„Sînt în foarte bune relații cu dînsa” - anchetă

Publicat în Dilema Veche nr. 916 din 28 octombrie – 3 noiembrie 2021
„Sînt în foarte bune relații cu dînsa”   anchetă jpeg

Întrebarea pe care le-am adresat-o invitaților mei a fost: „În ce relație sînteți cu rutina?”. Iar ei, simpatici, au intrat în joc și au povestit cum trăiesc cu aceste „animale” de casă. Sîntem rutinieri și ne și place.

 T.O. BOBE, scriitor

Dragă Ana, ca de fiecare dată cînd mă inviți să răspund la cîte o anchetă, mă grăbesc să o fac cît mai repede, pentru că invitațiile tale mă scot din rutină și pentru că abia aștept să mă întorc la ea, să bifez ce mă scoate din deprinderile mele și să mi le reiau. Îți răspund, totuși, abia la o oră după ce mi-ai scris, pentru că rutina mea de scris implică o cafea alături, iar cafeaua alături implică să fi mîncat ceva imediat înainte, chiar dacă nu mi-e neapărat foame, însă am căpătat rutina asta în urma unei crize de gastrită și parcă n-aș vrea s-o schimb. Așadar, iată, sînt în foarte bune relații cu dînsa, rutina, chiar dacă sînt conștient că pentru unii are un renume destul de prost și că există un adevărat cult al ieșirii din ea, de parcă ai putea să înscrii la fotbal dintr-o lovitură liberă, din lateral, de la 35 de metri de poartă, fără rutina de la antrenamente, de parcă ai putea picta o mînă, fără rutina exercițiilor, de parcă ai putea gusta cu adevărat voluptatea lenevelii, fără rutina orelor pierdute (pierdute?) cu ochii în gol, întins pe o canapea, gustînd la răstimpuri ceva dintr-o ceașcă sau dintr-un pahar.

 Codruța CERNEA, artistă vizuală

Dacă mă gîndesc la rutine ca la activități repetate zilnic sau periodic, pot spune că am o relație bună cu ele. Poate și pentru că mi le definesc singură. Sînt firele invizibile care dau zilelor o formă benefică mie și le împiedică să se destrame în direcții decise de alții. Diminețile, în special, sînt marcate de cîteva activități-cheie. Parcurgerea lor îmi oferă sentimentul unei mici victorii la început de zi. În perioadele cînd pictez, zilele mele arată aproape la fel, cu variații doar seara. E ca și cum viața devine un fundal uniform care îmi oferă spațiu mental să mă concentrez pe ce anume vreau să materializez. Anumite rutine și ritualuri le iau cu mine și cînd plec în alte locuri. Îmi fac bine și îmi dau un sentiment cald și reconfortant oriunde m-aș afla.

Problema evidentă a rutinelor e că duc la monotonie, la sentimentul de plictiseală și la rigiditate. Evaluez constant felul în care în care îmi desfășor viața. Ajustez, șlefuiesc cît pot. Am învățat în timp cînd e momentul să evadez temporar dintr-o perioadă mai monotonă sau să renunț la rutinele zilnice pentru un eveniment surprinzător, care se anunță incitant.

 Matei FLORIAN, scriitor

Atît timp cît rutina e doar o prelungire a lui acasă, e bine. Acasă sînt toate lucrurile pe care le știi. Dragostea, omul pe care îl ții în brațe. Sunetul linguriței cu zahăr în cafeaua de dimineață. Fereastra. Copacul din fața ferestrei care îngălbenește încet. Scaunul de la biroul la care te așezi să scrii. Canapeaua și niște meciuri din Anglia, muzica, toate străduțele cu blocuri care sînt o prelungire a muzicii la ceas de seară. Dacă n-ar fi acasă și toată rutina ei, poate că lucrurile astea nici n-ar exista. Rutina e o ancoră în canapea, iar canapeaua, pe bune, e una dintre marile invenții ale lumii. E simply the best, better than all the rest. Piramidele din Bucegi n-au cum să aibă energia locului pe care îl știi. Se poate călători de pe canapea pînă departe, totul e să fii acasă, acolo unde e dragostea. Nasol e dacă rutina devine o prelungire a vieții. Cînd începi să vezi în viitor, iar viitorul nu e murder, ca la Cohen, e doar la fel: gri, obosit, previzibil. Cînd rutina devine inerție, iar acasă e locul ăla unde îngălbenești încet. Dă-ți o palmă atunci, un reset, sparge rutina, niște lemne, fă naibii ceva! Dacă e dragoste, o s-o găsești, după o vreme, acasă, întreagă, dansînd.

 Laure HINCKEL, traducătoare

Îmi iubesc rutina. Rutina vieții casnice și pașnice. Tot ce este frumos este rutinier, bătăile inimii, succesiunea sezoanelor, prezența dragă a ființei iubite acasă. Îmi iubesc micile obiceiuri așa cum iubesc și cadrul sintactic al limbii franceze și ortografia ei superbe: sînt cadrul ocrotitor în care pot pluti și înota în felul cel mai neacademic. Ceea ce îmi place mai puțin este folosirea termenului într-o accepție recentă. În limba engleză, „the routine” este nu numai obiceiul, ritualul, ci și antrenamentul fizic. Au apărut de ceva timp aplicații, reclame pe rețele sociale care promovează o rutină sportivă, o rutină yoga. În acest context, publicul este îndemnat să se antreneze: e foarte bine pentru starea fizică a fiecăruia, dar cuvîntul fiind același, am auzit recent oameni folosindu-se de cuvîntul „rutină“ pentru a vorbi despre exercițiile lor sportive, mai ales cînd este vorba de exerciții executate în fața ecranului, sub îndrumarea unui coach sportiv. Nu mă deranjează, dar aș prefera ca ritualul vieții, trăite pas cu pas, așa cum trece un sezon după altul, să nu aibă conexiuni cu ideea de antrenament fizic, performanță, obligații. Și, mai ales, să nu intre în cadrul unui megaprogram executînd o funcție precisă, aceea de a ne dori ideali (ce fel de ideal?), cît mai performanți (ce performanțe, după ce criterii?), cît mai adaptați (la ce fel de irealitate? la ce fel de lume dematerializată?). Una fără draga rutină a inimii iubite? Una fără cafeaua de dimineață? Deh, vise scrise la pas, pas cu pas, sub cerul rutinier.

 Alexandra Mihaela DANCS, dansatoare

În fiecare dimineață mă trezesc devreme și, timp de o oră și jumătate, îmi fac practica yoga. Respir și transpir, executînd aceleași mișcări, un fel de coregrafie fixă, repetată cu sfințenie. În zilele în care am spectacol, mănînc de fiecare dată cam aceleași lucruri și ajung întotdeauna în spațiu cu trei ore înainte de începere. Ani de zile am mîncat roșii cu brînză la micul dejun. De ceva vreme le-am înlocuit cu ciocolată. Cînd sînt furtuni la mare, pun placa de surf în mașină și mă duc la valuri. Înainte să intru în apă, mă încălzesc de fiecare dată pe nisip cu aceleași exerciții. La cinematograf aleg al doilea loc din stînga, cum te uiți spre ecran, de pe antepenultimul rînd. La Mega din cartier am cam același traseu între etaje și printre rafturi, din piață cumpăr de la aceiași oameni. Cînd spăl vase, tacîmurile rămîn la final, cînd spăl rufe, șosetele-s atîrnate ultimele la uscat. Cînd dau cu aspiratorul, încep cu baia și termin cu bucătăria. Am nouăsprezece ghivece cu plante, pe care le ud cam în aceeași ordine și cărora le spun cam aceleași cuvinte. Cînd nu-s acasă și petrec mai mult timp în altă parte, vreau, nu vreau, în cîteva zile instalez rutina specifică locului. Pînă la urmă, totul ajunge să fie și rutină la un moment dat. Cum ar putea să nu fie resimțită ca atare? Nu mă sperie rutina, m-ar speria să fac lucrurile mecanic, automat, fără să îmi mai dau seama că le fac și de ce anume le fac, fără să fiu conștientă de ele și prezentă în acțiunile respective. Dacă mă plictisesc, poate nu acțiunile trebuie schimbate, ci felul în care le fac. În anumite cazuri, mai ales acelea care țin de stilul meu de viață care presupune foarte multă mișcare, pentru mine rutina înseamnă disciplină, mă ancorează, îmi dă un ritm și-mi dă și sănătate. 

 Jean Lorin STERIAN, scriitor

Există trei tipuri de rutine și cu fiecare am un alt tip de relație. Primul tip este alcătuit din suma rutinelor proprii, acțiuni pe care la sfîrșitul zilei nu mi amintesc ca să le povestesc cuiva. Cum ar fi faptul că, de cum mă trezesc, iau o pastilă de euthyrox și timp de jumătate de oră n-am voie să mănînc. De cînd cu lucrul la doctorat am descoperit că am dezvoltat o serie de rutine pe care le execut în scopul evitării de a mă apuca de lucru – fac un sandwich, o altă cafea, mă joc pe telefon, spăl vasele, pun hainele de pe scaune pe rafturi și invers, ud cele două flori. Abia după ce am epuizat toate acțiunile mărunte mă așez la birou, întotdeauna cu o ceașcă de cafea în dreapta tastaturii. Rutinele altcuiva sînt enervante la început – că nu se poate culca fără să facă duș, că nu-și începe ziua fără să bage o țigară pe stomacul gol, că se dă cu pudră albă pe obraji deși are un ten OK și alte lucruri pe care le descoperi în spațiul intim. Și mai sînt rutinele comune care sînt cele mai frumoase.

 Ioana BÂLDEA-CONSTANTINESCU, scriitoare

E ca firul care te duce prin Labirint. Îl urăsc și-l iubesc. Așa cum mă strivește lipsa orizontului de orice fel, imposibilitatea de a savura o surpriză, de a orchestra o călătorie și un taifas tihnit, între prieteni, la fel rutina bună, la scară și turație mică, îmi ține de cald. Cînd fac clătite sîmbătă dimineața, cînd închid e-mail-ul vineri seara, cînd mă strîng între ai mei și navigăm împreună de la „ce-o să facem noi cînd…” pînă la „dar ce-ai face dacă…” sînt ca-ntr-o vizuină căptușită cu un viitor fără dinți, care licărește a speranță în întuneric. Mă agăț de lucrurile astea ca să le pot metaboliza pe celelalte – rutina știrilor proaste, a senzației aproape fizice de distopie, de film îndoielnic, de prezent amînat sine die. Poate mîine. Poate poimîine. Așa trec și peste azi, dintr-un ritual în celălalt. Dincolo de rutină sînt eu mai bătrînă și mai sleită, dincoace de ea eram tînără și nu credeam în Minotaur. Aștept cuminte ziua cînd firul mă va duce la lumină, o lumină bună, plină de posibilități, în care să mă pot construi și altfel.

a consemnat Ana Maria SANDU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.