Ana Maria SANDU

E o atenție pentru lumea mică, nevăzută, în mișcare, din jurul nostru, pentru care parcă n-am avut ochi pînă acum.

„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”

Dosarul de acum adună tot felul de povești legate de puterea noastră de a ne imagina scenarii posibile.

„În spatele gesturilor noastre, cu excepția doar a celor mai elementare, găsim tot felul de proiecții.”

Mi-am întrebat invitații: „Care e iluzia cea mai mare pe care ați pierdut-o?”. Pare o întrebare ușoară, dar dacă încerci să răspunzi la ea descoperi că se ascund acolo stări de tot felul.

Șase critici de film și o întrebare: „Cu ce rămînem din anul cinematografic care a trecut?”.

„Sînt un cititor vizual, produc imediat imagini în minte atunci cînd citesc un text care îmi place.”

Din această întîlnire a gesturilor, a faptelor, ne găsim echilibrul și forța de a merge mai departe.

Poate fi un fel de sobă, o putem evalua, seamănă cu o plăcintă, alteori e de-o simplitate dezarmantă sau apare atunci cînd o pungă plină se împrăștie pe jos.

„Resemnarea fatalistă e poarta deschisă indiferenţei morale.“

„Un anumit esprit du lieu, un aer pe care-l degajă locurile, sau o atmosferă, cu un termen al lui Pierre Sansot, pe care numai sensibilitatea unui scriitor le poate înregistra.”

E cineva dintre noi care nu se gîndește cum ar fi fost existența lui dacă nu ar fi ales acel job, acel om, care să-i fie partener, acea destinație?

Din familie învățăm prima dată cum interacționăm cu ceilalți oameni. Și cred că asta ne definește ca persoane, pînă la urmă.

Cu cît trăim mai mult, cu atît rutinele noastre devin mai complexe, mai rafinate.

Întrebarea pe care le-am adresat-o invitaților mei a fost: „În ce relație sînteți cu rutina?”. Iar ei, simpatici, au intrat în joc și au povestit cum trăiesc cu aceste „animale” de casă. Sîntem rutinieri și ne și place.

„Schimbarea reprezintă o cale către cunoaștere, o cheie către învățare, singurul mod prin care putem evolua.”

„Credibilitatea constă în mare parte în disponibilitatea celui din sală de a intra în convenția proiectată pe ecran.”

„Curajul de a crea o formă și a o oferi către un nou proces de creație mi se pare fantastic.”

Niște tineri paradoxali, cu coșuri pe față, nesiguri, îndrăgostiți nebunește și fără speranță, cu trupuri rebele și caraghioase, furioși și leneși totodată.

Întrebarea lansată invitaților mei pentru această anchetă a fost: „Ce fel de tînăr/tînără ai fost?”

„Noile generații n-au cum să interiorizeze obsesiile celei de-a doua jumătăți a veacului trecut, oricît ar încerca să și le imagineze din cărți.”

Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.

„Cred că arta contemporană îți oferă o lejeritate extraordinară de îmbinare a unor limbaje neașteptate.”

Există o poezie a rutinei la care pisicile sînt maestre.

Discreție și forță sînt cele două cuvinte-cheie care o reprezintă cel mai bine pe scriitoare.

Am întrebat opt scriitori români contemporani ce a însemnat să scrie cărți pentru copii. Cum a fost această experiență și ce au descoperit despre ei și micii destinatari ai poveștilor lor?

În pandemie, hulita singurătate a devenit „dezirabilă”, cel puțin la nivel de discurs.

„Acest dar al privirii poetice este sufletul omului, singurul lucru care nu poate fi inteligență artificială.”

„O cunoaștere a artelor și a istoriei este de mare ajutor atît în lucrul la filme, cît și în receptarea lor.”

Privirea își schimbă direcția și se îndreaptă spre celălalt, care e diferit.

Nevoii de a comunica i se datorează toate căutările mele artistice.

Cinema-ul fără cinematograf pentru noi nu funcționează decît paliativ.

Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.

Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.

S-ar putea ca „schimbare” să fie cuvîntul cel mai des folosit anul trecut.

Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.

Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.

Sentimentalismele nu au părut importante, mereu alte lucruri prevalau în casele noastre.

Familia e un tampon pentru un enorm rezervor de agresivitate care altfel ar răbufni pe stradă.

Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.

Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.

Cărțile pe care le-am scris au fost, de fiecare dată, un prilej de a-mi revizita copilăria. Dar am revizitat-o ca adult.

E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

Am vrut să aflăm cum s-au reorganizat cîteva dintre editurile noastre și ce au planuri au pentru toamna asta.

Cînd meseria și construcția ta interioară au legătură cu scrisul, cu limbajul, partea vizibilă și pragmatică a lumii rămîne mereu în umbră.

Relațiile noastre cu cărțile seamănă cu cele pe care le avem în viață cu oamenii.

Am o iubire senzuală față de cărți, îmi place pînă și mirosul lor.

Cărțile nu sînt doar niște obiecte din hîrtie, și ele trăiesc și respiră prin personaje.

Cînd celălalt preferă să tacă, din diverse motive, nu înseamnă curaj, ci impolitețe.

Cîte frigidere din lumea asta au parte de o viață aventuroasă?