Adaptați pentru viitor. Etica și estetica fericirii postmoderne

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Adaptați pentru viitor  Etica și estetica fericirii postmoderne jpeg

Similar concepției larg împărtășite în Grecia Antică și, în special, filosofiei lui Aristotel, fericirea (eudaimonia) este produsul dintre valorile, credințele și gîndurile noastre despre bine și frumos, dintre ce înseamnă viață bună pentru fiecare dintre noi și experiența estetică a vieții trăite, este rezultatul aprecierii noastre subiective, al manierei concrete în care gîndim și simțim că trăim sau că am trăit bine și frumos. Prin urmare, nu este posibil să fim fericiți fără să fim buni, nu putem să fim cu adevărat fericiți fără să părem buni, fără să devenim frumoși, fără să fim frumoși. Fericirea rezultată astfel exprimă reușita împreunării dintre esență și aparență, dintre bine și frumos. Este produsul înfloririi și desăvîrșirii noastre în viață. Este și ne reprezintă propria noastră creație, o operă de artă despre cum ne imaginăm și cum experimentăm ce înseamnă viață bună și frumoasă. Căci, așa cum spune Plotin, „Frumusețea este strălucirea Binelui”, formulă pe care autorul o traduce prin „Frumosul este taina Binelui” și „Binele înseamnă mai mult decît Frumosul”.

Această concepție filosofică despre eudaimonie se regăsește astăzi în ceea ce putem numi „Teoria fericirii”, care ne arată cum putem să ne construim, să ne remodelăm și să ne sporim semnificativ, într-o manieră rațională, riguroasă, științifică, atît fericirea generală, privită ca satisfacție cu viața, cît și cea de moment (fericirea hedonică).

Fericirea noastră este indisolubil legată de epoca în care trăim. Prin urmare, astăzi, în epoca postmodernă, dacă privim postmodernismul ca modernitate care continuă să se modernizeze pe sine, fericirea este o construcție fluidă, un ecosistem care se modernizează continuu pe sine, accesibil fiecăruia dintre noi, cu condiția să ne dorim progresul continuu, să vrem să ne îmbunătățim ca ființe umane, ca experiențe de viață trăite. Și asta pentru că fericirea nu trebuie privită simplist, doar ca o diversitate de stări subiective de bine, ci într-un mod riguros, în profunzime, ca un mix specific pentru fiecare dintre noi de talente și capacități, de scopuri personale, unice și autentice, derivate din idealurile și valorile pe care le împărtășim și prin care atribuim sens și semnificație existenței. În teoria fericirii postmoderne descoperim nu doar plăsmuirea și înfăptuirea binelui, ca ideal de viață, ci și frumusețea științei, a raționalității, atît partea metaforică a eticii, cît și partea etică a esteticii.

Fericirea ne arată cum să devenim eroi ai propriei noastre vieți, ce înseamnă și cum să fim cu adevărat niște eroi buni și frumoși. Ne spune povestea micului zeu, ca erou al propriei vieți înzestrat cu tot ceea ce are nevoie, se autocreează și se repovestește continuu în planuri succesive de „luptă cu răul”, pline de simboluri și sensuri ascunse, pentru ca, în cele din urmă, binele să învingă, eroul să triumfe.

Fericirea este anticamera evoluției noastre. Prin urmare, atît construcția în sine a acesteia (fericirea în acțiune), cît și contemplarea progresului de etapă și aprecierea și bucuria fluidă a desăvîrșirii planului rațional de viață bună reprezintă condiții sine qua non pentru evoluția în plan individual, pentru a fi bine pregătiți și bine echipați pentru viitor. Mai bine adaptați pentru viitor.

În același timp, fericirea este o alegere. Iar din această perspectivă, fericirea devine un produs actual, modern, întrucît optimismul este un produs modern. Potrivit lui Kierkegaard, definiția pesimismului modern constă în necesitatea alegerii. Drept urmare, optimismul înseamnă să ne luptăm și să învingem dizarmonia, pesimismul. Alegerea optimismului înseamnă să ne asumăm autonomia, raționalitatea și voința, rolul de mici zei, creatori de viață bună și frumoasă. Alegerea optimismului înseamnă alegerea fericirii, înseamnă alegerea stării de etapă și a echipamentului adecvate pentru noi adaptări superioare, pentru progresul continuu, pentru îmbunătățirea de sine și înflorirea ca ființe umane. Alegerea optimismului înseamnă, dincolo de a învăța să-l practicăm cît mai riguros cu putință (ca metodă), să reușim să ne îmbunătățim atitudinea generală față de viață, diversitatea modurilor prin care ne raportăm la propria noastră existență. Căci, așa cum sugerează Leibniz, chiar dacă viața ne demonstrează că lucrurile merg așa rău, totuși ele merg cum nu se poate mai bine (G.W. Leibniz, Eseuri de teodicee, Iași, Polirom, 1997).

Pesimismul și optimismul sînt constructe culturale care exprimă forme și conținuturi concrete de abordare și de consum ale existenței. Din acest motiv, optimismul și pesimismul, la fel ca fericirea, sînt legate de specificul epocii în care trăim. De pildă, în Grecia Antică, pesimismul nu exista încă, deci nu se putea vorbi despre optimism (vezi Vladimir Jankélévitch, Curs de filosofie morală, Iași, Editura Polirom, 2011). Privite într-o perspectivă culturală simplificată, pesimismul și optimismul sînt constructe care exprimă însăși diferența dintre a exista și a trăi. Dar să nu uităm nici o clipă că optimismul n-ar exista dacă n-ar exista pesimismul. Iar fericirea înseamnă a trăi, nu a exista...

p22 wc jpg jpeg

Valorile și lumea emoțiilor noastre

De la Seneca știm că realizarea de sine, valorificarea potențialului nostru uman, înseamnă nu numai să ne dezvoltăm capacitatea de a ne controla și direcționa propriile emoții, ci și, mai ales, faptul că le vom trăi, le vom experimenta într-un mod foarte diferit, uneori chiar contrar față de cum le cunoaștem în mod obișnuit (Margaret R. Graver, Stoicism and Emotion, Chicago, The University of Chicago Press, 2007). În scrisoarea 59 adresată lui Lucilius, Seneca vorbește despre diferența dintre plăcerea ca viciu care, în exces, se transformă în opusul ei, fiind trăită ca durere, și bucuria sufletească, ce nu are sfîrșit și nici nu se transformă în contrariul ei, care se hrănește din sine, se bizuie pe sine și pe puterile și capacitățile sinelui nostru, fiind o emoție-resursă care se autocreează (Seneca, Scrisori către Lucilius, București, Editura Humanitas, 2020).

În epoca noastră, știm că cea mai mare parte din emoțiile pe care le experimentăm sînt determinate de gîndurile și credințele noastre, de stilul în care gîndim. Iar stilul în care gîndim, mai rațional sau mai irațional, mai autonom sau mai heteronom, mai sacru sau mai laic, mai individualist sau mai colectivist, este structurat de valorile și idealurile noastre, de ceea ce este important și dezirabil în viață pentru fiecare dintre noi. Carevasăzică, valorile și emoțiile noastre sînt indisolubil legate, alcătuind o lume în sine coerentă și unitară. O simplă părere despre ceva sau despre cineva ne poate declanșa, în anumite circumstanțe, trăirea unor emoții specifice. Și asta pentru că evaluarea noastră despre ceva că poate fi bun sau rău – ceea ce ne declanșează trăirea unor emoții pozitive, de bucurie sau, dimpotrivă, de supărare sau frustrare – este determinată de cît de valoros, important este acel ceva pentru noi înșine, în general vorbind. Prin urmare, cînd am pierdut ceva important pentru noi înșine sîntem frustrați și supărați, iar cînd acel ceva este lipsit de importanță nu-i acordăm prea multă atenție, nu ne afectează prea tare.

Valorile pe care le împărtășim și pe care ni le-am format în trecut ne predispun să trăim într-o lume emoțională individuală coerentă, unică, cu totul specială, doar pentru noi înșine. Iar dacă ne dorim să avem o perspectivă diferită asupra lumii noastre subiective, asupra fericirii experimentate prin prisma emoțiilor trăite individual, este necesar să mergem la cauză, să ne remodelăm valorile și idealurile. Și asta pentru că fericirea, privită ca experiență emoțională a vieții trăite, este determinată, în cea mai mare măsură, de valorile noastre. Iată de ce nu este deloc întîmplător faptul că valorile epocii noastre sînt legate de autonomie și de raționalitate, valori care ne permit îmbunătățirea de sine și progresul continuu ca indivizi. Autonomia nu este posibilă fără stăpînirea emoțiilor, iar controlul emoțiilor nu poate fi realizat fără să utilizăm instrumentul rațiunii în formarea credințelor și judecăților noastre.

În același timp, toate aceste valori care ne permit astăzi să ne asumăm pe deplin rolul de „mic zeu” dedicat cunoașterii de sine și a lumii în care trăim, să ne propunem scopuri și finalități îndrăznețe, sînt strîns legate între ele, alcătuind un ecosistem ce cuprinde toate relațiile noastre cu ceilalți, un întreg pe care-l numim etica. Este ceea ce Sfîntul Augustin, pe pragul dintre Antichitate și Evul Mediu timpuriu, formula prin celebra sintagmă „e în noi ceva mai adînc decît noi înșine”. Numai că divinitatea din epoca veche este astăzi substituită cu o alta, în care, firește, ne putem căuta și găsi propria individualitate, în raport cu care ne definim propria identitate. Este vorba despre descoperirea mea în Celălalt. Chiar am putea spune că lumea noastră este Celălalt, că individualitatea și identitatea noastră, „alteritatea” noastră sînt fundamentate de Celălalt. Un Celălalt pe care-l cunoaștem, așa cum ne arată Emmanuel Lévinas, înainte de a ne folosi rațiunea și de a ne forma propriile opinii, credințe și judecăți despre el. În consecință, fiecare dintre noi are o datorie morală față de Celălalt, datorie pe care, așa cum remarca Lévinas, nu o vom putea satisface pe deplin vreodată, pentru că Celălalt este infinit, pentru că relația noastră cu el este cea a infinitului. Este despre cum putem să construim o lume mai bună, împreună cu el, pentru el și, prin el, pentru noi înșine. O astfel de postură în fața Celuilalt, trainic ancorată în valorile umanității, ne remodelează gîndurile, credințele și judecățile, ne transformă trăirile și emoțiile. Ne dezvăluie o formă supremă, fascinantă și sublimă de fericire.

Iată de ce nu este întîmplător faptul că în relațiile de iubire și prietenie vom putea găsi sursele infinite, inepuizabile de fericire...

***

În finalul cărții Sapiens, Harari se întreabă retoric: „Ce poate fi mai periculos decît niște zei nemulțumiți și iresponsabili care nu știu ce vor?” (Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, Iași, Editura Polirom, 2017). Și iată cum această întrebare, prin simpla ei rostire, dă naștere în imaginarul nostru individual nenumăratelor scenarii pesimiste de evoluție viitoare. Nu face altceva decît să ne aprindă o imaginație care se hrănește din răul actual și potențial al unei viitoare umanități dominate de un individualism feroce. Oare nu este prea puțin pentru omul de astăzi capabil să se îmbunătățească pe sine, care-și asumă autonomia, rolul de mic zeu, prin raționalitate și voință? Pentru că, dacă este așa, nu putem să nu ne întrebăm și cum ar arăta lumea noastră dacă, într-adevăr, am fi niște zei fericiți și responsabili, care știu ce vor.

Dorin Bodea este doctor în economie. Cea mai recentă carte publicată este Micul zeu și viitorul muncii în panteonul fericirii (Editura Result, 2019).

Foto: wikimedia commons

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Adevarul.ro

image
Cele 9 alimente pe care persoanele de peste 40 de ani ar trebui să le mănânce pentru a evita Sindromul Metabolic
Sindromul metabolic este un grup de afecțiuni care apar împreună, crescând riscul de boli de inimă, accident vascular cerebral și diabet de tip 2. Iată care sunt cele 9 alimente pe care persoanele de peste 40 de ani ar trebui să le mănânce pentru a evita această boală.
image
Trei marmote filmate cum stau cu burta la soare și se joacă în iarbă VIDEO
Trei marmote au fost filmate în timp ce stau cu burta la soare și se joacă în iarbă, la Ocolul Silvic Vidraru din cadrul Romsilva.
image
Înghețata cu aromă de țuică de prune sau colivă: „La parastase, punem pahare individuale cu înghețată de colivă. Sunt și mulți curioși”
Ați încercat vreodată înghețata de colivă, de țuică de prune, bere neagră, ghimbir sau muștar? Toate acestea sunt creația unui producător de înghețată din București.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.