„Era nevoie de o astfel de hartă a orașelor literare” – interviu cu scriitoarea Andreea RĂSUCEANU

A apărut recent, la Editura Humanitas, antologia Cartea orașelor, în care 16 autori contemporani revizitează locurile în care s-au născut sau de adopție. Am întrebat-o pe Andreea Răsuceanu, prezentă în carte într-o triplă ipostază – de prozatoare, critic și editor –, cum se leagă acest proiect de volumele ei anterioare, romane și critică deopotrivă, și cît de importante sînt geografia ficționalizată și hărțile literare.

După Bucureștiul literar și Dicționarul de locuri literare bucureștene a venit la rînd această antologie, Cartea orașelor, care duce mai departe firul roșu al recuperării literare și geografice. Cîtă nevoie e azi de o hartă sentimentală a orașelor?

Există un specific literar al orașelor, m-am deprins să-l văd imediat sau să-l caut în cărțile de ficțiune pe care le citesc, în anii de cînd mă ocup de geocritică. Acum m-am gîndit să pornesc invers: să propun eu unor autori să scrie un text de ficțiune plecînd de aici, de la orașele natale sau de adopție, care reprezintă un punct de reper pe harta personală, orașe-personaj, poate toposuri deja predilecte în literatura lor etc. Mi-am dat seama că e o temă bună de exploatat și după răspunsurile primite: toți au acceptat imediat propunerea, li s-a părut provocator să își survoleze literar orașele natale, aproape toate textele au venit la termen, ceea ce mai greu se întîmplă în procesul pregătirii unui volum colectiv – pe scurt, cred că a existat un interes autentic pentru temă.

Cred că era nevoie de o astfel de hartă a orașelor literare din mai multe puncte de vedere, ea arată potențialul literar al locului și scoate în evidență un anume fel de a citi literatura, cu accent pe spațiu, poate mai puțin constant, sistematic abordat de critica de la noi, dar foarte ofertant, după mine.

Ce v-ați dorit de la această antologie?

Pentru mine, ca autor, e parte din proiectul mai larg pe care-l configurează scrisul meu, de fapt îl văd ca pe o punte de legătură între romanele mele, unde orașul e un topos vital, și cărțile de geocritică, despre Bucureștiul literar. E și primul proiect în care sînt prezentă în triplă calitate: de prozator, critic și editor. Mi s-a părut o provocare și un experiment foarte util, în același timp, să reunesc în acest volum cîteva voci ale literaturii române actuale, din generații diferite, cu stiluri și abordări diferite, și să le propun să scrie un text de ficțiune care să exploreze o astfel de temă. În scrisoarea mea de invitație către autori mi-am explicat astfel intenția: „Pornind de la ideea că literatura e capabilă să genereze imagini ale orașelor dintr-o epocă sau alta pe care cititorul să le asimileze ca fiind cele adevărate, în detrimentul imaginii lor reale, istorice, dar și că rolul textului ficțional e să alimenteze memoria locului, îmi doresc ca volumul de față să propună un catalog al formelor posibile, cu un termen al lui Italo Calvino, care sînt orașele ficționale. Să explorăm împreună în ce măsură literatura de azi poate ipostazia emblematic locul și să descoperim cum devine orașul real peisaj interior al scriitorului”.

Textele au venit cum nu se poate mai bine în întîmpinarea temei: sînt proze diverse, ca stil și abordare narativă, e un eșantion substanțial pentru oricine vrea să vadă mîna prozatorilor de azi, capacitatea lor de a se adapta la o temă, modul în care au înțeles-o etc. Îmi doresc mult ca volumul să ajungă inclusiv la cititorii care au prejudecăți legate de literatura română contemporană și preferă să citească doar autori străini. Cred că fiecare va găsi măcar cîteva texte care să îi întîlnească gustul și așteptările.

Cum și în ce fel au ficționalizat cei 16 scriitori orașele lor?

Inițial, am vrut să scriu un foarte scurt „Cuvînt înainte”, un „Cuvînt către cititor“, mai bine zis, dar parcurgînd textele mi-am dat seama că ele sînt un material foarte ofertant pentru o analiză un pic mai detaliată. Asta tocmai pentru că felurile în care autorii au ales să abordeze tema sînt foarte diferite: unii au optat pentru ceea ce în teoria literară se numește descriere narativizată, plimbînd de-a lungul întregului text o cameră care să surprindă – dinamic sau melancolic, nostalgic – trăsăturile emblematice, mărcile spațiului lor natal. Alții au creat, cum amintești chiar tu mai sus, o hartă emoțională, afectivă a orașului, în care cititorul nu va regăsi neapărat locuri dintre cele mai cunoscute, turistice. La unii am descoperit o percepție plurisenzorială, un mod de a reconstitui sinestezic spațiul, alții au optat pentru o cheie ironică sau fantastică în care să prezinte orașul. În unele texte atmosfera orașului există deși referirile propriu-zise la geografia lui sînt limitate, în altele psihologia personajelor, acțiunile lor, succesiunea întîmplărilor sînt susținute imperceptibil de felul în care se articulează spațiul din jur. În ceea ce mă privește, textul meu, Oameni mai sănătoși, oameni mai fericiți, este o continuare a recuperării imaginii Bucureștiului, în linia celor două romane pe care le-am publicat pînă acum: sînt aici și un București contemporan, și unul interbelic, către care cititorul va putea arunca o privire, prin ochii personajului narator. De fapt, e un fragment puțin schimbat din romanul la care lucrez acum și în care e vorba și despre asta, despre componenta spațială a oricărei recuperări identitare.

Dacă ar citi un străin aceste povestiri, fără să fi ajuns niciodată în aceste locuri, ar putea să-și facă o idee despre ce înseamnă fiecare?

Cred că da, mai ales că unele dintre texte reușesc să surprindă ceva și mai important decît o configurație spațială: un anumit esprit du lieu, un aer pe care-l degajă locurile, sau o atmosferă, cu un termen al lui Pierre Sansot, pe care numai sensibilitatea unui scriitor le poate înregistra. Cred că ar fi interesant dacă fiecare cititor ar face următorul experiment, pe care l-am făcut eu însămi cînd am terminat de citit textele: să încerce să-și reprezinte, în cîteva cuvinte și imagini sintetizatoare, fiecare oraș. Cred că va fi uimit de cît de bine se configurează identitatea fiecărui oraș, chiar și indirect, acolo unde nu există descrieri clare, detaliate, sau mai ales acolo.

Pentru că una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc toți scriitorii este „Cîtă ficțiune și cîtă realitate e în textul dumneavoastră?”, ce ați răspunde legat de această carte?

Cred că fiecare autor din volum ar avea un alt răspuns aici. Pentru unii, spațiul real sau istoria „reală” a orașului au contat în configurarea narativă a textului, pentru alții au fost doar un pretext, un punct de plecare pentru o povestire fantastică, pentru o rememorare subiectiv-nostalgică, un prilej de reflecție etc. Partea „documentară” a fiecărui text se vede și cred că va fi interesant pentru fiecare cititor să descopere care e rolul ei propriu-zis în text.

Cum poate deveni orașul un personaj și cît de important e el în imaginarul unui scriitor?

Cu siguranță că lucrurile stau diferit de la un scriitor la altul. Teoreticienii geocriticii, sau ai geografiei literare, susțin că există o componentă spațială, cît de mică, în absolut orice fel de text literar, că ea se insinuează acolo chiar dacă nu există referiri aparente la spațiu. De aici la a configura un spațiu emblematic, la a impune o geografie e însă o distanță considerabilă. Dacă e să mă gîndesc la un scriitor de azi care a reușit acest lucru el este Orhan Pamuk, cu Istanbulul lui, care e într-adevăr un personaj, și încă unul care joacă un rol central în romanele lui.

Întîlnirea cu literatura contemporană poate fi ea intermediată de această descoperire a unei hărți comune cu cea a cititorului, în care el să poată să recunoască ce știe, ce vede în drumurile sale sau pe fereastră?

Cu siguranță, acesta a fost și unul dintre motivele pentru care m-am gîndit la o astfel de temă. Cred că, în general, cititorul se apropie mai ușor de un text care îi vorbește despre lucruri recognoscibile, care-l preocupă în existența lui de zi cu zi. Cu atît mai mult cînd e vorba despre ceva care îi arată că lumea obișnuită, deseori anostă, banală, lipsită de strălucire, poate arăta și altfel, că poate fi generatoare de poveste. Vorbim mereu despre urîțirea orașului, despre felul cum spațiile urbane se încarcă de balastul unei arhitecturi incoerente, despre nepăsarea generală care a năpădit totul, uitînd că, de fapt, literatura e cea care conservă cel mai bine, mai sigur, pe termen lung, adevărata imagine a orașului. Textele din carte dezvăluie această față uneori nevăzută sau mai puțin vizibilă a orașelor, fie că e vorba despre imersiuni în istoria lor, despre consemnări ale unor mărunte întîmplări cotidiene, realizate în cheie ironică, melancolică, fantastică etc., despre descrieri, portrete detaliate, adevărate hărți ale orașelor, pe care le-ai putea folosi ca vizitator.

Cît de importantă e mărturia ficțională a unui spațiu? Cît de plate ar fi orașele fără amprenta lor literară?

Sînt tentată să spun și eu, în rînd cu alții care s-au ocupat de acest domeniu, că mai importantă chiar decît geografia concretă. Pentru toate motivele pe care le-am amintit mai sus, pentru că, fără o  imagine a lor literară, fără să treacă prin filtrul sensibilității, culturii, imaginației scriitorilor, orașele ar fi infinit mai sărace.

interviu realizat de Ana Maria SANDU