Stadiile durerii
Un cititor m-a acuzat că scriu ferpare premature pentru New Orleans. Oraşul n-a murit, crede el, o să-l facem la loc. OK, asta cred şi eu. Marţea. Luni mi-a venit să plîng. Miercuri, mi s-a pus pata pe toţi, de la Bush şi pînă la cititorul meu. Joi, am fost toate trei la un loc: trist, încăpăţînat şi mînios. Şi tot aşa, iar şi iar, zi după zi, stările sufleteşti mi se schimbă deodată cu stările sufleteşti ale altora, uneori în rezonanţă, alteori nu. Ceea ce nu se schimbă este schimbarea însăşi, dar - ca să fiu complet cinstit - asta nici nu mai contează. Dacă te întorci la New Orleans, trebuie să gîndeşti pozitiv şi să te lupţi ca un leu să aduci oraşul înapoi. Dacă nu te întorci, tot trebuie să gîndeşti pozitiv, dar la viitorul tău. Nu are nici un rost să te complaci în stările astea schimbătoare, că oricum se schimbă. Tot ce trebuie să faci este să te gîndeşti cum să faci ce ai de făcut. Pentru un timp, totul nu va fi decît detalii tehnice. Nevoile absolute sînt: informaţie corectă şi o idee oarecare despre cum o să arate viitorul. Pe prima e greu s-o discerni, dar nu imposibil, dacă ştii cum să navighezi printre diferitele tipuri de media, de la reţelele de televiziune la zvonistica e-mediatică a e-mail-ului, a telefoanelor şi a lui "am auzit eu". Cu partea a doua e ceva mai greu, pentru că există mai multe viitoruri: al tău, al cartierului tău şi al oraşului tău. Dacă te poţi gîndi la toate trei ca la un singur lucru, e bine. Mai e greu şi pentru că nimeni nu s-a gîndit pînă acum la viitor, cu excepţia momentelor de Mardi Gras sau Jazz Fest, sau atunci cînd cineva din alt oraş era pe bune uimit de faptul că eşti din New Orleans. Pentru cei din afară, şi includ aici şi mass-media naţionale, nu există Uptown, Treme, Ninth Ward, centrul, Bywater, Marigny şi French Quarter (mă rog, French Quarter poate există): există un singur loc numit New Orleans. Înainte de uragan, acest "New Orleans" era un loc destul de atractiv pentru a aduce turişti în oraş. Turiştii veneau pentru istoria colorată a piraţilor, pentru jazz şi pentru cartierul felinarelor roşii, pentru arhitectura veche, pentru muzica bogată, pentru fructele de mare condimentate, pentru voodoo, pentru traseele cu fantome şi barurile deschise 24 din 24, toate lucruri reale cu rădăcini în legendă. După uragan, un nou "New Orleans" a apărut pe hartă, un New Orleans al oamenilor săraci locuind în zone inundabile, mase imense de oameni săraci, bolnavi lăsaţi fără nici o îngrijire, autorităţi inepte şi criminali. Între aceste New Orleans-uri de dinainte şi de după furtună există pe hartă un loc gol care va trebui umplut de oamenii care reconstruiesc. New Orleans are nevoie de legendele lui şi de misterele lui pentru a-şi aduce înapoi turiştii, cea mai mare sursă de venituri a oraşului, dar turiştii nu vor veni dintr-o dată. New Orleans-ul va trebui să se reinventeze pe baza unui alt fel de economie. E momentul să ne întrebăm: New Orleans-ul viitorului va fi un oraş pentru neworleansieni sau pentru turişti? O să fie un imens Mardi Gras sau o să fie un loc cuminte precum - să spunem - Portland, cu o infrastructură decentă şi un guvern responsabil? Dar poate că şi asta e o întrebare prematură şi un alt ascultător mă va lua la rost.
