E minunat să fii ţigan!

Publicat în Dilema Veche nr. 621 din 14-20 ianuarie 2016
Cai frumoşi jpeg

Pentru primii şapte ani am fost copil. Mutarea în Craiova m-a făcut ţigan (ţigan este un termen peiorativ, rom este cuvîntul corect – feminin, romni). Ţigan am fost o grămadă de timp. Am tras tare şi am fost avansat la ţigan de treabă, domn ţigan, domn ţigan rom, rom, şi de curînd am fost miruit ca român şi de o televiziune, aşa că e oficial. Ce e drept, titlul e onorific şi aplicabil atîta timp cît nu supăr vreun român original. În 2013 am fost binecuvîntat şi de preşedintele Parlamentului European drept cetăţean european. 

E minunat să fii ţigan. Nimic nu poate înlocui privilegiul de a fi parte a unei minorităţi avantajate – parţial uman, animal şi posesor de talente magice. Sîntem un fel de Sfincşi, Centauri sau Pani, mînca-v-aş. Majorităţile, superioare nouă, sînt în general de mare ajutor şi încearcă să ne domesticească. Domesticirea asta durează de ceva vreme: întîi am avut onoarea să primim pentru cîteva secole acces la muncă în mod nelimitat, apoi să facem călătorii pe cheltuiala statului spre tot felul de destinaţii exotice cum ar fi Transnistria, Auschwitz şi Buchenwald. O bună parte dintre cei care cu generozitate au contribuit la îmblînzirea noastră continuă să ne dorească tot binele din raiul lui Antonescu sau al lui Hitler. 

Fiind ţigani, avem avantajul de a avea cu toţii aceleaşi caracteristici. Rasa noastră nu are trăsături individuale, răspunzînd astfel nevoilor tuturor „admiratorilor“ noştri. Pentru a nu-i induce în confuzie şi a le genera conexiuni neuronale noi – mari consumatoare de energie –, la noi, lenea, prostia, şmecheria, criminalitatea, gusturile dubioase, lăudăroşenia, minciuna, incompetenţa sînt încorporate solid în ADN. Neam de prezicătoare, vrăjitoare şi copii care nu se îmbolnăvesc niciodată, la noi nu se aplică regulile ştiinţifice care guvernează realitatea.

Dispreţul, respingerea şi ura sînt în fapt o neînţelegere sau o interpretare răutăcioasă a unei exprimări fireşti a dragostei creştineşti menite să ajute „educarea“ noastră. „Ceea ce nu te omoară te întăreşte“ este sloganul aplicat ţiganilor de către segmente importante ale majorităţilor etnice europene, mari, mari iubitoare de minorităţi brunete. Obsesia cu întărirea noastră este evidentă nu numai în retorica multor politicieni, dar şi în acţiunile de purificare prin foc sau bătaie (desigur, ruptă din rai) administrate nouă de grupuri de „educatori“ voluntari. Din cînd în cînd, pentru eficienţa acţiunilor educaţionale s-au folosit spînzurători, topoare, furci, camere de gazare, deportări forţate şi, mai nou, gloanţe. Ca ţigani, avem norocul de a nu avea responsabilităţi individuale. Sîntem cu toţii responsabili pentru corupţia, nesimţirea, violenţa sau stupiditatea fiecăruia dintre noi. Desigur, orice tîmpenie spusă sau făcută de un autointitulat rege, împărat, bulibaşă devine reprezentativă pentru fiecare dintre noi.

Faptele de corupţie, violenţă şi mîrlănia europenilor aleşi în mod democratic să ne conducă respectă reguli diferite, fiind de obicei considerate, în mod surprinzător, responsabilitatea făptaşului. Încă o dovadă de mărinimie a „gazdelor“ noastre, căci e bine ştiut că noi am stricat şi continuăm să stricăm sîngele corect, deştept şi transparent verde-albăstrui al poporului care ne-a blagoslovit cu ospitalitatea lui. Orice suspect ţigan care violează o majoritară este o dovadă că ţiganii sînt animale care ar trebui trimise în deşert; şapte majoritari care violează o puştoaică sînt o excepţie care dovedeşte că restul boborului este din neam de sfinţi purtători de cocarde. 

Din cînd în cînd, unul dintre noi, ţiganii, fiind exilat din raiul în care trăim, sfîrşeşte prin a fi în mod generos acceptat de conaţionalii noştrii ca membru observator al societăţii lor. Pentru asta trebuie întîi – şi absolut logic – să acceptăm întreaga responsabilitate pentru rasismul sistemic împotriva noastră. Fiecare dintre ţiganii acceptaţi onorific în societate trebuie să o facă. Aşteptările sînt să ne pronunţăm dur şi în mod cît mai public împotriva maneliştilor, burtoşilor cu bijuterii kitschoase şi de fiţe, a golanilor, infractorilor şi a oricui altcuiva care pare să nu aibă culoarea sau trăsăturile potrivite gusturilor europenilor neaoşi sau arieni. Faptul că o bună parte a parlamentarilor români (şi nu numai) şi a baronilor locali corespund mult descrierii de mai sus este o coincidenţă nefericită care trebuie ignorată cu eleganţă. 

Dacă ai norocul să ai o iubită sau un iubit din rasa superioară este foarte probabil să primeşti recomandarea să îţi ţii gura despre rădăcinile tale etnice. Majoritarul/majoritara vor fi în general priviţi ca eroi ai toleranţei şi ca o dovadă vie a mărinimiei naţiei faţă de „naţionalităţile conlocuitoare“. Orice greşeală a ta va fi sancţionată cu politeţe: „Deah, ce te aşteptai, dragă, doar e un/o împuţit/ă de ţigan/ţigancă“. 

Elitele politice europene evită cît pot de mult contactul cu ţiganii de rînd. Asocierea însă cu cei mai bogaţi (romi şi mai ales neromi) – marea lor majoritate infractori dovediţi – poate duce în schimb la cîştigarea alegerilor sau la numiri în cele mai înalte poziţii în stat.

Desigur, eu, ca ţigan, sînt ipocrit că scriu cele de mai sus. Rolul meu ar trebui să fie acela de a înfiera „criminalii neamului meu“, de a educa „puradeii nespălaţi care oripilează“ românul verde, de a face ceva „ca să dispară toate problemele din comunităţile ţigăneşti“ şi de a nu mă mai plînge. În definitiv, „poporul român mă tolerează“! 

Prima dată am fost rom în SUA. Am spus la serviciu, oarecum spăsit, că sînt ţigan. Reacţia a fost neaşteptată. Colegii mei americani au crezut că sînt boem, romantic, muzician talentat, exotic şi bun la pat. Am folosit stereotipurile în avantajul meu şi am avut o prietenă la care nu aş fi avut nicicînd vreo şansă în mod normal.

În India m-am simţit iarăşi rom, cînd într-un tren supraaglomerat lumea mi-a făcut loc să stau jos, căci păream alb şi eram bine îmbrăcat. Am rămas în picioare. 

În România, de cîţiva ani buni, sînt cel mai des român. Rom român, căci aşa vreau eu. Din cînd în cînd mai sînt şi ţigan, ce e drept, dar din ce în ce mai rar şi de multe ori din vina mea. Din păcate, sînt o mulţime de adolescenţi şi tineri romi care nu au norocul meu. Textul de mai sus este pentru ei şi reflectă, din păcate, discuţii reale. 

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului şi fondator al Policy Center for Roma and Minorities. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.