Odată am văzut polen la microscop pe un șantier. Am pretins că wow, din rușine față de paleobotanist, care era foarte amabil, dar în realitate fără să fiu deloc convins că se poate face realmente diferența între ginkgo și gogoșari. De curînd însă, a
O baie fără afișe cu instrucțiuni, presiuni, șantaje n-ar mai fi baie. În orice grup există cîțiva oameni care uneori nu curăță după ce fac duș, așa că, foarte curînd după începutul campaniei, va apărea și un afiș pe această temă, așa cum apare, visător, un cîi
Cînd ne gîndim la protecția monumentelor, ne vine în minte ceva de genul catedralei ruinate San Galgano, din cutare film al lui Tarkovski. Tot de protecția monumentelor este însă legată și repertorierea sistematică a adăposturilor antiaeriene din al Doilea Război Mondial.
Cînd pui cinci patinatori profesioniști pe patine din metatarsiene de cal, te temi că patinoarul italian unde are loc experimentul se va transforma într-un fel de accelerator de particule. Rezultatul, mult mai modest, a fost doar o oarecare înțelegere a felului în care funcționau patinele preistorice de os. Într-o oră, oamenii au făcut cu ele 4 km, ceea ce pare puțin, patinele fiind azi cel mai rapid mijloc ieftin de locomoție, afară de bicicletă și de căderea liberă. E totuși o distanță mai
Într-o bisericuță medievală din Boiana, la marginea Sofiei, există o frescă în care Sfîntul Nicolae binecuvîntează distrugerea unei statui a Afroditei. Unul din tinerii și altminteri simpaticii săi adepți se pregătește să lovească statuia cu un topor, iar un altul a trecut o funie de gîtul ei și trage, într-o poziție incomodă pentru că funia e cam scurtă. Un catalog clasic despre cum e oglindită viața acestui sfînt în pictura bizantină identifică, dacă număr corect, cinci exemple în care el cond
Le-am cîntat turcilor un cîntec al lui Nicu Alifantis, pe versuri de Nichita Stănescu. Iar momentul pe care îl țin minte cel mai bine e ăsta: toți moșii tolăniți, uitîndu-se la mine după ce terminasem de cîntat exact ca oamenii cărora le-ai spus un banc și care încă așteaptă să vină poanta. Am simțit că înșelasem niște oameni cinstiți.
„Românii sînt singurii care, dincolo de Cortină, îmi tipăresc cărţile“, zicea Ernst Jünger în 1982. Relația lui privilegiată cu România a continuat: romanul Eumeswil, tradus în 2000 la Editura Univers de Nora Iuga, a fost probabil mai bine primit aici decît în Germania (
Soulier a trebuit să facă autopsii foarte periculoase, pentru că, după marii medici ai momentului, a căror viziune era adoptată și de stat, această operație nu prezintă nici un risc pentru medic. Și dacă zice statul, așa trebuie să fie.
Un pelerin bolnav doarme în templul lui Esculap (Asclepios grec) și zeul i se înfățișează într-o viziune pentru a-l vindeca. Incizii abdominale apar într-adevăr pe micile torsouri de teracotă oferite de acești pelerini în templul lui Esculap d
Medici a intrat la pușcărie pentru trafic de antichități și Italia a început să-și ceară obiectele înapoi. În 2005-2010, Metropolitan a înapoiat vreo douăzeci de obiecte, Getty de două ori mai multe și tot așa. Cu o echipă bună de polițiști de patrimoniu, a
Babilonia de papuci în fața ușilor este, de fapt, unul din simbolurile verii pe șantier, adică al unui loc foarte agitat, dar plin de tihnă. Nu zic mai mult ca să nu mă ridic, precum cizmarul lui Apelles, deasupra subiectului acestui articol. La mulți ani și-un pantof bun!
Esențială din punct de vedere arheologic în scena din filmul de desene animate mi se pare o imagine care apare nu mai mult de o secundă. Întinsă deasupra a două coloane, ciudat de scunde, se mai vede rezistînd o grindă de susținere. Ei bine, grinda asta e făcută din cărămizi. Nu se poate face o arhitravă din cărămizi! Nu mai zic că arhitectura hindusă caracteristică nu folosește combinația piatră-cărămidă, iar mortar aproape deloc, doar în fazele tîrzii, bazîndu-se de obicei doar pe îmbinări
Dacă, prin absurd, papirusul e totuși un fals, sînt sigur de un lucru. Că aceia care au profitat cel mai mult financiar au fost, de departe, dealer-ii și alți intermediari. Falsificatorul, dacă ar trăi, nu cred că și-ar permite să cumpere ediția științifică, publicată la Milano în 2008 (480 de euro), a propriului manuscris.
Ca orice cîrpă, și papirusul se recuperează și se refolosește. Odată dusă pe apa sîmbetei ediția din Artemidoros, papirusul a intrat pe mîna unor artiști, unii dintre ei învățăcei, alții pe o treaptă superioară de salarizare. Pe foaie mai era loc
Plouă și politic. Ploaia lipsește din manualele de arheologie, între altele, pentru că arheologia provincială a ocupat mult timp un loc mai mic decît i se cuvine (loc în continuare prea mic) în ansamblul studiilor de arheologie, mai ales romană. Or, tocmai provinciile unde plouă mai mult, mai ales Britannia și Germaniile, sînt cele de unde, prin săpături adesea mai meticuloase decît cele din Italia, vin mereu informații esențiale despre viața de zi cu zi în imperiu. Nu vreau să zic că
Napoleon a adus în Rusia cam jumătate de milion de soldați. La Moscova au ajuns, în septembrie 1812, 100.000. După o mie de kilometri de marș înapoi, 70.000 au intrat, la începutul lui decembrie 1812, în Wilna (azi Vilnius, în Lituania).
În Colosseum au fost identificate de-a lungul timpului aproape 700 de specii de plante, de la anemone și garofițe la ulmi, măslini și cireși. Loc este. Zidurile merg peste 50 m înălțime, circumferința e mai mare de 500 m. După ce, din secolul al VI lea, nu mai e folosit ca amfiteatru,
Locul unde Jules Verne se apropie cel mai mult de arheologie este în 20.000 de leghe sub mări (1870). Nemo și profesorul Aronnax, în costume de scafandru, cu eticheta ieșind la spate, vizitează un cîmp de ruine pe fundul mării. Traducerea
Nebunii sînt reprezentați ca înalți demnitari bisericești (în șah, de altfel, nebunului i se spunea episcop în anumite limbi nordice ale vremii, azi bishop în engleză), cu mitră pe cap, cîrjă episcopală și Biblia în cealaltă mînă. Și ei suferă, aidoma preotului de țară al lui Bernanos. Chiar cînd schițează un semn de binecuvîntare, se vede că sînt toți roși de boală sau măcar de o f
Un erou cu două coarne închide triburile Gog și Magog pînă la sfîrșitul lumii în spatele unei porți de fier. Frumosul gest apare în sura 18 (al-Kahf) din Coran, și eroul e cu siguranță Alexandru cel Mare. A fost o vreme în Orientul antic cînd cam toată
O oarecare celebritate arheologică au Crima din Mesopotamia, a Agathei Christie, sau Gradiva lui Jensen (strict datorită eseului pe care i-l dedică Freud); s-ar mai adăuga Gau-tier și Mérimée, din ce-mi vine în cap acum.
Unii țineau pipa în căușul palmei ca pe un ou de pasăre Phoenix. Un ou de acaju, cu mîner. Alții erau mereu cu țigara între degete, întotdeauna un chiștoc, de parcă o începeau direct de la mijloc sau, din contra, așteptau enervant de mult cu ea în mînă, fără s-o aprindă,
În Roma există azi șapte obeliscuri egiptene, tot atîtea cît cele rămase în Egipt. Nu număr fragmentele de prin muzee, ci doar obeliscurile în-tregi, aflate în picioare sub cerul liber. Dacă le socotim și pe cele din restul lumii – Florența, Paris, Istanbul…
Care e legătura între pulsul istoric al apei într-o mare marginală a Atlanticului, numită Marea Neagră, și miturile potopului? Din cînd în cînd, cineva vine cu o idee simplă și senzațională, care dă peste cap tot ce știam. De obicei, aceste idei se dovedesc de fapt greșite, dar te trezești că procesele prin care cercetătorii se dumiresc că erau greșite duc la progrese în destule ramuri conexe. E un mecanism de toată frumusețea!
În 227 î.Hr., cutremurul din insula Rodos distruge clădiri, ziduri de fortificație, șantiere navale. Se pră-bușește atunci și Colosul, statuia de bronz, cît un bloc cu zece etaje, a lui Helios. După cutremur are loc o senzațională mișcare de cooperare internațională
Acolo trebuie să fi fost un atelier textil deoarece în el s-au descoperit o sută de greutăți de război de țesut. Trec peste cazurile, deloc rare, în care concluzia că acolo funcționa un asemenea atelier se bazează pe prezența a două-trei greutăți.
Nu e rar ca, intrînd într-o budă din Dobrogea, să găsesc sus pe perete brotăcei de copac, cu eleganța lor exagerat de exotică pentru un neam așa răzășesc. Dar șapte n-am mai văzut pînă acum, e un record. Toți aveau ochii închiși arogant pe jumătate, reflectînd vise de mărire insectivoră. Dar n-ai voie să te lași prins de reveria lor. Colegii așteaptă, metafizica le dă ghes.
Smaraldul pe care îl folosea Nero ca să se uite la luptele de gladiatori e pomenit doar de Pliniu (Istoria naturală, 37, 64), din păcate în cîteva cuvinte, nici alea identice de la un manuscris la altul. Bănuiesc că arta lui de a arunca detalii senzaționale cu maximum de concizie nu poate avea drept scop decît ca, mai tîrziu, comentatorii să-și scoată ochii certîndu-se. De exemplu, pentru că informația e dată de Pliniu imediat în continuarea unui pasaj în care vorbește de faptul că smaraldele
O singură dată am avut un fel de conflict legat de o carte din biblioteca de șantier, tot în Turcia. Cartea era The Dying Animal a lui Philip Roth, într-o ediție foarte subțire, dar și într-un format foarte mic. Celălalt arheolog m-a lăsat să iau eu primul acest obiect – prețios în pustietate
Cel mai vizibil obiectiv arheologic de pe hartă este Peștera Urșilor din Apuseni. Autorii i-au rezervat trei desene: unul cu stalactite, un schelet de urs de peșteră și o reconstituire artistică a ursului respectiv. Relația peșterii cu arheologia e de fapt indirectă,
Oare ce se fuma din ele la 1600? O pipă mai avea urme de cannabis (probabil), alta, un compus al acidului miristic (sigur). Acest acid este un halucinogen prezent în plante din familia nucșoarei și, fără să sugerez nimic, probabil că ginerele lui Shakespeare avea acces la ceva comparabil, fiind medic.
Rezumatul are o singură funcție: să ne spună concret ce se întîmplă în articol, de pildă că demonstrează A sau non A sau prezintă noua descoperire X sau Y. Teama de a nu vîrî spoilere în rezumatul unui articol științific nu-și are rostul; doar nu e vorba de filme din categoria mad scientist
Să publici, aproape simultan, Cei trei muschetari și Contele de Monte Cristo dovedește oarecare talent și putere de muncă. Ce nu știa Dumas era că, vreo 15 ani mai tîrziu, el urma să devină director al șantierului arheologic de la Pompei, și de-abia atunci cu adevărat interesant – cel puțin pentru rubrica noastră.
Nu e rentabil să ai idei. E valabil în multe domenii. Inclusiv în cercetare, așa cum e așezată ea acum. Iar asta, deși ea este prin definiție locul unde ce ți se cere, mai mult ca orice altceva, să vii cu idei, de tot soiul – unele cuminți, dar multe bizare, imposibile, în răspăr cu sistemul și sponsorii. Pentru că numai așa se va găsi, să zicem, un vaccin pentru malarie (200 de milioane de îmbolnăviri pe an). Totuși, în cercetarea de azi, probabil cea mai sigură cale spre succesul academic e să
Orfeu moare sfîrtecat de femei, jignite de dezinteresul lui pentru ele, să-i zicem post-traumatic. Capul său e dus în insula Lesbos, unde – normal – continuă să cînte și să pronunțe oracole, întrecînd în popularitate oracolul lui Apollo, care, în consecință, îl obligă să tacă, eliminînd astfel concurența.)
Prin tradiție, pe orice șantier are loc și un meci de fotbal, în care o echipă de arheologi fără nici un crez joacă împotriva selecționatei încruntate din sat, care își apără nevoile și neamul și telefoanele de ultimă generație. Despre meci se vorbește cîteva săptămîni la rînd și, în ziua în care organizarea în sfîrșit reușește, lumea fierbe și se joacă foarte serios. Arheologii pierd și meciul nu se repetă, pentru că știința capătă brusc prioritate.
Cine distruge clădirile istorice? Într-un pamflet din 1825, Victor Hugo – care spunea despre el însuși că era poète par aspiration, archéologue par sympathie – acuză trei categorii. În prima sînt revoluționarii antireligioși. Nu trebuie să vezi ruinele celebrei abații benedictine din Cluny,
Fragmente de schelet de Archaeopteryx au fost găsite și pe lîngă Oradea, în mina de bauxită de la Cornet, publicate în 1984, dar contestate în 2011. Alți dinți au fost raportați și din Portugalia și Franța, dar în ambele cazuri specialiștii nemți au strîmbat din nas și au contestat identificarea.
După ce războiul mondial s-a terminat, Lawrence, în loc să se bucure de viață, și-a scris memoriile (cu un titlu biblic: Cei șapte stîlpi ai înțelepciunii, 1926).
Femeile sînt mult mai vulnerabile la sindromul impostorului. Studiul din 1978 spune că vulnerabilitatea asta începe de timpuriu, din familie, și sugerează două scenarii tipice.
De ce-ar vrea Laertes să o omoare? Avea nevoie de bani. De căsătorit nu putea s-o căsătorească, lumea știa că moștenitorul tronului va vrea să și facă mendrele cu ea, și cine-ți mai face atunci dreptate?! Putea însă să-i vîndă corpul pentru vrăji!
Un articol academic prin care suflă vîntul va trebui bine căptușit cu fotografii spectaculoase – o știu toți cei trei tîrgoveți ai pieței de idei, autorul, editorul și cititorul. Lipsa substanței sare, chipurile, mai puțin în ochi dintre imagini cu situl arheologic la apus, luate, ca în începutul filmului lui Kalatozov, Eu sînt Cuba, din avionul care se apropie dinspre mare.
În cîte biserici vedem scris numele lui Allah? Răspunsul nu e simplu. Că există influențe islamice asupra artei creștine e limpede ca lumina zilei (filtrată prin vitralii). N-o să dau decît cîteva exemple pentru că timpul este limitat la un număr de caractere cu spații.
Calciul e bun, un metal simpatic (așa cum și roșia e de fapt un fruct), iar sub formă de calcar (mortar etc.), contribuie într-o formă sau alta la mai toate construcțiile din antichitate și de mai tîrziu, de la bucătărioarele din Pompei la Marele Zid chinezesc.
Odată obținut capul Meduzei (gorgoneion-ul), Perseu își continuă aventurile aidoma unuia cu valiza de uraniu prin oraș. Codul lui penal prevede de-acum o singură pedeapsă: scot capul și te-am împietrit. Atlas e neospitalier, gata, stană de piatră.
De ce-i nordul sus pe hartă, și nu jos sau, ca să mă exprim cu cuvintele mele, la stînga? În ultimii ani s-a tot vorbit nu despre absența unui motiv științific pentru această alegere, absență care e evidentă, ci despre măsura în care această alegere, născută ideologic, perpetuează o ideologie.
