Numerele norocoase ale lui Justin Vernon
Bon Iver, 22, A Million, Jagjaguwar, 2016.
Legenda spune că trei luni de autoexil hibernal într-o cabană de vînătoare din mijlocul unui codru din Wisconsin i-au trebuit lui Justin Vernon pentru a păși de acolo cu un album care, în 2007, chiar a însemnat ceva. For Emma, Forever Ago era folk întunecat, fragil și dramatic, așa cum se face doar în America, bîntuit de falsetto-ul bulversant al vocii lui Vernon. Patru ani mai încolo, în 2011, Bon Iver, Bon Iver suna ca operă a unei trupe — și chiar era, pentru că în conceperea albumului rolul formației lui JV, Bon Iver, fusese cu adevărat important. Sentimentul acela al izolării și depresiei, care săpa adînc în materialul din care fusese manufacturat discul de debut, a dispărut complet în 2011, lăsînd vederii un LP care suna precum cristalul, care avea parte de o producție ireproșabilă și care primea chiar și un Grammy, pentru Best Alternative Music Album, în timp ce autorul lui pleca acasă cu premiul pentru Best New Artist. Pop (cvasi-)baroc, BIBI devenea repede dovada versatilității muzicale a unui artist, Justin Vernon, care nu se sfiise cu un an mai devreme să accepte invitația lui Kanye West pentru a apărea, preț de cîteva piese, pe opulentul My Beautiful Dark Twisted Fantasy.
Zgîrcit cu propria muzică și generos cu activitățile din propriul timp liber (producător, membru al altor formații foarte volatile, precum Gayngs și Volcano Choir etc.), americanul a mai lăsat niște ani să treacă – Bon Iver a hibernat complet între 2012 și 2015 – pînă cînd să lanseze un nou album. 22, A Million a apărut anul acesta, pe 30 septembrie, la label-ul care a editat și primele două discuri Bon Iver, Jagjaguwar, și a surprins pe toată lumea, flirtînd cu numerologia și, mai ales, pedalînd în aria experimentului electronic. Pe undeva, noul album Bon Iver se revendică unei metodologii de care trupeții Animal Collective n-au fost niciodată străini, folosind studioul de înregistrări ca instrument muzical. Abundentele chitare ale lui Bon Iver, Bon Iver au dispărut pentru a face loc sintetizatorului. Un sample dintr un celebru concert al Mahaliei Jackson intervine grațios în refrenele istoriei fluide a opener-ului numit „22 (OVER S∞∞N)“. Loop-urile însoțesc saxofoanele pretutindeni, transformînd soul-ul în freak soul. Tribala „10 d E A T h b R E a s T“ conține și ea un sample, din Stevie Nicks de data aceasta. „Wild heart, wild heart/ I cut you in…“. Numerele se amestecă, beat-urile (aproape) lipsesc și nu le duci dorul, sound-urile accidentale îi dau muzicii un curs sinuos, Vernon însuși devine un predicator bizar, a cărui voce trece printr-o mașină numită Messina: „We’re rising the stairs/ I find God and religions too…“. Paolo Nuttini e, desigur, și el aici, într-o propoziție care leagă povestea de dragoste a lui JV de Dumnezeu. „21 M◊◊N WATER“ începe de la coadă la cap, ca orice legendă satanică despre reverse play: „…ot dias yletinifed ew dnA!“ Muzica e divină, diavolul stă ascuns în numere: „The math ahead/ The math behind it/ It’s moon water“. „8 (circle)“ trimite săgeți către Peter Gabriel – „I’m an Astuary King/ I’ll keep in a cave, your comfort and all/ Unburdened and becoming“ –, în timp ce finalul, „00000 Million“, pune capăt experimentului „I hurry ’bout shame/ And I worry ’bout a worn path / And I wander off / Just to come back home…“
Paul Breazu este jurnalist.
