Ediție de lux
Sînt la gimnaziu și mă așez mereu cu fața la servanta cu geam, unde bunicul de la bloc are niște rînduri de cărți și bunica niște bibelouri și cîteva fotografii de familie, sprijinite de ele. Toate sînt aranjate frumos. Mă întreb dacă s-au mișcat vreodată de cînd au ajuns acolo. Știu pe dinafară ce scrie pe cotoarele lor. Pe raftul de sus stau aliniate cele mai spectaculoase volume pe care le-am văzut vreodată: învelite într-un fel de pînză bej, pe care scrie, cu litere aurii Al. Dumas și titlul romanelor. „Ediție de lux”, mi-a zis bunicul odată. L-am rugat de multe ori să mi le împrumute. Mereu zicea: „Lasă, nu acum, să mai crești”. Nu pentru că s-ar fi gîndit că nu aș fi înțeles Cei trei muschetari, Regina Margot, Contele de Monte Cristo, ci pentru că îi era frică să nu le murdăresc. Lucrul ăsta mă scotea din minți și mă încăpățînam din cînd în cînd să mai încerc să-l conving să le scoată din raft și să mi le dea. Odată mi le-a arătat și gestul lui mi s-a părut de-a dreptul sadic. Să le am lîngă mine și să nu le pot atinge. Foița de gardă transparentă m-a emoționat profund. Desenele de pe copertă mi se păreau fabuloase și sînt sigură că mi-am făcut niște scenarii cum aș putea să fur acele obiecte prețioase. Nu voiam să citesc cărțile lui Dumas în alt format, asta e clar, mi le doream pe cele pe care le privisem îndelung, de la distanță. Așa se face că am stat mulți ani departe de aventurile incredibile din cărțile autorului francez, iar cînd, în sfîrșit, le-am recuperat, mi s-a părut că ratasem, de fapt, un moment important. Am căutat seria cu pricina, am găsit-o pe okazii.ro: cele 16 volume costă 180 de lei. Aș putea să mi-o iau, cum aș fi putut să păstrez și cărțile din biblioteca aceea interzisă. Doar că pentru unele lucruri e prea tîrziu. Iar relațiile noastre cu cărțile seamănă cu cele pe care le avem în viață cu oamenii.
N-aveam de unde să știu atunci că suferința mea legată de colecția de lux Dumas va fi doar începutul unui mare amor cu cărțile. Că toată existența mea se va „scrie” așa.
Ca orice cititor de cursă lungă, mă gîndesc uneori la toate poveștile legate de cărți din lumea asta. De începuturile și continuările lor. De ceea ce s-a schimbat și ce a rămas la fel. Mi-am dorit, așadar, în numărul de acum, să rescriem o istorie sentimentală a lecturii. Spațiile geografice mi s-au părut la fel de importante ca acelea interioare. Ne plimbăm din Arizona în Mozambic, ca să ajungem în nordul țării, apoi în București și Tel Aviv, la Bistrița și în alte colțuri îndepărtate și, totuși, atît de familiare, pentru că un copil ține o carte în mînă și descoperă că ceea ce citește e cel puțin la fel de real ca și ceea ce trăiește.
Ilustrație de Ion BARBU
