„Unde ni-s entuziaștii, visătorii“

Publicat în Dilema Veche nr. 923 din 16 – 22 decembrie 2021
„Unde ni s entuziaștii, visătorii“ jpeg

În limba română, și datorită poemului Unde ni sînt visătorii? (1901) de Alexandru Vlahuță, un substantiv ca „visător“ nu mai are aproape nimic de-a face cu visul, căpătînd un sens mult prea vag și lax, de reverie. Reabilitarea sa înseamnă accentul pus pe ideea de individ care visează cu ochii deschiși. De la poemele eminesciene la ficțiunile orbitoare ale unui Cărtărescu, apar și cîteva surprize.

Mai întîi, tema vieții ca vis, după modelul instituit odată cu piesa lui Calderón de la Barca, Viața e vis (1635), va fi preluată în literatura noastră abia după fix două secole, de Ion Heliade-Rădulescu, autor al unui poem intitulat Visul (1836). Mai mult, Eminescu va pune pe același plan, dar din ambele direcții, visul și viața: pentru sărmanul Dionis, „visul era viață și viața vis“, încît, cum cele două coincid, hamletian, reluînd o nelămurire specific barocă, naratorul se va putea chestiona la final: „Fost-au vis sau nu, asta-i întrebarea“. Cînd vine vorba de poetul național, după un poem cu titlul Vis, avem visul profetic din Scrisoarea III, visele provocate din Povestea magului călător în stele, iar, tot în Sărmanul Dionis (1872), pe lîngă visul comun, repetat („Visau amîndoi același vis“), vedem exemplificat visul în vis, de fapt o serie de matrioșce onirice în care visătorul este înșurubat și apoi deșurubat – cumva ca în Inception: acolo, Dionis devine Dan, călugăr din vremea lui Alexandru cel Bun, dar în visul lui Dan-cel-visat personajul se întreabă la un moment dat dacă, fără să știe, nu este cumva… Dumnezeu; întrebarea fatală provoacă o recădere inversă dintr-un etaj în altul al visului, pînă la planul aparent al realității.

Moara lui Călifar de Gala Galaction (1902) vine cu morala subiacentă că bunurile lumii sînt vis. Cezar Petrescu aduce în nuvela Omul din vis (1925) tipicul vis de zbor sau, mai ales, personaje „care apar numai în vis, cu care devii oarecum cunoștință veche […] și, prin vis, îți aduci aminte că le cunoști din alt vis“, ajungînd să le recunoști apoi, în viața „reală“ – ba chiar și un vis lucid, unde inclusiv moarta visată pare să-și conștientizeze condiția de spectru („Și ne e teamă la amîndoi să nu ne trezim)“. Reluînd confuzia decadentă dintre viață și vis, un proces treptat pe care l-am putea cataloga drept onirizare a vieții, Mateiu Caragiale îi va da în Remember (1921) una dintre cele mai reușite expresii; pe urmă, Craii de Curtea-Veche (1929) debutează cu o trezire, terminîndu-se cu relatarea unui vis. Nu îl putem uită pe Max Blecher încheindu-și romanul autoficțional Întîmplări în irealitatea imediată (1936) cu un coșmar despre somn. Iar în povestirea Căprioara din vis (1966, postum), Vasile Voiculescu abordează psihologia profunzimilor à la Carl Gustav Jung; un bătrîn sculptor află originea artei printr-o coborîre în inconștientul colectiv: unele vise „ne întorc înapoi, la viețile din străvechime. […]. Țîșnind din straturile adînci ale ființei noastre, ele ne destăinuiesc stări de mult trăite, trecute în fondul nostru, care zbucnesc în vis cum într-un cutremur năpădesc prin crăpăturile scoarței vinele apelor fierbinți din miezul pămîntului. Ele simbolizează nu numai o trecută trăire personală, ci aduc din străfunduri o experiență obștească, o amenințare de întîmplare colectivă a omenirii din care eram atunci, cum sîntem și acum, o particică, unde însă răsună totul“.

Ceva mai aproape de noi, în proza perioadei hipermoderne (1968-2001) pot fi identificate trei tipuri de ficționalizare a visului. În primul rînd, onirismul estetic românesc, pe care Dumitru Țepeneag, tatăl său absolut, îl rezumă în motoul „Noi nu visăm, noi creăm vise“. Oniriștii nu pornesc de la visele lor nocturne, inventînd hiperlucid altele, diurne. Dar Țepeneag aplică efectiv logica visului numai în volumele de proză scurtă, pe cînd romanul Zadarnică e arta fugii (1973) pare că vrea să prindă din urmă visul, ca și cum autor-narator-personajul ar încerca să și-l amintească. Poet în primul rînd epic, însă deloc prozaic, Leonid Dimov ne-a lăsat inclasabila Carte de vise (1969), volum posibil onirografic – sau numai cu ghilimele. Mai departe, apare un așa-numit neo-onirism, halucinatoriu, teoretizat la începutul anilor ʼ90 de Corin Braga, pentru care visul e deja sursă, nicidecum un model. Autorul și-a dezvoltat jurnalul de vise în proiectul romanesc al unei tetralogii, Noctambulii, din trama căreia n-au apărut încă decît primele trei volume – Claustrofobul (1992) și Hidra (1996), coșmarești, respectiv, ceva mai dincoace de somn, Luiza Textoris (2012), un al patrulea, Ventrilocul, fiind pe drum –, unde își pune visele cap la cap, umplînd golurile dintre ele și lăsînd opera deschisă pentru lector, invitat să fantasmeze la rîndul său, creativ, anarhetipal. Dacă pentru nocturnal – împărțit la rîndu-i în Oniria, Acedia, Volatilia (tot inter mundi) –, cititorul umple, completează, decide, fantasmează, pentru oniroficțiune o face autorul însuși, totul, din convingerea că punînd cap la cap imaginile – și paginile – visului ar ieși la iveală un film continuu.

Ca o sumă cu rezonanțe autohtone tînjind mereu după recunoaștere, peste toate tronează ficțiunile oniroide ale lui Mircea Cărtărescu, care pornește mereu de la visele sale reale. Deși marele scriptor nu și-a publicat visele decît în jurnalul mare (s-ar impune aici o selecție separată, fiindcă din tot materialul diaristic transpunerile viselor – de zbor, lucide, cu treziri false, cu amintiri în vis, cu spirite ale morților invocate, recurente – sînt cele mai vii texistențial), i se va putea admira, peste secole, un volum de proză intitulat inițial Visul (devenit Nostalgia), dus la consecințe mai nefaste într-un roman Travesti(t) precum visul, același imaginar expandîndu-se la maximum sub forma unei trilogii din care cel puțin Aripa stîngă (1996) e de receptat ca ditamai visul: orbitor, asurzitor, sufocant.

Pe urmă, pauză. Biografism & Co., vise cotidiene și socializare cu forța. Într-un poem intitulat Vis rău, V. Voiculescu sfîrșea cu versurile: „De n-ar fi amintirea o dîră de cenușă / Cum am găsi cărarea întoarcerii în noi?“. Să fie, totuși, la anul, într-un vis bun!

Ovidiu Lorenz este prozator.

Foto: Nicolae Grigorescu, Ciobănaș cu turma de oi, 1900 (wikimedia commons)

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Adevarul.ro

image
EXCLUSIV Bruce Lincoln, profesor, discipol și fost student al lui Mircea Eliade: „Admirația lui pentru mișcarea legionară m-a tulburat mult“
Articole și documente din perioada anilor ’30, în care filosoful român Mircea Eliade își declara simpatia față de Garda de Fier, au ajuns în posesia discipolului său, Bruce Lincoln, astăzi un emerit profesor american.
image
Dependența de ecrane a copiilor, vindecată în doar două săptămâni. Ce ar trebui să facă părinții. Soluția specialiștilor danezi
3 ore pe săptămână în fața ecranelor și nu mai mult! De atât au nevoie copiii pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere psihic și emoțional. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de specialiștii unei universități de prestigiu din Danemarca.
image
Care sunt cele mai bune companii aeriene din lume în 2024. Care au cele mai puține anulări și întârzieri
Blocajul informatic de vineri ne-a determinat să căutăm care sunt cele mai sigure companii aeriene din lume, premiate pentru cele mai puține anulări și întârzieri.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.