne cazul Corinna Bille (1912-1979), scriitoare elvețiană care, deși n-a desecretizat onirografie în timpul vieții, și-a retranscris (adaptat, elaborat, unit sau concluzionat) numeroase vise în volumele de proză.

Poeta Sylvia Plath ne-a lăsat povestirea maladiv-delirantă Johnny Panic și Biblia Viselor (scrisă în 1952 și publicată postum în 1977; traducere în română de Anacaona Mîndrilă-Sonetto, Polirom, 2009). Această onirotecă descrie psihoza unui ajutor de secretară de la clinica de psihiatrie, care dactilografiază vise după vocea medicului înregistrată pe bandă, le arhivează pe rafturi în fișet, citește vechile registre, „groase, albastre, legate în pînză și pline cu vise“ – deci vorbim despre un lector specializat, colecționar fără să explice. Protagonista nu se limitează însă la atît, ci re-creează pasaje neconsemnate, le face ea însăși travaliul, construiește cu alte cuvinte visele unor pacienți, plăsmuind scenariul oniric după datele deținute. Și respectînd regula că trebuie să-l uiți pe visător și să-i ții minte numai visul (exact pe dos față de preceptele freudiene). Mai mult, acasă, în intimitatea garsonierei, naratoarea devine secretara lui Johnny Panic: rescrie toate visele, pe care de fapt le știe pe dinafară, copiate în prealabil în Carnețelul negru de buzunar, într-o Biblie a Viselor aparținînd acestui așa-numit Atoatefăcător sau mare Făcător de Vise. La final, după ce ne oferă cîteva exemple de individualizare onirică (modul în care oamenii pot fi identificați după visele pe care le au), ea ne relatează un metavis propriu: vedem lacul interminabil pe fundul căruia colcăie „adevărații balauri“, „acele imense făpturi originare“ asimilabile cu arhetipurile inconștientului colectiv, uriaș rezervor unde se scurg mințile oamenilor noaptea – ba chiar și oamenii adormiți se ciocnesc de obiectele din propriile vise. Cumva în siaj, Susan Sontag imaginează, în romanul The Benefactor (1963), o poveste în care o persoană și-a trăit viața pentru visele sale, adică făcînd lucruri pentru a vedea cum acestea îi influențează viața de noapte; o inversare a modului în care tipurile interpretative abordează visul, ca feluri de a privi starea de trezie captivă pe un cerc hermeneutic.

Hélène Cixous, una dintre mamele feminismului post-structuralist, reordonează material dintr-un jurnal de vise imens, mărturisind că n-a modificat nimic din eboșa inițială. 63 de vise care acoperă intervalul 14 mai 1990 – 10 august 2001, publicate într-un volum intitulat Rêve je te dis. Acum, pe lîngă faptul că scriitura nu poate fi onirică, la fel cum sintagma écriture féminine rămîne din start nefuncțională, trebuind înlocuită cu écriture au féminin, voi adopta formula de compromis écriture du rêve au féminin. Alegîndu-și titlul pentru nocturnal, Cixous ridică niște semne de întrebare. Cine ce spune cui? Vis te spun sau Vis îți spun sau Visează îți spun? Ordin adresat cititorului: Rêve, hypocrite lecteur, mon semblable, ma sœur? Putem specula inclusiv că nu afirmă Visez îmi spun (ar fi fost ca într-un vis lucid), ori Visează îmi spun (ar fi fost prea patetică dedublarea), ci răspunde cu Visează îți spun, de parcă ar avea nevoie de autodeterminare din partea unei exteriorități. Abia la sfîrșitul cărții aflăm despre ce alteritate e vorba, de la cine împrumută teoreticiana somația pusă pe copertă; ultimul vis consemnat (Frankreich, 15 sept. 97) se închide cu următorul trialog: „Întins pe pat murmuri. «Știi iubirea mea totul e fals.» Și adaugi: «Nici un serviciu nu e întors niciodată.» Fraza ce radiază mă trezește. Cui i se adresa oare? Atunci ea (fraza) spune: «Visează îți spun».“

Așadar, un bărbat îi poruncește „Visează“ onirografei! Aceasta alege să fie trezită la finalul propriei cărți de niște propoziții numaidecît falogocentrice! Masochism, capitulare, antifrază? Toate la un loc? Astfel, actul oniric e resimțit aproape sexual, visul jucînd rolul partenerului posesiv, controlînd o visătoare ce afirmă tare și sus cum anume s-a domesticit ea și autosubminat. Hélène Cixous ne propune „o carte de vise fără interpretare“, oniro-hermeneutica rămînînd un act ma(s)culat barbar, intruziv. Dacă bărbații sînt priviți cum mor, femeile sînt ajutate să nască. În același vis bun!

Ovidiu Lorenz este prozator.

Foto: Hélène Cixous (wikimedia commons)

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.