Aron BIRO

Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.

Ozric Tentacles vor concerta în Control Club din București pe 17 aprilie.

După cîteva materiale care trădau originile indie-folk ale proiectului, noile piese asimilează influența unor antemergători precum byron și alții din anturajul respectiv.

Recent s-a produs o oarecare furoare pe seama unor fotografii din arhivele CNSAS cu rockeri ridicați de Securitatea comunistă.

Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.

Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.

Magnus Öström Group vor concerta în Club Control din București, în seria concertelor Jazz Nouveau, vineri, 6 noiembrie.

Prefer oricînd festivalurile de provincie față de megaconcertele bucureștene cu presiune socială.

Grupul elvețian Burning Witches proiectează o imagine de „Barbie în iad”, ar putea contribui la o eventuală continuare horror a filmului.

Albumul are o natură participativă.

Probabil va fi mai multă trompetă în cvartetul condus de Ahmed, dar recomand călduros anvergura proiectului Brunello-Ahmed-Louca-Frattini.

Nu sînt un fan al acestei orientări conservatoare spre trecut, dar mă bucur de fiecare strop de Rival Sons, iar noul album e unul din cele mai reușite ale lor.

Azi au și ei o vîrstă, are și prima generație de IT-iști o vîrstă, are și Posada Rock o vîrstă.

Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy

Mai interesant decît limbajul sărac al versurilor, care ar fi familiare unui psihoterapeut de liceu.

Orice viață are capătul ei, pînă la care nu e tocmai clar ce avem de făcut.

Oricum, alternativele care să acopere acest cîmp liric/stilistic se împuținează.

Timișoara și Clujul s-au sincronizat, inclusiv în interes politic, în ambiția de a consacra două festivaluri jazz de centru de capitală regională – JazzX și Jazz in the Park

Pedro Martins & Michael Pipoquinha și Vincent Peirani vor concerta în Club Control din București pe 27 februarie, respectiv 20 martie.

Nu doar Steven Wilson a avut un an intens, ci și celălalt Wilson esențial al prog-rock-ului britanic, Damian Wilson.

Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90

Gloriile optzeciste se întorc să umple un vid de candoare umanistă ce se cască în muzica modernă, dominată de mize psihotrope, ideologice, tendințe explicative ori refugiată în spațiul instrumental.

Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.

Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?

Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.

Lansat în anii ’90, grupul a căutat numitorul comun între Einstürzende Neubauten și Public Enemy, inspirînd o preocupare pentru ingineria sonoră ce avea să distorsioneze semnificativ hip-hop-ul douămiist.

Ambele au boicotat cel puțin cîte un eveniment în care Trump a încercat să se asocieze electoral cu scena country, dar mai mult decît asta ar trebui să conteze excelentele lor albume recente.

Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.

Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Vara aceasta festivalurile de jazz cu tradiție din zona Clujului (Jazz in the Park, Smida Jazz) plusează cu programe mai spectaculoase și expansive.

Mișcarea #MeToo a avut interesante efecte colaterale, unul dintre acestea e valul de trupe dark-rock invocînd condiția magic-răzbunătoare a femeii.

Albumele Meshuggah se folosesc de ritmuri sfredelitoare și o voce metal lătrată pentru o poziționare comercială cît de cît coerentă măcar pentru comunitatea metal, un ambalaj ce permite prezentarea live și pentru cei mai puțin interesați de identitatea chitaristico-matematică a lui Thordendal.

Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.

Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.

Danezii Efterklang se aventurează prin părțile noastre să-și prezinte cel mai recent album, cu adevărat unul de primăvară, încărcat de candoare și speranță, în contrasensul mersului mondial al lucrurilor.

Schnellertollermeier e pentru fanii preciziei elvețiene, însă o variantă mai brutalistă (în sensul din arhitectură) decît alți elvețieni pe care i-am prezentat drept creatori de muzică metronomică –  Ronin, Sonar etc.

Cutia de bijuterii a rockerului român se poate îmbogăți cu un nou proiect memorabilia, omagiu adus uneia dintre figurile pop-rock proeminente cu care a crescut generația mea.

Am nimerit peste două albume de dragoste recuperată, poate tardivă, ale unor muzicieni care au absentat ceva vreme și li s-a simțit absența.

Primii doi conduc organizația muzicală The Felice Brothers, de care al treilea s-a desprins în urmă cu mai bine de zece ani pentru grupul The Duke & The King, apoi pentru o carieră solo.

Dub este o tulpină de muzică electronică eclozată din reggae, primenită în ecouri și reverberații pentru a obține un sound mai electro-artificial.

Am fost luat pe nepregătite de avalanșa de talente pe care nu le știam, membri ai cooperativei muzicale Jam Circle, reunind opt trupe într-un mega-jam session semipremeditat.

Se cuvine să ne întrebăm cine sînt Hendricșii și Jimmy Page-ii ultimilor 30 de ani.

Raiul ni se arată mai devreme decît ne-am fi așteptat.

Democratizarea artistică adusă de digitizare, pentru a îngădui să facă muzică și celor care nu-s în stare să țină un instrument în mînă, a început cu epoca sintetizatoarelor, ducînd la o frustrare sistemică a absolvenților de Conservator, dar și la mega-festivalurile de muzică stroboscopică ce ne-au năpădit.

O cutumă cu care industria noastră muzicală e mai puțin familiarizată se numește prin alte părți memorabilia, „sindromul colecționarului” ori e pur și simplu un simț al aniversării.

Noul album mi-a îmbunătățit subit părerea despre Leprous; poate și datorită regiei clipurilor, producției sonore delicate, refrenelor mai captivante ca înainte.

Recent ieșit din adolescență, Christone „Kingfish” Ingram tocmai își încheie mandatul de copil-minune al genului.

Riverside ar putea fi cel mai important export prog-rock din istoria Poloniei.

Smida Jazz Festival se relansează vara asta în locația exotică de munte (apusean) care încearcă să reproducă rețeta succesului bănățean.