E minunat să fii ţigan!

Publicat în Dilema Veche nr. 621 din 14-20 ianuarie 2016
Cai frumoşi jpeg

Pentru primii şapte ani am fost copil. Mutarea în Craiova m-a făcut ţigan (ţigan este un termen peiorativ, rom este cuvîntul corect – feminin, romni). Ţigan am fost o grămadă de timp. Am tras tare şi am fost avansat la ţigan de treabă, domn ţigan, domn ţigan rom, rom, şi de curînd am fost miruit ca român şi de o televiziune, aşa că e oficial. Ce e drept, titlul e onorific şi aplicabil atîta timp cît nu supăr vreun român original. În 2013 am fost binecuvîntat şi de preşedintele Parlamentului European drept cetăţean european. 

E minunat să fii ţigan. Nimic nu poate înlocui privilegiul de a fi parte a unei minorităţi avantajate – parţial uman, animal şi posesor de talente magice. Sîntem un fel de Sfincşi, Centauri sau Pani, mînca-v-aş. Majorităţile, superioare nouă, sînt în general de mare ajutor şi încearcă să ne domesticească. Domesticirea asta durează de ceva vreme: întîi am avut onoarea să primim pentru cîteva secole acces la muncă în mod nelimitat, apoi să facem călătorii pe cheltuiala statului spre tot felul de destinaţii exotice cum ar fi Transnistria, Auschwitz şi Buchenwald. O bună parte dintre cei care cu generozitate au contribuit la îmblînzirea noastră continuă să ne dorească tot binele din raiul lui Antonescu sau al lui Hitler. 

Fiind ţigani, avem avantajul de a avea cu toţii aceleaşi caracteristici. Rasa noastră nu are trăsături individuale, răspunzînd astfel nevoilor tuturor „admiratorilor“ noştri. Pentru a nu-i induce în confuzie şi a le genera conexiuni neuronale noi – mari consumatoare de energie –, la noi, lenea, prostia, şmecheria, criminalitatea, gusturile dubioase, lăudăroşenia, minciuna, incompetenţa sînt încorporate solid în ADN. Neam de prezicătoare, vrăjitoare şi copii care nu se îmbolnăvesc niciodată, la noi nu se aplică regulile ştiinţifice care guvernează realitatea.

Dispreţul, respingerea şi ura sînt în fapt o neînţelegere sau o interpretare răutăcioasă a unei exprimări fireşti a dragostei creştineşti menite să ajute „educarea“ noastră. „Ceea ce nu te omoară te întăreşte“ este sloganul aplicat ţiganilor de către segmente importante ale majorităţilor etnice europene, mari, mari iubitoare de minorităţi brunete. Obsesia cu întărirea noastră este evidentă nu numai în retorica multor politicieni, dar şi în acţiunile de purificare prin foc sau bătaie (desigur, ruptă din rai) administrate nouă de grupuri de „educatori“ voluntari. Din cînd în cînd, pentru eficienţa acţiunilor educaţionale s-au folosit spînzurători, topoare, furci, camere de gazare, deportări forţate şi, mai nou, gloanţe. Ca ţigani, avem norocul de a nu avea responsabilităţi individuale. Sîntem cu toţii responsabili pentru corupţia, nesimţirea, violenţa sau stupiditatea fiecăruia dintre noi. Desigur, orice tîmpenie spusă sau făcută de un autointitulat rege, împărat, bulibaşă devine reprezentativă pentru fiecare dintre noi.

Faptele de corupţie, violenţă şi mîrlănia europenilor aleşi în mod democratic să ne conducă respectă reguli diferite, fiind de obicei considerate, în mod surprinzător, responsabilitatea făptaşului. Încă o dovadă de mărinimie a „gazdelor“ noastre, căci e bine ştiut că noi am stricat şi continuăm să stricăm sîngele corect, deştept şi transparent verde-albăstrui al poporului care ne-a blagoslovit cu ospitalitatea lui. Orice suspect ţigan care violează o majoritară este o dovadă că ţiganii sînt animale care ar trebui trimise în deşert; şapte majoritari care violează o puştoaică sînt o excepţie care dovedeşte că restul boborului este din neam de sfinţi purtători de cocarde. 

Din cînd în cînd, unul dintre noi, ţiganii, fiind exilat din raiul în care trăim, sfîrşeşte prin a fi în mod generos acceptat de conaţionalii noştrii ca membru observator al societăţii lor. Pentru asta trebuie întîi – şi absolut logic – să acceptăm întreaga responsabilitate pentru rasismul sistemic împotriva noastră. Fiecare dintre ţiganii acceptaţi onorific în societate trebuie să o facă. Aşteptările sînt să ne pronunţăm dur şi în mod cît mai public împotriva maneliştilor, burtoşilor cu bijuterii kitschoase şi de fiţe, a golanilor, infractorilor şi a oricui altcuiva care pare să nu aibă culoarea sau trăsăturile potrivite gusturilor europenilor neaoşi sau arieni. Faptul că o bună parte a parlamentarilor români (şi nu numai) şi a baronilor locali corespund mult descrierii de mai sus este o coincidenţă nefericită care trebuie ignorată cu eleganţă. 

Dacă ai norocul să ai o iubită sau un iubit din rasa superioară este foarte probabil să primeşti recomandarea să îţi ţii gura despre rădăcinile tale etnice. Majoritarul/majoritara vor fi în general priviţi ca eroi ai toleranţei şi ca o dovadă vie a mărinimiei naţiei faţă de „naţionalităţile conlocuitoare“. Orice greşeală a ta va fi sancţionată cu politeţe: „Deah, ce te aşteptai, dragă, doar e un/o împuţit/ă de ţigan/ţigancă“. 

Elitele politice europene evită cît pot de mult contactul cu ţiganii de rînd. Asocierea însă cu cei mai bogaţi (romi şi mai ales neromi) – marea lor majoritate infractori dovediţi – poate duce în schimb la cîştigarea alegerilor sau la numiri în cele mai înalte poziţii în stat.

Desigur, eu, ca ţigan, sînt ipocrit că scriu cele de mai sus. Rolul meu ar trebui să fie acela de a înfiera „criminalii neamului meu“, de a educa „puradeii nespălaţi care oripilează“ românul verde, de a face ceva „ca să dispară toate problemele din comunităţile ţigăneşti“ şi de a nu mă mai plînge. În definitiv, „poporul român mă tolerează“! 

Prima dată am fost rom în SUA. Am spus la serviciu, oarecum spăsit, că sînt ţigan. Reacţia a fost neaşteptată. Colegii mei americani au crezut că sînt boem, romantic, muzician talentat, exotic şi bun la pat. Am folosit stereotipurile în avantajul meu şi am avut o prietenă la care nu aş fi avut nicicînd vreo şansă în mod normal.

În India m-am simţit iarăşi rom, cînd într-un tren supraaglomerat lumea mi-a făcut loc să stau jos, căci păream alb şi eram bine îmbrăcat. Am rămas în picioare. 

În România, de cîţiva ani buni, sînt cel mai des român. Rom român, căci aşa vreau eu. Din cînd în cînd mai sînt şi ţigan, ce e drept, dar din ce în ce mai rar şi de multe ori din vina mea. Din păcate, sînt o mulţime de adolescenţi şi tineri romi care nu au norocul meu. Textul de mai sus este pentru ei şi reflectă, din păcate, discuţii reale. 

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului şi fondator al Policy Center for Roma and Minorities. 

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.