Într-o dimineaţă s-a zgîriat într-o ladă de căpşune. Seara, rana se cam infectase. De dimineaţă am dus-o la spital. Era poloneză în Anglia, nu a băgat-o nimeni în seamă. A făcut septicemie şi a murit în patru zile. În ziua cînd a murit, îmi amintesc că ascultam radioul în timp ce munceam.
Înainte de a lua eu cuvîntul în plen, s-a discutat despre ce e de făcut cu puşcăriabilii care au cîştigat alegerile. Cum intervenţiile sînt plătite, a fost coadă la vorbit. Au fost doi-trei senatori cu bun-simţ care au spus cam ceea ce credeam şi eu: sîntem idioţi că permitem aşa ceva.
Fac cumpărături şi sînt bine. O mulţime de puşti din Jilava şi Ferentari au haine de iarnă cumpărate de premier. Nu ştie nici unul asta, căci aşa a fost înţelegerea. Probabil o să se bosumfle că am scris aici.
Ritmul de muncă pentru cei care îşi doresc să muncească este infernal şi adesea „decapitarea“ se întîmplă oarecum firesc, datorită lipsei de timp pentru a mai putea gîndi dacă ce faci este util sau eficient. Nu de alta, dar dacă poţi să faci ceva, cam toată lumea îţi dă de lucru, că trebuie cumva să meargă şi leafa lor, şi campionatele alea de Solitaire şi download-uri nu se cîştigă aşa simplu.
Ideea că am fi un guvern de tehnocraţi este pe cît de răspîndită, pe atît de departe de realitate. Sîntem un guvern cu cîţiva (a se citi puţini) tehnocraţi. Cei mai mulţi sînt sau au fost la cancelaria prim-ministrului, şi au fost şi rămîn oarecum izolaţi. Guvernul a fost rezultatul unor negocieri cu partidele, care pot oricînd să decidă că nu este în interesul lor să ne aibă la guvernare.
Este cea de-a 21‑a adresă oficială primită într-o singură zi de la direcţiile proprii sau ale altor ministere. Toate sînt scrise într-o limbă năucitoare şi, bineînţeles, semnate şi ştampilate de trei ori, în dublu exemplar. Sînt venite cu poşta militară, pentru că e-mail-ul este inventat de nenorociţii ăia de americani capitalişti.
Mama a lucrat toată viaţa în spitale. A avut o viaţă tare grea şi a fost victimă a rasismului de foarte, foarte multe ori. Nu putea să stea locului şi, cînd nu era nimic de făcut, făcea clătite pe care le vindea bolnavilor şi banii îi folosea pentru a cumpăra lucruri pentru spital sau pentru a-i ajuta pe cei care nu aveau mai nimic.
Maică-mea devenea un vortex care absorbea toată energia disponibilă din casă şi de la vecini pentru a curăţa apartamentul nostru, scara blocului, beciul, spaţiul verde din faţa blocului şi orice altceva care părea că nu corespundea standardelor de curăţenie ale mamei, preoteasa principală a zeului Ajax.
Am reuşit să dau cu capul într-o grămadă de ziduri şi să am nişte supercucuie. Şi nişte superprieteni care mă lasă să fiu eu însumi fără să se supere cînd mai scap un băi sau un fă. Deci de ce cred că sînt azi aici? Pentru că am eşuat, şi am eşuat, şi am tot eşuat. Şi asta m-a făcut să ajung aici.
Primesc o cheie mare legată de o jumătate de kil de bronz. Mă bucur – nu de alta, dar sală de sport nu au. Nici liftul nu merge şi stau la etajul 7. Oameni buni – probabil au văzut că sînt pasionat de work-out. Primesc şi două cutii: una lunguiaţă şi una rotundă, ambele dintr-un carton urît pe care scrie ceva în rusă.
Sînt „iepure“. În armată, în traducere asta înseamnă că trebuie să alerg ca un căpiat de la un angajat la altul ai armatei – APV-işti (Armată Pe Viaţă) și să le duc tot felul de informații – în cazul în care se hotărăsc „dujmanii“ să ne invadeze.
I-a pus Gogu, doamnei vaci, numele prietenei mele, lucru pe care l-am interpretat ca pe un semn de respect, considerînd faptul că el era convins că ne tragem din India. Eu îi spuneam vacii Sfînta – să îi spunem Maria – pentru a nu folosi numele real.
Au trecut doi ani şi jumătate de la Revoluţie şi sînt îndrăgostit rău, rău de tot. Dar dragostea costă şi trebuie să fac rost de bani, căci altfel nu corespund cererilor de pe piaţă. Vreau să mă duc la mare cu zîna şi am super-stimulente de a fi creativ, mai ales că intimitate nu prea există decît în Oltcit-ul paradit al lui nea Gogu.
Euro-Narnia a descoperit că, după ce s-au cheltuit foarte mulți bani pentru a educa N-romii, „îmbunătățirile pentru participarea la educație și rezultatele la examenele școlare nu s-au tradus în îmbunătățirea prospectelor de angajare. În unele dintre cazuri, situația angajării N-romilor s-a deteriorat și mai rău“.
Adulţi cu mulţi copii şi copii cu alţi copii. Cel care mă înjură e rom. Am adus cîteva perechi de cizme de cauciuc unor alţi puşti care trăiesc în condiţii grozav de proaste, într-o colibă pe care am vizitat-o cu o zi în urmă. Pare ilogic.
Cercetări diverse au arătat că gradul de fericire al unor oameni cu vieți complet diferite este, în mod neașteptat, relativ similar. După un an, persoane care și-au pierdut un braț și persoane care au cîștigat la loterie au niveluri de fericire comparabile. Psihologii au numit asta adaptare hedonică.
Dacă cei doi parlamentari au furat, există legi care trebuie aplicate la fel ca în cazul oricărui alt cetăţean român. Dacă este posibil, fără să fie făcute nuanţări de tipul cetăţean român-rom, căci în acest caz pedepsele tind să fie cam prea uşurele.
Am sperat că va exista o adaptare din ambele părți, a mea la sistemul birocratic, dar și invers. Eu încerc, dar nu prea funcționează. De trei săptămîni am mașina în service și am fost nevoit să apelez la șoferul la care am dreptul prin lege.
Te naști. Părinții tăi trăiesc fie din ajutorul social, fie din mici infracțiuni și din reciclarea gunoiului. Asta dacă ai noroc să ai ambii părinți. O să îți începi viața cu un handicap imens datorită alimentației îngrozitoare a mamei și apoi, după naștere, a ta.
Nenea zice tîmpenii. Clar, ar vrea să zică chestii rasiste rău, numa’ că i-am blocat neuronu’ și nu îi este clar dacă sînt dușman sau ba. Eu am crezut că am o șansă să dea Domnu’ (metaforic vorbind) cu Forța în mine, dar ăsta pare că nu se pricepe la metafore. Și dacă ar ști că sînt „țigan“, cum zice dînsul, mi-aș cam lua-o.
Tensiunea în Ierusalim e oribilă. Garduri electrificate, ziduri de ciment dezgustătoare care separă vieți. Dușmani care sînt peste tot în mod real sau imaginar. Am petrecut cîteva zile în Israel și West Bank, și am senzația că părți din mine au murit.
E anul de grație 1984 și sînt în primul an de liceu. E o minunăție de iarnă, cu zăpadă multă și frig. În casă e cam la fel ca afară, mai puțin zăpada. E drept că s-ar putea chiar, cu puțină ambiție, să ne dăm pe gheață. De fiecare dată cînd face mama ciorbă se face o pojghiță de gheață pe pereți în mai puțin de trei ore.
Publicasem două afurisenii de articole pe blog-ul meu. Unul despre felul în care „proiectașii“ aruncă banii publici (fonduri europene) pe fereastră, urmat de încă unul în care eram foarte sarcastic cu Euro-Narniacii (birocrații care se ocupă de problemele romilor) de la Bruxelles.
Pentru primii şapte ani am fost copil. Mutarea în Craiova m-a făcut ţigan. Ţigan am fost o grămadă de timp. Am tras tare şi am fost avansat la ţigan de treabă, domn ţigan, domn ţigan rom, rom, şi de curînd am fost miruit ca român şi de o televiziune, aşa că e oficial.
Metroul şi sky-trenul sînt chiar mai ieftine şi au şi avantajul aerului condiţionat. Din păcate, Tamrat şi Tanya consideră că nu sînt „experienţe“ culturale, aşa că trebuie să iau mai departe barca.
Silviu nu ştie decît nouă litere bine. Are 10 ani și cu 14 cm sub înălţimea fiului meu la aceeaşi vîrstă. Iar fiul meu a fost întotdeauna un copil scund. Pentru şcoală memorează textul citit de altcineva şi apoi îl repetă pretinzînd că citeşte. Nu face deosebirea între r şi l. Dar Silviu o să fie bine.
Școala începe prost – nu îmi place și mă întorc acasă la prima pauză. Fac același lucru cîteva zile. Învățătoarea o cheamă pe mama, îmi iau o trosneală țeapănă și decid că școala este un lucru de care am nevoie dacă vreau să mai pot sta pe fundul propriu. Mă descurc repejor și încep să-i fac temele lui Sorin.
Am decis să părăsesc organizația pentru care lucram. Și, în ciuda contractului foarte scurt, a riscurilor de a mă umple sau de a fi umplut de rahat, o să încerc să schimb ceva din interiorul sistemului. Începînd din ianuarie o să lucrez la cancelaria prim-ministrului și o să răspund de incluziunea socială.
Sînt în bani și cam mor după ea, așa că simt nevoia să o impresionez pe zînă și decid, ca orice puști în fițe de domn, să intru țanțoș la un restaurant de lux. Melody e cel mai aproape.
Se zice că Lili a fost frumoasă foc și că a fost curtată asiduu de Lăcătuș. Marius Lăcătuș. Mama spune că, deși Lăcătuș era în limbă după ea, Lili l-a lăsat. Era el țigan frumos, dar din păcate fotbalist. Ceea ce în neamul nostru nobil, de lorzi și ducese de la Budrea și Ghelmegioaia, nu se poartă.
Am verificat şi e oficial: ambasadorii şi reprezentanţii României în instituţii internaţionale trebuie să fie fluenţi în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională. Cum de vreo zece ani tot întîlnesc penibili care ne reprezintă, am decis că o redefinire a standardului de cunoaştere a unei limbi străine este foarte necesară.
Am o prietenă frumoasă tare, care tocmai a devenit avocată. Mă-sa e din neam de aristocrați, iar tac-su face afaceri. Nu le convine deloc că umblă cu mine, dar cumva s-au obișnuit, căci relația noastră durează de cîțiva ani. Se decide că ieșim împreună – eu cu fata și părinții ei – la un film, la Cinema Central.
Nu vreau să votez pentru Oprea, Dragnea, Udrea, Ponta, Predoiu, Blaga, Geoană, Gorghiu, Antonescu, Diaconescu, Băsescu și nici pentru Ghiţii, Hrebenciucii, Onţanii, Pinaltii, rudele sau amantele lor. Sper că pe cei mai mulți dintre ei să îi lovească bunul-simț, să se retragă și, vorba filozofului Vanghelie, să mai cetească și ei nește almanahe sau să scrie/muncească în regim deschis.
Asta este prima mea amintire. Am fost antrenat să sting lumînări pentru primul meu tort şi exersez. Sînt cu capul lipit de geamul rece (sînt născut în decembrie) de la etajul trei al unui apartament dintr-un bloc urît în Ţiglăriei – un cartier din Caransebeş.
Securiştii sînt peste tot. Budele sînt un lux. Primesc şi semnez rapid regulile de cazare de la comisriatul de poliţie. Aşa scrie: comisriatul. Prima regulă: 1. Turiştii trebuie către tine datorează cazarea la 24,00 (mijlocul noptni)
Conferinţă de organizaţie ciumeacă, dar ciumeacă, frăţică! Plin de ambasadori. Hotel de super-fiţă. Eu stau frumuşel la IBIS. Mi-am atins obiectivul, am reuşit să fac şi ceva în plus, aşa că mă uit relaxat la circul plenarei şi al meselor rotunde. Se discută, cîteodată înfocat, cîteodată plictisit şi, în general, pe lîngă.
Taică-miu a fost un mare domn. Nu atît de mare pe cît era unchiu’ Gigi Bouroşu, dar oricum un domn. Gigi avea o carte de vizită pe care scria, cu pixul, „administrator-şef unic şi principal“. Un fel de Bill Gates al familiei. Era administrator de bloc, spre mîndria familionului, şi, în timpul liber, un instalator foarte priceput.
În momentul de faţă, Gabriel Oprea este cel mai influent politician român. În 2012, într-un interviu cu Robert Turcescu – unul dintre cei pe care Oprea i-a procopsit şi cu grade militare – spunea: „Eu sînt militar de carieră şi am alt stil de organizare şi altă predictibilitate.
Am fost un cretin de mult prea multe ori ca să nu îmi dau seama – e drept, cu greu – că aplic standarde duble. Că ar trebui să fiu la fel de deschis la ideea că cei din jurul meu ar putea să înveţe şi să încerce să fie mai buni, pe cît sînt de drăguţ şi iertător cu propriile idioţenii sau cu cele ale amicilor mei.
De cînd scriu la Dilema veche am început să cîştig rapid popularitate. În ritmul asta îl întrec pe Fuego într-un an, doi şi, pe termen lung, cine ştie, poate ajung mai celebru ca văru’ Guţă. Obişnuit cu admiraţia pe care o bună parte a românilor o au pentru romi, mă cam intrigă valul ăsta de opinii bune.
Facebook-ul îmi aminteşte de o poză făcută exact acum doi ani. 13 puşti zîmbind fericiţi după antrenamentul de fotbal/baschet. În fiecare sîmbătă fac antrenamente cu copiii care trăiesc într-una dintre cele mai nenorocite zone din Ferentari.
Am fost imigrant. Am trăit legal, dar şi ilegal, în nouă ţări. În ultimii doisprezece ani am lucrat adesea cu refugiaţi. Am stat în tabere de refugiaţi sau în tabere legale şi ilegale unde trăiesc imigranţi. Există un miros specific al taberelor de refugiaţi. Vara miroase a sudoare şi a gunoi. Iarna a fum şi a haine murdare.
Am primit acum doi ani un e-mail scurt şi tare trist de la una dintre cele mai dragi prietene: aşa. deci nepotul meu şi fratele meu ar împuşca ţigani. minunat. Cînd sînt amărît încerc să îmi amintesc lucruri haioase şi scriu. Am scris atunci o poveste.
Pentru primii şapte ani am fost copil. Mutarea în Craiova m-a făcut ţigan. Ţigan am fost o grămadă de timp. Am tras tare şi am fost avansat la ţigan de treabă, domn ţigan, domn ţigan rom, rom, şi de curînd am fost miruit ca român şi de o televiziune, aşa că e oficial.
Aeroportul e murdar şi prost organizat. E o coadă imensă la vamă. Pentru a uşura viaţa europenilor, un ofiţer îi scoate din rînd pe toţi senegalezii şi îi pune, într-un mod umilitor, să aştepte după noi, ceilalţi, mai albi. Instincte vechi şi urîte: timp de cîteva secole, arabii i-au folosit pe africani drept sclavi.
Apolo era catîrul lui nea Ion. Casandra, fata lui nea Ion, adesea îl mîna pe Apolo, mai ales că nea Ion era pilangiu şi din cînd în cînd, epuizat intelectual de discuţiile de la birt, trebuia cărat cu căruţa de la Căţeaua Leşinată – Mecca pilangiilor din cartier – pînă acasă.
Venirea la putere a naziştilor şi dezvoltarea mecanismelor de spălare a creierelor şi a maşinăriilor de ucidere în masă ale regimurilor social-naţionaliste din Europa a fost unul dintre subiectele care m-au obsedat pentru cîţiva ani buni şi pe care am încercat să îl studiez cît mai aprofundat.
„Hai, bă, să îl văd eu pe Alain Delon sau pe şmecherul ăla de Piersic cu nasul meu, la 1,62 şi ţigan, să vedem cum se descurcă. Dă-i în mă-sa, că dacă aveam şi eu mecla lor eram prim-secretar la judeţ şi nu un amărît de maistru.“ Gogu a fost bogătaşul familiei. Curăţa cazane de termoficare şi făcea o avere.
În general, discursurile politice în România sînt, din păcate, reprezentative pentru tipul de politician sociopat, populist, corupt şi şmecheraş care domină elitele din partidele româneşti în acest moment. Mai jos, o analiză a celui mai important discurs al premierului României, discursul de lansare a candidaturii sale la preşedinţie.
