Memoria din lumea secretă

1 iunie 2020
Memoria din lumea secretă jpeg

La senectute, în perioada 1964-1989, Graham Greene a ținut un jurnal de vise cumulînd peste 800 de pagini, din care s-a decis, pe patul de spital, în 1991, să publice o selecție, testamentarul volum apărînd în 1992, deja postum. Proiectată cu presentimentul unui atac cerebral iminent, onirografia fusese inițial denumită The Night Life of a Sexagenarian. Evident, față de acest titlu, cel ales pentru versiunea tipărită, și anume A world of my own. A dream diary (Alfred A. Knopf Canada, [Toronto], 1992), ne pare cuminte, dar mai comprehensiv.

Mai întîi, Greene își anunță hiperindividualismul încă din titulatura cărții, semnînd un pact oniro(bio)grafic deja de pe copertă: după o formulare cu adjectiv posesiv (A world of my own), urmează un subtitlu ce vine să atenueze din subiectivismul inerent prin adăugarea unui articol nehotărît (A dream diary). Apoi, avem de-a face cu o veritabilă criptografie, visătorul de față considerîndu-și fiecare vis drept cel mai de preț secret. Motto-ul culegerii apare ca fiind ales tocmai în acest sens: „Cei care veghează au o lume în comun, iar cei care dorm se întorc fiecare într-o lume a lor“ – „Fragmentul 89“ datorat lui Heraclit din Efes. Însă, spre deosebire de filosoful presocratic, pentru care lumea secretă nu e neapărat a visului, cît a somnului, prozatorul britanic utilizează cuvîntul „comun“ cu dublu înțeles: acesta trimite atît la colectiv, cît și la ordinar, exhibînd un adevărat complex de superioritate onirică.

Începînd cu datarea, autorul nostru se dovedește narcisiac, alegînd să includă referința numai atunci cînd vrea să lase „pentru propria satisfacție data și anul cînd a avut loc un eveniment neobișnuit sau o întîlnire neobișnuită“. Cum ia întîmplările din vis de bune – în sensul cel mai plin al adjectivului „bun“ –, se joacă mereu cu planurile, explicit, ba chiar asumat lucid-ludic:

„Poate fi confortabil uneori să știi că există o lume care e numai a ta – experiența din această lume, de călătorie, pericol, fericire, nu e împărtășită cu nimeni altcineva. Nu există martori. Nu tu procese de calomnie. Personajele pe care le întîlnesc în ea nu au nici o amintire de-a mă fi întîlnit, nici un jurnalist ori așa-zis biograf nu-mi poate compara relatarea cu a altuia. Cu greu pot fi urmărit penal în baza Legii privind Secretele Oficiale pentru orice incident avînd legătură cu serviciile de securitate. Am vorbit cu Hrușciov la un dineu, am fost trimis de Serviciul Secret să-l ucid pe Goebbels. Nu mint – și totuși, dintre toți martorii care împărtășesc scenele astea cu mine, nu există unul care să poată susține din cunoștințele sale personale că faptele pe care le descriu sînt neadevărate.“

Cu alte cuvinte, Graham Greene trebuie crezut pe cuvînt: a fost cu adevărat acolo… Nici nu se pune problema visului comun, colectiv, împărtășit. Încă o dată, sîntem în plin narcisism auctorial, deși analizăm un romancier catolic înalt modernist. Acesta dă mereu impresia că notează faptul visat ca și cum ar fi vorba despre niște evenimente reale, petrecute în realitatea reală, dintr-o convingere tipică tuturor onirografilor ce se respectă: visele sînt cel puțin la fel de trăite ca viața la comun. Autorul induce astfel o stare de incertitudine care ne aruncă în plin fantastic: de la un punct, nu mai poți face diferența între cele două lumi, pentru că ea nici nu există.

Greene își redactează volumul necronologic – în bună parte nedatat, în ordinea bunului plac –, reorganizînd temporal și clasificînd tematic materialul visat: de la personalități întîlnite la travaliu al scriiturii și animale cuvîntătoare, fără vise erotice și fără coșmaruri (cînd totuși apare, frica se combină cu sentimentul aventurii și cu plăcerea, într-un soi de masochism oniric, specific unui bărbat maniaco-depresiv, cum se știe c-a fost romancierul). Majoritatea viselor sînt din primul an de consemnare, modele, probabil, conținînd in nuce tot restul. Despre darul de a și le aminti foarte clar, cu detalii precis reținute, visătorul a mărturisit o posibilă cauză în prețiosul amănunt că începuse să țină jurnal de vise cînd, adolescent, a urmat o psihanaliză. Într-adevăr, mecanismul transpunerii adulte ne dezvăluie un onirograf cît se poate de serios: hîrtie și creion la căpătîi, cuvinte-cheie mîzgălite cu ochii pe jumătate închiși la intervale neregulate, de cîte patru-cinci ori pe noapte, reconstituire matinală, transcriere pe curat. În plus, volumul publicat reprezintă un al doilea palimpsest, la trecut, pentru că pînă la urmă vorbim despre memoriile unui muribund, cu episoade legate într-un continuum specific autobiografic. Așadar, onirografia devine onirobiografie. Nu avem aici doar o selecție, prin care de fapt sînt aranjate niște pasaje heteroclite, ci mai ales o rescriere, un hipertext propriu-zis, acut literaturizat. Nu visul e descifrat, ci scriitura sa.

O particularitate persistentă la acest autor este hipermemoria insinuată în visele transpuse. Nu doar că se întîmplă ca subiectul să își noteze visul intraoniric și hipotextual – fenomen pe care visătorii lucizi cu experiență trebuie că-l cunosc bine –, dar, mai mult, își amintește în vis un alt vis. Iar dacă visul ține generic de trecutul imediat, în sensul că re-prezintă resturile diurne recente la modul deghizat, înseamnă că un vis din trecutul unui alt vis pune trecutul în abis, făcînd loc unui trecut în trecut. Altfel spus, intrăm în regimul hipertrecutului:

Trecut 2 ← Trecut 1 ← Prezent

(visul amintit acolo ← visul consemnat aici)

Un exemplu acum. Terminal, Graham Greene își dezvăluie, fără drept de apel, teama de extincție, relatînd un vis rememorat în altul:

„Încep prin a povesti un vis al meu care mi-a sugerat că există o viață de apoi pentru cei care cred în ea. În vis, fusesem conștient de oameni pe care îi iubisem, care m-au chemat să mă alătur lor. Însă, din lipsa mea de credință, alesesem extincția. Un con negru imens, ca un stingător de lumînări, avea să fie coborît peste capul meu.“

Pînă atunci, să fie într-un vis bun!

Ovidiu Komlod este poet și prozator. Cea mai recentă carte publicată: noapte-lumină, poeme, Casa de Editură Max Blecher, 2017.

Foto: Graham Greene (wikimedia commons)

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Adevarul.ro

image
Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: „Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat”
Ideea că trebuie să bem doi litri de apă pe zi este una răspândită, dar nu întotdeauna adevărată. Conform specialiștilor, această recomandare nu se aplică tuturor și poate fi chiar dăunătoare în anumite cazuri.
image
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
O adevărată perlă ascunsă, cu o istorie bogată, cu vestigii unicat în Europa și peisaje de vis, acest județ din nordul României este o destinație ideală pentru cei care doresc să se bucure de natura sălbatică, de călătorii spirituale aparte.
image
Imagini cu presupusul criminal al dentistei din Brăila. Cum arată bărbatul și ce detalii au scos la iveală medicii legiști FOTO
După trei zile de la uciderea doctorului stomatolog Marina Gavril în propriul său cabinet din Brăila, polițiștii încă nu au reușit să dea de urma criminalului, însă în mediul online au apărut primele imagini cu presupusul făptaș.

HIstoria.ro

image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne