San Francisco

San Francisco este un oraş pentru uzul cetăţeanului. Are parcuri, piste pentru biciclete, muzee şi cafenele. Pietonii merg pe jos de plăcere, nu fiindcă se tem pentru viaţa lor. Talmeş-balmeşul de case victoriene, ca de păpuşi, frumuşele, cu elementele de detaliu proaspăt vopsite, lasă pe alocuri ochiului privelişti cultivate anume întru înălţarea spiritului. Aerul este pururi proaspăt, pentru că Oceanul Pacific şi Golful îşi macină reciproc curenţii, aruncîndu-ţi în faţă prospeţime şi, din cînd în cînd, aromă de cafea proaspăt prăjită, usturoi şi mirodenii. La malul oceanului miroase a eucalipt şi a salvie. Mulţi pedestraşi nu umblă ca tot omul, ci aleargă în pas uşor, pieptiş, la deal, împroşcînd în urmă-le o sudoare entuziastă şi lăsînd vederii coapse de oţel pe sub şorturi. Festivalul Mîndriei Coapselor are loc imediat după Festivalul Mîndriei de a fi Gay, care urmează după Festivalul Mîndriei Locuinţelor, care atrage mii de fuduli proprietari de case care au plătit peste două milioane de dolari pentru camera lor cu vedere la mare. Din China Town pînă în Haight sînt, zi de zi, festivaluri şi pieţe de produse organice. În orice moment auzi în aer un acord de chitară şi sfîrîitul kebabului, dai peste mari reduceri de preţuri şi, uneori, peste protestatarul în pielea goală care flutură un afiş pe care scrie "Bush a minţit". Nici o piersică neorganică nu are voie să intre pe aceste pieţe, iar mostrele "de gust" îţi sînt înmînate cu mărinimie de către tipi joviali, cu bărbi albe, care poartă cu toţii numele de Mr. Natural. Pe Nob Hill şi la Marina, torente de espresso curg pe marginea străzilor şi saloanele de băi îi prind pe trecătorii cafeinizaţi şi le modelează şi le frămîntă trupurile cu substanţe edenice, în timp ce le rînduiesc aurele scălîmbe şi le aliniază chakrele răvăşite. Mătăsuri chinezeşti şi şaluri peruviene măiastru ţesute potopesc din magazine. Totul în San Francisco este pentru beneficiul şi bunăstarea locuitorilor lui, chiar şi crîngurile împarfumate din Golden Gate Park, unde cei fără de adăpost îşi rînduiesc bucolicele hogeacuri. Sînt mulţi cei fără de adăpost, dar poate că Terminator va termina şi cu asta. Majoritatea muzeelor de artă ultramodernă sînt deja la locul lor, dar unul încă şi mai modern, gigantic, se află în construcţie. De fapt, se construieşte pretutindeni, dar se face cu grijă, la adăpostul plaselor care absorb zgomotele. Muncitorii folosesc ferăstraie cu surdină şi ciocane căptuşite cu catifea, ca să nu tulbure vecinii. San Francisco e un oraş liniştit: sunetele se propagă peste dealuri, aşa că nimeni nu vorbeşte urît, pentru că orice înjurătură poate fi auzită. Nici edilii din San Francisco nu agreează limbajul sau atitudinea agresivă şi, de asemenea, nu fac afaceri cu cei care poluează sau cu cei care plătesc angajaţilor salarii de mizerie. Localnicii sînt mîndri de oraşul lor, şi pe bună dreptate, deşi sînt puţin neliniştiţi de milioanele de dolari pe care le cheltuiesc pe credit şi tind să fie un pic cam bruşti şi uneori mîrlani la volan şi cînd se deplasează. Unii îşi utilizează coapsele de oţel pentru a se sugruma între ei.