Acum, într-o epocă a obsesiei „dezvoltării personale“, a inflației modelelor de fericire, a rețetelor de a obține absolut orice și a plutirii pe ape care nu cunosc noțiunea de adîncime, un asemenea mesaj face parte din retorica elementară a vremii.
Senzaționalismul care ne-a impregnat și cele mai intime fibre ale ființei ne aruncă lejer pe panta cifrelor. Trăim într-un amestec de ficțiune, din miile de ore de filme și seriale pe care le înghițim zilnic, și o realitate încețoșată de alte mii de ore de știri, comentarii, scandaluri de rețea socială, miliarde de poze și mesaje.
Plini de emoție și gata să ne schimbăm părerile în funcție de cum bate vîntul, sîntem gata să ne năpustim pe foștii noștri „dragi români“ care se-ntorc acasă.
În funcție de cît de „bine realizat“ e spectacolul pe care-l vezi, îți mobilizezi resursele de empatie. Compasiunea, în doze oricît de mici, ne încălzește măcar umbra sentimentului că mai sîntem ființe umane.
Așa cum nu ne trece prin minte să renunțăm la vreunul dintre elementele care ne construiesc identitatea, exact așa n-o să renunțăm nici la bătaia administrată femeii.
Luni în șir de-acum încolo, pînă prin aprilie, o să ai parte doar de zloată, cețuri înecăcioase, frig, cer plumburiu. Totul se sfîrșește după Sfîntu’ Ion.
Ai dat click, stimate cititor, să afli secretele? Ai vrut neapărat să vezi ce rețete miraculoase se-ascund acolo? Ai mușcat ca șalău’! I-ai făcut numărul baban de cititori „influensărului“ cu pricina.
Avem senzația că recuperăm etape istorice, mîncînd. Cu cît mîncăm mai mult de sărbători, cu atît mai mult ne crește optimismul național. Noaptea, cînd vine indigestia, urmează abisul căderii în cel mai crunt spirit critic.
Uiți chestii de toate felurile. Și-ncepi să te sperii. Pe urmă constați, cînd te vezi cu prieteni vechi, că vorbiți din ce în ce mai des despre boli, despre unii care nu mai sînt.
Strigă. Spune vrute și nevrute. E ca o a doua umbră. Te urmărește și dă din gură. Deseori te arată cu degetul în modul cel mai nepoliticos. Sau îți adresează gesturi obscene, care nu pot fi traduse, aici, în cuvinte. Umbra asta se scălămbăie, grohăie și face ca toți dracii, zici că e posedată.
Păi, dacă sentimentul este cel de „a cîștigat omul nostru, acum am ajuns și noi cu totul la putere“, atunci e de rău. Hăul se adîncește. Iar felul rudimentar de a vedea lucrurile devine adevăratul cîștigător.
Ca să fie limpede de la bun început: e vorba despre neparticiparea la vot. Și despre răspîndirea unui tip de „eroism“ al abandonului. Un fel de răspuns cinic – sau oricum va fi fiind el – la entuziasmul de a merge la vot și la încercările unora de a-i mobiliza și pe alții să o facă.
În orice împrejurare a existenței comunitare omenești, atunci cînd apare o cauză socială, se găsesc și niște sanitari, gata să intervină și să-i curețe „corpul“.
Doar atunci cînd dai peste cîte una foarte izbutită, îți dai seama de vastitatea universului zacuștei. Indiferent cum îi zice, lutenița, aivar, pindiur, kyopolou, oriunde s-ar găsi prin cețurile Balcanilor, minunea asta ferecată-ntr-un borcan conține și-o parte din puterea duhului adormit în lampa lui Aladin.
Dacă primim o amendă de la un polițist, pe marginea drumului, o să-ncercăm să „ne-nțelegem“ cu el. O să-i strecurăm o bancnotă. Dacă o acceptă, acasă sau în fața prietenilor vom p
Cînd vine vorba despre tăierile ilegale, despre furturi uriașe de masă lemnoasă, un somn asemănător unui leșin lovește cea mai mare parte a autorităților responsabile. Sau se pogoară din senin o frică dătătoare de fiori. Oare de ce? Și oare de ce se șoptește pe la colțuri că hoții de lemne se bucură de un nivel incredibil de protecție? Protecție din partea cui? N
Comunismul a supraviețuit subtil, descurajînd de la bun început orice restituire reală a spațiului public către cetățeni. A încurajat, în schimb, scîrba față de această noțiune. În democrația proaspătă, puterea de a manipula e foarte mare, pentru că o
Din pură necunoaștere, părțile astea de lume în care trăim noi rămîn, încă și la ora asta, învăluite în cețuri. Chiar și pentru semeni de ai noștri de pe continentul european. Ne găsim într-un spațiu geografic despre care, cu doar o sută și ceva de
Ei o urăsc pe Greta Thunberg cu toată ființa lor. Nu contează că e o fată, că are 16 ani, că n-au vorbit cu ea niciodată, că n-o cunosc personal, că au văzut-o doar pe la televizor. Ei o urăsc. Pentru că li se pare un diavol marxist care vrea s
Nu ne dăm seama că șmecherul pe care-l analizăm și-l ridiculizăm în același timp, ăla pe care îl respectăm sau îl admirăm fără să știm sau fără să recunoaștem, ăla care ne ocupă tot orizontul preocupărilor, tartorul se tăvălește de rîs pe sea
Am revăzut vastitatea parcului de distracții, în care plătești cu o brățară și habar n-ai cum zboară bănuții. Dar ești într-un spațiu contemporan, extrem de spectaculos, și știi că „asta e, dai un ban, dacă vrei să te simți bine“. Și ne reamintise
Foiala de la festivaluri a devenit unul dintre cele mai spectaculoase fenomene contemporane. Pe la alții e chestie mai veche, încă destul de așezată pe tipuri de public specializat. Deși, chiar și acolo, dimensiunea colosală a isteriei traficului plane
Așa și cu Simona Halep. Acum, de cînd a crescut și are iubit, ne cam scapă din mînă. Și zicem că s-a lăsat pe tînjală, că îi e mintea la prostii. Plus că a mai cîștigat și o căruță de bani. Ei, de-aici începe alt soi de delir. Ni se pare că o doare-n cot de iub
Indiferent cîți bărbătuși intelectuali și știutori și-ar aduce la defilare penajul colorat, isterizîndu-se pe teme pe care cred că doar ei le controlează, există indicatori foarte clari care stabilesc niște realități greu de ignorat. Mortalitate infa
Opinii? Analize? Cercetări? Dialoguri? Investigații? Dezbateri? Confruntări de idei? Răbdarea de a asculta un punct de vedere cu care nu ești de acord? Acceptarea faptului că există și alte idei decît ale tale? Ce-i, bă, cu fițele și cu porcăriile
Își vorbesc fără să se privească. Din cînd în cînd dau din umeri. E amuzant să-i încadrezi într-un plan-secvență și să-i vezi așa, de la o oarecare distanță, ilustrați muzical cu ce-auzi în căști.
Cînd rudimentarismul scoate capul atît de hotărît, ca la Caracal, mereu e caz de delir național. Parcă am afla pentru întîia oară cum stăm. Disprețuim și miștocărim profund ideea de stat, ca administrație și instituții ale sale. Dispreț
Fără banii de la sponsori, supervedetele astea nu vin la Bonțida din mărinimie. Poate că articulațiile fizice ale acelei lumi pîrîie cînd se adună peste cincizeci de mii de oameni într-o singură zi. Unii spun că creșterea nu e bună. Vor ca locul a
Nu e deloc o distracție ieftină. Dar nici noi, ăștia care ne plîngem, nu ne obosim să căutăm și locurile mai ieftine, de unde te poți alimenta cu de toate. Pentru că ele există. Spațiul festivalu
Nu e vorba doar despre lipsa de educație, mulțimi așa-zis inepte, prăpăstii între lumi și lipsă de comunicare. E, în primul rînd, o lipsă de conținut real, concret, a ceea ce înțelegem prin bun-simț. Din ce în ce mai mulți oameni de la care nu te-ai a
The Beatles înregistrează Abbey Road, fac celebra fotografie de la trecerea de pietoni, iar la scurt timp intră împreună, pentru ultima oară, într-un studio. Jan Palach își dă foc în Piața Wenceslas din Praga. Richard Nixon depune jurămîntul
Dintr-o nație fomistă și încolonată la cozi, am ajuns acolo unde ne visam. Avem multe cîrciumi, plecăm de la supermarket cu coșurile încărcate, sărbătorim marile momente mîncînd sălbatic.
Ne găsim pe un teren al nimănui, de ani mulți încoace. Într-o zonă gri, a bîlbîielilor și bîjbîirilor. Singurele certitudini salvatoare și dătătoare de speranță sînt apartenența la structurile europene și nord-atlantice. În rest, provizoratul, scandalul, răzbunarea, modificarea legislativă, toate felurile de schimbări și reveniri, promisiunile neonorate, nepotismul și abordarea rudimentară a oricărui fel de strategie, toate astea se găsesc din belșug, nu e nevoie să le cauți ca să dai de ele. Al
