Adaptați pentru viitor. Etica și estetica fericirii postmoderne

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Adaptați pentru viitor  Etica și estetica fericirii postmoderne jpeg

Similar concepției larg împărtășite în Grecia Antică și, în special, filosofiei lui Aristotel, fericirea (eudaimonia) este produsul dintre valorile, credințele și gîndurile noastre despre bine și frumos, dintre ce înseamnă viață bună pentru fiecare dintre noi și experiența estetică a vieții trăite, este rezultatul aprecierii noastre subiective, al manierei concrete în care gîndim și simțim că trăim sau că am trăit bine și frumos. Prin urmare, nu este posibil să fim fericiți fără să fim buni, nu putem să fim cu adevărat fericiți fără să părem buni, fără să devenim frumoși, fără să fim frumoși. Fericirea rezultată astfel exprimă reușita împreunării dintre esență și aparență, dintre bine și frumos. Este produsul înfloririi și desăvîrșirii noastre în viață. Este și ne reprezintă propria noastră creație, o operă de artă despre cum ne imaginăm și cum experimentăm ce înseamnă viață bună și frumoasă. Căci, așa cum spune Plotin, „Frumusețea este strălucirea Binelui”, formulă pe care autorul o traduce prin „Frumosul este taina Binelui” și „Binele înseamnă mai mult decît Frumosul”.

Această concepție filosofică despre eudaimonie se regăsește astăzi în ceea ce putem numi „Teoria fericirii”, care ne arată cum putem să ne construim, să ne remodelăm și să ne sporim semnificativ, într-o manieră rațională, riguroasă, științifică, atît fericirea generală, privită ca satisfacție cu viața, cît și cea de moment (fericirea hedonică).

Fericirea noastră este indisolubil legată de epoca în care trăim. Prin urmare, astăzi, în epoca postmodernă, dacă privim postmodernismul ca modernitate care continuă să se modernizeze pe sine, fericirea este o construcție fluidă, un ecosistem care se modernizează continuu pe sine, accesibil fiecăruia dintre noi, cu condiția să ne dorim progresul continuu, să vrem să ne îmbunătățim ca ființe umane, ca experiențe de viață trăite. Și asta pentru că fericirea nu trebuie privită simplist, doar ca o diversitate de stări subiective de bine, ci într-un mod riguros, în profunzime, ca un mix specific pentru fiecare dintre noi de talente și capacități, de scopuri personale, unice și autentice, derivate din idealurile și valorile pe care le împărtășim și prin care atribuim sens și semnificație existenței. În teoria fericirii postmoderne descoperim nu doar plăsmuirea și înfăptuirea binelui, ca ideal de viață, ci și frumusețea științei, a raționalității, atît partea metaforică a eticii, cît și partea etică a esteticii.

Fericirea ne arată cum să devenim eroi ai propriei noastre vieți, ce înseamnă și cum să fim cu adevărat niște eroi buni și frumoși. Ne spune povestea micului zeu, ca erou al propriei vieți înzestrat cu tot ceea ce are nevoie, se autocreează și se repovestește continuu în planuri succesive de „luptă cu răul”, pline de simboluri și sensuri ascunse, pentru ca, în cele din urmă, binele să învingă, eroul să triumfe.

Fericirea este anticamera evoluției noastre. Prin urmare, atît construcția în sine a acesteia (fericirea în acțiune), cît și contemplarea progresului de etapă și aprecierea și bucuria fluidă a desăvîrșirii planului rațional de viață bună reprezintă condiții sine qua non pentru evoluția în plan individual, pentru a fi bine pregătiți și bine echipați pentru viitor. Mai bine adaptați pentru viitor.

În același timp, fericirea este o alegere. Iar din această perspectivă, fericirea devine un produs actual, modern, întrucît optimismul este un produs modern. Potrivit lui Kierkegaard, definiția pesimismului modern constă în necesitatea alegerii. Drept urmare, optimismul înseamnă să ne luptăm și să învingem dizarmonia, pesimismul. Alegerea optimismului înseamnă să ne asumăm autonomia, raționalitatea și voința, rolul de mici zei, creatori de viață bună și frumoasă. Alegerea optimismului înseamnă alegerea fericirii, înseamnă alegerea stării de etapă și a echipamentului adecvate pentru noi adaptări superioare, pentru progresul continuu, pentru îmbunătățirea de sine și înflorirea ca ființe umane. Alegerea optimismului înseamnă, dincolo de a învăța să-l practicăm cît mai riguros cu putință (ca metodă), să reușim să ne îmbunătățim atitudinea generală față de viață, diversitatea modurilor prin care ne raportăm la propria noastră existență. Căci, așa cum sugerează Leibniz, chiar dacă viața ne demonstrează că lucrurile merg așa rău, totuși ele merg cum nu se poate mai bine (G.W. Leibniz, Eseuri de teodicee, Iași, Polirom, 1997).

Pesimismul și optimismul sînt constructe culturale care exprimă forme și conținuturi concrete de abordare și de consum ale existenței. Din acest motiv, optimismul și pesimismul, la fel ca fericirea, sînt legate de specificul epocii în care trăim. De pildă, în Grecia Antică, pesimismul nu exista încă, deci nu se putea vorbi despre optimism (vezi Vladimir Jankélévitch, Curs de filosofie morală, Iași, Editura Polirom, 2011). Privite într-o perspectivă culturală simplificată, pesimismul și optimismul sînt constructe care exprimă însăși diferența dintre a exista și a trăi. Dar să nu uităm nici o clipă că optimismul n-ar exista dacă n-ar exista pesimismul. Iar fericirea înseamnă a trăi, nu a exista...

p22 wc jpg jpeg

Valorile și lumea emoțiilor noastre

De la Seneca știm că realizarea de sine, valorificarea potențialului nostru uman, înseamnă nu numai să ne dezvoltăm capacitatea de a ne controla și direcționa propriile emoții, ci și, mai ales, faptul că le vom trăi, le vom experimenta într-un mod foarte diferit, uneori chiar contrar față de cum le cunoaștem în mod obișnuit (Margaret R. Graver, Stoicism and Emotion, Chicago, The University of Chicago Press, 2007). În scrisoarea 59 adresată lui Lucilius, Seneca vorbește despre diferența dintre plăcerea ca viciu care, în exces, se transformă în opusul ei, fiind trăită ca durere, și bucuria sufletească, ce nu are sfîrșit și nici nu se transformă în contrariul ei, care se hrănește din sine, se bizuie pe sine și pe puterile și capacitățile sinelui nostru, fiind o emoție-resursă care se autocreează (Seneca, Scrisori către Lucilius, București, Editura Humanitas, 2020).

În epoca noastră, știm că cea mai mare parte din emoțiile pe care le experimentăm sînt determinate de gîndurile și credințele noastre, de stilul în care gîndim. Iar stilul în care gîndim, mai rațional sau mai irațional, mai autonom sau mai heteronom, mai sacru sau mai laic, mai individualist sau mai colectivist, este structurat de valorile și idealurile noastre, de ceea ce este important și dezirabil în viață pentru fiecare dintre noi. Carevasăzică, valorile și emoțiile noastre sînt indisolubil legate, alcătuind o lume în sine coerentă și unitară. O simplă părere despre ceva sau despre cineva ne poate declanșa, în anumite circumstanțe, trăirea unor emoții specifice. Și asta pentru că evaluarea noastră despre ceva că poate fi bun sau rău – ceea ce ne declanșează trăirea unor emoții pozitive, de bucurie sau, dimpotrivă, de supărare sau frustrare – este determinată de cît de valoros, important este acel ceva pentru noi înșine, în general vorbind. Prin urmare, cînd am pierdut ceva important pentru noi înșine sîntem frustrați și supărați, iar cînd acel ceva este lipsit de importanță nu-i acordăm prea multă atenție, nu ne afectează prea tare.

Valorile pe care le împărtășim și pe care ni le-am format în trecut ne predispun să trăim într-o lume emoțională individuală coerentă, unică, cu totul specială, doar pentru noi înșine. Iar dacă ne dorim să avem o perspectivă diferită asupra lumii noastre subiective, asupra fericirii experimentate prin prisma emoțiilor trăite individual, este necesar să mergem la cauză, să ne remodelăm valorile și idealurile. Și asta pentru că fericirea, privită ca experiență emoțională a vieții trăite, este determinată, în cea mai mare măsură, de valorile noastre. Iată de ce nu este deloc întîmplător faptul că valorile epocii noastre sînt legate de autonomie și de raționalitate, valori care ne permit îmbunătățirea de sine și progresul continuu ca indivizi. Autonomia nu este posibilă fără stăpînirea emoțiilor, iar controlul emoțiilor nu poate fi realizat fără să utilizăm instrumentul rațiunii în formarea credințelor și judecăților noastre.

În același timp, toate aceste valori care ne permit astăzi să ne asumăm pe deplin rolul de „mic zeu” dedicat cunoașterii de sine și a lumii în care trăim, să ne propunem scopuri și finalități îndrăznețe, sînt strîns legate între ele, alcătuind un ecosistem ce cuprinde toate relațiile noastre cu ceilalți, un întreg pe care-l numim etica. Este ceea ce Sfîntul Augustin, pe pragul dintre Antichitate și Evul Mediu timpuriu, formula prin celebra sintagmă „e în noi ceva mai adînc decît noi înșine”. Numai că divinitatea din epoca veche este astăzi substituită cu o alta, în care, firește, ne putem căuta și găsi propria individualitate, în raport cu care ne definim propria identitate. Este vorba despre descoperirea mea în Celălalt. Chiar am putea spune că lumea noastră este Celălalt, că individualitatea și identitatea noastră, „alteritatea” noastră sînt fundamentate de Celălalt. Un Celălalt pe care-l cunoaștem, așa cum ne arată Emmanuel Lévinas, înainte de a ne folosi rațiunea și de a ne forma propriile opinii, credințe și judecăți despre el. În consecință, fiecare dintre noi are o datorie morală față de Celălalt, datorie pe care, așa cum remarca Lévinas, nu o vom putea satisface pe deplin vreodată, pentru că Celălalt este infinit, pentru că relația noastră cu el este cea a infinitului. Este despre cum putem să construim o lume mai bună, împreună cu el, pentru el și, prin el, pentru noi înșine. O astfel de postură în fața Celuilalt, trainic ancorată în valorile umanității, ne remodelează gîndurile, credințele și judecățile, ne transformă trăirile și emoțiile. Ne dezvăluie o formă supremă, fascinantă și sublimă de fericire.

Iată de ce nu este întîmplător faptul că în relațiile de iubire și prietenie vom putea găsi sursele infinite, inepuizabile de fericire...

***

În finalul cărții Sapiens, Harari se întreabă retoric: „Ce poate fi mai periculos decît niște zei nemulțumiți și iresponsabili care nu știu ce vor?” (Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, Iași, Editura Polirom, 2017). Și iată cum această întrebare, prin simpla ei rostire, dă naștere în imaginarul nostru individual nenumăratelor scenarii pesimiste de evoluție viitoare. Nu face altceva decît să ne aprindă o imaginație care se hrănește din răul actual și potențial al unei viitoare umanități dominate de un individualism feroce. Oare nu este prea puțin pentru omul de astăzi capabil să se îmbunătățească pe sine, care-și asumă autonomia, rolul de mic zeu, prin raționalitate și voință? Pentru că, dacă este așa, nu putem să nu ne întrebăm și cum ar arăta lumea noastră dacă, într-adevăr, am fi niște zei fericiți și responsabili, care știu ce vor.

Dorin Bodea este doctor în economie. Cea mai recentă carte publicată este Micul zeu și viitorul muncii în panteonul fericirii (Editura Result, 2019).

Foto: wikimedia commons

p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.
p 21 WC jpg
Orwell, petrolul și qatarezii
n vremea lui Rebreanu și a lui Camil Petrescu, reprezentanta României sub proaspătul încoronat Carol al II-lea pornea lungul și năucitorul drum spre Lumea Nouă.
640px Minister Luns opent de NATO conferentie te Den Haag jpg
Iarăși pe marginea prăpastiei?
În schimb, nimeni nu poate da de cap naționalismului imperialist rusesc. Singurii care o pot face sînt rușii înșiși.
316953588 506193938209801 1661483905740624086 n jpg
Daniel Vighi a plecat
Dilema veche transmite condoleanțe familiei și tuturor prietenilor săi! Dumnezeu să-l odihnească!
Engine lathe work LOC 25423838163 jpg
Stimată redacție Dilema veche,
La articolul „Șaiba” (Dilema veche, nr. 951/ 30 iunie – 6 iulie 2022) să-i fie îngăduit unui vechi „meseriaș” o mică adăugire, utilă, zic eu, înțelegerii derivatelor semantice ale acestui cuvînt.
p 22 Ken Loach WC jpg
Ken Loach. Iluzia working class hero
Cineastul britanic, cu o carieră onorabilă și consecventă, reușește în continuare să surprindă și să evoce niște pasaje ce descriu atît de palpabil o realitate, de altfel evidentă.
p 8 IMG 20220707 WA0031 jpg
In memoriam: Simona Cioculescu
Avea darul ca, prin prezența ei luminoasă și tonică, să creeze în jurul soțului ei o aură de veghe și de atenție iubitoare care îl înflorea permanent, în chip miraculos.
1024px Sulina 4 jpg
Vacanță la marginea frontului
Sulina complet schimbată față de alți ani. Peste drum de Ucraina. Peste drum de oroarea absolută a ultimului an.
p 23 InterviuBoca&Infinitu' CatalinSoto 1 jpg
Definiția underground-ului – G.P. VOLCEANOV în dialog cu CHAKRA 7
Rap-ul românesc nu a trebuit niciodată să fie resuscitat. A fost mereu într-o continuă ascensiune, depinde pe cine asculţi şi pe cine cauţi.
948 22 jpg
Viața bate filmu’
„The Third Man” e un film clasic, în alb-negru, o producție a anului 1949, premiată în același an la Festivalul de la Cannes, ce poate fi vizionată și astăzi în cinematografele din Viena, bineînțeles restaurată digital.
900px Serhiy Zhadan Toronto 2019 jpg
Un road movie
Tentativa brutală a Moscovei de reconstituire a unui imperiu poate fi stopată, dar aceasta nu ne pune la adăpost de surprize nedorite în materie de democraţie și drepturi ale omului.
42098322520 249c2ee734 c jpg
Imnurile noastre… toate
Căci chestiunea momentelor cvasi-solemne, ca izvor al unor „așa-zise” probleme, legate de ținuturi ori țări și cîntecele lor emblematice, de identitatea unor comunități, fie ele chiar și etnice, a revenit cu o fervoare nebănuită în prim-planul discursului public autohton.
627x0 jpg
Repetabilitatea trecutului
Începînd cu luna noiembrie a anului 2020 există însă o lege prin care proprietarii sînt obligați să-și repare casele, să-și întrețină fațadele și să-și spele ferestrele de la stradă.
p 22 WC jpg
De-sine-mișcător(i)ul Dacia, de la Pitești
În română avem „Superman” american și „Supraom” nietzschean.
Week end în patru puncte principale și multe alte divagații jpeg
Week-end în patru puncte principale și multe alte divagații
Pe undeva, este și o dulce și tîrzie răzbunare a noastră, cu toate că întregul patrimoniu moștenit după 1918 aparține statului român, indiferent de stăpînitori, supuși și complicatele raporturi care au existat în trecut între ei.
Scrisoare către Leonida Neamțu jpeg
Scrisoare către Leonida Neamțu
Îți scriu, pentru că recent s-a reeditat una dintre cărțile tale.
Despre singurătatea din noi – nu i așa că îți place de mine? jpeg
Despre singurătatea din noi – nu-i așa că îți place de mine?
Este demonstrată științific legătura dintre creier, corp, mediu și vulnerabilitatea genetică.
Viețile netrăite jpeg
La ora prînzului
E o atenție pentru lumea mică, nevăzută, în mișcare, din jurul nostru, pentru care parcă n-am avut ochi pînă acum.
La stînga sau la dreapta? jpeg
La stînga sau la dreapta?
Gîndirea binară – natură versus cultură – este prea rigidă ca să explice complexitatea comportamentului verbal, care în mod clar e o combinație între cele două.
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației?  – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols jpeg
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației? – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols
Ceea ce suscită interesul „diagnosticianului” sînt atitudinile tot mai multor oameni. În primul rînd, legătura invers proporțională între „lipsa de informații” și „opiniile ferme”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.