La zi în cultură

Michèle Leblanc (în interpretarea lui Isabelle Huppert, interpretare considerată unanim drept o îmbogățire preţioasă adusă filmului) e agresată în propria casă de către un bărbat mascat care intră pe fereastră.

Albumul Crystal Palace nu e tocmai vîrful carierei trupei, însă nici nu e unul dintre albumele lor neglijabile.

Cele 4213 mucuri de țigară fumate de Füsün sînt aici. La fel și toate obiectele furate de Kemal din casa ei și duse în apartamentul din blocul Compasiunea, de la solnițe, chei la răzătoarea de gutui sau la cîinii de porțelan de pe televizor, aici e rochia lui Füsün de cînd învăța să conducă automobilul, hărțile imaginare ale lui Kemal, medicamentele tatălui lui, auzi zgomotul valurilor în care înotau împreună, muzica de atunci, te uiți la ce mînca acasă la tanti Nesibe și vezi ce privea atunci c

Oricîtă inspiraţie ar fi găsit Brâncuşi în lumea satului, Cuminţenia Pămîntului nu e un obiect de artă meşteşugărească, ci o sculptură. Iar Brâncuşi nu e meşter popular, ci un artist cult. Expunerea Cuminţeniei Pămîntului la Muzeul Satului ar produce o dublă parazitare.

De ce Dylan merită Nobelul

Calul alb este un performance care problematizează ura ca sindrom social în relaţie cu torţionarii regimului comunist şi condamnările lor (doar două deocamdată, Ion Ficior şi Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Rîmnicu Sărat).

Personajul principal pe care Winfried îl interpretează, denumit Toni Erdmann, life coach și prieten apropiat al lui Țiriac, dar și ambasador al Germaniei, e şi el o formă la care ajunge treptat și care nu se vrea definitivă, căreia îi mai adaugă din mers cîte un element.

Legenda spune că trei luni de autoexil hibernal într-o cabană de vînătoare din mijlocul unui codru din Wisconsin i-au trebuit lui Justin Vernon pentru a păși de acolo cu un album care, în 2007, chiar a însemnat ceva.

Sînt foarte rari coreenii din Sud care să-și păstreze o locuință mai mult de cîțiva ani. Motivele sînt în principal economice, un apartament în proprietate personală costă foarte mult, și atunci sînt mulți cei care preferă varianta închirierii.

Chiar dacă va veni un guvern „de rit vechi“, va fi o presiune mult mai mare pe acel guvern: va trebui să se reformeze major. Nu poți da înapoi în privința transparenței, a felului în care construiești o politică, a consultării publice. Sîntem acum într-un momentum, într-o inflexiune temporală în care putem sări niște etape.

Festivalului Anim'est de anul acesta i-am dat și o tematică – „Pisica“, animal extrem de îndrăgit în animație, ca și în viața de zi cu zi.

Chiar aşa: de ce luăm acest premiu în serios? Datorită/din cauza banilor (aproximativ 1.300.000 de euro), a longevităţii şi tradiţiei, a faptului că uneori au nimerit-o? Şi de ce am avea pretenţia de infailibilitate de la un juriu? Dar, mai ales, de ce avem nevoie de un premiu infailibil? Nu sînt întrebări retorice, iar discuţia abia de aici încolo începe cu adevărat.

Teen Fest s-a dovedit un succes la publicul adolescent, iar Elise Wilk – cea mai lucidă scriitoare de texte pentru tineri.

Imaginaţia exuberantă, centrată pe feminin a lui Almodóvar şi stilul mai auster al scrierilor lui Munro, precum și preocuparea ei pentru lumi intime şi femei aflate la diferite vîrste, au fuzionat într-o lucrare cu ritmul, decorul şi personajele unei tragedii.

După două Grammy-uri obţinute cu albumele Black Radio și Black Radio 2, după o coloană sonoră pentru filmul biografic despre Miles Davis și un album de colaborări post-mortem cu același Miles Davis, Robert Glasper e un artist pe val.

O librărie de genul acesta îți dă impresia că sigur o să-ți placă și cărțile pe care nu le știi. Că selecția e atît de atentă încît te bucuri de fiecare descoperire. L am întrebat pe librar cine alege cărțile.

67 de oameni au leșinat în timpul lecturilor publice pe care Chuck Palahniuk le-a ținut de-a lungul unui turneu de promovare din 2005.

Reprezentanţii legii sînt, în acest conflict, cei care latră, dar nu muşcă (poliţia e personificată printr‑o căţea) şi nu se ştie dacă au avut vreun cuvînt de spus vreodată faţă de fărădelegile locului.

Precedat de lansarea a trei single-uri, „When It Rain“, „Pneumonia“ și „Really Doe“, cel mai nou album al rapper-ului Danny Brown, Atrocity Exhibition, e o bombă cu ceasul programat la multiple ascultări.

Principala temă de vacanță, vara aceasta, a fost lectura romanului lui Roberto Bolaño, 2666.

Ar putea părea surprinzător pentru multă lume ce urmează să spun: Muzici și faze este, probabil, cel mai bun roman de debut de la Revoluție încoace.

Brăila este un oraş cu personalitate, care încă se raportează, mai degrabă în mintea celor care nu locuiesc acolo decît în cea a localnicilor, la aura magică a unei boemii multiculturale trecute.

În ce măsură diferă Sieranevada de filmele precedente ale lui Cristi Puiu?

Cuplul format din Dave Rawlings și Gillian Welch scoate albume sub numele celei din urmă încă din anii ’90, colaborînd încă de pe băncile Berklee College of Music – celebra școală de muzică între ai cărei alumni se numără membri Dream Theater, Al Di Meola, Bill Frisell ori Hiromi Uehara.

Răsfoiesc cărticica Burning Man cu programul camp-urilor, citind amuzată activitățile.

E o josnicie inimaginabilă să-ți bați joc de viitorul propriilor tăi cetățeni. Îmi crapă obrazul de rușine că unii dintre oamenii care au inițiat legea asta sînt profesori universitari, fac parte din breasla mea.

Scriind, am lua­t-o cu cîțiva pași în fața vieții. Scriam ceva, apoi după un timp mi se întîmplau lucruri care apăreau în roman.

Parabolă hi-tech în care regele este la fel de imaterial precum holograma care i se „montează“ în faţă, Dave Eggers construieşte o naraţiune foarte agreabilă folosind multe din temele şi temerile lumii în care trăim.

Domiciliu instabil este un spectacol cu structură brechtiană şi conţinut de artă naivă (în sensul curentului artistic generat de creatori care nu au studii, dar care au fost receptori şi restituitori ai „realităţii“). Dar mai mult decît atît, este spectacolul admirabil al unor oameni „locuiţi“ de istorie.

În afară de mijloacele documentarului observațional care ne fac martori la evenimentul parastasului cît mai aproape de integralitatea sa, o bună parte din structura pe care se construiește Sieranevada, care alcătuiește acest cerc al personajelor, face apel la elementele comediei.

Subcarpați e un proiect muzical care, deși și-a început istoria relativ recent, înseamnă destul de mult pentru (alterna-)pop-ul local contemporan.

Pentru mirii de la acea nuntă, ca și, poate, pentru participanții din curtea MȚR, evenimentul își avea propria încărcătură emoțională. Pentru mine și prietenii cu care mai eram era doar atît, un spectacol, o reconstituire, o mică regie recentă a unor ritualuri foarte vechi.

Tot ce lansăm noi acum ca proiecte își va face efectul peste cel puțin doi ani. Am făcut un departament prin care Ministerul Fondurilor Europene se transformă dintr-o instituție care spune „Veniți, că avem niște bani“ în­tr-una care se duce către benficiari și le spune „Haideți să scriem împreună proiecte“. Vorbesc de proiectele mari, strategice, de infrastructură, care să aibă impact.

Între 18 și 20 august a avut loc la Alba Iulia a șaptea ediție a festivalului muzical de provincie Dark Bombastic Evening (DBE).

Există, în acest moment, aproximativ douăzeci de volume dedicate comunismului sau care sînt, măcar indirect, despre această perioadă, fiecare cu perspectiva proprie.

Pentru cine are contact cu această Românie, tăcută şi ignorată, care se destramă încet, Rovegan este un spectacol cutremurător. Pentru ceilalţi, poate fi o revelaţie. De văzut la Centrul Replika.

Noul film al lui Cristi Puiu trădează aceeaşi preocupare a filmelor sale precedente pentru reprezentarea unui eveniment cît mai aproape de integralitatea sa, de idealul nefragmentării acestuia: Moartea domnului Lăzărescu urmărea parcursul protagonistului de la un spital la altul într-o singură noapte, iar Aurora pe cel al lui Viorel de la o crimă la alta, marcînd violent fiecare întrerupere a acestui curs cu o lipsă de informații.

În tinerețe, Patty Griffin a fost standardul de starletă folk americană, invitată adesea să cînte patriotic și impersonal, despre țară, popor și istorie, dînd frecvent tîrcoale premiilor Grammy – data trecută chiar cu un album gospel, Downtown Church, atipic pentru vocea ei foarte albă.

Burning Man atrage tot felul de oameni, de la vedete la executivi din companiile de tech din Silicon Valley, de la hippioți de modă veche sau hipsteri curioși, de la familii cu copii, la fani de EDM. Oricine e binevenit, indiferent de rasă, orientare sexuală, preferințe, statut social etc., unul dintre principiile Burning Man fiind incluziunea radicală.