Aşteptîndu-l pe rege
Dave Eggers, O hologramă pentru rege, traducere de Irina Negrea, Editura Humanitas Fiction, 2016.
Protagonistul romanului, Alan Clay, consultant american aproape falit, divorţat şi avînd în grijă o fată căreia riscă să nu-i mai poată plăti educaţia, nu este doar un bărbat aflat în plină criză existenţială, el este un bărbat „depăşit“ în sensul în care un produs tehnologic nu mai are căutare pe piaţă. Modelul de business pe care îl reprezintă Alan Clay este vetust într-o lume devenită cu adevărat globală şi care funcţionează după noi reguli, reguli încă insuficient cunoscute. (Regizorul Tom Tykwer, care s-a ocupat de ecranizarea altfel foarte fidelă a romanului, deschide filmul cu piesa „Once in a lifetime“ a celor de la Talking Heads, un cîntec despre fatalitatea existenţei.) Plin de datorii şi cu o reputaţie profesională compromisă, Alan Clay se trezeşte în postura de a încheia o mare afacere pentru o mare firmă americană în Arabia Saudită, doar datorită unui atu personal care se dovedeşte a fi, de fapt, un bluf: cîndva, cu mulţi ani în urmă, l-ar fi întîlnit la un cocktail pe prinţ, fiul regelui saudit, iar cei care-l însărcinează cu încheierea acestei afaceri speră ca acest detaliu să le faciliteze accesul la rege, factorul suprem de decizie. Dincolo de responsabilitatea uriaşă de pe umerii săi, această afacere reprezintă o mare, nesperată şi ultimă şansă de reabilitare a vieţii şi carierei lui Alan Clay.
Dar încheierea acestei afaceri are şi o însemnătate politică. Firma americană de IT îşi oferă serviciile (un sistem cu hologramă care să înlesnească şedinţele de afaceri la distanţă) viitorului Oraş al Regelui, un megapolis ce urmează să fie construit în deşert. Deocamdată există doar un sediu de birouri pe malul Mării Roşii la marginea deşertului şi un cort în care echipa de tehnicieni IT americani aşteaptă venirea regelui saudit pentru a face demonstraţia hologramei. Implicaţia politică este dată de o potenţială concurenţă neloială din partea chinezilor care au preluat, la nivel global, frîiele economiei. Alan Clay, de numele căruia deja este legat falimentul unei mari firme americane de biciclete din cauza regulilor de producţie stabilite de chinezi, este urmărit de spectrul unui nou eşec. Este aici imaginea unei economii americane în declin, care nu mai produce bunuri şi nu mai construieşte simboluri, ci oferă altora doar servicii. „În SUA acum nu mai găseşti genul acesta de vis şi năzuinţă; visele se întrupează altundeva“, spune cineva; iar tatăl lui Clay i se plînge la televizor că acum pînă şi podurile din oraşele americane sînt construite de chinezi. Alan Clay nu are, aşadar, de salvat doar propria piele, dar şi onoarea americanilor în această combinaţie de afaceri cu saudiţii bogaţi în petrol şi chinezii cu mînă de lucru ieftină.
Acestea fiind premisele şi pe măsură ce aşteptarea regelui se prelungeşte fără explicaţii decente, romanul capătă o tentă absurdă. Clădirea de birouri devine o replică în cheie business a castelului kafkian – o inaccesibilă corporaţie în deşert, unde neînţelegerea e, de data asta, culturală, nu metafizică. Faptul că regele se lasă aşteptat şi că nu există o dată concretă a venirii sale, altfel mereu anunţate şi plănuite (ziarele consemnează în tot acest timp călătoriile lui inopinate în străinătate), l-a făcut pe cronicarul britanic de la The Telegraph să numească romanul lui Dave Eggers „o capodoperă beckettiană“. Capodoperă n-aş zice că e, dar beckettian, da. S-a spus, de asemenea, că Alan Clay ar fi varianta globalizată a lui William Loman (din Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller), dar la fel de bine ar putea fi invocaţi şi Rabbit Angstrom din tetralogia lui Updike sau Frank Bascombe din trilogia lui Richard Ford (în special din ultimul roman al seriei, Lay of the land, şi din follow-up-ul povestirilor), în sensul elegiei unor bărbaţi învinşi deopotrivă pe plan familiar şi profesional, victime ale jocurilor macroeconomice. Şi în romanul lui Eggers există imaginea unei schimbări profunde a lumii în care omul nu se mai află în centrul ei: „Venise epoca dominaţiei maşinilor asupra omului. Acesta era declinul unei naţiuni şi triumful unor sisteme proiectate să zădărnicească orice contact uman, orice argumentare de la om la om, libertatea de acţiune şi de decizie a persoanei. Majoritatea oamenilor nu voiau să ia decizii. Şi prea mulţi dintre oamenii care puteau lua decizii hotărîseră să le cedeze unor maşini.“
Spuneam că efectul de absurd este provocat mai degrabă de o neînţelegere culturală, dar şi comicul se hrăneşte tot din diferenţele dintre cele două culturi, cea occidentală şi cea orientală, şi nu puţine scene sînt pline de umor, chiar dacă negru, cum este episodul (total deturnat ca semnificaţie în filmul lui Tykwer din cauza încărcăturii politice) în care americanul este cît pe ce să împuşte accidental un arab. Altfel, codurile culturale sînt foarte bine ilustrate de relaţia protagonistului cu cele două femei, o europeancă şi o saudită, ambele în aşteptarea unui bărbat „din afară“. Dave Eggers ne oferă cu subtilitate două scene erotice memorabile într-o oglindă acvatică: prima cu Hanne, daneza sexuală şi accesibilă, dezbrăcată în cadă, unde are loc o masturbare subacvatică; cealaltă cu Zahra, saudita senzuală şi interzisă, devoalată în apa mării, unde are loc un preludiu de asemenea subacvatic (vezi şi fragmentul de mai jos).
Parabolă hi-tech în care regele este la fel de imaterial precum holograma care i se „montează“ în faţă, Dave Eggers construieşte o naraţiune foarte agreabilă folosind multe din temele şi temerile lumii în care trăim.
Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.
Dave EGGERS
O hologramă pentru rege (fragment)
Se uita la ea. Îi vedea capul, părul strîns sus, linia maxilarului dezgolită – mult mai delicată decît îşi imaginase el. Era frumoasă, aşa udă, cu părul negru şi lucios, cu ochi strălucitori. Însă restul corpului ei era sub apă.
– Trebuie să mă bag din nou la fund. Vecinii, şi a arătat din cap spre casele de pe marginea golfului. Ţin să te previn, totuşi. Sînt îmbrăcată ca tine. Cine ne-ar vedea făcînd scufundări ar crede că sîntem doi bărbaţi. Două spinări neacoperite, două costume de baie bărbăteşti. Ai înţeles?
Alan a crezut că înţelesese, dar de fapt nu înţelegea. Nu s-a dumirit decît după ce a băgat capul în apă din nou, privind prin vizor. Atunci, a înţeles. Zahra nu purta sutien. Avea un costum de baie cu dungi albastre, bărbătesc. A rămas fără suflu pe moment. Dumnezeule. Înota în urma ei, vedea picioarele ei lungi, puternice, degetele lungi de la mînă mişcîndu se prin apă, soarele mîngîind-o peste tot, flash-uri explodînd.
S-a întors spre el, zîmbind larg prin vizor, ca şi cum ar fi spus: „Eşti surprins?“ Era conştientă, probabil, de calităţile ei fizice, de faptul că el o plăcea enorm. Pe urmă, s-a răsucit din nou, aferată, arătînd în jos, la miile de peşti şi anemone-de-mare, în cele mai incredibile culori, toate vietăţile acelea marine ţîşnind în sus… Înota după ea, ignorînd peştii şi coralii de dedesubt, ca să vadă în schimb sînii ei, perpendiculari în jos, strălucind, legănîndu-se.
Zahra a încercat să-l facă să înoate lîngă ea, dar el a rămas în spate. Au înotat de-a lungul ţărmului, iar la un moment dat Alan s-a încumetat să o prindă de gleznă, pretinzînd că voia să o facă atentă, să îi arate un peşte-clovn uriaş, dedesubt. A venit lîngă el, l-a prins de braţe strîngîndu-l. În sfîrşit, Alan avea răspunsul. Era sigur. Dar ce să facă mai departe? Erau prea mulţi stimuli, în această apă, sub acest cer, această lumină ca o împletitură de zăbrele mişcîndu-se peste corpul ei strălucitor. Nu văzuse niciodată ceva mai frumos decît şoldurile ei ridicîndu-se şi coborînd, picioarele ei lovind apa, bustul ei gol ondulîndu-se. Zahra a înotat spre larg, oprindu-se acolo unde planşeul mării se adîncea ca o prăpastie de un albastru profund. S-a ridicat la suprafaţă, el a venit după ea…