„Crezi că împingi și ești împins“

Publicat în Dilema Veche nr. 889 din 22 - 28 aprilie 2021
„Crezi că împingi și ești împins“ jpeg

1921. În acel an, Paștile catolice picau pe 27 martie, la o lună și o săptămînă distanță de celelalte, mai cu lună în frunte. Pe 26, în Sîmbăta Mare, ultimul evreu angajat de Universitatea din Graz între 1903 și pînă la sfîrșitul unui război încă departe se gîndea la un episod petrecut în 1894 la Facultatea de Medicină din Strasbourg, pe cînd căuta un subiect pentru teza de absolvire. Nu își putea aminti nici un motiv special pentru alegerea sa, explicîndu-și-o printr-un citat din Goethe: „Du glaubst zu schieben und wirst geschoben“. Tema, sugerată de profesorul Schmiedeberg – o măsurare cantitativă a efectelor acidului hidrocianic, arsenicului și fosforului asupra unei inimi izolate de broască –, fusese intenționată să-l introducă pe student în metodele la modă ale vremii, nicidecum să trezească în el un interes păgubos în farmacologie. Mulți ani pe urmă, fusese neclar pentru tot mediul științific dacă saltul dintre neuroni, pe acea punte sinaptică, se realiza printr-o semnalizare electrică sau chimică. De ceva timp, închis în laboratoare, savantul investiga cum anume răspund organele vitale la stimulii respectivi, încercînd să afle de ce natură sînt mesagerii, cum se transmit impulsurile nervoase. Iar în acel sfîrșit de săptămînă, tocmai pentru că nu reușea nicicum să demonstreze o evidență bănuită din studenție, recitise Faust. Încet, se recunoștea. Cum ar fi fost ca, aidoma eroului goethean, dezamăgit de cunoaștere și de rezultatele obținute prin metodele științelor naturale, să încerce să le obțină la rîndu-i prin mijloace magice – mai puțin ortodoxe, la vremea aceea ca-ntotdeauna; tentativa lui fiind soldată cu un eșec, Faust contemplă ideea sinuciderii, însă e oprit de sunetele ce vestesc începutul sărbătorilor de Paști; în acel moment, i se alătură lui Wagner, asistentul său, pentru o plimbare prin sat, printre oamenii care deja sărbătoreau învierea Domnului, și, la întoarcere, e urmărit spre casă de un pudel. Ajuns aici, profesorul închise volumul și se culcă.

Bătură orele kairotice, se aliniară planetele, sorii și lunile, ca totul să iasă cum era stabilit. Ca și cum cineva, undeva, ar fi potrivit rotițele unui mecanism uriaș, icnind la fiecare milimetru urnit, lui Otto, Mefisto i se arată în vis, efectuînd manevre pe două broscuțe. Disecție. Inimi scoase încă zvîcnind: una cu nervul vag – cel răspunzător de ritmul cardiac –, atașat, cealaltă pe cont propriu. Ambele introduse într-o soluție salină. Stimulînd electric nervul, figura în halat roșu face prima inimă să bată mai rar. Pe urmă, ia puțin din lichidul aflat în contact și îl aplică pe-a doua. Asta o face și pe ea să încetinească, dovedindu-se astfel că o substanță solubilă eliberată de nerv controla, de fapt, întregul proces. În timp ce individul se bucură, pe măsură ce inimile de pe masă bat tot mai încet, a lui, adormitul, zvîcnește să-i sară din piept. Îl trezește. Visase ceva ce dovedea o dată pentru totdeauna că transmiterea impulsurilor nervoase era chimică, nu electrică. Entuziasmat, mîzgălește experimentul pe un petic de hîrtie și adoarme la loc. Spre marea lui groază, dimineața nu poate descifra nimic din ce notase la miezul nopții. Rîndurile erau ilizibile. Îi venea să urle de ciudă, nu alta. Încercă să-și aducă aminte, să răscolească, să scoată unul cîte unul sertarele memoriei, însă nimic. Avea să fie cea mai lungă zi din viața lui. Atît de lungă încît, noaptea următoare, în jur de 3, ora lupului, mai invocat ca oricare pe fața și dosul pămîntului, visul se întoarse, neschimbat. Înviase. De astă dată, nu mai stătu pe gînduri, nu se mai lăsă furat de somn, se năpusti în laborator să reia testul. I se confirmă tot: un eveniment electric provoca, așadar, un eveniment chimic: eliberarea neurotransmițătorului din sinapse. A numit necunoscutul agent Vagusstoff, substanța vagă. Mai tîrziu, s-a văzut că respectiva substanță corespundea acetilcolinei. Peste 15 ani, pentru această descoperire, visătorului său i se va încredința în păstrare Premiul Nobel pentru medicină și fiziologie. Peste alți 25 de ani, de Crăciunul din urmă cu șase decenii, se va găsi altcineva să facă un experiment, pe propria lui inimă, stimulînd-o definitiv.

Pentru a fi furnizat prima dovadă fiziologică decisivă cu privire la faptul că eliberarea unei substanțe chimice putea cauza un răspuns în absența unui stimul electric, astăzi, Otto Loewi este recunoscut ca părintele neuroștiinței. Din rolul de neurotransmițător endogen al acetilcolinei se va fi desprins pînă și o ramură numită neuroteologie. Poate că veriga lipsă dintre om și Dumnezeu funcționează tot ca un transmițător, cauzat de un impuls metafizic, analog fulgerului care țîșnește în creierele noastre o dată pe an, drept amintire a unei învieri atemporale. Dintr-un vis mult prea bun. Sigur că autorul său s-a gîndit în prealabil, mai mult de o zi, la subiectul în cauză – nu există vise născute din senin, cu atît mai puțin resuscitate. Ca oricare altul, și acesta a venit treptat, după îndelungate sedimentări. Un vis care ne arată că imaginarul științifico-medical, nu doar cel literar sau artistic, poate fi inspirat oniric. Un vis tipic de rezolvare a unei probleme, iscat la o minte străluminată. Acolo unde viața de zi cu zi s-a arătat neputincioasă, pierdută-n rutine, visul a precipitat o soluție. La fel cum acest articol a fost gestat, programat, pentru că, în lumea viselor bune, nimic nu e întîmplător. Loewi a visat nu o dată, ci de două ori, același vis. Întîi, ca și cum acesta i-ar fi bătut la ușă, în poarta minții lui adormite; apoi, nevrînd să renunțe pînă ce nu își făcea treaba. Visul său seamănă cu o repetiție, tot așa cum oamenii, această specie căreia tare mult îi place să dividă și categorisească, visează de două ori în fiecare an învierea unui mîntuitor absolut. Credem că împingem și sîntem împinși. Visul nostru, al tuturor, în lunile astea, un leac împotriva coroanei de spini a virusului, și unde e visătorul ce va visa panaceul, coronaceul care să-l pună la pămînt? Apropo, cunosc persoane care s-au vaccinat cu prima doză de Paștile catolice, așteptîndu-și rapelul de cele ortodoxe, glumind că sînt vindecate taman de Iisus. A-nțepat. Adevărat a-nțepat. Fie-le visul bun!

Ovidiu Lorenz este prozator.

Foto: Otto Loewi (wikimedia commons)

Week end în patru puncte principale și multe alte divagații jpeg
Week-end în patru puncte principale și multe alte divagații
Pe undeva, este și o dulce și tîrzie răzbunare a noastră, cu toate că întregul patrimoniu moștenit după 1918 aparține statului român, indiferent de stăpînitori, supuși și complicatele raporturi care au existat în trecut între ei.
Scrisoare către Leonida Neamțu jpeg
Scrisoare către Leonida Neamțu
Îți scriu, pentru că recent s-a reeditat una dintre cărțile tale.
Despre singurătatea din noi – nu i așa că îți place de mine? jpeg
Despre singurătatea din noi – nu-i așa că îți place de mine?
Este demonstrată științific legătura dintre creier, corp, mediu și vulnerabilitatea genetică.
Viețile netrăite jpeg
La ora prînzului
E o atenție pentru lumea mică, nevăzută, în mișcare, din jurul nostru, pentru care parcă n-am avut ochi pînă acum.
La stînga sau la dreapta? jpeg
La stînga sau la dreapta?
Gîndirea binară – natură versus cultură – este prea rigidă ca să explice complexitatea comportamentului verbal, care în mod clar e o combinație între cele două.
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației?  – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols jpeg
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației? – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols
Ceea ce suscită interesul „diagnosticianului” sînt atitudinile tot mai multor oameni. În primul rînd, legătura invers proporțională între „lipsa de informații” și „opiniile ferme”.
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai jpeg
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai
Sîntem într-o altă etapă a unui război surd pînă acum, într-o nouă formulă, „reloaded”, dar tot hîdă, de a ne raporta la alteritate.
Procese de onirință jpeg
Procese de onirință
Niciodată nu știi ce conduce la vis, pe cînd ce vine după aceea e mai limpede: rememorarea, reluarea lui în gînd pînă la dispariție.
Din jurnalul unui om cu „o mic” jpeg
Din jurnalul unui om cu „o mic”
Respectul diferă de politețe, atît în categoriile etice, cît și la locul de muncă.
O dilemă morală a fiecărei zile jpeg
O dilemă morală a fiecărei zile
La nivelul societății noastre întîlnim mulți oameni care funcționează în rol de victimă, e mai simplu să plasăm responsabilitatea în exteriorul nostru decît să ne asumăm alegerile.
Vise la feminin jpeg
Vise la feminin
Hélène Cixous reordonează material dintr-un jurnal de vise imens, mărturisind că n-a modificat nimic din eboșa inițială.
Sovietizarea selectivă a capitalismului american jpeg
Sovietizarea selectivă a capitalismului american
Tesla și alte afaceri „nou îmbogățite“ se bazează adesea pe finanțări externe, nu pe profituri.
Adaptați pentru viitor  Etica și estetica fericirii postmoderne jpeg
Adaptați pentru viitor. Etica și estetica fericirii postmoderne
Fericirea ne arată cum să devenim eroi ai propriei noastre vieți, ce înseamnă și cum să fim cu adevărat niște eroi buni și frumoși.
Traducătorul orchestră – interviu cu Andrei VIERU jpeg
Dragă domnule Andrei Cornea
Un om despre care nu sîntem siguri că a existat vreodată – de exemplu, Arjuna din Bhagavad-Gita – face parte din umanitate sau nu?
„Unde ni s entuziaștii, visătorii“ jpeg
„Unde ni-s entuziaștii, visătorii“
Oniriștii nu pornesc de la visele lor nocturne, inventînd hiperlucid altele, diurne.
De ce a murit macroeconomia? jpeg
De ce a murit macroeconomia?
Pînă cînd economiștii nu vor recunoaște existența unei incertitudini inevitabile, nu se va putea vorbi de o teorie macroeconomică, ci doar de măsuri de prevenire pentru situații de urgență.
Contabilitatea schimbărilor climatice jpeg
Contabilitatea schimbărilor climatice
„COP26”, Conferința ONU privind schimbările climatice de la Glasgow, a adus o importantă mutare de accent de la responsabilitatea guvernelor la puterea sectorului privat.
Visele de apoi jpeg
Visele de apoi
Cîți nu ne trezim, în veghea imediat următoare unui coșmar, cu veșnica analogie dintre spațiul oniric și viața de apoi?
Imagine, iconoclasm, icoană jpeg
Imagine, iconoclasm, icoană
Imaginea e liberă de orice cenzură, de orice limită tehnologică.
O afacere bună jpeg
O afacere bună
Militarii nu sînt mai deștepți decît alți oameni, dar se pricep de minune să stoarcă din fiecare soldat maximum de efort în minimum de timp.
Antinomiile istorice ale ortodoxiei jpeg
Rămîne Dumnezeu dator?
Vorbăria care consumă viața chiar și în preajma morții arată cel mai bine inconsistența caracterelor.
Dileme auctoriale jpeg
Dileme auctoriale
Atunci cînd lectura devine boală, lucru destul de frecvent, leacul vindecării trebuie căutat în altă parte: cartea nu mai e medicament, iar biblioteca nu mai e farmacie.
Făt Frumos de Magheru jpeg
Făt-Frumos de Magheru
Cum stăteam noi așa, prin gangul care făcea legătura cu trotuarul a apărut o arătare cu copite.
Trei pactizanți cu visul jpeg
Trei pactizanți cu visul
Odată calea deschisă, bolnavul ajunge să comunice cu presupusa lume a spiritelor încă din stare de veghe.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?