In Djent We Trust
● Meshuggah, Immutable, Atomic Fire, 2022.
● Animals as Leaders, Parrhesia, Sumerian Records, 2022.
Tinere, dacă ai început să cochetezi cu muzica metal, dar nu vrei să te asociezi nici cu trupele moderne ale genului, însă nici cu cele clasice încît să te acuze colegii de clasă că asculți muzica părinților, dacă te temi că Dream Theater țin de altă epocă, însă ai vrea totuși să te lipești de trupe ce au parte de un respect similar, dacă vrei un soi de metal pe care nu-l oxidează timpul, din care se construiesc componente de nave spațiale și nu motociclete, dacă vrei să urmărești muzicieni pentru care s-au construit chitare speciale și care scot sunete speciale, atunci ia aminte la recomandările de aici.
Mi-a luat mulți ani să pot digera un album Meshuggah de la un capăt la altul, iar materialele solo ale chitaristului Fredrik Thordendal nu pot să le înghit nici azi. Sînt seminarii masterclass de dificultate mediu-spre-avansat garnisite cu non-sensuri sonore, se ascultă cu un instrument în mînă, eventual alături de un profesor care să explice ce sînt microvariațiunea, poliritmia, intervalele largi întrețesute cu false contrapuncte pentru o frazare impredictibilă în care se pierd conceptele tradiționale de melodie și ritm. A cîntat cîndva în deschidere la Tool, în timp ce Tool își luau notițe, a importat în metalul extrem viziunea matematică asupra muzicii a lui Steve Reich, idee pe seama căreia revista Rolling Stone pune nașterea, după 2000, a subgenului „djent” pe tărîm american. Albumele Meshuggah se folosesc de ritmuri sfredelitoare și o voce metal lătrată pentru o poziționare comercială cît de cît coerentă măcar pentru comunitatea metal, un ambalaj ce permite prezentarea live și pentru cei mai puțin interesați de identitatea chitaristico-matematică a lui Thordendal.
Se zice că în anul în care Meshuggah are un album nou, trupele djent americane evită să scoată albume, așa că anul acesta scena e dominată de Immutable – care nu reinventează nimic, căci trupa trage încă dividende din patentele cu care a redefinit metalul tehnicist în anii ’90. Pentru tinerii cărora mă adresam în primul paragraf e albumul ideal, pentru un prim contact cît de cît lubrifiat (prin cîteva solo-uri prietenoase), căci istoria trupei e ceva mai abrazivă decît ce se aude aici, menită să stimuleze abilități utile într-o școală de inginerie. Concertul anunțat în cadrul Festivalului Artmania ar putea să ducă la creșterea neașteptată a numărului candidaților pentru universitățile tehnice din țară.
Există totuși o trupă de metal poliritmic pe care nu o pot expedia drept una ce aleargă în urma celor de la Meshuggah, ci chiar a luat un oarecare avans, sau a făcut măcar cîțiva pași în lateral adoptînd ingrediente de care suedezii nu s-au atins niciodată – mai multă melodie și o secțiune ritmică condimentată electronic. E vorba de trio-ul american Animals as Leaders coordonat de Tosin Abasi, la rîndul său un nume prezent în istoriile chitaristice rock recente, autor de tutoriale muzicale și chiar constructor de chitare (Abasi Concepts), totodată și un fan declarat al lui Fredrik Thordendal, deși, dintre cei doi, Abasi îmi pare că explorează teritorii mai largi și mai primitoare.
După ce plătiți tributul ascultării noului material Meshuggah recomand albumul Animals as Leaders ca pe o recompensă. Americanii au îndulcit sound-ul propunînd chiar unele conexiuni cu școala de gîndire Dream Theater. O contribuție importantă, ca producător și al patrulea membru al trupei, vine și din partea lui Misha Mansoor, responsabil cu prima apariție a subgenului djent pe listele Grammy – deocamdată cu trupa sa principală Periphery, dar și albumul de față îmi pare un favorit pentru anul ce vine.
Aron Biro este autorul blogului https://aronbiro.blogspot.com.
