„La început am crezut că e ușor să scrii pentru copii” – anchetă

Publicat în Dilema Veche nr. 896 din 10 - 16 iunie 2021
„La început am crezut că e ușor să scrii pentru copii” – anchetă jpeg

Am întrebat opt scriitori români contemporani ce a însemnat să scrie cărți pentru copii. Cum a fost această experiență și ce au descoperit despre ei și micii destinatari ai poveștilor lor?

● Lavinia BRANIȘTE

Scrisul pentru copii înseamnă pentru mine o școală continuă. Adică am impresia tot timpul că mai am multe de învățat și, pentru a le învăța, am nevoie să fiu în contact cu copiii, să le citesc din cărțile mele, să-i observ în timpul lecturii și apoi să stăm de vorbă. E un proces prin care eu învăț în permanență de la ei. Învăț cum să fac să ajungă la ei niște povești (pe care mi-ar plăcea mult să le guste și părinții) și cum să-mi ajustez limbajul. Cred că se vede diferența între prima mea carte pentru copii și textele mai recente. La început am crezut că e ușor să scrii pentru copii, dar apoi mi-am dat seama că nu e chiar așa. Poate nici nu m-aș fi aventurat în zona asta dacă n-aș fi fost atît de naivă la început. Am crezut că umorul îmi va da o libertate totală, una pe care n-o am în cărțile pentru adulți, dar apoi am descoperit că vine la pachet cu constrîngeri pe alte paliere. De asemenea, mi s-au respins destule texte de-a lungul timpului, iar acesta a fost un alt lucru pe care a trebuit să-l gestionez: sînt nevoită să înțeleg reținerile editurilor (și să le apreciez deschiderea, atunci cînd e cazul) și să fiu conștientă că nu e sănătos s-o iau prea personal.

 Adina ROSETTI

Nu am avut niciodată vreun plan să devin scriitoare pentru copii, dar maternitatea mi-a adus pe neașteptate un dar foarte frumos: literatura pentru copii, pe care am redescoperit-o mai întîi ca cititoare de povești cu voce tare, apoi ca inventatoare la ceas de seară, adormindu-mă prima dată pe mine cu poveștile, înaintea copiilor mei. După prima carte, scrisă inițial ca o joacă și apoi publicată (Domnișoara Poimîine și joaca de-a Timpul), am descoperit că scrisul pentru cei mici e încîntare pură, așa că am de gînd să mă joc în continuare. De cînd petrec atît de mult timp cu copiii, am ajuns să redescopăr nişte lucruri esenţiale, destul de lăsate la o parte în lumea adulţilor: bucuria, curiozitatea, pofta de joacă. Cu ingredientele astea la îndemînă devine ușor să scrii o poveste pentru copii. Apoi, mai este o parte foarte frumoasă: ce se întîmplă cu textul după ce l-ai terminat, felul în care prinde viață prin desenele ilustratorului, devenind o carte – un obiect frumos, tridimensional. De multe ori, descopăr în ilustrații detalii la care nu mă gîndisem, asta și pentru că am avut norocul de a colabora cu niște ilustratori minunați. Și, în final, întîlnirile cu cititorii, mesajele, observațiile lor uimitoare, întrebările lor pline de haz și curiozitate, din care de multe ori se nasc noi idei și povești.

 Dan COMAN

Prima carte pe care am scris-o a fost o carte pentru copii. Aveam 11 sau 12 ani, locuiam în Gersa și, îmi amintesc exact, abia așteptam să plec de la școală și să ajung acasă, să mă așez la masa de lîngă fereastră și, pînă aveau să se întoarcă ai mei de la serviciu și să mă pună la teme, să scriu. Nu spusesem nimănui că fac asta, era cel mai mare secret al meu. Nu-mi amintesc absolut nimic din ceea ce scriam. Doar nerăbdarea de a ajunge acasă, la povestea mea. Poveste pe care, după ce am desenat și colorat de unul singur coperta, și după ce am îndoit foile în colțul din stînga sus, am ascuns-o în întunericul din cămară, strecurînd-o după lada cu făină, în colț. Apoi am uitat complet de ea. Pînă cînd, la vreo 30 de ani după asta, în timp ce părinții mei se mutau într-o altă casă, ajutîndu-i să strîngă lucrurile, mi-am amintit brusc de cartea mea și de locul secret în care o pusesem la păstrare. Degeaba am încercat să le reamintesc – nu o văzuse nimeni, nu știa nici unul despre existența ei. Și atunci m-am gîndit că aș putea s-o rescriu. Să rescriu o poveste pe care nu mi-o mai aminteam, refăcînd gesturile din copilărie. Așa că abia așteptam să plec de la școală, să ajung acasă, să mă așez la masa de lîngă fereastră și să scriu. Ca să îmi reamintesc, am început să descriu Gersa, împărțind-o pe anotimpuri: iarna (pînă-n 7-8 ani), cu Moara ei specială de frig, și vara (11-12 ani), cu plictisitoarele sale vacanțe. Acum (tocmai m-am întors de la școală și m-am așezat lîngă fereastră) scriu Toamna, 12+, o aventură la peștera Tăușoarelor, cel mai nordic și mai straniu punct al Gersei. Despre primăvară (pînă-n 16 ani) nu am încă nici o idee, dar uneori nici măcar nu e nevoie să scrii: e suficient să te apleci deasupra hîrtiilor și să desenezi coperte.

 Diana GEACĂR

Elevă în ciclul primar, citesc Vîntul prin sălcii (Kenneth Grahame), apoi mă apuc să scriu un roman cu animale vorbitoare. Îmi pun personajele în situații amuzante. Scriu ani de zile la el, dar nu-l termin. Peste şi mai mulţi ani, înţeleg de ce: mi s-a schimbat umorul şi încă nu ştiu cum să chem înapoi naivitatea.

20 de ani. Din cauza unei probleme de sănătate, stau izolată cîteva luni. Scriu un roman pentru copii despre o fată care ajunge într-o lume în care învaţă să zboare. Mă amuz copios. Îl las în sertar.

2012. Am 28 de ani şi tocmai am aflat că tata are leucemie. Încep să scriu un roman pentru copii despre o fată captivă într-un joc pe calculator. Scriu dialoguri pline de umor. Dar spaima din realitate e mai tare, așa că nu-l termin. În 2015, tatăl meu moare. La ceva timp, reiau romanul, salvez dialogurile, rescriu povestea. Îi aduc prieteni Izmei, personaje din romanul scris la 20 de ani, și împreună reușeșc să-și învingă Spaimele. Şi îl salvez pe tatăl meu. Izma credea că tatăl ei e grav bolnav, dar la final află că a fost o neînțelegere. E vorba despre Ce văd dragonii (Polirom Junior, 2019).

2017. Sînt mamă de doi ani și mă tot gîndesc cum să-i prezint lumea fiului meu. Într-o seară, îi spun lui Filip o poveste despre un personaj care are niște degete înspăimîntătoare, dar un suflet tare bun. Poartă numele unui personaj inventat de tata pentru mine și pentru fratele meu: Ciupindeul. Dar atît, restul e imaginat de mine. Povestea urmează să apară la Casa de pariuri literare.

 Cosmin PERȚA

Pentru mine a fost o datorie mai veche. Cînd s-a născut primul meu copil, Maria, am vrut să scriu un roman fantastic pentru ea, eram copleșit de tot soiul de sentimente și senzații pe care nu le mai experimentasem. Cartea aceea, pînă la urmă, s-a transformat într-un roman pentru adulți și atunci am realizat cît e de dificil să scrii pentru copii. De-a lungul anilor, Maria m-a mai întrebat de ce nu scriu și pentru copii și mereu am ocolit subiectul deoarece mă poticnisem la prima încercare. Și cu toate că aveam multe povești pe care le-aș fi putut spune, de-abia acum, cînd Maria are deja 13 ani și a cam ieșit din publicul-țintă, am reușit să găsesc formula adecvată. M-a ajutat și pandemia, ce e drept. Experiența a fost plăcută și ușoară, după ce am avut tot parcursul și toate elementele în minte, dar literatura pentru copii tot cea mai dificil de scris mi se pare. Trebuie să simplifici, să comprimi, să găsești psihologia adecvată personajelor tale, să fii extra-atent la limbaj și conotații, să fii relevant, în sensul interesului generațiilor de copii cărora te adresezi și, cumva, să maschezi și un sens, o morală, în spatele poveștii, dar foarte subtil, pentru că cei mici au nasul cel mai fin și orice stridență este imediat amendată. De-abia aștept să mă apuc de cartea a doua.

 Veronica D. NICULESCU

Am scris o singură poveste pentru copii, alcătuită din două părți – cărțile cu Isidor: O vară cu Isidor și Iarna lui Isidor (Polirom, 2017, 2020). Sînt două romane pe care visez să le văd publicate împreună, fiindcă ele alcătuiesc o unică poveste, rotundă. La capătul celui de-al doilea volum se cam încheie povestea condorului meu. Am scris motivată de apariția colecției Polirom Junior – m-a încîntat să văd acolo nume de mari autori străini care au scris, printre cărțile lor, și o carte pentru copii. Și m-a încîntat felul în care era alcătuită colecția: erau cărți de citit, nu de răsfoit. Romane. Povești consistente, nu trei rînduri de text și o ilustrație pe pagină. Asta m-a atras. Am vrut să scriu pentru copii fără să mă prostesc, fără să mă aplec înspre ei și să îi ciupesc de obraji. Să le spun o poveste care contează și pentru mine, să le vorbesc cu vocea mea obișnuită, firească. O vară cu Isidor – care se adresează copiilor mai mari și, știu sigur, adulților – a fost prima carte românească publicată la Polirom Junior, în vremea cînd coordonatorul colecției era Bogdan-Alexandru Stănescu. Sînt uluită să văd cum Isidor apare constant în topurile de vînzări ale editurii. Cartea asta, aflată la al șaptelea tiraj, mă ajută să trăiesc și să scriu mai departe. Datorită ei și reeditării unor traduceri am reușit să scriu Toți copiii librăresei – niciodată înainte nu am avut parte de un asemenea timp decupat pentru scris. Asta a făcut Isidor pentru mine. Asta au făcut copiii pentru mine.

 Ioana NICOLAIE

Cînd am început să scriu prima carte cu Arik, știam două lucruri. Primul, că nu e bine ce fac, mă subminez, autorii serioși, cel puțin la noi, nu se prea ocupă cu feerii rimate și ritmate, cu povești cu viespi de fum, salamandre mercenari etc. Al doilea, că era un dezastru editorial, cu excepția a patru-cinci cărți românești, în deceniul acela nu se mai publicase nimic. Nu voiam să-mi cresc copilul fără cărți cu „text”. M-am pus pe treabă și-am descoperit, pe parcurs, că mă simt extraordinar de liberă în literatura pentru cei mici, că pot experimenta prozodia clasică, dar și SF-ul, că pot imagina lumi, că pot scoate la lumină cele mai luxuriante teritorii ale minții mele. Am scris romanele Vertijia și Ferbonia cu bucurie și cu implicare, chiar am trăit pe „feliile” pe care se petrece acțiunea. Spionul Kme e mai complexă, în ediția următoare mă gîndesc să dau și niște indicații de lectură, mai mult pentru cei mari, căci copiii înțeleg de la început, de exemplu, că KME e un fel de acronim de la numele unui copil. M-am bucurat să lucrez îndeaproape cu ilustratorii mei: Sidonia Călin, Anca Smărăndache și Walter Riess. N-am de gînd să abandonez, deși nu sînt premii literare, nu sînt ierarhii, nu este receptare. Mă bucur că între timp avem edituri grozave de literatură pentru cei mici (Arthur, Humanitas, Polirom, Cartier, Frontiera etc.) Ce regret? Că mulți părinți nu se pot orienta cu adevărat cînd intră într-o librărie unde, deseori, cărțile inferioare sînt la loc de cinste, nu celelalte. Că mai există ideea că traducerile sînt mai bune decît ce se scrie la noi. Că pseudonimul meu, Robert Ersten, deși recent, e deja mai cunoscut decît Ioana Nicolaie.

 Iulian TĂNASE

Nu știu dacă aș fi scris vreodată cărți pentru copii dacă nu aș fi avut copii. Mai degrabă nu. Prin urmare, scriitorul pentru copii din mine este rezultatul unei conjuncții. Mi-am scris cărțile pentru copii avîndu-i mereu în cap pe copiii mei. Mai mult, ei sînt și personaje (în Experimentul Mamatata și Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat). Inevitabil, această experiență a fost mult mai intensă emoțional decît în cazul celorlalte cărți pe care le-am scris. Dincolo de acest detaliu strict biografic, a scrie pentru copii presupune un efort considerabil de simplificare. Simplificare în limbaj, în frazare, în construcție. Această simplificare înseamnă și o provocare: cum faci ca scrisul să fie cît mai simplu fără să fie simplist? Cum faci ca povestea să fie totuși complexă, dar deloc complicată? Una dintre chei este, cred, imaginația, cealaltă este umorul. Ca scriitor de cărți pentru copii, tot ce îmi doresc e să spun o poveste care să amuze și să emoționeze. Și care, bineînțeles, să se vîndă în milioane de exemplare.

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: wikimedia commons

p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.
Anul cinematografic 2021 – anchetă jpeg
Anul cinematografic 2021 – anchetă
Șase critici de film și o întrebare: „Cu ce rămînem din anul cinematografic care a trecut?”.
Anul teatral 2021 – o anchetă jpeg
Anul teatral 2021 – o anchetă
Teatrele au fost nevoite să-și reinventeze repertoriul, să găsească mereu alte formule pentru a rămîne aproape de spectatori.

Adevarul.ro

image
Românii au votat Destinaţia Turistică a anului 2022. Oraşul care a câştigat marele titlu
Capitala Moldovei a câştigat premiul publicului, românii fiind cei care au votat online, pe www.destinatiaanului.ro. Premiul Juriului a fost acordat Braşovului.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.