„Tinerețea ar trebui să fie, pentru tot omul înțelept, o stare permanentă și perpetuă” - interviu cu scriitorul Ion IOVAN

Publicat în Dilema Veche nr. 909 din 9 – 15 septembrie 2021
„Tinerețea ar trebui să fie, pentru tot omul înțelept, o stare permanentă și perpetuă”   interviu cu scriitorul Ion IOVAN jpeg

Domnule Ion Iovan, care e fotografia din tinerețe care vă reprezintă cel mai bine? Ce fel de adolescent ați fost și cum era lumea în care ați trecut prin experiențele acestei vîrste?

Vă mărturisesc că îmi repugnă confesiunile. Fotografie june? N-am nici una. Era vremea camerelor obscure, nu a imaginii la purtător, ca acum. Îmi închipui poza unui uscățiv brunet, cu ochii scăpărînd, zăbovind în arșița urbei sale. Zăbovind, așteptînd. Cred că se plăcea, după aerul pedant pe care-l radiază. Dar să vorbim mai bine de urbe. Ce autor nu speculează nimbul locului său de baștină, oriunde ar fi acela? Ei bine, eu n-am nostalgia meleagului natal, un așezămînt oarecare pe sfoara de pavaj dintre reședința de județ și Capitală. Un tîrguleț alipit pîrîului Potop, din malul căruia se ițea casa părintească, pe malul drept. Nu e chiar o zeflemea, ocină mînăstirească pe la 1500, a fost cîndva Parisul isprăvniciei de Vlașca, avînd pe stemă un scut bleu cu trei turnuri. Dar au venit peste el ciumele, turcii, incendiile. La capătul unei istorii de asfințire, m-am ales și eu cu un suvenir: o biblică inundație a pîrîului pomenit care ne-a alungat pe toți în amonte, după toiul nopții. Văd curgerea nămoloasă a Potopului vîjîindu-mi dincolo de brîu, cu mare prăpăd de sălcii. Azi are numai cîțiva centimetri – molcomi, puși pe uscăciune. Ce s-a întîmplat cu bietul meu pîrîu, de-a rămas doar firișor pe fundul albiei? Trecînd în fugă prin noua urbe, n-am avut niciodată aplecarea de a poposi la locul faptei. Cu toate că întreaga adolescență, tinerețe am fost priponit acolo, măcar în vacanțele de vară sau în permisiile de-un fel sau altul. Cum era lumea? La început, o crescătorie. Gimnaziul local devenise școală zootehnică, anexă la ferma statului. Asudam ore lungi prin mizerabilele cocine și îngrădituri. Am evadat cu greu din anii ʼ50, din vremea aceea. Dar, să fiu drept, copilăria propriu-zisă a avut părțile ei, vorba lui Pirgu. Cu puțin noroc, aș fi prins în școală profesoratul eminenților Cioculescu, Streinu și Ilovici. Tripleta preda ziua beletristică, iar noaptea lua un al patrulea la masa de poker dintre negustorașii locali, numai buni de jecmănit. Nu puține din loazele lor primeau la tablă usturătoare nuiele peste buricele degetelor. Eu n-am avut ocazia atingerii cu nuielușa magică.

Cînd v-ați dat seama că vă doriți să scrieți, să deveniți scriitor? Dacă ar fi să alegeți o experiență, niște întîlniri revelatorii pentru cel care ați devenit mai tîrziu, care ar fi?

Evadarea de care vorbeam a fost la capătul de sus al șoselei naționale, în sălile de clasă ale liceului piteștean. Acolo am devenit coleg cu Cezar Baltag, ambii în grațiile belferului de română, un divin ratat. Îndrumările lui literare au fost neprețuite. Cezar era preferatul, de la început a ars cu tot sufletul în poezie. Eu am mers ca prozatorul, mai mocnit. De fapt visam să fiu judecător, o aiureală venită din lecturi. N-aveam nici o șansă – nașul meu, comerciant, fusese expus ca exploatator în mijlocul Străzii Mari, cu pancartă de gît. Pînă la urmă, prin înșelăciune, am obținut îngăduința de a învăța știința dreptului buchisind singur, în afara frecventării cursurilor. Dar pentru a susține examenele trebuia să am o slujbă anume. Astfel am devenit arhivar pe Dealul Arsenalului, în incinta Mînăstirii Mihai Vodă, o anexă a Arhivelor Naționale. Aș insista pe acest răstimp, pe anii de început ai tinereții ca adolescență tardivă. Au fost cei în care am citit literatură cît pentru o viață. Treceam dimineața printre inși ciudat de tăcuţi care coborau spre Schitu Măgureanu și urcam dincolo de Splai, pe linia tramvaiului. Înainte de a coti spre mînăstire, mă opream lîngă latura de jos a Arhivelor, un crîmpei de cetate fără detalii, în avanpostul chiliilor călugărești. Escaladam mai departe pe un traseu șerpuit – strada Minotaurului, Ecoului, Meteorilor... Pe Arionoaiei aveam loc de popas, sub un zid pricăjit pe care vița sălbatică, toamna, șiroia cu bulboane mov. Era plăcut să faci drumul pînă sus, spre Uranus. Aici respirai afară din malignul București, răsuflai parcă într-o adormită așezare chezaro-crăiască. Caldarîmul șters pe ulițele în clină te fermeca. Peste întreg cartierul căţărat sub buza Arsenalului se întindea o tăcere aburoasă, o nemişcare străveche, înghiţind în spatele gardurilor razele soarelui ce apăreau ici-colo. Dîmbovița abia se vedea, mai degrabă închipuita-i albie marca o mişcare în marginea peisajului, destul de departe, după cocoaşele de muțenie ale bisericilor Postăvari, Spira Veche şi Izvorul Tămăduirii. Ajuns la slujbă, îmi luam lungi pauze sub melcul Sfîntului Antim, locul meu preferat de lectură. Între două capitole, ridicam ochii și supravegheam de sus căsuțele ce se repezeau să apuce mînăstirea de grumaz, caldarîmul scîlciat de cărucioarele mînate spre gîrla bucureșteană. Ce-mi plăcea acolo? Nesfîrșita lectură, desigur, dar și toropeala locului. Zăbovirea, aşteptarea. Viața era în cărțile pe care le devoram. Trezirea pe la mijlocul anilor ʼ60 n-a fost prea agreabilă, trebuia să mă întorc, obligatoriu, la domiciliul stabil, în urbea natală. Capitala era doar pentru născuții și aleșii ei. Dar eu nu voiam să mă despart de boema bucureșteană, așa că mi-am găsit un loc de muncă în prospecțiuni montane, care-mi lăsa toamna-iarna pentru cenacluri, redacții și rendez-vous-uri literare. Din acele veri de pură tinerețe și hălăduială s-a ivit eseul meu romanesc Impromptu. În rest, prin lumea artistică a Bucureștiului, care pierdea implacabil ultimii scriitori de cafenea, ultimii „interbelici”. Cumva, discreția, decența, eleganța dispăreau din naturelul condeierilor care afumau localul Casei Monteoru din Calea Victoriei. Acolo mi-am aflat totuși prietenii de-o viață, poeți dintre cei mai grozavi, atunci și în amintire. Trecînd mai departe, cînd venea peste noi deceniul ʼ70, m-a cam părăsit poezia, după două volumașe de versuri. Asaltat de răsuflarea cetățenilor epocii de aur, năpădit de micile lor intrigi, de foiala simulărilor şi suspiciunilor, am plonjat în cotidian, am compus Comisia specială. Apoi alte două proze, în mod diferit încrîncenate. Abia după rebeliunea tinerilor din decembrie m-am destins, am întocmit Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale.

V-ați ocupat îndeaproape, ficțional, de acest personaj pentru care tinerețea a părut o stare permanentă și perpetuă. Ce a însemnat această apropiere?

Tinerețea ar trebui să fie, pentru tot omul înțelept, o stare permanentă și perpetuă. Mi-e greu să mai adaug ceva legat de ilustrul bastard Caragiale, veșnic june, neferice, după trei titluri cu el, ultimul fiind MJC de la Polirom. Mateiu înseamnă o bună bucată de Românie. Politică şi literară. Dar și vocea rebelă din spatele poveștii banale. „Style!“, proclama el, gîndindu-se atît la scriitură, cît și la el însuși, ca ființă. Cu morga dandy-ului și fibră reacționară, a riscat să se piardă ca autor, compunînd aproape în disprețul cititorului comun. Nu s-a gîndit nicidecum să dea satisfacție publicului, consumatorilor de tiraj mare, o speță detestabilă. Cum vă spuneam și cu un alt prilej, nu țin jurnal propriu – mă simt mai bine, ca scriitor, în pielea altuia. Pînă la urmă, privind deşertul actual de stil, decență şi eleganţă, am ajuns să-mi preţuiesc epiderma împrumutată, cu patina ei conservatoare cu tot.

Dacă i-ați scrie tînărului Ion Iovan o scrisoare, ce i-ați spune?

Poate l-aș îndemna nu atît spre Mateiu Caragiale, cît spre Urmuz. Mă gîndesc uneori că doar păgînii scrisului, dedați la pagini bizare, pot înfrunta cu adevărat un text. Nu dreptcredincioșii bibliotecii, autorii care oficiază adăugînd povești la povești. Și, mai ales, punîndu-și zilnic poza și numele în gura tîrgului – cu nesfîrșit sîrg, cu obstinație.

Ce vă era greu să vă imaginați cînd erați tînăr și s-a întîmplat? Cît de schimbată e lumea? Dar tinerii ei?

Nu-mi imaginam că s-ar putea schimba orînduirea, că am putea trăi sfîrșitul Epocii. Ca mai toți cei din jurul meu, politică făceam fără să știm. Terminasem cu un an înainte romanul unui artizan placid, care străbătea un București placid. N-a trecut de cenzură, abia după ʼ90 a ajuns în tipografie, cu referatul de respingere pe ultima copertă, extras de redactorul Mircea Ciobanu din dosar. Citez: „Rămîn încă multe de spus despre titlul de față, însă concluziile se impun de la sine: un tablou conținînd meditație atît de gravă și absolutizantă asupra existenței contemporane poate rezista confruntării cu literatura actuală, în care oamenii sînt prezentați, și pe bună dreptate, ca adevărați eroi ai timpului nostru? Nu va stîrni publicarea cărții o avalanșă de reproșuri, desigur îndreptățite, referitoare la denaturarea adevărului asupra vieții pe care o ducem? Considerăm că da – și, în această formă, nu are șanse de apariție”. Romanul incriminat se intitula Ultima iarnă. Și chiar a fost ultima. Cît de schimbată e lumea? Categoric, mult, esențial, mai ales tinerimea. Numai că noile generații n-au cum să interiorizeze obsesiile celei de-a doua jumătăți a veacului trecut, oricît ar încerca să și le imagineze din cărți.

a consemnat Ana Maria SANDU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

suport F 16 jpg
Avioanele F-16, mai greu de lovit. Ce soluție au găsit ucrainenii? Dronele rusești și ochii invizibili din interiorul Ucrainei
Ucraina a făcut un pas important în consolidarea apărării aeriene: avioanele de vânătoare F-16, primite de la aliații occidentali, sunt acum mai bine protejate în fața rachetelor balistice rusești, datorită unui sistem inovator de module mobile pentru întreținere și operațiuni.
Alimente colectate jpg
Cum s-a transformat visul unui asistent social în hrană pentru sute de mii de români
Într-o țară unde se aruncă peste două milioane de tone de mâncare pe an, mii de oameni nu știu ce vor pune mâine pe masă. Banca pentru Alimente recuperează produse încă sigure pentru consum și le redirecționează acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.
Primul front al Primului Război Mondial: Serbia în vara anului 1914 jpeg
28 iulie, ziua în care Austro-Ungaria a declarat război Serbiei și a pornit Primul Război Mondial
Pe 28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, la o lună după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand. Evenimentul a declanșat Primul Război Mondial, un conflict global soldat cu milioane de victime și căderea a patru imperii.
Ammonite jpg
Noua enigmă cosmică. Sistemul Solar are un nou membru: planeta pitică Ammonite
La marginea înghețată a sistemului nostru solar, unde lumina soarelui abia mai pătrunde, astronomii au descoperit o nouă enigmă cosmică: planeta pitică Ammonite, un corp ceresc ciudat care pare să sfideze teoriile moderne despre arhitectura sistemului nostru solar.
colaj (4) jpg
Prăpăd în județele lovite de fenomene extreme: oameni salvați din viituri, case distruse, drumuri blocate
Fenomenele meteorologice extreme care au lovit duminică mai multe județe din țară au provocat pagube importante. Cele mai grave situații s-au înregistrat în județul Suceava.
steam car jpg
Accident rutier fatal la numai 6 km/h. Povestea incredibilă a primelor incidente în trafic
Primele accidente rutiere din istorie arată cât de periculoase sunt autovehiculele scăpate de sub control chiar și la viteze foarte mici. Deși primele automobile circulau cu doar 10 kilometri la oră, viteză maximă, numărul fatalităților era consistent.
Tren deraiat în Germania FOTO Profimedia
Un tren cu 100 de pasageri a deraiat în Germania. Mai multe persoane au murit
Un tren de călători a deraiat duminică, 27 iulie, în apropierea orașului Riedlingen, din districtul Biberach, Germania. Mai multe persoane au fost ucise. Numărul răniților este, de asemenea, mare, potrivit RADIO 7.de
Ursula von der Leyen Volodimir Zelenski FOTO EPA EFE jpg
Ursula von der Leyen îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, apoi a precizat, pe contul său de pe reţeaua de socializare X, că Ucraina, ţară candidată pentru aderarea la UE, „a realizat multe pe drumul său european”.
Alexandru Nazare Foto Facebook   Alexandru Nazare jpg
Ministrul Finanțelor, reacție după demisia lui Anastasiu. „ANAF e disfuncțională, nu a existat dorință reală de reformă”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a reacționat după ce Dragoș Anastasiu și-a prezentat, duminică, demisia din funcția de vicepremier pe fondul scandalului privind mita către ANAF.