Elise Wilk şi teatrul adolescenţilor
Teen Fest – Festival de teatru pentru adolescenţi, ediţia a II-a, 25 septembrie – 1 octombrie, Teatrul Excelsior.
Destinat publicului tînăr, Teatrul Excelsior din Bucureşti se ocupă nu doar de producţia de spectacole pentru adolescenţi, ci şi de prezentarea celor mai bune dintre ele, realizate la nivel naţional, într-un festival anual, Teen Fest, curatoriat de criticul Oana Borş. Selecţia din acest an demonstrează că a fost remarcată absenţa spectatorului adolescent şi că s-au produs spectacole special pentru această categorie de vîrstă, atît pe scenele de stat, cît şi în zona independentă. Odată cu această trezire, a apărut şi dramaturgia aferentă. Pe plan local se detaşează o voce, a Elisei Wilk, tînără scriitoare care a făcut din dramaturgia adolescenţilor caracteristica principală a scriiturii sale.
Cu trei spectacole pe textele sale selecţionate în Teen Fest, Elise Wilk a dominat evenimentul. Şi are şi motive să o facă. Piesele sale pentru adolescenţi se extrag din realitatea, dură şi neiertătoare, a liceenilor, incluzînd tendinţe mondiale (violenţa în şcoală, depresiile şi bolile nervoase asociate, în special anorexia, obsesia pentru imagine, determinată de normele impuse prin media) şi aspecte locale (părinţi absenţi, plecaţi să lucreze în străinătate, sărăcie, abandon şcolar). Elise Wilk se dovedeşte o subtilă cunoscătoare a psihologiei adolescentine, reuşind nu doar să creioneze corect tipologii de liceeni, ci să găsească şi motivaţiile, emoţionale şi raţionale, ale comportamentului lor. Remarcabil este tocmai faptul că scriitoarea reuşeşte să contextualizeze gesturile extreme ale tinerilor şi să le descopere mecanismul de producere, în timp ce şcoala se dovedeşte încă incapabilă să şi înţeleagă propriii elevi.
După Pisica Verde, unanim aclamată şi de multe ori montată, Elise Wilk revine cu alte trei piese. Scris ca o interpretare contemporană a Bacantelor (de care se îndepărtează însă suficient de mult încît să fie receptat independent de acest reper), Exploziv (Teatrul Naţional Craiova, regia Andrei Măjeri, scenografia Alexandra Panaite) este povestea băiatului rău din liceu. Denis este un adolescent-problemă, transferat de la altă şcoală în urma unor fapte reprobabile (devenite mitice printre noii colegi), care se impune ca lider prin autoritate şi charismă. Textul pune problema mediului dur din şcoală, a diviziunii între găşti şi a agresivităţii. Elise Wilk încearcă să scormonească sub aparenta frivolitate a personajelor pentru a găsi motivaţiile şi reuşeşte să aducă la lumină situaţii familiale complicate, nu neapărat dramatice sau violente, cît sugestive pentru hiatusul dintre adulţi (părinţi sau profesori) şi adolescenţi. Esenţială pare a fi aceeaşi neînţelegere a celor mari faţă de cei tineri, dublată şi de lipsa de atenţie. Şi dragostea devine un abuz: părinţii care se sacrifică pentru copii ajung să le reproşeze acestora sacrificiul (observaţie de mare fineţe a autoarei), trezindu-le revolta.
Măjeri pune acest text în cheia filmelor americane despre viaţa de liceu, cu pasaje muzicale şi tipologii (inclusiv etnice). Spectacolul devine pamflet, iar Măjeri foloseşte un comic aproape burlesc pentru a ţine sub control acumularea de tensiuni care va duce în final la violenţă. Show-ul are tuşe ironice irezistibile (excelentă Raluca Păun în rolul femeii de serviciu, o negresă „autentică“) şi o coloană sonoră pe măsură. Una dintre reuşitele majore ale regizorului este faptul că subminează scriitura monologată (formula contemporană în dramaturgie, folosită pînă la epuizare) a Elisei Wilk prin dialogare şi prin dinamizarea spectacolului, spărgînd ritmul monoton. Un aport important la succesul producţiei (reacţia entuziastă a tinerilor spectatori stă mărturie) îl au actorii craioveni, care s-au pliat excelent pe intenţiile regizorale, cu vervă, tuşe caricaturale, ritm, o bună înțelegere a textului şi a viziunii generale, reuşind să se individualizeze şi să funcţioneze ca ansamblu în acelaşi timp. Este vorba de o trupă deja antrenată în limbaje performative care eludează clasica psihologie a teatrului de relaţie şi simbol (în spectacolele lui Bobi Pricop, Profu’ de religie şi Iluzii): Raluca Păun, Marian Politic, Romaniţa Ionescu, Ioana Manciu, Monica Ardeleanu, Alex Calangiu, Ştefan Cepoi, Andrei Ştefănescu, Cătălin Miculeasa, cărora li se adaugă mult mai experimentata Nataşa Raab.
Avioane de hîrtie, producţie UNATC (scenografie: Andreea Bădescu, sunet: Diana David), îl are ca regizor pe Cristi Juncu, un promotor al dramaturgiei Elisei Wilk. Şi aici piesa este bine servită, regizoral şi actoriceşte, într-o formulă minimalistă; practic, este o bună performare textului. Tipologia străinului în şcoală se reia, ca şi diviziunea între dominaţi şi dominatori, doar că cel care vine din afară este, de data aceasta, cel slab. Apar şi motivaţiile dramatice: copii abandonaţi la rude pentru ca părinţii să muncească în străinătate, sărăcie, familii dezintegrate etc. Avioane de hîrtie este un text coagulat în special în jurul cruzimii copiilor: şcoala este un cîmp de bătălie pe care supravieţuieşti. Sau nu. Lumea adolescenţilor este dură şi asta pare că nu înţeleg deloc adulţii. Bine marcat de nişte panouri care sînt table pe care se scriu cu creta diferite repere – de timp, loc, emoţie etc. –, spaţiul auster din spectacol lasă loc pentru evoluţia dinamică a tinerilor actori, bine conduşi de Juncu.
Un al treilea text de Elise Wilk, iHamlet (scenariu scris pentru acest spectacol), este o versiune modernă a situaţiei prinţului danez, tradusă prin relaţia pe care un adolescent o dezvoltă cu părinţii săi după divorţul acestora. Producţia Punctart, în regia Catincăi Drăgănescu, scenografia lui Bogdan Costea şi coregrafia Simonei Deaconescu, explorează universul adolescentului rebel şi confuz prin intermediul noilor media. iHamlet este un spectacol hi tech a cărui miză este tocmai componenta multimedia şi care lasă în plan secund textul şi actorii. Altfel, bine punctat din umbra proiecţiilor de actorii Catrinel Bejenaru, Gabi Costin, Vlad Logigan şi Vlad Pavel, iHamlet propune o formulă de reconfigurare a textelor shakespeariene în context contemporan, prin rescriere şi conectare la cotidian.
Teen Fest s-a dovedit un succes la publicul adolescent, iar Elise Wilk – cea mai lucidă scriitoare de texte pentru tineri.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: Media Studio (sus), Bogdan Dănescu (jos)
