Despicarea visului în patru
Spuneți-mi Ovidiu. Stau în dreptul aripilor într-un avion legănîndu-se uliu razant peste șes undeva la orizont casa părintească știu că ne îndreptăm către ea îmi doresc – totuna – o luăm peste deal în suișuri și coborîșuri ca într-un montagne russe ca pe spinarea unui dragon la un moment dat pilotul că facem escală zece minute cu vocea șoferului anunțînd pauza de o jumătate de oră cînd vin acasă cu busul aterizăm în curte printre găini mama ne întîmpină veselă de ce-aș mai urca pînă la Tîrgu Mureș avionul își ia avînt mă gîndesc la bagaje complicat să mi le recuperez va trebui să plătesc ceva taxă. Venisem intempestiv acasă, cu provizii pentru viitoarea epidemie. După un timp – o micro-trezire? – patru hoți încearcă să fure apă de la chiuvetă spre portbagajul mașinii în care se năpustesc arunc după ei cu ouă încondeiate se sparg și pătează o pătură cu ciucuri – a mea de pe pat, îmi dau seama notînd – patru indivizi roșcați avînd fiecare ceva din Van Gogh îi surprinsesem în bucătăria unde mai tîrziu îi povestesc totul mamei care uitase laptele afară.
Așa vin și pleacă visele, ca o vîntoasă. Transpunerea lor poate să respecte sau nu caracterul acesta fugar, fugitiv, de pierdere ireparabilă, și cel mai bine o face nesinchisindu-se de semnele de punctuație – nici urmă de ele în vis, care unește și opune fără logică aparentă, siluind sintaxa mai ceva ca un scriitor antiglot. Apoi vine ziua, cu metehnele, toanele și rutinele ei, în rîndul cărora, în loc să ne pierdem atîta amar de vreme pe Facebook, de pildă, am putea include analiza viselor din timpul nopții. Exemplul meu: pregătim în familie o călătorie cu avionul, o premieră pentru mama, să iasă și ea din țărișoară. În ajun văzusem Lust for Life cu Kirk Douglas, proaspătul dispărut, întruchipîndu-l magistral pe dragul de Vincent. Patru hoți, de ce patru? Pentru că patru infectați cu coronavirus avem deocamdată, care virusuri în picăturile de apă o duc cel mai bine, sursa vieții noastre e și sursa vieții lor. Și tot așa. Alegi un element și reconstitui puzzle-ul original. De oriunde ai lua-o, vei tinde la același rezultat. Iar de obicei se pornește de la imaginea cea mai pregnantă, sau pe care ți-o amintești prima. În continuare, din aproape-n aproape, prin asocieri între vis și realitatea diurnă, refaci imaginea de ansamblu, fiindcă orice piesă de puzzle conține ceva din piesele adiacente, locul acela gol în care se va potrivi una singură dintre cele rămase.
Cam așa mi-ar interpreta Herr Freud visul, jucîndu-se cu conținutul său manifest în vederea celui latent. Și ar ajunge departe, la o relație – cum altfel – complicată cu mama. Și ar săpa cu tenacitate pînă la cine știe ce comoară îngropată în copilărie. Fapt e că fiecare vis se pretează cîte unei alte metode. Sînt vise ce merg mai bine psihanalitic, însă terapeutul este un ghid care stabilește calea, analiza trebuind făcută de către pacient – pardon, visător. Pentru Carl Gustav Jung, de pildă, visul nu e simptom, ci oglindă a vieții psihice. Există și vise care, post festum, se dovedesc premonitorii; să ne înțelegem, de cele mai multe ori, visele sînt haotice, numai că uneori, din multiplele variante de haos apare una deplin rațională – pentru că rațiunea nu e decît o formă particulară, una dintre posibilități. Astfel, visele pot rezolva probleme, oferă soluții și, cîteodată, nimeresc viitorul. Cînd ne preocupă ceva în starea de veghe privind ziua de mîine, se poate întîmpla ca visul să se suprapună peste realitatea ce va să vină, să ajungă, cu alte cuvinte, prin același lanț de cauzalități, la același rezultat. Nu vi s-a întîmplat niciodată să vă puneți la culcare cu o decizie de luat pentru a doua zi, iar dimineața, la trezire, ca un făcut, să aveți răspunsul gata împachetat în justificări? Ca și cum visul ar avea acces la rezerve nebănuite de coerență și sens, pe care în stare de veghe le-am obnubila, trași în toate părțile de obligații, nevoi și rețea.
Odată, probabil tot într-un vis – de ce-ai face totuși mereu diferența? – explicam cuiva cum stă treaba cu somnul, cît să dormim, cîte ore pe noapte, cum e mai bine pentru organism în totalitatea lui, că sînt cinci cicluri de 1,5 ore, deci 7,5. În ultimul stadiu au loc visele cele mai vii, cînd e somnul mai dulce, cum spunem cu gîndul la imaginea hollywoodiană cu deșteptătorul izbit cît colo, ca și cum cineva ar mai avea deșteptător la căpătîi – ce sadism înveterat! –, și nu un telefon bun la toate. Somnul ajunge să fie dulce pentru că atunci visăm cel mai intens și e mai păcat să ne smulgem din așa ceva decît dintr-un somn sec, șters ca o scîndură, ca un buștean. Trebuie să ni-l imaginăm pe Morfeu ca pe un buștean înflorit, ca pe o scîndură ce dă rod. Ca pe un butuc din care ies lujeri. Ca pe un troller ce urcă singur în tren și călătorește prin țări necunoscute de proprietar. Visul se produce în timpul fazei de somn paradoxal, superficial, de unde urarea de somn ușor – ca opusă celui greu, lipsit de vise, eventual împănat cu coșmaruri. Nu urăm nimănui un somn adînc, profund, ar fi ca și cum i-am dori moartea pentru o noapte. Sînt foarte interesante în acest sens expresiile mai mult sau mai puțin consacrate în limba română: a dormi zdravăn, (ca un) buștean, (de poți) să tai lemne pe el (sau la capul lui), ca valiza-n gară, ca groșii, butuc, bute, tun, bumbac, bumben, (ca) dus (de pe sau din lume), ca pămîntul, ca (un) mort(ul pe moarte). La fel de îndepărtat de ideea de moarte pe cît e de cea de inconștient, visul, dimpotrivă, dă pe dinafară de viață și de luciditate!
Celor trei tipuri de eseuri cu care v-a obișnuit rubrica de față pînă acum (oniroficțiune, dialog între arte din perspectiva visului, respectiv onirografie) li se adaugă de astăzi unul în care voi vorbi despre visele proprii, pentru a oferi posibile modele de analiză. Ești singur în vis, ca într-o balenă, dar nu trebuie decît să aprinzi făclia și vei vedea pe cerul gurii cașalotului care te-a înghițit stelele. Pînă data viitoare, să fiți într-unul bun!
Ovidiu Komlod este poet și prozator. Cea mai recentă carte publicată: noapte-lumină, poeme, Casa de Editură Max Blecher, 2017.
Foto: wikimedia commons
