„Crezi că împingi și ești împins“

Publicat în Dilema Veche nr. 889 din 22 - 28 aprilie 2021
„Crezi că împingi și ești împins“ jpeg

1921. În acel an, Paștile catolice picau pe 27 martie, la o lună și o săptămînă distanță de celelalte, mai cu lună în frunte. Pe 26, în Sîmbăta Mare, ultimul evreu angajat de Universitatea din Graz între 1903 și pînă la sfîrșitul unui război încă departe se gîndea la un episod petrecut în 1894 la Facultatea de Medicină din Strasbourg, pe cînd căuta un subiect pentru teza de absolvire. Nu își putea aminti nici un motiv special pentru alegerea sa, explicîndu-și-o printr-un citat din Goethe: „Du glaubst zu schieben und wirst geschoben“. Tema, sugerată de profesorul Schmiedeberg – o măsurare cantitativă a efectelor acidului hidrocianic, arsenicului și fosforului asupra unei inimi izolate de broască –, fusese intenționată să-l introducă pe student în metodele la modă ale vremii, nicidecum să trezească în el un interes păgubos în farmacologie. Mulți ani pe urmă, fusese neclar pentru tot mediul științific dacă saltul dintre neuroni, pe acea punte sinaptică, se realiza printr-o semnalizare electrică sau chimică. De ceva timp, închis în laboratoare, savantul investiga cum anume răspund organele vitale la stimulii respectivi, încercînd să afle de ce natură sînt mesagerii, cum se transmit impulsurile nervoase. Iar în acel sfîrșit de săptămînă, tocmai pentru că nu reușea nicicum să demonstreze o evidență bănuită din studenție, recitise Faust. Încet, se recunoștea. Cum ar fi fost ca, aidoma eroului goethean, dezamăgit de cunoaștere și de rezultatele obținute prin metodele științelor naturale, să încerce să le obțină la rîndu-i prin mijloace magice – mai puțin ortodoxe, la vremea aceea ca-ntotdeauna; tentativa lui fiind soldată cu un eșec, Faust contemplă ideea sinuciderii, însă e oprit de sunetele ce vestesc începutul sărbătorilor de Paști; în acel moment, i se alătură lui Wagner, asistentul său, pentru o plimbare prin sat, printre oamenii care deja sărbătoreau învierea Domnului, și, la întoarcere, e urmărit spre casă de un pudel. Ajuns aici, profesorul închise volumul și se culcă.

Bătură orele kairotice, se aliniară planetele, sorii și lunile, ca totul să iasă cum era stabilit. Ca și cum cineva, undeva, ar fi potrivit rotițele unui mecanism uriaș, icnind la fiecare milimetru urnit, lui Otto, Mefisto i se arată în vis, efectuînd manevre pe două broscuțe. Disecție. Inimi scoase încă zvîcnind: una cu nervul vag – cel răspunzător de ritmul cardiac –, atașat, cealaltă pe cont propriu. Ambele introduse într-o soluție salină. Stimulînd electric nervul, figura în halat roșu face prima inimă să bată mai rar. Pe urmă, ia puțin din lichidul aflat în contact și îl aplică pe-a doua. Asta o face și pe ea să încetinească, dovedindu-se astfel că o substanță solubilă eliberată de nerv controla, de fapt, întregul proces. În timp ce individul se bucură, pe măsură ce inimile de pe masă bat tot mai încet, a lui, adormitul, zvîcnește să-i sară din piept. Îl trezește. Visase ceva ce dovedea o dată pentru totdeauna că transmiterea impulsurilor nervoase era chimică, nu electrică. Entuziasmat, mîzgălește experimentul pe un petic de hîrtie și adoarme la loc. Spre marea lui groază, dimineața nu poate descifra nimic din ce notase la miezul nopții. Rîndurile erau ilizibile. Îi venea să urle de ciudă, nu alta. Încercă să-și aducă aminte, să răscolească, să scoată unul cîte unul sertarele memoriei, însă nimic. Avea să fie cea mai lungă zi din viața lui. Atît de lungă încît, noaptea următoare, în jur de 3, ora lupului, mai invocat ca oricare pe fața și dosul pămîntului, visul se întoarse, neschimbat. Înviase. De astă dată, nu mai stătu pe gînduri, nu se mai lăsă furat de somn, se năpusti în laborator să reia testul. I se confirmă tot: un eveniment electric provoca, așadar, un eveniment chimic: eliberarea neurotransmițătorului din sinapse. A numit necunoscutul agent Vagusstoff, substanța vagă. Mai tîrziu, s-a văzut că respectiva substanță corespundea acetilcolinei. Peste 15 ani, pentru această descoperire, visătorului său i se va încredința în păstrare Premiul Nobel pentru medicină și fiziologie. Peste alți 25 de ani, de Crăciunul din urmă cu șase decenii, se va găsi altcineva să facă un experiment, pe propria lui inimă, stimulînd-o definitiv.

Pentru a fi furnizat prima dovadă fiziologică decisivă cu privire la faptul că eliberarea unei substanțe chimice putea cauza un răspuns în absența unui stimul electric, astăzi, Otto Loewi este recunoscut ca părintele neuroștiinței. Din rolul de neurotransmițător endogen al acetilcolinei se va fi desprins pînă și o ramură numită neuroteologie. Poate că veriga lipsă dintre om și Dumnezeu funcționează tot ca un transmițător, cauzat de un impuls metafizic, analog fulgerului care țîșnește în creierele noastre o dată pe an, drept amintire a unei învieri atemporale. Dintr-un vis mult prea bun. Sigur că autorul său s-a gîndit în prealabil, mai mult de o zi, la subiectul în cauză – nu există vise născute din senin, cu atît mai puțin resuscitate. Ca oricare altul, și acesta a venit treptat, după îndelungate sedimentări. Un vis care ne arată că imaginarul științifico-medical, nu doar cel literar sau artistic, poate fi inspirat oniric. Un vis tipic de rezolvare a unei probleme, iscat la o minte străluminată. Acolo unde viața de zi cu zi s-a arătat neputincioasă, pierdută-n rutine, visul a precipitat o soluție. La fel cum acest articol a fost gestat, programat, pentru că, în lumea viselor bune, nimic nu e întîmplător. Loewi a visat nu o dată, ci de două ori, același vis. Întîi, ca și cum acesta i-ar fi bătut la ușă, în poarta minții lui adormite; apoi, nevrînd să renunțe pînă ce nu își făcea treaba. Visul său seamănă cu o repetiție, tot așa cum oamenii, această specie căreia tare mult îi place să dividă și categorisească, visează de două ori în fiecare an învierea unui mîntuitor absolut. Credem că împingem și sîntem împinși. Visul nostru, al tuturor, în lunile astea, un leac împotriva coroanei de spini a virusului, și unde e visătorul ce va visa panaceul, coronaceul care să-l pună la pămînt? Apropo, cunosc persoane care s-au vaccinat cu prima doză de Paștile catolice, așteptîndu-și rapelul de cele ortodoxe, glumind că sînt vindecate taman de Iisus. A-nțepat. Adevărat a-nțepat. Fie-le visul bun!

Ovidiu Lorenz este prozator.

Foto: Otto Loewi (wikimedia commons)

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Adevarul.ro

image
EXCLUSIV Bruce Lincoln, profesor, discipol și fost student al lui Mircea Eliade: „Admirația lui pentru mișcarea legionară m-a tulburat mult“
Articole și documente din perioada anilor ’30, în care filosoful român Mircea Eliade își declara simpatia față de Garda de Fier, au ajuns în posesia discipolului său, Bruce Lincoln, astăzi un emerit profesor american.
image
Dependența de ecrane a copiilor, vindecată în doar două săptămâni. Ce ar trebui să facă părinții. Soluția specialiștilor danezi
3 ore pe săptămână în fața ecranelor și nu mai mult! De atât au nevoie copiii pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere psihic și emoțional. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de specialiștii unei universități de prestigiu din Danemarca.
image
Care sunt cele mai bune companii aeriene din lume în 2024. Care au cele mai puține anulări și întârzieri
Blocajul informatic de vineri ne-a determinat să căutăm care sunt cele mai sigure companii aeriene din lume, premiate pentru cele mai puține anulări și întârzieri.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.