Afrobeat & folktronica
● Black Flower, Magma, SDBAN Ultra, 2022.
● Islandman, Godless Ceremony, Music for dreams, 2022.
După edițiile de avarie de anul trecut, strecurate între două reprize ale pandemiei, vara aceasta festivalurile de jazz cu tradiție din zona Clujului (Jazz in the Park, Smida Jazz) plusează cu programe mai spectaculoase și expansive – se va alerga de la o scenă la alta, se vor face compromisuri în alegerea concertelor de vizionat. Jazz in the Park face pași strategici spre scena world music asigurînd totodată un bun echilibru între clasic și hip, Smida țintește spre burghezia urbană modernă cochetînd cu sălbăticia, acei „bobos și clase creative” din cartea lui State și Guțu, oferindu-le muzicieni de nou val predominant din spațiul londonez și vest-european. Spicuiesc din programul Smida Jazz 2022 două recomandări al căror exotism iese puțin în lateral, cu propriile interpretări ale conceptului world music.
Am descoperit recent scena indie modernă belgiană cu un imbold important din partea cititorului-amic Lucian Radu (prefer cititorii care mă educă în loc să mă certe). E o scenă care practică melanjuri de gen cu o lejeritate deosebită, muzicieni tranzitînd fluent între jazz, rock, electro și studii etnografice. Această tulpină mutantă e reprezentată în programul Smida de Black Flower, proiectul unor muzicieni care au lucrat cu Beck și Calexico (cornetistul Jon Birdsong), Marc Ribot (bateristul Simon Segers), John Ghost (clăparul Karel Cuelenaere), The Valerie Solanas (basistul Filip Vandebril), adunați în jurul viziunii ethno-jazz a clarinetistului Nathan Daems. Grupul folosește jazz-ul ca pretext pentru aproprieri etnografice din lumea largă – cronicile le asociază eticheta „afrobeat”, dar am sesizat și fragmente ce ar putea figura în repertoriul unui taraf de-al nostru, cu textura radical modificată prin interpretarea centrată pe orgă-clarinet. Django Reinhardt și Toots Thielemans au avut în Belgia un efect mutagen radical asupra jazz-ului; „nenorocirea” se întîmplă din nou, spre ranchiuna puriștilor. Nathan Daems și-a dedicat întreaga carieră evitării școlii americane, preocupat de o remixare voodoo pentru care a studiat rădăcini africane, sufi, rroma-balcanice ori braziliene ale genului. Evitînd chitara, evită și filtrele blues sau latino prin care rădăcinile respective sînt adesea importate de scena jazz. Se folosește de clarinet/saxofon drept pivot, cu o notă de culoare adusă de organist – mențiune de care mă folosesc și pentru a recomanda trupa principală a acestuia, John Ghost.
A doua recomandare e grupul turc Islandman la care jazz-ul e dificil de identificat. Treningurile și cămășile multicolore ale membrilor indică vizual predilecția pentru un bazar muzical, un nerușinat flirt între muzica electronică și tradiții folk mediteraneene culese din Turcia pînă spre zona balearică. Unii cronicari au început să avanseze eticheta „folktronica” pentru acest hibrid al cărui potențial nelimitat stă în etnodiversitatea surselor de inspirație. Grupul are în centru pe producătorul (a se înțelege designer sonor) Tolga Böyük, care alcătuiește un meniu muzical ceremonial din clarinete și flaute, percuție tabla, chitară flamenco, DJ-isme de Ibiza, incantații vocale electro-procesate și blues deșertic. Piesele sînt colorate de contribuții invitate din toate zările: tuaregii Tamikrest, ecuadoriana Huaira și o mulțime de danezi din toate genurile muzicale (Jacob Gurevitsch, Troels Hammer, DJ Divo etc.) asociați cu casa de discuri Music for Dreams din Copenhaga, care găzduiește proiectul. Cei care așteaptă jazz s-ar putea retrage la corturi pe parcursul acestui concert, dar cei care vor rămîne vor avea parte probabil de o petrecere pe cinste.
Black Flower și Islandman vor concerta la Festivalul de Jazz de la Smida (19-21 august).
Aron Biro este autorul blogului https://aronbiro.blogspot.com.
