Un nume: Victor Zilberman

1 februarie 2021
Un nume: Victor Zilberman jpeg

Prima zi în Canada. Cum orașul Montréal este la vreo 50 km de Aeroportul Internațional „Mirabel”, îmi las bagajele în camera de hotel și plec cu un autobuz într-o primă incursiune cu scop precis: găsirea unui apartament de închiriat. Pe strada Sainte-Catherine, intru într-o cafenea, mai mult împins de gerul de afară, decît aspirat de aroma îmbietoare. La masa vecină, văd un client singur care sorbea rar din ceașca de cafea și, surpriză! citea o revistă a diasporei române. Intrăm în vorbă, timid la început, prin cîteva interogații banale și nelipsitele amabilități de circumstanță. Mă invită la masa lui, unde discuția se poartă, mai ales, pe teme sportive. Apoi, generos, îmi plătește cafeaua și mă conduce la stația de metrou din apropiere (McGill), unde îmi oferă și două bilete de călătorie, însoțite de o carte de vizită. Abia perceptibil, prin zgomotul garniturii unui metrou, înregistrez îndemnul amical: „Dacă ai probleme, nu ezita, caută-mă!”.

Era Victor Zilberman, o glorie a boxului amator românesc, de a cărui prietenie mă bucur și acum. Sîntem adesea prezenți la „Centre Bell”, unde au loc marile festine ale boxului de aici, înfocați suporteri ai celebrilor noștri compatrioți, cei care au așezat Montréalul pe harta boxului profesionist mondial.

În prag aniversar, la o vîrstă rotundă, i-am pus cîteva întrebări.  

Cum ai ajuns in sala de box?

Eram un copil hiperactiv, într-o agitație continuă, cu neputință de a-mi găsi locul. Oscilam între fotbal, sportul preferat al copiilor din cartierul bucureștean unde locuiam, și box. Am ales boxul, nu dintr-o pasiune aparte, ci  mai mult din dorința de a deveni lider peste bătăușii mahalalei. În 1963, m-am prezentat la clubul „Viitorul”, unde am fost admis în urma unui test ce nu punea mari probleme. 

Aveai o dotare specială pentru box?

Nu aveam niciuna. Din contră, eram destul de firav, un mînz costeliv în acea herghelie de cai de rasă. Pentru prima dată am boxat la semimuscă. Apoi, cîștigînd în greutate, am trecut prin cîteva categorii succesive. În 1966, am luat titlul național la juniori, iar la prima participare la campionatul național al seniorilor am boxat la ușoară, terminînd pe locul trei. Abia în 1968 aveam să cîștig primul titlu național, la semimijlocie. 

Care a fost prima confruntare internațională?

„Mănușa litoralului”, în 1968, dacă îmi amintesc bine. Am cîștigat, învingîndu-i, printre alții, pe un danez și pe un olandez. A fost o experiență inedită pentru mine. Am participat la multe turnee peste hotare, iar la campionatele europene am luat de două ori medalia de argint. 

La cîte Olimpiade ai participat?

La trei, cele trei „M”, cum îmi place să le numesc: Mexico (1968), München (1972), Montréal (1976). La prima, în Mexic, din păcate, am părăsit competiția destul de repede. În anul următor, la europene, la București, mi-am luat o revanșă de orgoliu, învingîndu-l pe campionul olimpic din Mexic. La a doua, în Germania, mi-am fracturat mîna in meciul cu un portorican, am făcut tot ce am putut, dar decizia i-a fost favorabilă. La a treia, în Canada, am reușit să urc pentru prima dată pe podiumul olimpic, luînd medalia de bronz.  Îmi amintesc cu emoție cum am părăsit „Satul Olimpic”, lăsînd medalia în camera pe care o împărțeam cu Costică Dafinoiu. Nu a fost nimic premeditat, a fost o decizie de moment, decizie  pe care nu am regretat-o niciodată. Bineînțeles că mi-a fost retrasă cetățenia română, iar familia mea a trebuit să suporte consecințele. Țara de adopție mi-a întins o mînă. Mulțumesc, Canada! 

Ai avut și decepții?

Cine n-a avut?  Anul 1973 a fost un an negru pentru mine. Tăciune stins!  În loc să mă bucur de succesele acumulate, atîtea cîte erau,  m-am pomenit într-o fundătura din care nu știam cum să mai ies.

Ce s-a întîmplat?

Mi-a venit iubita la hotelul sportivilor din incinta „Centrului 23 August”, unde era cantonat lotul de box al României în acel an. Cavaler, am invitat-o la mine în cameră (rîde!), iar portarul m-a pîrît și consecința a fost drastică: excluderea din lotul național! Cu musca pe căciulă, rătăcit într-un labirint al indeciziei, hotărăsc, totuși, să părăsesc clubul „Steaua”, unde boxam de ani buni. Ceva scîrția! Suspendat, decepționat, fără antrenor, am trecut la clubul „Rapid” unde m-am pus din nou pe treabă. Singur, nespus de singur – eu, mare iubitor de anturaj – , am luat-o de la capăt. Luni de zile am boxat numai la sac, nu de puține ori cu propria-mi umbră. Izolat, fără speranțe într-un reviriment, eram des vizitat de gîndul renunțării la box dar, cum altceva nu știam să fac, am perseverat, nu aveam altă cale. Un avantaj pentru mine a fost și venirea antrenorului Marcu Spacov la „Rapid”, poate singurul dintre cei mari care mă aprecia. Rezultatul nu s-a lăsat așteptat: am cîștigat titlul național!

                   

img189 1 jpg jpeg

Cum te-ai descurcat în acele triste vremuri?

În general, am dus o viață modestă. Nu am avut probleme materiale deosebite, deoarece locuiam cu părinții mei. Eram destul de strîmtorat, dar nu-mi refuzam o ieșire cu prietenii la o bere, la restaurantele „Berlin” sau „Athénée Palace”. Ba chiar destule party-uri cu grupul meu de amici, mulți dintre ei sportivi consacrați. Apropo de premii: la cîștigarea unui titlu de campion național, nu mai rețin anul, am primit  trei metri de stofă pentru un costum de haine. L-am scos cu greu de la croitor – cunoscutul atelier de croitorie de pe Calea Victoriei, de lîngă Miliția Capitalei – , din lipsa banilor. Asta da recompensă pentru un campion!

Care era atmosfera în echipele din care ai făcut parte?

În general, bună. Mai erau mici răbufniri de orgoliu care se aplanau repede. În ce mă privește, eram conștient de o ușoară inadaptabilitate – mahalaua, bat-o! – , un spirit nonconformist, nu de puține ori agresiv verbal dar, prin umor, de care nu duceam lipsă, încercam să evit posibile conflicte. Cu timpul, m-am dezbărat de multe dintre aceste „neajunsuri”, iar inserția în social s-a produs firesc, fără turbulențe. Mergeam la spectacole, filme, iubeam femeile frumoase (oh, vremuri!), participam la ceaiuri dansante – cîteva dintre puținele libertăți permise în cenușiul acelor vremuri.

După „bronzul” de la Montréal (aveai 28 de ani) nu te-a interesat continuarea activității pugilistice, ca profesionist activ sau ca antrenor la un club canadian?

Departe de mine ispita revenirii în ring. Mă gîndeam, totuși, să trec la antrenorat. În acest sens am discutat cu prietenul Adrian Teodorescu, un fost boxeur român, care avea un club privat de box în Toronto. Am părăsit cu inima îndoită Montréalul, de care mă atașasem, stabilindu-mă pentru o scurtă perioadă de timp în provincia Ontario, la Toronto. Adrian era la o cotă profesională ridicată în Canada, la acea vreme ocupîndu-se de pregătirea lui Lennox Lewis, care va deveni campion olimpic la Seul (1988). Am rămas puțin timp alături de Adrian. Ceva n-a mers!

Bănuiesc că o reorientare profesională devenise o urgență pentru tine.

A fost una dintre primele probleme pe care mi le-am pus la rămînerea în Canada: din ce voi trăi? Cum resursele financiare erau minime, am optat pentru o meserie (tehnician optometrist) îndrumat de un bun prieten român, meseriaș în această breaslă, ajuns aici cu mult înaintea mea. Am practicat-o pînă am ieșit la pensie.

De aici, din Montréal, urmărești starea boxului românesc?

Bineînțeles! Urmăresc totul și mă bucură succesele pugiliștilor români, indiferent de cluburile unde sînt legitimați, din țară sau din străinătate. Păstrez strînse legături cu foștii mei colegi: Alec Năstac (My best friend!), Costică Dafinoiu, Simion Cuțov, Mircea Șimon și mulți alții. După Revoluție, mi-am redobîndit cetățenia română. De altfel, am revenit de cîteva ori in țară, dupa 1990, cu dese vizite la un cimitir bucureștean, într-o pioasă reculegere la mormîntul mamei mele. De fiecare dată, mi-am revăzut cu bucurie prietenii, locurile pe unde am copilărit și, de ce nu, fostele iubite. 

Privind retrospectiv, ești mulțumit de cariera ta în box?

Las pe alții să-mi evalueze rezultatele. Am fost de opt ori campion national, de două ori vicecampion european și participant la cele trei Olimpiade menționate mai sus. Destinul mi-a dat destule uppercut-uri, bine că nu m-a făcut knockout!

În general, sînt mulțumit. Este lungul și anevoiosul drum al unui copil sărac, dintr-o mahala bucureșteană, pînă pe podiumul olimpic pe care am urcat la Montréal. E mult, e puțin, atît am putut!

a consemnat Emil BELU

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Adevarul.ro

image
Cine este News Daddy, tiktokerul care a anunțat atentatul asupra lui Trump de la „Beach, Please”. Dylan Page: „Nu e o glumă, se întâmplă chiar acum” VIDEO
Dylan Page, un creator de conținut pe Tik Tok, cu peste 11 milioane de urmăritori, a fost primul care a anunțat tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump. TikTok-erul se afla la festivalul „Beach, Please”, când a publicat știrea.
image
Tentativa de asasinat asupra lui Trump. Mișcarea salvatoare pe care a făcut-o fostul președinte chiar înainte ca glonțul să îl lovească FOTO VIDEO
Imaginile și informațiile despre tentativa de asasinare asupra lui Donald Trup, continuă să șocheze. O nouă înregistrare video arată mișcarea salvatoare pe care Donald Trump a făcut-o chiar în momentul în care un glonț a trecut pe lângă capul fostului președinte la mitingul din Butler, Pennsylvania.
image
Cum salvăm, pe caniculă, legumele din grădini și solarii. Fermier: „Se coace și roșia cât nuca, e de speriat”
Temperaturile de cuptor din ultimele zile pun la grea încercare și culturile din grădini și solarii. Legumicultori cu experiență spun ce putem face pentru a salva pe caniculă din munca de câteva luni și a ne bucura de legume din grădina proprie.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.