Procese de onirință

Publicat în Dilema Veche nr. 933 din 24 februarie – 2 martie 2022
Procese de onirință jpeg

Printre altele, pe la începuturile sale, mi-am propus în această rubrică analiza unor vise celebre, cărora să le reconstitui, cu alte cuvinte, evenimentele premergătoare, pornind de la conținuturi. Sub forma unor investigații literar-psihologice, am ajuns practic să refac ziua dinainte. Niciodată nu știi ce conduce la vis, pe cînd ce vine după aceea e mai limpede: rememorarea, reluarea lui în gînd pînă la dispariție. Vise care au dus la ceva, care au lăsat ceva palpabil în urmă, nu doar umbre rătăcitoare în mintea cuiva anonim, pierdute pentru vecie. Am vorbit așadar, despre Descartes, Stevenson, Tartini, Coleridge, Mendeleev sau Loewi. Dar ce ne facem cu Maury, autor al unuia dintre cele mai fantasmagoric-fantaste episoade din istoria visului, despre care o Hélène Cixous ar spune că e unul de emasculare? Apropo, în articolul de luna trecută, curat act ratat, am uitat să menționez anul apariției pentru Rêve je te dis (2003). Mi-am făcut și procese de conștiință. Apoi m-am gîndit: ce făceam eu în 2003? La sfîrșitul X-ei sau începutul XI-ei, cum ar spune francezul din mine, aflam pentru prima dată de regimul Terorii. Așa cum întotdeauna dintr-o scăpare/uitare/eroare încerc să încropesc ceva bun, pozitiv, reșapînd-o, refolosind, reîncălzind o supă veche și parcă bună, la fel am ajuns și la Maury. Nu abatele, hipnologul de secol XIX. În care deja un Thomas de Quincey, pe la 1821, declara că timpul este puternic afectat în vise, imensitatea întinderii întîmplărilor visate făcîndu-l să trăiască uneori „într-o singură noapte [...] senzații ce acopereau o durată dincolo de orice limite ale vieții omenești“ (Confesiunile unui opioman englez, traducere de Corneliu Rudescu). Apoi, în a doua jumătate de veac, a realismului pur și dur, interesul acordat oniricului a slăbit drastic. Pentru fiziologii pozitiviști, visul e, pe de-o parte, un reziduu neglijabil al activității mentale din stare de veghe, iar pe de alta el se vede asimilat numaidecît halucinației, ba chiar nebuniei.

În ziua aceea, Alfred Maury se trezise buimac. Buimac și brusc. De parcă i-ar fi căzut o ghilotină pe dinaintea ochilor cînd visa mai bine. Poate nu fusese decît perdeaua luminii lăsate de soare peste pat, în acea dimineață cînd Parisul întreg se trezea la viață ca și cum viața nu s-ar fi trezit de mult, fără să-i pese în ce oraș de pe fața pămîntului își face culcușul. Avea de văzut o mulțime de lume în ziua aceea Alfred Maury. Procesiuni întregi de persoane urmau să i se perinde pe dinaintea ochilor. La capăt, istovit – așa cum, în vis, nu există timp, căci toate se-ntîmplă deodată – cu impresia că ziua aceea, aceeași, durase o veșnicie, Alfred s-a prăvălit în patul său despre care nu bănuia c-ar fi șubred, s-a răsturnat ca un trunchi de copac secerat. În odaia sa, cu mama la căpătîi. Scos din apele lui, se vede în epoca Terorii; asistă la scene de masacru, se înfățișează înaintea tribunalului revoluționar, îi vede pe Robespierre, Marat, Fouquier-Tinville, toate cele mai josnice figuri ale acelor vremuri îngrozitoare; discută cu ei; în sfîrșit, după multe întîmplări pe care nu și le va putea aminti decît parțial, e judecat, condamnat la moarte și condus într-o căruță, în mijlocul unei adunări imense, în Place de la Révolution; urcă pe eșafod; călăul îl leagă de scîndura fatală, o înclină, tăișul cade; își simte capul desprinzîndu-se de trunchi; se trezește pradă celei mai vii neliniști pentru a simți pe gît cadrul patului ce se desprinsese brusc și îi căzuse peste vertebrele cervicale, aidoma unui cuțit de ghilotină. Așa cum i-o confirmă numaidecît mama, luase această senzație exterioară drept punct de plecare al întregii înlănțuiri. În momentul în care fusese lovit, amintirea înspăimîntătoarei mașinării, a cărei impresie o reprezenta atît de bine cadrul patului său, trezise toate imaginile unei epoci căreia ghilotina îi fusese simbolul – fapt concludent pentru repeziciunea visului, care a stabilit în ochii lui Maury că e de-ajuns o clipă pentru a avea unul imens.

El a fost relatat ca atare de autor în volumul Somnul și visele (1861), spre finalul capitolului VI, axat pe analogiile dintre vis și alienarea mentală. Anecdota i-a atras bineînțeles atenția unui anume Sigmund Freud. Peste timp, un Salvador Dalí va realiza pictura Vis cauzat de zborul unei albine în jurul unei rodii cu o secundă înaintea trezirii (1944), unde are în vedere actul visării în sine, dar și urmarea sa, înfățișîndu-i atît conținutul, cît și pe visător. Aici, soția-muză Gala doarme goală pe o formațiune stîncoasă ce se înalță din mare. În jumătatea superioară a pînzei, doi tigri și o pușcă se năpustesc înspre visătoare din gura unui pește, care la rîndul său iese dintr-o rodie explodată. Fără echivoc, titlul ne sugerează trezirea iminentă și extrema scurtime. În 1962, Dalí mărturisea că tabloul a fost menit „să exprime pentru prima dată în imagini descoperirea lui Freud a visului tipic cu o desfășurare îndelungată, consecința caracterului instantaneu al unui eveniment întîmplător care îl determină pe cel adormit să se trezească. Astfel, așa cum o bară ar putea cădea pe gîtul unei persoane adormite, determinînd-o să se trezească și un vis lung să se termine cu lama ghilotinei căzînd peste ea, zgomotul făcut de albină provoacă aici senzația înțepăturii care o va trezi pe Gala“. Dar ce ne facem cînd anumiți autori de secol XX s-au străduit să arate că visul constă într-un haos de imagini disparate și legătura pe care o stabilim între ele nu se structurează decît la trezire? Putem visa enorm?! Eu, unul, aș prefera-o numaidecît, n-aș regreta nici o clipă. Neuroștiința dezumflă însă iluziile, demontează procese întregi de intenție. Măsurînd mișcările oculare din somn și lungimile așa-numitelor „dream reports“, onirologul american William Dement a condus două studii care au demonstrat că timpul din vise e similar cu timpul „real“. Însă ce mai poate fi real cînd o foarfecă meschină taie firul unei vieți pe care n-o mai odihnește pe urmă nimic? Să fie-ntr-un vis bun!

Ovidiu Lorenz este prozator.

Foto: Alfred Maury (wikimedia commons)

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.