Estetici synth
● Kavinsky, Reborn, Protovision, 2022.
● Carpenter Brut, Leather Terror, No Quarter, 2022.
● Perturbator, Final Light, Blood Music, 2022.
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70. De vină sînt reperele studențimii post-revoluționare – nostalgici Woodstock, muzica interzisă de la Europa Liberă, charisma lui Pittiș ori legenda celor de la Phoenix, pionieratul muzicii electronice pre-digitale. În anii ’80 nu a prea existat acces cultural la noi, nici măcar ilegal, adolescenții vremii fiind expuși cel mult la euro-disco și casete VHS vizionate pe gaura cheii, iar în anii ’90 nu a existat vreun influencer care să realizeze activități de conștientizare cu privire la ce am ratat în deceniul de maximă izolare comunistă. Am sărit direct de la The Doors la Nirvana, eforturile celor cîțiva fani Depeche Mode fiind înăbușite în sînge.
Azi, deceniul respectiv e reevaluat ca fiind deosebit de inovator. Au devenit atunci accesibile sintetizatoarele ce au democratizat muzica electronică, au apărut micro-genuri și inițiative organice prea repede lăsate în urmă de tăvălugul MTV și de industria muzicală planificată.
Un filon cu rădăcini în acea epocă și reabilitat recent a fost subiect al recentului documentar The Rise of the Synths – e vorba de scena retro-fetișistă synth-wave, echivalent muzical al ghetoului cultural SF cu care, de altfel, s-a asociat de la bun început. Scena a explodat în Franța, unde a avut teren fertil și în reputația unor precursori ca Jean-Michel Jarre, iar anul acesta a dat trei albume cu viziuni muzical-cinematice.
Kavinsky e autorul uneia din tentativele timpurii de a scoate genul din underground, prin contribuția memorabilă la coloana sonoră a filmului Drive în 2011; la schimb și-a luat din film imaginea cu care se promovează ca muzician și acum, un deceniu mai tîrziu. Lunga absență se încheie cu un album ce evocă aceeași experiență neo(n)-noir, contaminată cu contribuții exotice din scena pop: de la staruri Eurovision apuse (Romuald, Sebastien Tellier) la post-hipsteri precum Kareen Lomax, Cautious Clay și Prudence. Obiectivul lui Kavinsky e să cucerească ringurile de dans și să ocupe spațiul eliberat de destrămarea Daft Punk, estetica synth-wave fiind la el doar un vehicul vizual pentru un plan de afaceri.
Altfel stă treaba cu Carpenter Brut, care nu doar că și-au preluat numele de la regizorul John Carpenter (într-un joc de cuvinte cu numele șampaniei Charpentier Brut), dar tocmai au publicat al doilea album al unei trilogii epice din care cinema-ul (și muzica) lui John Carpenter transpiră la fiecare piesă. Și aici se mizează pe voci invitate, și ceva chitară rock, pentru diversificarea sound-ului dar contributorii nu vin din discoteci, ci de la Ulver, Gunship, Dillinger Escape Plan, Tribulation. Rațiunea de a exista a acestui gen este omagiul, adesea redundant, iar asta îi obligă pe artiști să colaboreze pentru a menține interesul viu (fanii puriști vor vedea și în asta un compromis).
În fine, tot din Franța vine și Perturbator – artist apropiat de scena metal, unde e invitat în festivaluri să perturbe rockerii tradiționaliști cu OZN-urile și sintetizatoarele sale. De data aceasta are chiar o colaborare cu chitaristul suedez Johannes Persson (Cult of Luna, cu care ne-a vizitat recent la Artmania). Proiectul intitulat Final Light e cel mai abraziv dintre aceste recomandări, compus pe un concept space-opera trimițînd la The Expanse, postapocalipse și războaie galactice (scena synth-wave e dominată mai degrabă de referințe la cyberpunk și horror urban). Așadar se apropie de ceea ce l-a inspirat și pe Jean-Michel Jarre, dar cu un sound hibrid electro-post-metal la care acesta nu a avut acces în perioada sa de pionierat.
Aron Biro este autorul blog-ului https://aronbiro.blogspot.com.
