Unul dintre cele mai rare obiecte romane descoperite vreodată e cornetul de zaruri. Cornet e un fel de a zice, el fiind, de fapt, un turnuleț (foto – în latinește i se zicea pyrgus sau turricula) găsit în villa romană de lîngă Vettweiß-Froitzheim în Renania de Nord-Westfalia (azi la muzeu în Bonn).
Voi fi acuzat că îi ponegresc, dar cît să mai amîn acest articol despre interesul pentru arheologie al lui Isaac Asimov, Gellu Naum și Arthur Conan Doyle?
Arheologia nu are, desigur, ca obiective descoperirea de comori sau de morminte ale oamenilor celebri. Dar poate și trebuie să contextualizeze probleme de interes public.
Nu știm dacă la Tomis cineva l-a ținut minte pe Ovidiu după moartea lui (în 17 sau 18 d.Hr.). Prima informație sigură despre un interes retrospectiv al constănțenilor pentru marele exilat este din secolul al XVIII-lea.
La capătul celălalt al explicației sînt, de fapt, ceilalți oameni din metrou, de obicei educați, simpatici și curioși. Printre ei (deși nu așa simpatici) se află chiar și specialiști din alte discipline științifice, interesați de această „traducere“ ca să poată fi realmente interdisciplinari, așa cum toți ne dorim (de Crăciun) să fim.
Cunoaștem un singur traducător din limba dacă din antichitate. De-atunci, firește, numărul lor n-a crescut. Două vorbe deci despre descoperirea arheologică care ne-a dat cîteva detalii despre acest îndepărtat patron al celor care fac azi traduceri în și din română.
O discuție despre gustul artistic în antichitate e dificilă în primul rînd pentru că arta veche habar n-are de primatul esteticului. Ea face ceva. De pildă, împlinește un ritual, instaurează un spațiu civic sau sacru, negociază prestigiul individual.
Scheletul ultimului rege medieval al Angliei a fost găsit de arheologi în 2012 sub asfaltul unei parcări din Leicester. Ideea căutării regelui acolo a fost a unui grup de amatori, dovadă că și input-ul nespecialiștilor ne este de trebuință.
Vine și ziua cînd descoperi un teanc de ochi de marmură. Unul singur (azi în muzeul din Pireu) mai e întreg și are jumătate de metru lungime, dar e clar că sînt acolo mulți ochi migdalați, incizați pe lespezi subțiri de marmură de Paros, cu pupila găurită. Mult mai greu vine însă ziua cînd înțelegi ce sînt aceste obiecte. Datate în secolele V-III î.Hr., ele au fost găsite la sfîrșitul secolului al XIX-lea în șantierul naval de la Zea, portul militar al Atenei antice.
Cînd citesc despre instrumentele chirurgicale romane, trec repede prin listele cu descrieri de bisturie și altele asemenea. Ceea ce caut, deși apare – cînd apare – abia la urmă, mi se pare mai important. E vorba de cutia metalică pe care doctorul o așază pe masă și pe care pacientul o privește atent cu coada ochiului.
Tratatul lui (Pseudo-)Plutarh de care vorbeam săptămîna trecută zice că băiatul trebuie cîștigat de partea studiului printr-o expunere rațională a motivelor, în nici un caz prin pedepse
Deși tratatul ar trebui să vorbească de educație, autorul se ocupă de fapt de descrierea mediului moral în care are loc educația, chit că apar cîteva remarci generale despre, să zicem
Pictura modernă a găsit întotdeauna loc pentru arta antică, fie că a luat cutare statuie greacă și a pus-o, ca să zic așa, cu capul în jos (ceea ce se cheamă geniu), fie că s-a inspirat tocmai din piesele necanonice, cele care ar fi fost respin
Femeile fac, în arheologie ca și în orice altceva, o treabă mai bună decît bărbații, dacă au o experiență comparabilă. Am avut șansa să lucrez cu arheologi cunoscuți – bărbați – de la care am învățat ceva meserie, dar cu nimic mai puțin am î
În ultimii douăzeci de ani, săpăturile arheologice din acest mic „oraș de la țară“ imperial au descoperit un spațiu ciudat, cu două temple gemene aflate față în față, articulate vizual prin semicercul unei exedre, în centrul complexului aflîndu-
Dragostea, de obicei, nu schimbă cursul religiilor, dar relația dintre împăratul Hadrian și tînărul grec Antinous e o mare excepție. Fie și numai pentru asta merită scris despre cei doi, dar mai e ceva: apariția unui cult al lui Antinous a făcut ca dintr
Cred că multe diferențe între scenele homerice de pe vase și cele din Iliada sau Odiseea se datorează impactului spectacolelor de teatru din epoca clasică. În unele situații putem avea oarece siguranță: dacă îl vedem pe un vas pe Ulise căru
Dacă ar trebui aleasă o singură categorie de descoperiri arheologice pentru a studia pelerinajul creștin în primele lui secole, cred că aș alege ploscuțele cu imaginea Sfîntului Mina între cămile. Nu se cade să le consider simpatice, dar asta e situația.
Pe tăblițe descoperite în săpăturile de la Persepolis sînt înregistrate salariile muncitorilor care au ridicat marea capitală. Printre ei apar și greci, dintre care probabil unii făceau un fel de muncă silnică, cu salarii de mizerie. Prin anii ’60, un francez
În afara unui context religios sînt, la această dată timpurie, visele despre crucificare. Ele sînt considerate semne bune pentru cei aflați pe mare; pentru sclavi înseamnă eliberare; pentru celibatar, o căsătorie proastă; pentru cel care dorește
O singură carte de interpretare a viselor ni s-a păstrat din antichitate. Pasajul meu preferat ține de visul cuiva care, plecat în străinătate, își construia o vatră, folosind, în loc de pietre, cărți legate cu mortar.
Ideea că femeile de pe 20 de situri paleolitice, acum 30.000-25.000 de ani, sînt autoarele primei arte antropomorfice, înaintea celei rupestre magdaleniene (ale cărei figuri umane sînt, de altfel
111 ani de la descoperirea așa-numitei Venus din Willendorf. Azi nu prea mai sînt suficiente interpretările vechi, care vedeau în ele sex toys, sau artefactele unui monoteism organizat în jurul unei presupuse Mari Zeițe. E drept că printre cele vreo două sute de sculpturi antropomorfe din cultura paleo
Aseară, în chiar secunda în care am ajuns pe plaja Histriei, un pescăruș se ridica de lîngă stuf cu un șarpe de apă în gheare. Adică exact așa cum apare vulturul cu delfinul în ghear
Schliemann și-a schimbat părerile despre care nivel al Troiei ar putea corespunde orașului homeric. Sună foarte prost să invalidezi tot ce-ai scris pînă atunci, dar care e alternativa? Să ții cu dinții de ipoteza propusă în primul tău articol, ind
Antichitatea are cîțiva ironiști de primă mînă, al căror staroste e Aristofan și al căror jeune turc (de limbă greacă) e Lucian din Samosata. Abia Renașterea recuperează integral registrul spiritual al ironiei și cînd o face, prin Erasmus, este tocmai datorită frecventării lui Lucian. Am recitit de curînd Istoria adevărată, un fel de parodie turbonucleară a Odiseii, scrisă acum 1800 de ani.
Pentru a scurta perioada în care tînărul poate fi vindecat de fascinația lui, aș face alte cîteva recomandări. De îndată ce lucrurile ies din rutină, ia-i sculele din mînă și treci tu la treabă. Ai lăsat studentul să muncească pînă în clipa cînd se conturea
Un ghicitor etrusc – numit Aule Lecu – a ținut cîndva să fie reprezentat pe urna lui funerară tolănit, ținînd în mînă ficatul pe care îl examinează cu un aer învățat. Și probabil că multe din simbolurile de azi ale statutului vor părea altora – după ce va
Ipiutak e practic singura cultură arctică care a renunțat complet la ceramică. În atîtea case săpate nu există nici un ciob de vas sau de opaiț. N-aș vrea să cad într-un stereotip, dar acest abandon voluntar al unei tehnologii de mare preț miroas
Unele obiecte plăcute la vedere sînt neplăcute la gîndit. Acum doi-trei ani, cineva a adunat cam tot ce se știe despre cele 45 de zgărzi de pus la gîtul sclavilor păstrate din antichitate. Nu-mi vine în minte cum s-ar putea numi în română aceste inele de fier sau plumb; cred că ar merge eventual franțuzismul „carcan“. Rolul lor nu era, ce-i drept, să fie legate de u
Drumul emirului musulman, puțin după anul 700, printr-un tărîm plin de vestigii ale lumii grecești și romane (și egiptene, și berbere…) este punctat de întîlniri cu obsedanții idoli, statui clasice, inacceptabile în civilizația aniconică a islamului,
Atît califul, cît și emirul sînt personaje istorice, Abd al-Malik ibn Marwan, respectiv, Musa ibn Nusair, ambii morți în 715. Mussa, eroul din 1001, e chiar un nume-cheie în cucerirea și administrarea de către arabi a Magrebului și a Spaniei vizigote. Bineînțeles, emirul fusese trimis de omeiazi în campanie ca să ia Africa de Nord de la bizantini și de la berberi, nu ca să caute butoaie cu demoni. Activitatea lui coincide cu perioada în care începe treptat să se formeze nucleul povestiri
Noul Testament e plin de coduri. Asta nu înseamnă altceva decît că în spatele multora din paginile lui sînt la lucru mecanisme interculturale mai fine decît ne-am aștepta de la un text în care lucrurile par spuse pe șleau – „a venit“, „a făcut“, „a zis“. O le
Poate cel mai studiat azi e un exemplu de secolele VII-V î.Hr., găsit în săpături arheologice făcute în 2008 în plin cîmp, acolo unde Universitatea din York intenționa să-și facă un nou campus. Într-o mică groapă ceremonială de la Heslington se af
E adevărat că aluziile sexuale sînt standard în promovarea oricăror produse, nu neapărat a unui afrodiziac, iar textele antice nu spun că silphium ar fi fost așa ceva. Pare totuși că asta era situația. Un text voalat al lui Catul, care se poate ci
Femeia-războinic de lîngă Stockholm nu e o curiozitate cu relevanță locală, ci vorbește de toată Europa nordică. Înțelegem mai bine și femeile care luptă în poemele compuse în Groenlanda în secolul XII, și femeile descoperite, scrie un cronica
Din miile de morminte de femei vikinge cercetate arheologic pînă azi provin și o mînă de arme, izolate. Or, mormîntul de la Birka e magnific în marțialitatea lui. Iar ADN-ul extras din canin și din humerus (cratima dintre umăr și cot) dove
Paradoxul șoferului-pieton mi se pare destul de prezent în cercetarea științifică. Noi, asta trebuie să spunem de la bun început, lucrăm în condiții extrem de dificile. Sîntem prost plătiți – banii în cercetare sînt o glumă –, iar cei care ar trebu
În mecansimul de la Antikythera, cea mai mică rotiță are 12 dinți și cea mai mare are 223 de dinți, număr absolut necesar pentru ciclul saros, un număr care fiind prim, nu putea fi obținut prin combinații de mai multe rotițe în raporturi di
În 1900-1901, într-una din primele cercetări arheologice subacvatice, obiectele de pe epava descoperită întîmplător au fost aduse la suprafață de pescuitorii de bureți greci.
În Egipt se găsesc uneori și peruci antice. Într-un manual de înregistrare a săpăturii arheologice, conceput special pentru condițiile de-acolo, am găsit chiar niște formulare pretipărite folosite pentru descoperirile de peruci antice. Nu e nici chiar așa, de-a
