Aron BIRO
Un mecanism al deducţiei
Walking Dark începe ca un album de jazz smucit, cam sacadat şi sincopat, în care un contrabass ciupit domină contrastul cu un pian clasic. Din mers i se alătură o baterie mai rock, ce contribuie la impresia de uşoară agitaţie. Albumul se răsuceşte pe parcurs ca o panglică a lui Moebius, cu pianul devenind dominant şi contrabasul preluînd roluri mai umile.
citiţiProspeţimea experienţei
Am evitat o vreme albumul acesta, după ce citisem undeva că are mai mult atmosferă decît conţinut. Scrisesem deja recenzii la Jan Bang şi Bugge Wesseltoft, luasem o supradoză de Ulver şi prin urmare eram saturat de abstracţiuni norvegiene şi mixaje de sample-uri.
citiţiCa la americani
La un moment dat am făcut o supradoză de albume instrumentale de chitară şi de atunci n-am mai avut răbdare să ascult nici unul de la un cap la altul, decît dacă era scos de Buckethead. Mi s-a întipărit ideea că un album de chitară e făcut pentru alţi chitarişti, şi nu pentru ascultători ca mine şi ca tine.
citiţiOrchestra de foraj psihic
Ansamblul de cercetaşi sonoro-spirituali Avant’n’Gard, alcătuit din Maria Balabaş (voce, claviaturi, texte), Mihai Balabaş (vioară, chitară, electronice), Călin Torsan (sufleur) şi Gabriel Bălaşa (percuţii), supraexpune tristeţea de a trăi în propria tzară pe canale comunicante sonore îmbuchetate sub sigiliul Soare Staniol.
citiţiMasaj pentru creier
Profit de ocazie pentru a recomanda întregul catalog al casei de discuri ACT, de la care – probabil unii cititori au remarcat – prezint albume cu oarecare regularitate, dar uit mereu să menţionez că acesta e un criteriu important de selecţie a recomandărilor.
citiţiOrtodoxism de culoare
Născut şi crescut într-o familie de contrabasişti, Christian McBride s-a spetit în slujba jazzului, din păcate în poziţii destul de umbrite – administrative, ori ca acompaniator pentru aproape oricine avea nevoie de serviciile sale, din scena americană de jazz, dar nu numai (de jazz).
citiţiUn sfetnic bun
Muzica lui Alexandru Andrieş îmi stîrneşte nostalgii de Costineşti postrevoluţionar şi adolescenţă în România protocapitalistă. După ce am scăpat de Ceauşescu, ne-a apucat o poftă de muzică nebună, susţinută din plin de pirateria pe atunci legală (în absenţa unei legi de profil).
citiţiExerciţiu de simpatie
Dacă ignorăm durata şi structura de EP (4 piese totalizînd 20 de minute), sînt o mulţime de asemănări între acest material şi recent recenzatul/controversatul Lulu, colaborarea dintre Lou Reed şi Metallica (revin cu a-l recomanda drept un album care creşte în timp). The Flaming Lips nu-s chiar Metallica, dar nici departe.
citiţiMuzică din popor
Ce ziceam anul trecut despre viaţa lui Gregg Allman rămîne în mare valabil şi pentru chitaristul Johnny Winter. E vorba de atribute cheie precum America sudistă, băutura/drogurile şi blues rockul abordat ca afacere de familie, alături de frate, în acest caz clăparul scientolog Edgar Winter.
citiţiUn experiment vanitos
O prefer de departe pe Viktoria Tolstoy stră-stră-străbunicului său, Lev Nicolaevici. Spre deosebire de acesta, e mai pop, e suedeză (de vreo două generaţii) şi nu e atît de ursuză. Nu se bazează pe moştenirea culturală a familiei pentru a-şi face un nume, în schimb se bazează pe amicii săi din lumea jazzului.
citiţi


















